Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: România are al patrulea cel mai scăzut nivel al consumului pe cap de locuitor din UE

Ziarul de Vrancea
19 iun 2018 1444 vizualizări

Consumul pe cap de locuitor este în România la 68%

România are al patrulea cel mai scăzut nivel al consumului pe cap de locuitor din Uniunea Europeană, de 68% din media UE, valori mai scăzute fiind înregistrate în Ungaria, Croația și Bulgaria, potrivit datelor aferente anului 2017 publicate marți de biroul european de Statistică, Eurostat. din media UE u urmează Ungaria (63%), Croația (61%) și Bulgaria (55%)

Astfel, consumul individual efectiv, indicator care arată bunăstarea gospodăriilor, măsurat în funcție de standardele puterii de cumpărare, era anul trecut de 63% în Ungaria, 61% în Croația și de 55% în Bulgaria. Estonia și Letonia au înregistrat la rândul lor niveluri scăzute ale acestui indicator, de 72%, respectiv 70% din media Uniunii  Europene. În schimb, 10 state membre au un consum pe cap de locuitor peste media Uniunii Europene, cel mai ridicat nivel fiind în Luxemburg, de 130% din această medie. În Germania, consumul pe cap de locuitor este cu 22% peste media UE, în Austria cu 18%, iar în Marea Britanie cu 14%. În privința PIB-ului pe cap de locuitor, România înregistrează un nivel de 63% din media UE, indicatorul variind între statele membre de la 49% în cazul Bulgariei la 253% în cazul Luxemburgului. România are al treilea cel mai scăzut nivel al PIB pe cap de locuitor din UE, valori mai scăzute fiind în Croația, de 61%, și în Bulgaria, de 49%. Un număr de 11 state din UE au un PIB pe cap de locuitor care depășește media europeană, cele mai ridicate valori fiind consemnate în Luxemburg (253%), Germania (123%) și Austria (128%). În Marea Britanie, acest indicator este de 105% din media UE, în Franța de 104% și în Italia de 96%.

Wizz Air, Tarom și Ryanair, companiile cu cele mai mici întârzieri din România

u așa arată clasamentul anual al celor mai bune companii și aeroporturi la nivel global, realizat de AirHelp

Wizz Air, Tarom și Ryanair sunt companiile cu cele mai mici întârzieri din România, arată clasamentul anual al celor mai bune companii și aeroporturi la nivel global, realizat de AirHelp și publicat marți, iar Aeroportul Otopeni este singurul aeroport românesc din top, aflat pe poziția 116 din 141. AirHelp, companie specializată în obținerea compensațiilor pentru zboruri întârziate, anulate sau suprarezervate, a publicat clasamentul anual al celor mai bune companii aeriene și aeroporturi la nivel global (AirHelp Score). Documentul arată că Wizz Air, Tarom și Ryanair sunt cele mai bune companii aeriene din România, iar Aeroportul Otopeni este singurul în topul mondial. „Prin AirHelp Score, cea mai completă și precisă evaluare de pe piață, au fost analizate 72 de companii aeriene și 141 de aeroporturi, din întreaga lume, după trei criterii importante: punctualitatea (sosiri și plecări la timp), calitatea serviciilor companiei la bordul aeronavei și pe aeroport și procesarea cererilor de compensație pentru zboruri întârziate, respectiv experiența pasagerilor pe aeroport”, spun reprezentanții AirHelp. Studiul arată că în perioada analizată, în medie, 17,22% dintre cursele Wizz Air au avut întârzieri (0,58% dintre curse au avut întârzieri mai mari de trei ore), în cazul Ryanair procentajul fiind, în medie, de 18,01% (0,77% mai mult de trei ore), iar în ceea ce privește compania românească Tarom, în medie, 29,33% dintre curse au fost întârziate (0,92% mai mult de trei ore). Rutele Tarom cu cele mai multe probleme au fost Londra-București, Alicante-București, Iași-Madrid și Nisa-București. „Wizz Air, a înregistrat cel mai bun punctaj la toate criteriile de evaluare. La nivel global, Wizz Air se clasează pe locul 13, înaintea unor companii ca Turkish Airlines (locul 15), Emirates (locul 16) sau British Airways (locul 21)”, arată un comunicat al AirHelp. Clasamentul AirHelp mai arată că Tarom a înregistrat un scor de 7,31, aflându-se pe locul 49 din 72 în clasamentul mondial, dar înaintea unor companii ca Thomas Cook Airlines, Aeroflot Russian Airlines sau Tap Portugal. Clasamentul pe România este completat de Ryanair, care la nivel mondial se află la coada listei, numărându-se printre cele mai slabe companii aeriene din Europa, alături de Iberia și Easyjet. „În urma evaluării celor 72 de companii aeriene din întreaga lume, Qatar Airways se clasează pe primul loc, fiind urmată de Lufthansa și Etihad Airways. Clasamentul este completat, în ordinea crescătoare a întârzierilor, de companiile Singapore Airlines, South African Airways, Austrian Airlines, Aegean Airlines, Qantas, Air Malta și Virgin Atlantic. Patru dintre acestea (Austrian Airlines, Aegean Airlines, Air Malta și Virgin Atlantic) sunt companii europene”, potrivit studiului. AirHelp precizează că la polul opus, pe ultimele cinci locuri, se află Air Mauritius, EasyJet (Marea Britanie), Pakistan International Airlines, Royal Jordanian Airlines și WOW Air (Islanda). În privința topului celor mai bune aeroporturi din lume, Henri Coandă se află pe locul 116 din 141. „Totodată, AirHelp a evaluat numeroase aeroporturi de pe toate continentente, luând în calcul punctualitatea zborurilor, calitatea serviciilor și experiența pasagerilor în terminale, iar cel mai bun aeroport din lume, cu un punctaj de 8,77, este Aeroportul Internațional Hamad din Doha, Qatar, urmat de Aeroportul Internațional Atena (scor 8,69) și Aeroportul Haneda din Tokyo, Japonia (scor 8,63), iar Aeroportul Internațional Henri Coandă din București este singurul aeroport românesc prezent în clasamentul mondial AirHelp, situat pe locul 116 din 141”, spun inițiatorii studiului.

Importăm nepermis de multe produse prelucrate din carne

Exportăm materie primă brută, animale vii și importăm produse prelucrate într-o cantitate nepermis de mare ținând seamă de potențialul pe care îl avem, a declarat, marți, Constantin Boștină, președinte Asociației pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES), la conferința Food Intel Forum. „Potențialul real pe care România îl are la această oră în sectorul agricol și de prelucrare a produselor agricole, inclusiv a cărnii, este un lucru cert că nu este folosit și valorificat corespunzător în raport cu ceea ce s-ar putea face. Noi exportăm produse de circa 4,3-4,4 miliarde de euro și importăm produse de 5,3-5,4 miliarde de euro. Iată deci, este una din problemele căreia trebuie să i se acorde atenție”, a declarat președintele ASPES. „Dacă e să facem balanța comercială avem un ecart cam un milliard de euro către ceea ce producem și exportăm și ceea ce importăm și din păcate unele produse sunt destul de discutabile în ceea ce privește calitatea lor”, a adăugat Constantin Boștină. Președinte ASPES a mai adăugat că din punct de vedere al calităților produselor alimentare, al industriei alimentare, de prelucrare a produselor agricole, România are o poziție bine așezată în Europa. „Dacă ne luăm după suprafețele agricole și după producție, grâu, porumb , orz, rapiță floarea-soarelui și din punct de vedere al producției de carne și alte produse, deținem unul din primele 10-15 locuri în Uniunea Europeană. În 2017 am avut cea mai bună producție la grâu din Uniunea Europeană, la porumb de asemenea ne clasăm în primele poziții”, spune președintele ASPES. Constantin Boștină a precizat că după suprafața totală, România este clasată pe locul șapte în Uniunea Europeană, iar după Brexit va fi pe locul șase. „Ca PIB suntem însă pe locul 17, mai nou - după creșterea din anul trecut - pe locul 16, dar s-ar putea să revenim pe locul 17, iar din punct de vedere al nivelului de trai, ce mâncăm, ce bem, ce consumăm suntem pe locul 27-28. Iată o mare problemă pe care decidenții ar trebui să o aibă în vedere în ceea ce privește raportul dintre potențialul real al României și ceea ce simte românul din viața de zi cu zi, spune Constantin Boștină.

“Românii își vor retrage banii din bănci și vor cumpăra titluri de stat”

Senatorul ALDE Daniel Zamfir a atenționat marți, pe o rețea de socializare, că băncile vor trebui să mărească dobânzile la depozite, pentru că altfel „românii își vor retrage banii din bănci și vor cumpăra titluri de stat”. Zamfir a apreciat „mutarea foarte bună” a Finanțelor cu titlurile de stat. „Ministrul Finanțelor face o mutare foarte bună pe piața financiară: emite titluri de stat pentru populație la o dobândă de 5% pe an, asta în condițiile în care la bănci dobânda la depozite este practic zero”, a postat senatorul ALDE (fost PNL) pe pagina sa de Facebook. „În aceste condiții, băncile vor trebui să mărească dobânzile la depozite, pentru că altfel românii își vor retrage banii din bănci și vor cumpăra titluri de stat. Dacă vedem și reacția țuțerului băncilor din Senat, care îndeamnă populația să nu cumpere titluri de stat că le fură Dragnea banii, realizăm cât de mare e disperarea...”, a mai scris Daniel Zamfir. O analiză a MEDIAFAX pe această temă arată că dobânda de 5% pe an la titlurile de stat „Centenar” este cea mai mare din piața bonusurilor de economisire, dar imposibilitatea de a debloca banii din acest plasament timp de 5 ani temperează concurența făcută băncilor de către Ministerul Finanțelor. Astfel, pentru titlurile de stat, care pot fi cumpărate cu 1 leu bucata în perioada 15 iunie - 5 iulie în cadrul emisiunii „Centenar” lansată de Ministerul Finanțelor, dobânda este de 5% pe an. Dar banii rămân blocați în acest plasament timp de 5 ani, titlurile fiind netransmisibile, nevandabile și netranzacționabile. În schimb, ofertele băncilor afișează dobânzi semnificativ mai mici, însă perioada de „blocare” a banilor astfel economisiți (la termen) este mult mai scurtă, lucru care compensează concurența Finanțelor. Câteva exemple: ING Bank oferă 3% pe an, cu termenul la 1 an; un grup de bănci din care fac parte Patria Bank, OTP, Volksbank, Libra sau Credit Agricole oferă între 2,25% și 3% pe an, cu termene cuprinse între 1 și 2 ani; peste 3% pe an oferă Eximbank, Idea Bank și Piraeus, însă acestea cer plasamente de cel puțin 50.000 de lei per depozit. Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a lansat vineri prima emisiune de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur - ediția „Centenar”, cu valoare de 1 leu, dobândă de 5% și scadență la cinci ani, destinate exclusiv populației. „Titlurile pot fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, iar veniturile obținute sunt neimpozabile”, se arată într-un comunicat transmis vineri de MFP.

Magazinele clasice rezistă concurenței online și se mențin în topul preferințelor

Dintre toți milenialii Uniunii Europene, cei din România sunt cei mai mari împătimiți ai shoppingului, iar magazinele fizice, clasice, se mențin în topul preferințelor lor, sunt două dintre concluziile unui studiu prezentat marți de compania Cetelem. Un procentaj de 89% dintre milenialii români (adică persoanele născute în intervalul 1980-2005) are un nivel foarte mare de interes cu privire la cumpărături, arată studiul „L'Oservatoire Cetelem 2018”. Cu toate acestea, doar 67% le și consideră drept un hobby, iar 73% au spus că în paralel cu activitatea de cumpărare pun și bani deoparte. De asemenea, un procentaj de 87% din milenialii români preferă magazinele fizice, deși 56% au răspuns că folosesc și magazinele on-line. La nivelul mediei generale a tuturor categoriilor de vârstă incluse în studiu, acest procentaj scade până la 50%. De asemenea, 81% dintre milenialli respondenți frecventează magazinele de specialitate, cum ar fi cele de decorațiuni, mobilă sau magazinele de bricolaj. Conform studiului, motivele din spatele acestor preferințe sunt faptul că milenialii români acordă o mare importanță interacțiunii dintre consumator și produs, faptul că își pot alege personal produsul dorit, că pot beneficia de o demonstrație cu privire la calitatea produsului, dar și faptul că centrele comerciale mai găzduiesc și alte tipuri de facilități, pe lângă magazine, în care-și pot petrece timpul liber. Tot milenialii români sunt, însă, și cei mai critici din Uniunea Europeană în privința timpului de așteptare la cozi, 58% dintre ei considerând că această durată ar trebui să fie mai mică. În același timp, un procentaj de 35% consideră că accesul la un loc de parcare sau disponilibitatea unui mod de transport în comun este un impediment în accesarea unui centru comercial. Nu în ultimul rând, 88% dintre milenialii români doresc ca magazinele frecventate să fie atractive și originale, dar să le ofere și produse care nu pot fi găsite în altă parte. În plus, 82% ar prefera ca timpul de lucru să fie mai lung și ca retailerii să organizeze momente distractive sau să le pună la dispoziție zone special amenajate pentru relaxare. Un procentaj de 68% dintre respondenți și-au exprimat inclusiv dorința ca centrele comerciale să asigure îngrijirea copiilor pe parcursul sesiunii de cumpărături. La nivelul mediei generale, acest procentaj scade până la 64%

Indicele Robor la trei luni a crescut din nou

Indicele Robor la trei luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut 2,93%, cel mai mare nivel din octombrie 2014, potrivit datelor publicate marți de Banca Națională a României (BNR). Robor la trei luni este indicatorul principal în funcție de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei. Luni, indicele a atins nivelul de 2,92%. Marți, acesta a crescut la 2,93%, cel mai mare nivel din 10 octombrie 2014, când a fost 2,95%. Indicele a crescut accelerat începând din 13 aprilie, când a atins nivelul de 2,07%. Totodată, indicele Robor la șase luni a crescut marți la 3,04%, cel mai mare nivel din 29 septembrie 2014, când a fost 3,04%. BNR a anunțat, în 7 mai, creșterea ratei dobânzii de politică monetară de la 2,25% la 2,50% pe an.

Fujifilm a dat în judecată Xerox și îi cere peste 1 miliard de dolari

Fujifilm a dat în judecată Xerox, solicitându-i peste 1 miliard de dolari pentru că a renunțat la un acord de fuziune la presiunea investitorilor activiști Carl Icahn și Darwin Deason, transmite Reuters. Într-o plângere depusă la Tribunalul Districtual din Manhattan, Fujifilm a acuzat Xerox de încălcarea contractului și abandonarea acordului de fuziune de 6,1 miliarde de dolari anunțat în ianuarie. Miliardarul Icahn și Deason dețineau 15% din acțiunile Xerox și au spus că fuziunea subevaluează compania. ”Nu este conform cu democrația acționariatului să le permiți lui Carl Icahn și Darwin Deason, acționari minoritari cu numai 15% din acțiunile Xerox, să dicteze soarta Xerox”, potrivit unui comunicat al Fujifilm. Xerox a renunțat la acordul de fuziune pe 13 mai, când a încheiat un acord cu Icahn și Deason prin care au fost numiți mai mulți directori noi, iar directorul general Jeff Jacobson a fost înlocuit cu directorul tehnologic John Visentin. Xerox a motivat și cu mai multe probleme contabile nerezolvate, ca motiv al renunțării la fuziune.

Trump amenință că va impune noi taxe importurilor din China

Președintele american Donald Trump amenință că va impune noi taxe pentru importuri în valoare de 200 de miliarde de dolari din China, apropriindu-se și mai mult de un război financiar, scrie The Guardian. Trump dorește ca taxele să fie de 10%, ele făcând parte dintr-o dispută financiară cu China care este din ce în ce mai tensionată. Recent, Trump a dispus insitiuirea unor taxe pentru bunuri chinezești în valoare de 50 de miliarde de dolari drept răspuns la un presupus furt intelectual comis de China. China a răspuns rapid cu contramăsuri. „China, aparent, nu are nicio intenție să își schimbe practicile necinstite în legătură cu achiziționarea de proprietate intelectuală și tehnologie americană. În loc să le schimbe, acum amenință companiile, muncitorii și fermierii din Statele Unite, care nu au greșit cu nimic”, a afirmat Trump luni. El a adăugat: „Aceste taxe vor fi implementate dacă China refuză să își schimbe practicile și dacă insistă să meargă mai departe cu noile taxe pe care le-a anunțat”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.