Economic

Primăria Municipiului Focșani anunță reluarea tuturor operațiunilor fiscale pentru persoane fizice și juridice, începând de joi 05 ianuarie 2023

Ziarul de Vrancea
8 ian 2023 1256 vizualizări

Prin intermediul unei postări activată pe contul său de facebook, Primăria Municipiului Focșani anunță reluarea tuturor operațiunilor fiscale pentru persoane fizice și juridice, începând de astăzi, joi 05 ianuarie 2022

-Serviciul de impozite și taxe locale din cadrul Primăriei Municipiului Focșani, aduce la cunoştinţă persoanelor fizice și juridice faptul că începând cu data de 05.01.2023, vor fi reluate toate operațiunile fiscale.

-Precizăm faptul că până la această dată nu a fost comunicat indicele de inflație de către Institutul Național de Statistică, astfel toate sumele încasate în baza contractelor în vigoare, reprezentând chirii/concesiuni aferente anului 2023, nu sunt indexate prin aplicarea indicelui de inflație pe anul 2022, conform clauzelor contractuale, urmând ca la momentul comunicării acestuia toate chiriile/concesiunile să fie indexate.

-Avem rugămintea ca, cetățenii ce achită contravaloarea chiriilor/concesiunilor până la data indexării acestora la nivel național, dată ce va fi adusă la cunoștință contribuabililor în mod public, să revină la ghișeele de taxe și impozite locale, respectiv pe www.ghiseul.ro pentru a plăti diferențele calculate.

-Pentru plata cu anticipaţie, respectiv până la data de 31.03.2023, a impozitelor pe clădiri, terenuri și mijloace de transport, datorate pentru întregul an de către contribuabili, se acordă o bonificaţie de 10% pentru persoanele fizice și de 5% pentru persoanele juridice.

-Primăria Municipiului Focșani vine în sprijinul contribuabililor și oferă posibilitatea de a-si achita obligațiile fiscale atât online, prin platforma www.ghiseul.ro , cât și la ghișeele de încasari impozite și taxe locale, din incinta Primăriei Municipiului Focșani, care vor funcționa după următorul program:

Luni, Marti, Joi – orele 08:00-16:00

Miercuri – orele 08:00-18:30

Vineri- orele 08:00-14:00

Sambata- orele 09:00-11:00.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.