Economic

Nou protest al crescătorilor de păsări și animale mici

Ziarul de Vrancea
14 mai 2017 850 vizualizări

Câteva zeci de crescători de păsări și animale mici au protestat, duminică, în Piața Centrală, din Galați, nemulțumiți că zona în care obișnuiau să-și vândă animalele nu mai este autorizată sanitar-veterinar, ei scandând lozinci împotriva DSV și huiduindu-i pe polițiștii locali veniți să-i determine să plece, un protest similar având loc și la începutul lunii în fața Prefecturii.


Crescătorii de păsări și animale mici din Galați au declanșat, duminică, un protest spontan în Piața Centrală, în zona în care până la sfârșitul anului trecut au putut să-și vândă animalele, însă ulterior aceasta nu a mai fost autorizată sanitar-veterinar. Protestarii au scandat "Vrem piață liberă" și au adus pancarte pe care scria "DSV face găinării", "DSV are un interes să țină piața închisă" sau "Jos conducerea DSV". Oamenii au adus și cuști cu porumbei, păsări exotice și iepuri, iar în unele dintre acestea au pus doar lumânări pe care le-au aprins, în semn de protest față de decizia DSV Galați de a nu le mai permite să-și vândă păsările sau animalele în locul respectiv. Potrivit liderilor protestatrilor, a fost vorba despre un protest spontan. "Dorim și noi să vindem, uitați - avem iepuri, avem păsări, dorim să înceapă activitatea în piață. Nu avem unde să mai vindem. În afară de Brăila nu avem, dar Brăila e prea departe", a spus unul dintre crescători.  La un moment dat, la vederea polițiștilor locali venți să-i determine să părăsească zona, protestarii au început să huiduie. După câteva minute tensionate, riscând să fie amendați de către polițiștii locali, crescătorii de păsări și animale mici au decis să renunțe la protest și să plece spre case. În urmă cu două săptămâni, aproape 20 de crescători de păsări și animale mici au protestat în fața sediului Prefecturii din Galați, unde au adus și câțiva iepuri, nemulțumiți că nu li se mai permite să-și vândă păsările sau animalele mici în Piața Centrală, întrucât zona în care obișnuiau să vină nu mai este autorizată sanitar-veterinar.  Manifestanții au spus că zona respectivă a fost închisă din luna noiembrie a anului trecut după apariția gripei aviare, însă nu a mai fost redeschisă, iar ulterior au aflat că  ceasta nu mai este autorizată sanitar-veterinar. Astfel, ei au precizat că li s-a sugerat să-și deschidă magazine de tipul pet-shopurilor sau să dispună de un spațiu comun corespunzător noilor norme. În plus, oamenii s-au plâns că în restul țării crescătorii de păsări și animale mici nu întâmpină astfe de probeleme, odată cu schimbarea reglementarărilor din domeniu. Pe de altă parte, conducerea DSVSA Galați a transmis, pe 2 mai, în urma protestului de la Prefectură că legea nu mai permite comercializarea de păsări și animale mici în zona din Piața Centrală unde obișnuiau să vină crescătorii. 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.