Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: O treime din venitul unei familii este alocat copilului în primul său an

Ziarul de Vrancea
5 nov 2017 553 vizualizări

Piața produselor și a serviciilor pentru copii cu vârsta cuprinsă între 0-3 ani este estimată la o valoare 4 miliarde euro anual

Retailerul pentru copii Chicco vrea să deschidă în viitorul apropiat încă trei magazine, din care unul în Capitală, a declarat pentru News.ro proprietarul companiei, Alin Burcea, care estimează pentru anul viitor o creștere de 12% a cifrei de afaceri. El spune că, în primul an de viață, un copil necesită cheltuieli care ajung la o treime din venitul unei familii. ”În momentul de față, deținem nouă magazine Chicco localizate în București și principalele orașe din țară. Expansiunea continuă și, în viitor, urmărim să deschidem încă un magazin în București și două în provincie. Evaluăm și este foarte posibil ca următoarea locație să fie situată într-un centru comercial și nu doar stradal”, a declarat pentru News.ro omul de afaceri Alin Burcea. Primul magazin a fost deschis în anul 1996, iar acum vinde anual în jur de 10.000 de cărucioare pentru copii. ”Am închis anul 2016 cu o creștere cu 14% față de anul precedent și, după zece luni, avem toate premisele ca și 2017 să respecte tendința ultimilor ani. Chiar dacă evoluția natalității nu este în favoarea noastră, cifra de afaceri de câteva milioane de euro a business-ului Chicco este pe un trend ascendent și ne pregătim să depășim un nou prag anul acesta”, a adăugat Burcea. Omul de afaceri precizează că, pentru următorii doi ani, prognozează o creștere cu 12%, respectiv 10% a cifrei de afaceri, generată de dezvoltarea intensivă și extensivă a business-ului Chicco. Întrebat dacă este mai profitabil un magazin de copii decât o agenție de turism, Alin Burcea, care este totodată proprietarul touroperatorului Paralela 45, afirmă că cele două activități sunt business-uri diferite cu volume de piață de necomparat. ”Dar ca să răspundem, da, pot fi profitabile amândouă în măsura în care, dincolo de expertiză, adaugi și emoție și pasiune”, precizează el. În ceea ce privește cheltuielile alocate de o familie pentru un copil din bugetul casei, Burcea apreciază că reprezintă unul dintre aspectele care naște cele mai multe controverse. ”Care sunt analizele ce trebuie făcute în sarcină? Ce scutece folosim, cum îl hrănim, ce cărucior sau scaun de mașină alegem, cum îl îmbrac și ce jucării i-ar placea? În funcție de venitul familiei, multe dintre aceste cheltuieli mai sunt sau nu făcute, dar calculul converge către același valoare: o treime din venitul unei familii se alocă pentru copil în primul an de viață. Totuși, un copil costă toată dragostea și timpul pe care i-l oferi”, menționează Burcea. El consideră că piața produselor și a serviciilor pentru copii cu vârsta cuprinsă între 0-3 ani este estimată la o valoare 4 miliarde euro anual. De exemplu, piața de jucării se estimează că va atinge un maxim istoric în 2017, de 230 milioane euro, de patru ori mai mare decât în 2010. ”Alimentele, scutecele și produsele de îngrijire a bebelușilor au un regim aparte, care le diferențiază de majoritatea categoriilor din piața bunurilor de larg consum. În primul rând, consumatorii sunt tot timpul alții, astfel că fidelitatea în categorie poate fi obținută doar pe termen scurt”, adaugă Burcea. Referitor la produsele de îngrijire, românii cheltuie anual aproape 20 milioane de euro pentru produse de îngrijire bebeluși și copii, conform unui studiu Euromonitor.

Președintele Trump curtează grupul saudit Aramco

Președintele american Donald Trump a ridicat miza politică a ofertei publice inițiale a grupului saudit Aramco, care ar putea fi cea mai mare din istorie, afirmând sâmbătă, într-un mesaj pe Twitter, că ”ar aprecia foarte mult” dacă producătorul de petrol s-ar lista la bursa din New York, relatează Bloomberg. ”Aș aprecia foarte mult dacă Arabia Sadită ar efectua oferta publică inițială a Aramco la bursa din New York. Foarte important pentru Statele Unite”, a scris Trump pe Twitter. Mesajul, scris cu câteva ore înainte de plecarea președintelui Trump într-un turneu de 11 zile în Asia, a luat prin surprindere Aramco, a declarat o persoană apropiată companiei. Invitația lansată de președintele a avut loc în contextul unei strategii tot mai vizibile a autorităților americane de reglementare de atragere a  companiilor străine pe piețele americane de capital. Tweet-ul a fost ”geopolitică energetică în acțiune”, a spus Jason Bordoff, director al Centrului pentru Politică Energetică Globală al Universității Columbia și fost oficial de rang înalt în domeniul petrolului în administrația Obama. ”Într-o perioadă în care saudiții vor ca Statele Unite să adopte o politică mai fermă față de Iran, relația saudiților cu Rusia se îmbunătățește, saudiții vor să atragă capital privat, iar, potrivit zvonurilor, China analizează preluarea unei participații la Aramco, apelul personal al lui Trump pentru listarea la New York ridică miza diplomatică a deciziei Aramco”, a arătat Bordoff. Un purtător de cuvânt al Aramco a refuzat să comenteze, ca și un purtător de cuvânt al Intercontinental Exchange, deținută de operatorul bursier NYSE. Oferta publică inițială a Aramco ar putea fi cea mai mare din istorie, guvernul saudit intenționând să obțină 100 de miliarde de dolari pentru numai 5% din acțiunile grupului. Listarea este elementul central al planului de reforme ”Vision 2030” al prințului Mohammad bin Salman, prin care acesta vrea să diversifice economia regatului și să investească masiv în infratructură. Chiar dacă Aramco va atrage numai jumătate din această sumă, aceasta ar fi totuși dublă față de cea mai mare ofertă publică inițială care a avut loc vreodată, de 25 de miliarde de dolari, efectuată în 2014 de grupul chinez de comerț electronic Alibaba. Și alți politicieni, între care premierul britanic Theresa May și premierul japonez Shinzo Abe, au făcut lobby pentru atragerea Aramco pe bursele din țările lor, dar tweet-ul lui Trump este cel mai deschis mesaj adresat până în prezent autorităților de la  Riyadh. Prințul Mohammad trebuie să decidă unde va avea loc listarea acțiunilor Aramco. Selectarea New York-ului, pe lângă Tadawul, bursa saudită, ar putea întări alianța strategică de lungă durată dintre Statele Unite și Arabia Saudită. 

Teraplast vrea să își răscumpere 5,15 milioane acțiuni proprii

Consiliul de Administrație al producătorului de țevi și profile din PVC Teraplast a anunțat că vrea să răscumpere de pe piața de capital un număr de maximum 5,15 milioane acțiuni proprii, în limita unui buget de 1,85 milioane lei, și a desemnat în acest sens societatea de servicii financiare BT Capital Partners să-i reprezinte interesele. ”În cadrul aceleiași decizii, Consiliul de Administrație al societății Teraplast a aprobat un program "stock option plan" prin care unui număr de angajați ai Grupului Teraplast li se vor distribui acțiuni ale emitentului Teraplast (simbol TRP), ce urmează a fi răscumpărate în cadrul procesului de răscumpărare aprobat prin AGEA nr.1/21.09.2017”, arată un raport al companiei. Acțiunile ce fac obiectul acestui "stock option plan" se vor acorda beneficiarilor cu titlu gratuit. ”Totodată, Consiliul de Administrație al Teraplast a aprobat demararea pe 3 noiembrie a procesului de răscumpărare de către societate a propriilor acțiuni în condițiile aprobate prin Hotărârea AGEA Nr. 1 din 21 septembrie 2017 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 4071/26.10.2017”, mai informează raportul. Grupul Teraplast este cel mai mare procesator de PVC din Romania și unul dintre principalii producători de materiale pentru piața construcțiilor și instalațiilor. Grupul Teraplast a înregistrat în primele nouă luni o cifră de afaceri de 294,6 milioane lei, în scădere cu 5% față de perioada similară a anului trecut, de 310,9 milioane lei. De asemenea, indicatorul EBITDA (câștigul înainte de dobânzi, rate, depreciere și amortizare) s-a situat la valoarea de 32,9 milioane lei în primele nouă luni, cu 30% mai puțin față de nivelul realizat în aceeași perioadă a anului trecut, de 47,2 milioane lei. Grupul Teraplast include societatea Teraplast (producător de țevi, granule și profile din PVC), filialele TeraSteel Bistrita și Terasteel Serbia (producători de panouri sandwich și structuri metalice zincate), Teraglass (producător de ferestre și uși din PVC), Teraplast Logistic (coordonează activitățile logistice ale grupului), Teraplast Ungaria (distribuitor), Politub (producător de țevi din polietilenă), precum și societatea controlată în comun Depaco (producător de țiglă metalică).

Dolce & Gabbana se implică în afacerile cu paste făinoase

Casa de modă Dolce & Gabbana se implică în afacerile cu paste făinoase, prin intermediul unui parteneriat cu venerabilul producător italian Pastificio di Martino, pentru producerea unei serii extrem de limitate de doar 5.000 de cutii de paste la nivel mondial, relatează Bloomberg.În luna septembrie, casa de modă italiană a prezentat la salonul de la Paris o colecție pentru primăvarea anului 2018 având ca temă alimentele, care a inclus niște panaloni cu talie înaltă imprimați cu morcovi și ridichi, o rochie cu volane imprimată cu cannoli și o fustă cu cutii de roșii. Se pare că Stefano Gabbana și Domenico Dolce se gândesc la mâncare în aceste zile, mai precis la paste. În această toamnă, cei doi s-au asociat cu compania di Martino pentru a produce o ediție extrem de limitată de paste, alături de un șorț de bucătărie creat de D&G. Numai 5.000 de cutii de paste vor fi disponibile la nivel mondial, dintre care mai puțin de 1.000 în Statele Unite. Di Martino face afaceri cu paste din 1912, iar produsele companiei au fost primele paste care au traversat Canalul Panama. Pastele Di Martino sunt disponibile în prezent în întreaga lume, generând venituri anuale de 163 de milioane de dolari. Compania de familie are sediul în Gragnano, Napoli, oraș renumit  pentru pastele produse. Di Martino fabrică peste 9.000 de tone de paste pe zi, în 125 de forme diferite, din grâu italian dur. Dolce & Gabbana nu se implică în producția de paste, ci a proiectat ambalajele pentru trei forme de paste, respectiv spaghete, paccheri și pene, precum și un șorț de bucătărie. Imaginile de pe șorț evocă atmosfera clasică din sudul Italiei, cu o brunetă care aduce cu Sophia Loren și care duce un platou cu paste, desene în formă de mozaic colorat și inscriptia ”Famiglia, La Pasta, e L'Italia!”. Ilustrațiile provin însă din toată Italia, incluzând Domul din Milano, un canal Venețian, Colosseumul și Turnul înclinat din Pisa. Cutiile de paste vor costa aproximativ 110 dolari.

Cozi imense în așteptarea iPhone X

Fanii iPhone X nu au fost descurajați de prețul de 1.000 de dolari al noului smartphone al Apple, ei formând vineri, ziua lansării oficiale, cozi marți în fața magazinelor din întreaga lume, în unele cazuri chiar și noaptea, fără să aibă garanția că vor putea cumpăra unul, relatează Bloomberg. La magazinul Apple din bulevardul Fifth Avenue din Manhattan, coada s-a întins de-a lungul 58th Street, a traverstat Madison, mergând spre Park Avenue. Apple a permis accesul în magazin doar pentru câte 10 clienți o dată, așa că oamenii au avut mult de așteptat. Din fericire pentru ei, vremea din New York a fost neobișnuit de caldă și însorită. Un student în vârstă de 19 ani s-a așezat la coadă la 8 a.m. și după o oră coada abia înaintase. ”Mi-e teamă că nu au destule telefoane”, a spus el.Scene similare au avut loc în toată lumea, reamintind de cozile formate în prima zi de vânzare a iPhone-urilor din 29 iunie 2007. Precomenzile lansate de Apple săptămâna trecută s-au epuizat repede, livrările fiind programate până în decembrie.

Cupru Min pregătește investiții de 65 milioane lei anul viitor

Compania Cupru Min SA Abrud, controlată de Ministerul Economiei, și-a planificat investiții de 65 milioane de lei pentru anul viitor, din care aproape două treimi se concentrează în mediu, iar principalul obiectiv este finalizarea instalației de neutralizare a apelor acide, arată Ministerul Economiei într-un comunicat publicat pe site-ul propriu. ”Un alt obiectiv este valorificarea superioară a minereului, prin recuperarea metalelor rare, precum molibdenul, dar și a fierului”, arată comunicatul. De asemenea, se estimează pentru acest an un profit brut de cinci ori mai mare decât cel obținut anul trecut, de 6,9 milioane lei. De altfel, ministrul Economiei, Gheorghe Șimon s-a întâlnit vineri cu conducerea Cupru Min Abrud, cu care a discutat despre strategia de investiții și dezvoltare a companiei. ”Un aspect evidențiat este îmbunătățirea randamentelor de extracție și a concentrației de cupru în minereul extras, cu 2,7% în ultimii doi ani. Majorarea conținutului de cupru are impact pozitiv direct în veniturile companiei. Acestea au crescut și ca urmare a majorării cotațiilor bursiere internaționale, dar și datorită contractelor mai avantajoase încheiate în 2017”, se precizează în comunicat.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.