Economic

PSD ne-a promis numai lapte și miere, dar de dă apă chioară cu porția Leul va continua să se deprecieze masiv! Se anunță un val de scumpiri!

Ziarul de Vrancea
9 nov 2017 576 vizualizări

Ionuț Dumitru: Atât timp cât fundamentele macro nu se îmbunătățesc, cursul nu se poate aprecia u “tendința de depreciere e mai de durată decât în cazul zlotului și forintului”, întărește și guvernatorul băncii centrale u cum majoritatea prețurilor din România, de la servicii la case, sunt raportate la euro este de așteptat ca facturile să crească în perioada următoare

Cursul leu/euro nu se poate aprecia atâta timp cât fundamentele economice, precum deficitul balanței comerciale, cel de cont curent și deficitul bugetar, nu se îmbunătățesc, a declarat ieri președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru. Întrebat dacă deprecierea leului ar putea să continue, Dumitru a răspuns că"atâta timp cât fundamentele economice nu se îmbunătățesc, balanța comercială, deficitul de cont curent, poate chiar și deficitul bugetar ar mai putea să crească, dar în primul rând deteriorarea balanței comerciale pune presiune pe cursul de schimb". "Eu cred că ar fi hazardat să pronunțăm orice cifră atâta timp cât nu știm în ce direcție o iau politicile fiscale. Atâta timp cât fundamentele macro nu se îmbunătățesc și, în plus, și percepția se deteriorează, în astfel de condiții cursul nu se poate aprecia. Că se depreciază mai mult sau mai puțin e de discutat...", a mai spus Dumitru. Banca Națională a României observă o tendință de depreciere de durată a monedei naționale, iar aceasta este asociată cu deteriorarea balanței comerciale, a declarat, joi, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu. "Ce remarcăm în ceea ce privește leul? În primul rând că tendința de depreciere e mai de durată decât în cazul zlotului și forintului. La zlot și la forint au fost variații mult mai mari, leul fiind mult mai stabil. Dar per total observăm o tendință de depreciere mai de durată, nu cu cifre mari, cu cifre mici, mai de durată, însă și ea este categoric asociată cu evoluția balanței de plăți a României și aici avem, spre deosebire și de zlot și de forint, adică și de polonezi și de unguri, avem o situație în deteriorare a balanței comerciale", a explicat Mugur Isărescu. Guvernatorul BNR a afirmat că se observă o creștere de 9% a exporturilor, dar și a importurilor cu 12%, iar cum baza este dezechilibrată având importuri mai mari decât exporturi, și chiar dacă ar crește cu aceleași ritmuri balanța comercială s-ar deteriora.Isărescu a menționat că "se conturează o problemă" în cazul deficitului comercial anunțat joi de Institutul Național de Statistică la peste 8,8 miliarde de euro. Întrebat de jurnaliști despre evoluția cursului, guvernatorul băncii centrale a afirmat că în acest moment cursul de schimb euro-leu este la un nivel de relativ echilibru. "Acum dumneavoastră trebuie să vă gândiți la comparațiile acestea istorice pe care le faceți după patru ani, după cinci ani, și că trebuie să le introduceți într-un context istoric. S-au întâmplat multe și în Europa și în lume în cinci ani de zile. Nu? Așa că de ce nu comparați de exemplu cu alt nivel, alt an? De fiecare dată putem să luăm un an care nu ne convine. Ceea ce pot să vă spun este că nivelul cursului de schimb trebuie să fie unul de echilibru, în România este stabilit de piață, îl influențăm prin influențarea pieței, nu prin alte metode, prin influențarea condițiilor de pe piață și evităm pe toate căile ca acest curs să nu reflecte fundamentele. Dacă el reflectă fundamentele, o spun în clar așa cum m-am referit de fiecare dată, nu avem cum să ne batem cu fundamentele. Fundamentele trebuie rezolvate. Dacă e o problemă de extindere a deficitului de cont curent trebuie să i te adresezi problemei, nu cursului. Deci înseamnă că în mod permanent ai un deficit de valută pe piață, ea trebuie să fie rezolvată", a mai spus Isărescu. Moneda națională continuat să se deprecieze joi în raport cu euro, cursul anunțat de Banca Națională a României (BNR), de 4,6279 lei pentru un euro, atingând un nou maxim al ultimilor cinci ani și trei luni. Pe data de 3 august 2012, Banca Națională a României a anunțat un curs de schimb de 4,6481 de lei pentru un euro.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.