Economic

Precizări de la AJFP Vrancea privind Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice

Ziarul de Vrancea
15 ian 2022 1172 vizualizări

Precizări privind Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea aduce la cunoştinţa contribuabililor interesaţi că prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2127/2021 publicat în Monitorul Oficial Partea I, nr. 10, la data de 5 ianuarie 2022 a fost aprobat modelul, conţinutul, modalitatea de depunere şi de gestionare a Formularului 212 “Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice”.

Declarația unică  se completează și se depune până la data de 25 mai 2022 de către persoanele fizice: care în anul 2021 au realizat individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România și/sau din străinătate și care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal; dispun asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil aferent anului 2021, precum şi/sau din impozitul datorat pe câştigul net anual impozabil aferent anului 2021, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, în conformitate cu reglementările art. 123^1 din Codul fiscal; în anul 2022 declară impozitul pe venit aferent veniturilor estimate/norma de venit a se realiza în România și contribuțiile sociale datorate; în anul 2022 nu realizează venituri și optează pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.

Pentru a veni în sprijinul contribuabililor  precizăm că pe portalul www.anaf.ro, a fost publicată Broșura referitoare la Declarația unică (2022) privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice, care poate fi accesată la următorul  link:

https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsistentaContribuabili_r/Declaratia_unica_2022.pdf .

Detalii suplimentare pot fi obținute: telefonic, apelând Call Center-ul de asistență al ANAF, la numărul 031.403.91.60; prin Formularul Unic de Contact, disponibil pe portalul www.anaf.ro în secţiunea Contact - Formular de contact; la structurile de asistență pentru contribuabili din cadrul unităților fiscale teritoriale.

Totodată, reamintim că urmare modificărilor aduse Codului de Procedură Fiscală, începând cu 1 martie 2022, contribuabilii/plătitorii persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică, precum și persoanele fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent în una dintre formele prevăzute de O.U.G. nr.44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, sunt obligaţi să transmită organului fiscal cereri, înscrisuri sau orice alte documente prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, respectiv prin înrolarea în sistemul de comunicare electronică dezvoltat de Ministerul Finanţelor/ANAF. În acest sens, recomandăm persoanelor fizice și juridice să întreprindă demersurile de înrolare în Spațiul Virtual Privat (în cazul în care nu s-au înrolat până acum).

Informații suplimentare privind înregistrarea în Spațiul Privat Virtual se găsesc la următorul link:

https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/servicii_online/inreg_inrol_pf_pj_spv

Contribuabilii care nu dețin un calculator personal sau nu dispun de o conexiune la Internet, pot utiliza calculatoarele destinate auto-servirii din cadrul unităților fiscale, cu ajutorul cărora pot efectua următoarele operațiuni:

La nivelul judeţului Vrancea există calculatoare destinate auto-servirii atât la sediul din Focşani, B-dul Independenţei nr. 24, ghişeu 15 parter, cât şi la sediile unităţilor fiscale din Adjud (str. Siret nr. 6, bl . 32 ) şi Panciu (B-dul Independenţei nr. 6).

De asemenea, contribuabilii pot solicita sprijin și funcționarilor din cadrul organelor fiscale locale, în cadrul cărora există personal special instruit pentru a acorda îndrumare și asistență pentru depunerea Declarației unice.

 

                                                                 Compartiment de comunicare

                                                           

                                                                                                    

                                                                                                    

B-dul Independenţei nr. 24

Focşani, Vrancea                                                                                                  Tel: 0237/216915

Fax: 0237/217266

E-mail: Presa.VN@anaf.ro 

Web instituţie: www.anaf.ro 

 

                                                                                                                 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.