Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Senatorii PSD l-au chemat pe Isărescu să le explice cum stăm cu inflația dar ei nu au venit să-l asculte

Ziarul de Vrancea
28 mar 2018 1269 vizualizări

 "Or fi avut vreun motiv. Ce boicot? Nu boicotăm BNR”, a spus șmecherește Dragnea de la Focșani unde inaugura un bazin de înot

Momente cel puțin ciudate au avut loc ieri în Senatul României. Guvernatorul BNR a fost chemat în repetate rânduri în fața Comisiei economice, industrii și servicii pentru a explica dinamica ratei inflației și a ROBOR de către senatorii PSD, dar aceștia nu au venit la întâlnire. "Au fost suprinși că nu sunt aici, deși îl cheamă tot timpul și îi spun că se ascunde și că nu vrea să vorbească. Astăzi, când a venit cu toată echipa, nu erau de față. Ei au boicotat Comisie. Doar a fost surprins, fiindcă el a crezut că vor fi aici și vor pune întrebări. Eu am anunțat de două săptămâni întâlnirea. Nu era secretă, a fost pe site. Știu că cei de la PSD am înțeles că s-au uitat online. Am înțeles că s-a uitat și Liviu Dragnea, dar nu știu mai multe", a afirmat, Florin Cîțu, șeful Comisiei economice a Senatului, după întâlnirea cu reprezentanții Băncii Centrale. La rândul lui, Dragnea, care se afla în Focșani ca să inaugureze un bazin de înot a oferit un răspuns șmecheresc când a fost întrebat de lipsa colegilor săi. "Or fi avut vreun motiv. Ce boicot? Nu boicotăm BNR. O sprijinim de 28 de ani. Înțeleg că e stabilitate că e același guvernator, dar aleșii PSD nevăzând răspunsul la scrisoarea și nu știu intenția BNR de a face parte dintr-un program de sprijin ,nu au avut încredere", a mai spus Dragnea. Referitor la creșterea indicatorilor în discuție, Isărescu a spus că adevărata inflație a fost ecranată de măsuri fiscale în 2017, precum reducerea TVA, iar dacă am calcula rata inflației fără impactul fiscal ea nu a fost atât de negativă în prima jumătate a anului trecut.  "Am avut o inflație negativă în cea mai mare parte, cam jumătate din 2017, ca și în 2016, dar cum vă spuneam, scuzați cuvântul că poate nu este cel potrivit, adevărata inflație a fost ecranată de măsuri fiscale, reducerea TVA. Dacă am calcula rata inflației fără impactul fiscal ea nu a fost atât de negativă ca să spunem așa în prima jumătate a anului trecut. A fost chiar pozitivă. Aceștia sunt factori exogeni", a spus Mugur Isărescu. Acesta a precizat că BNR nu are nicio putere asupra prețurilor administrate sau politicilor fiscale, în afară de discuție sau dialog și găsirea unui mix care să țină echilibrele în economie sub control. Șeful băncii centrale a spus că inflația a fost redusă în anii 2015, 2016 și 2017 și BNR nu a atins ținta de inflație. Isărescu a menționat că în acești ani inflația a fost redusă dar tot datorită măsurilor de politică fiscală. Rata anuală a inflației a fost de 3,3%, la finalul lui 2017, pe fondul scumpirii mărfurilor alimentare cu 4,07% și a celor nealimentare cu 4,11%. Prețul serviciilor a crescut cu 0,22%. Banca Națională a României (BNR) a revizuit în creștere la 3,5% prognoza de inflație pentru finalul acestui an, iar pentru sfârșitul anului viitor BNR estimează o rată a inflației de 3,1%.  "Am vorbit ieri cu guvernatorul BNR. M-a sunat și mi-a spus că mi-a trimis răspuns la scrisoare. O să o studiez azi sau mâine, pentru că nu am avut timp și apoi voi face public și ce i-am transmis eu, în detaliu. Politica monetară trebuie realizată în urma unui dialog constant cu Parlamentul și Guvernul. Noi suntem dispuși să dezbatem motivul pentru care s-a mărit inflația și cum influențează politica de refinanțare și ce efecte are asupra activității economice în general", a declarat, Liviu Dragnea.

Copiii până în 5 ani au gratuitate la tren în vacanța de Paște

Copiii cu vârsta de până la 5 ani beneficiază de transport gratuit la călătoria cu trenul, în contextul vacanței prilejuită de Sărbătorile Pascale, se arată într-un comunicat al CFR Călători remis, ieri, AGERPRES. Cei cu vârsta cuprinsă între 5 și 10 ani vor avea parte de o reducere cu 50% a tarifului de transport. Reducerea de 50% se aplică și în cazul elevilor, iar elevii orfani sau cu cerințe educaționale speciale călătoresc gratuit, conform legii. Pentru copiii de până la 5 ani împliniți, dacă nu se cere loc separat, călătoria este gratuită. La trenurile cu regim de rezervare, tariful tichetului de rezervare a locului se plătește integral. Grupurile de minim 20 de copii - inclusiv personalul didactic, medico-sanitar și administrativ însoțitor (maxim o persoană la 10 copii), organizate prin unitatea de învățământ sau prin inspectoratele școlare, beneficiază de o reducere de 50% din tariful tren Regio și InterRegio, la clasa a 2-a. În toate cazurile, însoțitorii copiilor au obligația de a face dovada vârstei acestora. Reducerea acordată se cumulează cu reducerea pentru anticipație, reducerea de fidelitate și reducerea de 5% pentru biletele cumpărate online. Elevii din învățământul obligatoriu, profesional, inclusiv postliceal, liceal acreditat/ autorizat, beneficiază de 50% reducere din tariful de transport (inclusiv tariful de rezervare loc), la toate categoriile de trenuri (Regio și InterRegio), clasa a 2-a, pe tot parcursul anului calendaristic, mai puțin la vagoanele de dormit și cușetă. Elevii orfani, cu cerințe educaționale speciale, precum și cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecție specială, în condițiile legii, sau tutelă, beneficiază de gratuitate pentru transportul intern feroviar, pe tot parcursul anului calendaristic. Documentele în baza cărora elevii beneficiază de reducerea de 50% sau de gratuitate la călătoria cu trenul sunt carnetul de elev, care va avea înscris pe prima filă CNP-ul elevului sau adeverința doveditoare pentru elevii claselor pregătitoare și copia certificatului de naștere, după caz, care vor fi vizate pentru anul școlar în curs de către conducătorii unităților de învățământ.

Guvernul a simplificat modalitatea de restituire a taxei auto

Guvernul a eliminat, joi, prin ordonanță de urgență, obligativitatea de a anexa la cererea de restituire a taxei auto ori a timbrului de mediu a documentelor privind plata taxei, certificatul de înmatriculare și cartea de identitate a mașinii. Măsura de simplificare a procedurilor de restituire pe cale administrativă a taxei auto sau a timbrului de mediu este inclusă într-o ordonanță de urgență adoptată joi de Executiv. ”Se elimină obligativitatea contribuabilului de a anexa la cererea de restituire a documentelor privind plata taxei, certificatul de înmatriculare și cartea de identitate a mașinii, pentru că organul fiscal are posibilitatea de a verifica informațiile respective, înscrise de contribuabil în cerere, în baza de date pe care o deține sau la care are acces”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu. El a mai spus că Executivul a aprobat și celelalte prevederi din ordonanța de urgență, anunțate de premierul Viorica Dăncilă la începul ședinței de Guvern, respectiv reducerea accizei la motorină pentru transportatorii de mărfuri și persoane, dar și piosibilitatea ca microintreprinderile să poată sponsoriza ONG-urile certificate ca fiind furnizori de servicii sociale. De asemenea, Barbu a precizat că o altă măsură introdusă de ordonanță vizează reținerea la sursă a impozitului pe venit de către plătitorii veniturilor din activități independente realizate de persoane fizice în baza contractelor de activitate sportivă încheiate conform Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, urmărind facilitarea colectării impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale datorate de aceste categorii de persoane fizice, prin simplificarea obligațiilor declarative ale persoanelor fizice care realizează astfel de venituri.

Trei zile de interdicție pentru accesul camioanelor în Ungaria

Camioanele cu o capacitate mai mare de 7,5 tone nu vor putea intra pe teritoriul Ungariei începând de joi noapte și până vineri noapte, respectiv de sâmbătă noapte până luni noapte, au anunțat autoritățile de frontieră, în țara vecină fiind trei zile de sărbătoare cu ocazia Paștelui catolic. Poliția de Frontieră Arad a anunțat, printr-un comunicat de presă, că începând de joi, ora 23,00 și până vineri, ora 23,00 (ora României), dar și începând de sâmbătă ora 23,00 și până luni, ora 23,00, camioanele cu o capacitate de peste 7,5 tone nu pot trecere frontiera în Ungaria. ”Având în vedere că, la sfârșitul acestei săptămâni, credincioșii catolici sărbătoresc Învierea Domnului, pe teritoriul Ungariei va fi restricționată, temporar, circulația autovehiculelor de transport marfa (...) cu excepția transporturilor de animale vii și de produse perisabile”. În perioadele menționate, șoferii automarfarelor vor avea obligația să staționeze în parcările special amenajate pe teritoriul României. În județul Arad, parcările pentru TIR-uri sunt foarte puține înainte de frontieră, astfel că autoritățile se așteaptă la formarea de coloane de automarfare pe DN 7, înainte de Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac I și pe autostrada pan-europeană, înainte de intrarea în PTF Nădlac II. ”La momentul redeschiderii frontierei pentru automarfare, autoritățile române și ungare vor lua măsuri de suplimentare a personalului de control și alte măsuri pentru evitarea supraaglomerării unor vămi”, mai precizează comunicatul. La ridicarea restricțiilor, autoritățile române recomandă să fie folosite și alte vămi, decât Nădlac I și II pentru accesul în Ungaria, acestea urmând să fie cele mai aglomerate. În cele trei zile cu restricții, traficul de călători și autoturisme prin punctele de trecere a frontierei nu va fi afectat.

Decizie neașteptată a Volkswagen! Ce va face cu automobilele diesel?

Volkswagen a anunțat că va achiziționa automobilele diesel noi sau pe cele aproape noi, afectate de interzicerea mașinilor pe motorină (diesel) din orașele germane care ar putea aplica astfel de măsuri pentru a reduce poluarea, potrivit BBC. În momentul de față, numai autovehiculele achiziționate după luna aprilie vor fi eligibile programului și vor avea o garanție de trei ani. Singura mențiune venită din partea companiei este obligativitatea clienților de a cumpăra un autovehicul de înlocuire de la același dealer. Volkswagen va aplica această măsură numai în Germania, dar în cazul în care interzicerea motoarelor diesel se va extinde și în alte țări, compania ar putea aplica dispoziția și înafara granițelor nemțești, relatează BBC. Gigantul auto și-a extins, de asemenea, schema de dezmembrare diesel denumită „stimulentul pentru mediu diesel”, până în vară.

Indicele Robor la 3 luni a urcat la 2,08%

Indicele Robor la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 2,08%, potrivit datelor publicate joi de Banca Națională a României (BNR). Robor la 3 luni este indicatorul principal în funcție de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.  Miercuri, indicele a stagnat la nivelul atins ieri, 2,06%. Totodată, indicele Robor la 6 luni a stagnat joi la 2,39% pentru a doua zi consecutiv.  La începutul lunii februarie, BNR a crescut rata dobânzii de politică monetară de la 2% la 2,25% pe an.

Daimler și BMW îșI unesc forțele ca să poată rezista în fața Uber

Grupurile germane Daimler și MBW intenționează să formeze o companie mixtă prin fuzionarea diviziilor de car-sharing, pentru a concura mai eficient furnizorii de servicii de transport cum este Uber Technologies, transmite Bloomberg. Cele două grupuri vor forma o companie mixtă cu participații egale de 50%, care va include diviziile Car2Go a Daimler și DriveNow a BMW și servici precum aplicații de smartphone pentru comandarea de taxiuri, localizarea locurilor de parcare și încărcarea vehiculelor electrice. Daimler și BMW anticipează o creștere ușoară a profiturilor dacă tranzacția va fi finalizată în 2018, față de estimările anterioare de stagnare a câștigurilor. Fuziunea ar permite Daimler și BMW să împartă riscurile operațiunilor într-o industrie concentrată pe tehnologie care include un număr tot mai mare de furnizori de servicii de mobilitate. Sectorul transporturilor trece prin transformări rapide. În ultima săptămână, Uber și rivalul său Grab de pe piața Asiei de Sud-Este au convenit un schimb de active, în timp ce compania americană are probleme în urma unui accident mortal provocat de un vehicul autonom aflat în testare. Totodată, Waymo, divieza grupului Alphabet, a convenit să dezvolte vehicule autonome cu compania britanică Jaguar Land Rover.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.