Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: România va trece la euro cel mai devreme peste nouă ani

Ziarul de Vrancea
25 iul 2021 673 vizualizări

Așa arată un sondaj realizat în rândul analiștilor financiari din țara noastră u ei anticipează că leului se va deprecia în perioada următoare în fața euro

Analiștii CFA România anticipează o creștere economică de 5,8% pentru acest an și un deficit bugetar de 6,2% din PIB, iar orizontul de aderare la zona euro este anul 2030. Potrivit unui comunicat al Asociației CFA România, începând din aprilie 2020, în cadrul sondajului realizat lunar, prin intermediul căruia organizația dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an, au fost adăugate întrebări suplimentare, referitoare la impactul crizei coronavirusului asupra economiei naționale. Astfel, cea mai mare parte a respondenților (peste 77%) anticipează că această criză se va resimți inclusiv în anul 2022, iar cea mai mare pondere (35%) anticipează impactul până în trimestrul II al anului 2022. Datoria publică va ajunge, într-un orizont de 12 luni, la aproximativ 52% din PIB. Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni a înregistrat o valoare medie de 4,11%, peste 74% dintre participanți anticipând majorarea acesteia în următoarele 12 luni. În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, peste 93% dintre participanții la sondaj prevăd o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală), nefiind înregistrată nicio opinie de apreciere a leului. Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9741, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului prognozat este 5,0261 lei pentru un euro, arată comunicatul CFA România. Comunicatul organizației precizează, de asemenea, că 80% dintre participanții la sondaj prevăd majorarea ratelor de dobândă de piață monetară (ROBOR 3M), nefiind înregistrată nicio opinie de reducere a acestei rate, iar peste 77% dintre participanți anticipează majorarea ratelor de dobandă pentru scadențele de 5 și 10 ani. De asemenea, 71% dintre participanți anticipează majorarea indicelui BET în următoarele 12 luni. Pentru a doua lună consecutiv, în jur de 60% dintre participanți anticipează majorarea prețurilor proprietăților rezidențiale în următoarele 12 luni. Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației a crescut în iunie comparativ cu luna anterioară la valoarea de 76,2 puncte, fiind la sub un punct de maximul istoric, în timp ce față de aceeași lună a anului precedent, indicatorul a crescut cu 42,1 puncte. Ambele componente ale indicatorului au înregistrat creșteri. "Atât indicatorul de încredere cât și cele două componente ale sale arată anticipații de creștere economică susținută în următoarele 12 luni. De asemenea, sondajul indică anticipații de majorare a ratei inflației și, implicit, a ratelor de dobândă, participanții anticipând cel puțin o majorare de rată de politică monetară în următoarele 12 luni", a declarat Adrian Codârlașu, CFA, vicepreședinte al Asociației CFA România. Sondajul este realizat lunar de Asociația CFA România, de aproape zece ani, și reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizația dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. Indicatorul de Încredere Macroeconomică cuprinde valori între 0 (lipsa încrederii) și 100 (încredere deplină în economia românească) și este calculat pe baza a șase întrebări cu privire la condițiile curente referitoare la mediul de afaceri și piața muncii și anticipațiile pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piața muncii, evoluția venitului personal la nivel de economie și evoluția averii personale la nivel de economie.


Transportatorii acuză ARR că a inventat posturi pentru clientela de partid

u COTAR acuză juriștii Ministerului Transporturilor că au încercat să ascundă identitatea candidaților din ARR folosindu-se de prevederile GDPR și le solicită acestor juriști să respecte legea transparenței

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) a solicitat Ministerului Transporturilor și Infrastructurii să desecretizeze numele de pe lista de candidați la concursul pentru ocuparea posturilor vacante de la Autoritatea Rutieră Română (ARR), potrivit unui comunicat remis luni de organizația patronală a transportatorilor. COTAR apreciază că folosirea regulamentului GDPR pentru secretizarea listei de candidați este un truc juridic care încalcă legislația privind dreptul persoanelor la informații de interes public și subliniază contextul existenței acuzațiilor referitoare la introducerea în această instituție a oamenilor partidelor de la guvernare. "În baza Legii 544/2001 privind Accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public, COTAR a cerut MT să precizeze dacă 28 dintre cele 31 de persoane care au ocupat posturi în cadrul ARR prin delegare se află acum pe lista celor care s-au înscris și urmează să susțină examenul pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul ARR, la concursul care va avea loc în data de 27 iulie 2021", se menționează în comunicatul Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România. COTAR acuză juriștii Ministerului Transporturilor că au încercat să ascundă identitatea candidaților din ARR folosindu-se de prevederile GDPR și le solicită acestor juriști să respecte legea transparenței. "Regulamentul GDPR nu se aplică în cazul suspiciunilor rezonabile de încercare de fraudare a acestor concursuri pentru ocuparea unor funcții publice, în instituțiile statului. Astfel încât codificarea (secretizarea) candidaților care au avut inițial posturi ocupate în cadrul aceleiași instituții din subordinea Ministerului Transporturilor, prin delegare, nu face obiectul GDPR, în acest caz", se precizează în comunicatul COTAR. Organizația patronală a transportatorilor susține că poate demonstra că toți candidații ale căror nume nu apar pe lista publicată pe site-ul ARR au fost într-un adevărat pelerinaj la directorul general al Autorității Rutiere Române, "timp de o săptămână, lucru ce poate fi demonstrat cu ajutorul înregistrărilor de pe camerele video care monitorizează permanent activitatea din cadrul instituției. Se poate verifica și dacă cei 31 de foști angajați prin detașare au fost înregistrați la intrarea în minister, la ce dată și la ce oră, precum și cu ce destinație. Conducerea ARR ar trebui să răspundă mai multor întrebări în legătură cu prezența acestor candidați în biroul directorului general, în săptămâna care precede concursul pentru ocuparea posturilor inventate recent pentru absorbția personalului rămas fără loc de muncă în partidele de la guvernare", potrivit comunicatului COTAR. Președintele COTAR, Vasile Ștefănescu, consideră că organizarea concursului din ARR pentru experți a fost modificată cu scopul angajării în instituție a unor oameni ai partidelor. "COTAR înțelege nevoia de reducere a șomajului de partid, mai ales în această perioadă dificilă, însă nu înțelegem bătaia de joc la adresa românilor care plătesc taxe și impozite pentru salariile unor oameni ai partidelor. Au rămas pe dinafară, după încetarea detașărilor, 31 de oameni ai partidelor și s-a găsit repede soluția repunerii lor pe funcții, prin organizarea unui concurs. S-a profitat de o aprobare de organizare a concursului pentru experți, din 2019, iar peste cele 84 de posturi de care este nevoie în ARR s-au adăugat și cele ale oamenilor de partid care nu au nicio legătură profesională cu activitatea din această instituție. Am trimis lista de nume și județele de reședință ale candidaților plecați din ARR luna trecută, când le-a fost încetată detașarea, pentru a ne confirma Ministerul Transporturilor că sunt exact numele care lipsesc de pe lista de candidați, fiind codificate, conform GDPR. Așteptăm cu interes răspunsul, în baza Legii 544/2011", a afirmat Vasile Ștefănescu, citat în comunicat.

Producătorul Allview s-a listat pe Bursa de la București

Compania românească Visual Fan, deținătoarea mărcii de tehnologie Allview, s-a listat, luni, pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB), după ce a atras din piața de capital suma de 15,5 milioane de lei, printr-un plasament privat de acțiuni noi realizat în luna aprilie. Potrivit informațiilor publicate de BVB, în cadrul plasamentului privat derulat în aprilie au fost vândute un număr de 111.100 de acțiuni Visual Fan, la un preț de 140 lei/acțiune, către 161 de investitori, dintre care 32 investitori calificați și 129 investitori de retail. Capitalizarea anticipată a companiei se ridică la 155,5 milioane de lei. Plasamentul privat și listarea au fost realizate prin intermediul Tradeville. Acțiunile companiei se vor tranzacționa sub simbolul bursier ALW. În cadrul ceremoniei oficiale de listare a acțiunilor Visual Fan pe piața AeRO, directorul general al companiei, Lucian Peticilă, a explicat că suma atrasă va fi folosită pentru dezvoltarea activității companiei, care are ca ambiție pe termen scurt să devină lider pe piața românească de televizoare "smart" cu Android TV și cu Google Play. "O dată cu acest pas, ne-am propus nu doar să fim prezenți pe piața de capital, ci să punem bazele unui parteneriat îndelungat cu investitorii, cărora să le aducem randamente cât mai bune, în schimbul capitalului financiar și de încredere pe care ni-l acordă. Obiectivul principal este să punem 'la lucru' capitalul atras, având în vedere mai multe direcții de dezvoltare, pe toate segmentele de business. Astfel, pe termen scurt, ne propunem să devenim lideri pe piața românească de Smart TV-uri cu Android TV și Google Play. Există toate premisele ca acest obiectiv să fie atins, dacă luăm în calcul, pe de o parte, integrarea celor mai noi tehnologii, precum QLED și Far Field Voice Control, prin care controlezi vocal televizorul, fără telecomandă, iar pe de altă parte potențialul de creștere pe care piața îl manifestă", a afirmat Lucian Peticilă. Astfel, directorul general al Visual Fan a argumentat că mai mult de o cincime din voucherele solicitate în acest an în programul "Rabla pentru eletrocasnice" au fost pentru produse Allview. Lucian Peticilă a precizat că strategia de dezvoltare pentru anul viitor include dezvoltarea digitalizării în casele utilizatorilor produselor Allview. "Pentru anul 2021 am ales ca portofoliul de produse Allview să fie definit de conceptul Touchless pe mai multe categorii de produse, prin lansarea gamei de Smart TV-uri ePlay 7.100 cu tehnologia Far Field Voice Control și a noii game de smartphone-uri Soul X8, care împreună cu căștile wireless și AVI integrează un sistem ce permite controlul vocal în limba română, fără atingere. Strategia de dezvoltare pentru 2022 presupune deschiderea unei noi linii de business, prin care ne propunem să aducem digitalizarea la un alt nivel în casele utilizatorilor, păstrând același concept Touchless, și care va include lansarea de produse și soluții inovatoare bazate pe Inteligența Artificială", a declarat Lucian Peticilă.

Amenzi de 462.000 de lei în unități alimentare de pe litoral

Inspectorii sanitari veterinari au aplicat în ultima săptămână 52 de amenzi, în valoare totală de 461.800 de lei, în urma controalelor efectuate în 269 de unități alimentare aflate pe Litoralul românesc. Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), medicii veterinari au identificat, printre altele, depozitarea neconformă a produselor alimentare, condiții necorespunzătoare de igienă în spațiile de producție, manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor și funcționarea fără documente de înregistrare sanitară veterinară. De asemenea, s-a constatat că persoanele din blocurile alimentare ale unor unități de alimentație publică cu activitate sezonieră nu au cunoștințele de bază cu privire la respectarea regulilor de igienă specifice manipulării alimentelor. Acest aspect poate determina apariția unor riscuri de contaminare încrucișată a alimentelor/preparatelor alimentare care se servesc către consumatori. Potrivit sursei citate, cele mai multe sancțiuni au fost aplicate restaurantelor (21 în valoare totală de 178.600 de lei), urmate de unități de tip fast-food (14 în valoare totală de 126.200 de lei), magazine alimentare (4 în valoare totală de 32.000 de lei), rulote de tip fast-fost (2 în valoare totală de 20.000 de lei), unități de tip bufet (2 în valoare totală de 20.000 de lei), braserii (2 în valoare totală de totală 20.000 de lei), unități de tip bistro (2 în valoare totală de 20.000 de lei),baruri (2 în valoare totală de 20.000 de lei), laborator patiserie (o amendă în valoare de 5.000 de lei) rulotă patiserie (o amendă în valoare de 10.000 de lei) și snack bar (o amendă în valoare de 10.000 de lei). Controalele au fost efectuate în perioada 18 - 25 iulie 2021 la unități alimentare de pe litoral, cele mai multe verificări, peste 40% din total (108) fiind efectuate în restaurante.

Cîțu: Rectificarea bugetară începe cu o analiză a execuției bugetare pe fiecare minister

Premierul Florin Cîțu a anunțat că rectificarea bugetară va începe cu o analiză a execuției bugetare pe fiecare minister în parte, care va fi prezentată public. El a adăugat că solicitat ministerelor care, în prima jumătate a anului nu au cheltuit banii ceruți, să vină cu argumente solide și să ofere asigurări că în următoarele 6 luni se va îmbunătăți execuția bugetară. „Deficitul bugetar de anul acesta este cel asumat la începutul anului sau chiar mai mic”, a mai spus șeful Guvernului. „Cum am promis, rectificarea bugetară începe cu o analiză a execuției bugetare pentru fiecare minister în parte. ART. 56 (1) Până la data de 25 iulie 2021 ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat și Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate transmit la Ministerul Finanțelor o analiză a execuției bugetare pe primele 6 luni față de programul semestrului I stabilit prin repartizarea pe trimestre, potrivit prevederilor art. 48 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare. (2) Pe baza analizei prevăzute la alin. (1), la prima rectificare bugetară din anul 2021 se pot ajusta bugetele ordonatorilor principali de credite cu suma reprezentând diferența dintre programul semestrului I și execuția bugetară pe primele 6 luni. Rezultatele analiziei execuției bugetare, analiză care nu are legatură cu protocolul, vor fi prezentate public. Ministerele care nu au cheltuit, în primele 6 luni, banii pe care i-au cerut, trebuie să vină cu argumente solide, să îmi ofere asigurări că execuția bugetară se va îmbunătăți în următoarele 6 luni. Deficitul bugetar de anul acesta este cel asumat la începutul anului sau chiar mai mic”, a scris Florin Cîțu, luni pe Facebook.

Philip Morris cere Guvernului britanic să interzică țigările

Jacek Olczak, CEO-ul companiei Philip Morris International, a solicitat Guvernului britanic ca, în decurs de un deceniu, să interzică țigările, informează The Guardian. „Compania poate vedea lumea fără țigări și, de fapt, cu cât se întâmplă mai repede este mai bine pentru toată lumea”, a spus el. Țigările ar trebui tratate precum mașinile alimentate cu produse din petrol, a căror vânzare urmează să fie interzisă începând cu 2030, a adăugat șeful companiei. Acțiunea Guvernului va pune capăt confuziei resimțite de fumători, majoritatea considerând că „alternativele sunt mai rele decât țigările”, a declarat Olczak pentru Sunday Telegraph. „Dați-le alternative fără fumat... cu reglementările și informația potrivite se poate întâmpla în 10 ani de acum, în anumite țări. Puteți rezolva problema odată pentru totdeauna”. Philip Morris International (PMI) a transmis recent că vrea ca jumătate din cifra sa de afaceri să vină din produse pe bază de tutun încălzit, pe măsură ce se transformă într-o „companie de sănătate și bunăstare”. Totuși, compania este criticată de activiștii anti-fumat care o acuză de ipocrizie, după ce a lansat o ofertă de 1 miliard de dolari pentru preluarea Vectura, companie farmaceutică britanică ce produce inhalatoarele pentru bolnavii de astm.

Toate dispozitivele Apple vor folosi autentificarea facială în următorii ani

Apple va implementa sistemul de autentificare facială Face ID pe toate telefoanele, tabletele și PC-urile sale, urmând ca acesta să înlocuiască sau să suplimenteze scanarea amprentei. Sunt mai bine de trei ani de când Apple a lansat iPhone X, primul dispozitiv al companiei americane ce a beneficiar de scanarea 3D a feței, într-un sistem numit Face ID. Apple nu s-a grăbit să-și doteze toate produsele cu Face ID. Fiind o facilitate considerată premium, aceasta a fost păstrată pentru cele mai scumpe modele de iPhone și, mai recent, pentru cele mai scumpe iPad-uri. Acest lucru se va schimba, iar Apple va implementa sistemul Face ID pe toate smartphone-urile, tabletele și PC-urile pe care le va vinde. Conform Bloomberg, acest lucru se va întâmpla pe parcursul următorilor doi ani. Asta în ciuda faptului că iPhone-urile ce vor fi lansate anul acesta vor folosi, din nou, Touch ID pentru suplimentarea securității și pentru a face mai convenabilă deblocarea telefonului când utilizatorul poartă mască, deoarece Face ID nu funcționează în acest caz.

CNBC: China este înaintea SUA în privința banilor digitali

China este înaintea SUA în privința inovației legate de banii digitali, punând în pericol statutul dolarului ca monedă folosită ca rezervă valutară, relatează CNBC. Aproape 80 de țări - inclusiv China și SUA - sunt în curs de dezvoltare a unei monede digitale a băncii centrale (CBDC). Acestea sunt o formă de bani reglementată, dar care există doar online. China și-a lansat deja yuanul digital, care este disponibil pentru mai mult de un milion de cetățeni chinezi, în timp ce SUA sunt încă concentrate în mare parte pe cercetare. Cele două grupuri însărcinate cu această cercetare în SUA, Digital Currency Initiative, a MIT, și Federal Reserve Bank of Boston analizează cum ar putea arăta o monedă digitală pentru americani. Confidențialitatea este o preocupare majoră, astfel încât cercetătorii și analiștii observă lansarea digitală a yuanilor din China. Cred că, dacă va exista un dolar digital, confidențialitatea va fi o parte foarte, foarte importantă a acestui lucru. Statele Unite sunt destul de diferite de China”, a spus Neha Narula, directorul Digital Currency Initiative, a MIT Media Lab.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.