Economic

​MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Președintele a promulgat bugetul, însă avertizează asupra vulnerabilității acestuia

Ziarul de Vrancea
3 ian 2018 730 vizualizări

Pentru România, este esențial ca politicile fiscal-bugetare să reintre pe un culoar de responsabilitate și prudență, solicită șeful statului

Președintele Klaus Iohannis a promulgat miercuri, Legea bugetului de stat și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Șeful statului atrage însă atenția asupra unor vulnerabilități ale bugetului anului 2018 și asupra provocărilor cadrului fiscal-bugetar actual, având în vedere că România are nevoie de un buget credibil și echilibrat, care să urmărească în mod consecvent menținerea obiectivelor fundamentale de stabilitate macroeconomică, predictibilitate și sustenabilitate fiscal-bugetară. Îngrijorările șefului statului se referă la încadrarea în ținta de deficit bugetar de 3%, respectarea disciplinei fiscal-bugetare, evaluarea prea optimistă a nivelului încasărilor din TVA, bugetul scăzut destinat investițiilor și construcția bugetară bazată pe modificări fiscale adoptate abia la sfârșitul lui 2017. "Pentru România, este esențial ca politicile fiscal-bugetare să reintre pe un culoar de responsabilitate și prudență, iar decidenții politici și guvernamentali să nu repete greșelile sau tentațiile unor politici exuberante, precum cele de dinaintea crizei economice, astfel încât bunăstarea românilor să nu fie afectată pe termen mediu și lung. Țara noastră trebuie să evite capcana unei creșteri economice nesustenabile, bazate în principal pe consum, deficite bugetare și acumularea de datorie publică", avertizează Iohannis, subliniind: "Ca element procedural, construcția bugetară ignoră recomandările pe care Comisia Europeană le-a formulat în contextul procedurii de deviație semnificativă a deficitului bugetar. Potrivit acestor recomandări, bugetul național era indicat să revină pe calea consolidării fiscale, prin ajustări anuale ale deficitului bugetar de 0,5% din PIB". Conform unui comunicat al Administrației Prezidențiale, "președintele României își manifestă îngrijorarea cu privire la faptul că, deși înregistrăm rate record de creștere economică, există dificultăți și unele incertitudini în a asigura încadrarea deficitului bugetar în ținta de 3% din PIB", iar "țara noastră înregistrează cele mai ample deviații ale deficitului structural dintre toate țările Uniunii Europene". În opinia președintelui Iohannis, această dinamică demonstrează că, în următorii ani, România trebuie să facă eforturi serioase pentru a reveni pe calea disciplinei fiscal-bugetare. "Bugetul anului 2018 ignoră însă necesitatea unei asemenea schimbări de direcție, asumată în principiu de către Guvern prin Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2018-2020. Bugetul anului 2018 este construit, la fel ca și în 2017, pe o țintă de deficit bugetar la limita pragului de 3% din PIB, potrivit Pactului de Stabilitate și Creștere. Însă, deficitul bugetar ajustat ciclic se va adânci în 2018, ceea ce indică faptul că România încă nu se apropie, ci se îndepărtează de obiectivul bugetar pe termen mediu", remarcă Iohannis. Analiza proiectului de Buget pentru 2018 a evidențiat anumite vulnerabilități ale construcției bugetare atât pe partea de venituri, cât și pe partea de cheltuieli, mai consideră șeful statului.

LG prezintă un televizor revoluționar de mari dimensiuni

Coreenii de la LG încep prezentările pentru CES 2018 cu o săptămână mai devreme, primul produs fiind un televizor care aduce o premieră în domeniu. Deși ediția din acest an a celui mai mare târg de electronice debutează abia pe 9 ianuarie, LG a dat deja publicității unul dintre produsele care vor putea fi văzute la standul companiei de la Consumer Electronics Show 2018, în Las Vegas. Cei de la LG au vrut probabil să se asigure că Samsung nu le-o va lua înainte și vor fi primii care se vor putea lăuda cu un televizor care beneficiază de un ecran OLED de 220 de centimetri (88 inch) cu rezoluție 8K (7680 × 4320 pixeli). Ca și Samsung, cei de la LG au deja în portofoliu televizoare de 220 de centimetri cu rezoluție 8K, însă acesta este primul televizor de acest fel bazat pe superioara tehnologie OLED. Nu a fost anunțat un preț pentru noul televizor, însă este clar că nu va fi un produs accesibil oricui. Va fi, bineînțeles, mai scump, decât televizoarele actuale de 220 de centimetri cu rezoluție 8K, care costă 20.000 de dolari. Oricum, pentru utilizatori nu există niciun motiv de grabă în vederea trecerii la un televizor 8K, noul produs LG fiind doar un exercițiu de marketing. În prezent, are loc o migrare lentă la televizoarele cu rezoluție 4K, acestea având încă mult până să ajungă norma în domeniu. În România nu există niciun post TV care să emită în acest format, iar numărul filmelor în format 4K oferit de companiile de streaming, precum Netflix sau HBO, este de ordinul zecilor.

Indicele Robor la 3 luni a stagnat la 2,05%

Indicele Robor la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la nivelul de 2,05%, potrivit datelor publicate miercuri de Banca Națională a României (BNR). Robor la 3 luni este indicatorul principal în funcție de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.  Vineri, 29 decembrie, indicele a atins nivelul de 2,05%, cel mai mic din data de 14 noiembrie, când a fost 1,92%. Miercuri, indicele a stagnat. Totodată, indicele Robor la 6 luni a scăzut miercuri la nivelul de 2,26%. Vineri, 29 decembrie, indicele a stagnat la 2,27%. ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piața interbancară, iar creșterea acestui indicator va duce la un avans al ratelor în cazul creditelor în lei. Indicatorul a crescut accelerat din data de 18 septembrie 2017, când a atins nivelul de 1%.

Apple va înlocui bateriile de iPhone indiferent de capacitatea de încărcare a acestora

Apple a clarificat condițiile în care utilizatorii de iPhone pot beneficia de un preț redus pentru schimbarea bateriilor. După ce, la finele anului trecut, s-a aflat că Apple încetinește intenționat propriile iPhone-uri după un an de utilizare, compania americană încearcă să gestioneze situația și să reducă pe cât posibil daunele de imagine. În afara scuzelor de rigoare, compania americană a promis că utilizatorii vor putea schimba bateriile la un preț mai mic decât cel obișnuit. În loc de 72 de dolari, schimbarea bateriilor poate fi făcută pentru 29 de dolari. Însă, Apple a anunțat inițial că vor beneficia de prețul redus doar bateriile care, în urma unei testări, mai pot înmagazina cel mult 80% din capacitate după 500 de cicluri de reîncărcare. Această condiție a stârnit confuzia și nemulțumirea multor utilizatori de iPhone. Acum, gigantul american iese cu noi informații, anunțând că orice smartphone vândut, de la iPhone 6 în prezent, indiferent de starea bateriei originale, poate beneficia de prețul promoțional pentru înlocuirea acesteia. De asemenea, conform unor surse apropiate companiei americane, se pare că Apple va da înapoia diferența de 50 de dolari celor care și-au înlocuit bateria la prețul inițial, de 79 de dolari. Schimbarea bateriei cu 29 de dolari poate fi refuzată de Apple, dacă telefonul suferă de defecte fizice sau a fost modificat cu ajutorul unor componente produse de terți.

Google a dosit 16 miliarde de euro în Insulele Bermude

Google, parte a grupului Alphabet, a transferat în 2016 suma de 15,9 miliarde de euro (19,2 miliarde dolari) într-o firmă paravan înregistrată în Insulele Bermude, pentru a economisi în anul respectiv taxe de cel puțin 3,7 miliarde de dolari, potrivit declarațiilor oficiale depuse de companie în Olanda, transmite Bloomberg. Compania se folosește de două structuri, cunoscute sub numele de ”Double Irish” și "Dutch Sandwich", pentru a-și proteja majoritatea profiturilor de impozite. Aceste structuri implică transferarea veniturilor dintr-o subsidiară irlandeză într-o companie olandeză care nu are angajați, iar de acolo într-o cutie poștală din Insulele Bermude deținută de o altă companie înregistrată în Irlanda. Suma de bani transferată de Google în 2016 prin această structură fiscală a fost cu 7% mai mare față de anul anterior, potrivit declarațiilor depuse de companie la Camera de Comerț din Olanda, pe 22 decembrie, făcute publice marți. Informația a fost publicată pentru prima oară de publicația olandeză Het Financieele Dagblad. ”Plătim toate taxele datorate și respectăm legislația fiscală în fiecare țară din lume în care desfășurăm activități. Rămânem dedicați să contribuim la dezvoltarea ecosistemului online”, a afirmat într-un comunicat un purtător de cuvânt al Google.

Prețul aurului înregistrează cea mai lungă perioadă de creștere

Aurul a început anul 2018 de pe o poziție favorabilă, fiind tranzacționat marți în creștere pentru a opta ședință consecutiv, cea mai lungă perioadă ascendentă consemnată de la jumătatea anului 2011, transmite Bloomberg. Cotația aurului cu livrare imediată a avansat cu 0,8%, la 1.313,73 dolari uncia. Anul trecut, prețul aurului a urcat cu 14%, cea mai bună performanță din ultimii șapte ani. Indicele spot al dolarului calculat de Bloomberg a pierdut în schimb 8,5% în 2017. Creșterea ridicată a cotației aurului în 2017 a coincis cu avansul piețelor de capital, la niveluri record, în timp ce Rezerva Federală americană a majorat dobânzile de trei ori, pe fondul îmbunătățirii indicatorilor economici. Reprezentanții Fed anticipează că în 2018 vor majora de încă trei ori dobânzile, în timp ce și alte bănci centrale la nivel global au început să înăsprească politicile monetare.

Industria muzicală britanică a crescut până la 1,2 miliarde de lire steline

Industria muzicală britanică a cunoscut, în 2017, o creștere de 9,6%, ajungând la cifra de 1,2 miliarde de lire steline, potrivit Billboard. Datele intermediare au fost furnizate de Entertainment Retail Assn. Față de cifra anului anterior, de 1,1 miliarde de lire sterline, anul 2017 s-a bazat pe streaming - care a generat încasări de 577,1 milioane de lire sterline, cu 41% mai mult decât în 2016. Cât privește formatele fizice, vânzarea muzicii a cunoscut o scădere de 3,4 procente, până la suma de 459,2 milioane de lire sterline. Totuși, vânzarea de viniluri a crescut cu 33,7%, până la 87,5 milioane de lire sterline. Veniturile din download au scăzut cu 23,1%, până la 165 de milioane de lire sterline, față de 214,6 milioane de lire sterline cât au generat în 2016. Creșterea de 9,6% a cifrei industriei muzicale din Marea Britanie înregistrată în 2017 reprezintă dublul celei din 2016 față de 2015.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.