Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Proprietarii afacerilor de familie cedează greu controlul

Ziarul de Vrancea
20 iul 2019 1606 vizualizări

Ei nu au încredere în planurile de succesiune

Menținerea controlului asupra companiei este unul dintre cele mai importante obiective pe termen lung ale celor care dețin afaceri de familie, însă numai 41% dintre aceștia au încredere în planurile lor de succesiune, potrivit celei mai recente ediții a studiului Deloitte Global Family Business, efectuat în rândul a aproximativ 800 de companii din 58 de țări din toată lumea, inclusiv din România, și transmis luni. Astfel, deși 68% dintre cei care conduc afaceri de familie spun că intenționează să păstreze businessul în familie, doar 26% au un plan clar de succesiune pentru poziția de director general și chiar mai puțini dintre ei, pentru celelalte poziții din top management. ”Majoritatea managerilor intervievați consideră esențială abordarea pe termen lung, bazată pe viziune, cultură și valori comune, care pot ajuta familia să mențină controlul asupra afacerii de-a lungul anilor. În consecință, 65% din afacerile de familie consideră că valorile după care se ghidează pe termen lung sunt mai importante decât rezultatele pe termen scurt”, se arată în comunicat. Cu toate acestea, 71% din afacerile de familie au planuri doar pentru următorii doi până la cinci ani, iar 6% au declarat că planurile lor acoperă doar următorul an. Un partener din cadrul Deloitte România, Dinu Bumbăcea, consideră că decalajul dintre obiectivele pe termen lung și planificarea pe termen scurt în rândul afacerilor de familie poate fi recuperat doar cu ajutorul planurilor de succesiune. ”Deși proprietarii percep acest moment ca un eveniment îndepărtat, succesiunea este esențială pentru stabilitatea afacerii, necesită o planificare amănunțită și o pregătire solidă, întrucât este un proces de durată. În România, deja lucrăm cu clienți la pregătirea și implementarea transferului afacerii de la fondatori către moștenitori”, a declarat Dinu Bumbăcea. Conform studiului Deloitte, profitabilitatea reprezintă principalul obiectiv al afacerilor de familie pentru următoarele 12 luni, urmat de creșterea afacerii și dezvoltarea de noi produse și servicii. În acest context, aproximativ o treime dintre respondenți ar renunța la controlul asupra afacerii de familie în schimbul unui succes financiar mai mare pe termen lung. „Agilitatea în adaptarea la schimbările din mediul de business este considerată de 61% dintre cei care dețin afaceri de familie cel mai important element pentru succesul afacerii și durabilitatea acesteia. Capacitatea de inovare se situează pe locul al doilea, urmată de situația financiară”, se arată în comunicat.

Angajații care lucrează cu copii, obligați să prezinte adeverință de non-violator

u așa prevede o lege intrată în vigoare în data de 20 iulie

Angajatorii publici sau privați a căror activitate presupune contactul cu copii sau persoane vulenrabile trebuie să solicite angajaților adeverință de integritate, potrivit prevederilor din Legea Registrului autorilor de infracțiuni de hărțuire sexuală care au intrat recent în vigoare. De la 20 iulie au intrat în vigoare prevederile legislative care obligă angajatorii privați sau publici, ce intră în contact cu copii sau persoane vulnerabile, să solicite un certificat prin care angajații fac dovada că nu sunt înscriși în registrul persoanelor care au comis infracțiuni sexuale. Pe 20 iunie, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de promulgare a Legii privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului National de Date Genetice Judiciare (SNDGJ). Până la operaționalizarea Registrului, Poliția poate elibera, la cererea persoanelor fizice interesate sau a instituțiilor, adeverințe din care să rezulte dacă persoana verificată a săvârșit infracțiuni de natură sexuală. "Instituțiile din sistemul de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile, ori care presupun examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane au obligația de a solicita persoanelor cu care încheie raporturi de muncă, contracte de voluntariat sau alte asemenea raporturi, prezentarea certificatului de integritate", arată prevederea care a intrat în vigoare la 30 de zile de la promulgare. Reglementarea adoptată, pe 14 mai, de Parlament, are scopul de a preveni și combate infracțiunile sexuale asupra unor persoane precum și asupra minorilor "ca un mijloc de cunoaștere și identificare operativă a persoanelor care au comis respectivele contravenții și infracțiuni", arată obiectul legii. Actul normativ completează și Legea 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare. Legea a fost inițiată de deputata independentă Oana Bîzgan și a beneficiat de susținerea a 110 deputați și senatori. "Registrul este un mijloc de cunoaștere, supraveghere și identificare operativă a persoanelor care au comis fapte precum viol și agresiune sexuală, act sexual cu un minor și corupere sexuală a minorilor, trafic de persoane și trafic de minori, proxenetism și folosire a prostituției infantile, pornografie infantilă, incest, ș.a.m.d., având scopul de a preveni recidiva, nu de a pedepsi suplimentar infractorul", arată un comunicat emis de deputatul Oana Bîzgan. Inspectoratul General al Poliției Române are sarcina de a face Registrul funcțional până la 1 ianuarie 2020, timp în care lipsa certificatului de integritate comportamentală va fi suplinită prin adeverințe din care să rezulte dacă persoana verificată este culpabilă de vreuna dintre infracțiunile prevăzute.

Piața festivalurilor din România va ajunge la circa 600 de milioane de lei

Festivalurile și concertele din România vor ajunge să genereze vânzări de peste 600 de milioane de lei în 2019, după ce au atras peste un milion de spectatori, arată un studiu Frames. Neversea, Ed Sheeran, Electric Castle, Bon Jovi și The Cure au adunat câteva sute de mii de oameni, iar așteptările sunt la fel de mari pentru Untold, AfterHills, George Enescu și concertul Metallica. Au participat 240.000 de spectatori la Neversea, peste 200.000 la Electric Castle, 60.000 la Bon Jovi. Dincolo de biletele vândute, business-ul de festival înseamnă zeci de milioane de lei încasări din servicii, de la mâncare și băuturi la transport, turism, produse promoționale și afaceri conexe. Potrivit studiului realizat de firma de consultanță, afacerile din acest sector au atins, anul trecut, nivelul de 472,6 milioane de lei, cu peste 80 de milioane de lei peste rezultatele din 2017. Față de anul de referință 2010, evoluția business-ului este una spectaculoasă. ,,În 2010, cele 366 de companii din acest sector, ce includ organizarea si logistica necesară, raportau afaceri de 77.945.890 lei. Pe fondul dezvoltării sectorului, numărul firmelor a crescut, de asemenea, substanțial, ajungând la 1.196 de firme în 2017 și la 1.238 de companii în 2018’’, arată analiza. Profesionalizarea business-ului, dezvoltarea unor soluții inovatoare de marketing și vânzări au determinat o optimizare semnificativă a cheltuielilor cu organizarea evenimentelor, dovadă avansul semnificativ al profitului la nivelul pieței, de la 5,8 mil. lei în 2010, la 62,2 mil.lei în 2017 respectiv 87,9 mil.lei în 2018. Untold SRL continuă să fie principalul jucător, cu afaceri de 68,3 mil. lei în 2018, în creștere cu peste 9 milioane de lei față de anul precedent. Organizatorul festivalului Untold din Cluj-Napoca a încheiat anul trecut cu un profit de 7 milioane de lei, aproape dublu față de cel din anul 2017. Pe locul secund în topul companiilor din piața de entertainment s-a clasat, la fel ca în 2017, firma GLOBAL RECORDS SRL din Constanța, cu afaceri de 45,8 mil.lei în 2018, în creștere cu 13 mil.lei față de 2017, și cu un profit de 3,7 mil.lei. Clasamentul este completat de o altă firmă clujeană, FESTIVAL TICKETS MANAGEMENT SRL, cu afaceri de 26,9 mil.lei și un profit de 2,3 mil.lei în 2018. Pe fondul creșterii popularității festivalului Neversea din Constanța, afacerile companiei organizatoare, Neversea SRL Cluj, au crescut față de 2017 cu 7,4 milioane de lei, atingând nivelul de 25,2 mil.lei în 2018. Împreună, cele 1238 de firme din acest sector angajau, în 2018, 924 de angajați, față de 885 de angajați în 2017. ,,Numărul mic de angajați se explică prin faptul că multe dintre evenimente se bazează pe voluntari și pe externalizarea unor servicii către alte companii’’, arată analiza.

Copiii visează mai mult la o carieră pe YouTube decât să devină astronauți

Copiii din ziua de azi visează mai mult să devină profesioniști pe YouTube decât astronauți, potrivit unui studiu realizat de producătorul de jucării Lego, relatează CNBC. În cadrul studiului, au fost intervievați 3.000 de copii cu vârste cuprinse între 8-12 ani, din Statele Unite, Marea Britanie și China, precum și 326 de părinți cu copii cu vârste de 5-12 ani. Aproape o treime dintre copiii intervievați au spus că vor să fie YouTuberi atunci când vor fi mari, în timp ce numai 11% au spus că vor să fie astronauți. Cu toate acestea, răspunsurile au variat în funcție de proveniența copiilor. Peste jumătate dintre copiii din China au spus că vor să fie astronauți, fiind cea mai populară aspirație. În Statele Unite și Marea Britanie, numărul copiilor care vor să fie astronauți este de aproape 10%, în timp ce activitatea de vlogger sau YouTuber este pe primul loc al aspirațiilor în ambele țări. Trei din patru copii cred că oamenii vor ajunge să trăiască în spațiu sau pe o altă planetă, potrivit cercetării, dintre care 96% în China, 63% în Marea Britanie și 68% în Statele Unite. Întrebați dacă le-ar plăcea să meargă în spațiu, 95% dintre copiii chinezi au spus da, 70% dintre americani și 63% dintre britanici. Principalele aspirații ale copiilor din Statele Unite și Marea Britanie au fost vlogger / YouTuber, profesor, atlet profesionist, muzician și astronaut. În China, ordinea a fost astronaut, profesor, muzician, atlet profesionist și vlogger / YouTuber. Potrivit unui alt sondaj realizat în 2017 de Fatherly, în rândul a 1.000 de copii americani cu vârste de sub 12 ani, majoritatea acestora au spus, în ordine, că vor să fie medici, veterninari, ingineri, polițiști sau profesori.

Protestele ”vestelor galbene” a provocat un val de insolvențe în Franța

În timp ce mișcarea vestelor galbene a avut un impact puternic asupra insolvențelor corporative de la începutul anului, declinul mobilizării și rezistența creșterii economice au avut un impact pozitiv asupra sănătății companiilor franceze în lunile martie și aprilie ale acestui an, arată un raport publicat luni de Coface. ”Rapoartele Coface privind insolvențele companiilor din ianuarie până în aprilie 2019, arată că numărul acestora a crescut cu 0,8% în această perioadă (la 18.227). Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că se pot distinge două perioade la începutul anului, care a fost marcat de mișcarea gilets jaunes (vestelor galbene). În luna ianuarie, numărul de închideri ale companiilor a crescut cu 9,3%”, arată raportul. Martie și aprilie s-au dovedit mult mai bune in acest sens, cu scăderi de aproximativ 4%, comparativ cu anul 2018. ”Dacă luăm în considerare microîntreprinderile, numărul companiilor înființate în Franța în primele patru luni ale anului reflectă un anumit dinamism economic. Astfel, au fost create nu mai puțin de 265.827 companii, cu o creștere de 19,5% pe parcursul anului. Dacă excludem activitatea independentă, creșterea rămâne semnificativă la 10%, cu 137.571 companii nou înființate”, spun autorii raportului. Cu toate acestea, Coface se așteaptă ca aceste cifre bune să aibă un impact semnificativ asupra numărului de insolvențe viitoare, din moment ce una din două companii nu va mai fi activă la cinci ani după înființarea acesteia, durata medie de a insolvențelor fiind de aproximativ 81 de luni. Microîntreprinderile sunt primele care sunt afectate de încetinirea ciclului economic, arată raportul citat. ”Încetinirea economică de la începutul anului a avut un impact major asupra microîntreprinderilor, care reprezintă 83% din companiile insolvabile, acestea constituind singura categorie care înregistrează o creștere a numărului de insolvențe. În același timp, a avut de suferit și sectorul serviciilor private, acest lucru reflectând scăderea încrederii gospodăriilor franceze (cu 5 puncte sub media istorică), în legătură cu așteptările acestora în ceea ce privește șomajul și puterea de cumpărare”, se precizează în raport. În cele din urmă, doar sectoarele construcțiilor și cel agroalimentar se descurcă bine. Toate celelalte sectoare principale se confruntă cu o creștere suplimentară a insolvențelor care, conform modelului de prognoză al Coface, se așteaptă să fie cu 1,7% mai mare pe parcursul întregului an 2019.

Volvo cheamă în service peste 500.000 de autoturisme

Compania Volvo Cars a anunțat, luni, chemarea a service a 507.000 de autoturisme din cauza unei defecțiuni la motor care în cazuri extreme poate produce incendii, informează agenția Bloomberg. Compania Volvo Cars, deținută de Grupul chinez Zhejiang Geely, a transmis că a depistat că "în cazuri foarte rare o componentă din plastic a galeriei de admisie se poate topi și deforma". "În cel mai rău caz, există posibilitatea izbucnirii unui incendiu local", a comunicat compania Volvo. "Nu facem comentarii asupra costurilor", a declarat Stefan Elfstrom, un purtător de cuvânt al Volvo Cars.

Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 3,11%

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,11%, potrivit datelor publicate, luni, de Banca Națională a României (BNR). Vineri, indicele a scăzut la 3,11%, cel mai coborât nivel din 18 martie, când a fost 3,10%. Luni, ROBOR la 3 luni a stagnat la 3,11%. Totodată, indicele ROBOR la 6 luni a stagnat la 3,26%. Vineri, acesta a scăzut de la 3,29% la 3,26%, cel mai coborât nivel din 13 martie, când a fost tot 3,26%. ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piață. BNR a publicat, la începutul lunii mai, indicele de referință trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care va înlocui ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Valoarea acestuia, pentru primul trimestru din 2019, a crescut la 2,63%, de la 2,36% în T4 2018.

Carlos Ghosn dă în judecată Nissan și Mitsubishi

Carlos Ghosn a acționat în instanță producătorii japonezi de autovehicule Nissan Motors și Mitsubishi Motors, la un tribunal din Amsterdam. Companiile l-au demis din funcția de președinte, acuzându-l de deturnare de fonduri, informează NRC, citat de Reuters. Ghosn cere daune de 15 milioane de euro de la producătorii de automobile, deoarece acuză că au făcut greșeli grave atunci când a fost demis, a declarat, pentru NRC, avocatul său. "În Olanda, dacă vrei să demiți un director executiv, trebuie să-i comunci mai întâi de ce este acuzat și trebuie să-i oferi dovezile pe care se întemeiază acuzațiile. Niciunul dintre aceste lucruri nu s-a întâmplat", a mai declarant avocatul lui Ghosn, Laurens de Graaf. Ghosn a căzut în dizgrație atunci când a fost arestat în Japonia, după ce a fost acuzat de abateri financiare, ceea ce el neagă. De asemenea a fost demis și de la conducerea producătorului francez de mașini Renault. Carlos Ghosn a fost eliberat din închisoarea din Japonia în aprilie, după ce a achitat o cauțiune în valoare de 4,5 milioane de dolari, dar ulterior a fost arestat din nou. .


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.