Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Ne-a trecut glonțul pe la ureche, dar încă nu am scăpat

Ziarul de Vrancea
25 iul 2025 1282 vizualizări

Agenţia S&P menţine perspectiva ratingului României la negativă în pofida măsurilor Guvernului Bolojan, dar nu ne duce la junk l totodată a fost menținută și o perspectivă negativă şi după recentele măsuri fiscale

Agenţia de evaluare financiară S&P a decis să reconfirme pentru România calificativul „BBB-/A-3” pe termen lung şi scurt, atât în monedă străină, cât şi locală, menţinând totodată o perspectivă negativă şi după recentele măsuri fiscale asumate de Guvernul Bolojan. Agenţia apreciază primele măsuri luate de noul Guvern - pe care le califică drept cea mai substanţială încercare a României de corecţie fiscală de la criza financiară globală din 2008 - dar vede riscul ca provocările economice şi politice să submineze agenda politică ambiţioasă a Executivului, inclusiv coeziunea coaliţiei, în timp ce strategia fiscală pe termen mediu după 2026 rămâne incertă, având în vedere inclusiv faptul că mandatul actualului prim-ministru va înceta, conform principiului rotaţiei. Calificativul "BBB-" este ultima treaptă din categoria recomandată investitorilor, măsurile adoptate de Guvernul Bolojan evitând însă, la acest moment, căderea în categoria junk. Decizia este luată după ce, în urmă cu zece zile, premierul Ilie Bolojan şi ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, au avut, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanţii Standard & Poor’s (S&P). La începutul anului, agenţia a înrăutăţit perspectiva ratingului României de la stabilă la negativă şi a confirmat calificativul la "BBB-", ultima treaptă din categoria recomandată investitorilor, în cadrul unei evaluări la început de an, stabilită suplimentar faţă de cele două analize considerate obişnuite în cursul unui an pentru emitenţii suverani, în primăvara şi în toamna anului 2024.  Analiza şi decizia S&P au venit atunci cu numai câteva zile înainte de prezentarea proiectului de buget pentru 2025, astfel că nu era clar dacă agenţia de rating a ţinut cont şi de reducerea suplimentară a cheltuielilor anunţată de către autorităţi pentru bugetul acestui an. Acum, S&P anunţă că a confirmat ratingurile „BBB-/A-3” pe termen lung şi scurt, atât în monedă străină, cât şi locală, acordate României, menţinând o perspectivă negativă, menţionând în continuare riscurile continue la adresa finanţelor publice în pofida măsurilor de consolidare fiscală anunţate de noul guvern, condus de prim-ministrul Ilie Bolojan, relatează Profit.ro. Conform agenţiei de rating, noul Guvern, care a preluat mandatul după alegerea lui Nicuşor Dan ca preşedinte, la mijlocul lunii mai, a implementat măsuri fiscale cu un impact de 1,1% din PIB în 2025 şi de 3,5% din PIB în 2026, preconizându-se că aceste măsuri vor reduce deficitul la sub 7,7% din PIB în acest an şi la 6,4% în 2026, faţă de 9,3% în 2024. S&P menţionează că această corecţie fiscală are loc pe fondul unor provocări economice semnificative. Pe acest fond, Agenţia şi-a redus proiecţiile de creştere a PIB-ului la 0,3% în 2025 şi la 1,3% în 2026, reflectând impactul măsurilor de consolidare asupra unei economii deja în încetinire.

41%din români spun că evită alimentele ultraprocesate

Românii folosesc AI şi pentru diete personalizate

Aproape 70% folosesc dispozitive pentru monitorizarea sănătăţii si 41% evită alimentele ultraprocesate, arată un sondaj realizat de PwC România. Utilizarea inteligenţei artificiale este în creştere, în special pentru personalizarea programelor de exerciţii fizice (41%) şi planificarea meselor (40%). Românii folosesc AI şi pentru diete personalizate, liste predictive de cumpărături, gestionarea bugetului alimentar, diagnosticare medicală sau pentru conectarea cu aparate inteligente care sugerează reţete în funcţie de ingredientele disponibile. ”Tehnologia devine un instrument cheie pentru români în monitorizarea sănătăţii: 69% dintre respondenţii sondajului Voice of the Consumer 2025 realizat de PwC România folosesc aplicaţii sau dispozitive inteligente, care le-au influenţat obiceiurile zilnice, o treime arătând chiar că şi-au schimbat semnificativ stilul de viaţă. De la ceasuri şi brăţări inteligente la dispozitive complexe, precum monitoare de glicemie sau aparate de bucătărie cu inteligenţă artificială, tehnologia facilitează adoptarea unui stil de viaţă mai sănătos şi echilibrat”, arată compania. Utilizarea inteligenţei artificiale este în creştere, în special pentru personalizarea programelor de exerciţii fizice (41%) şi planificarea meselor (40%). Românii folosesc AI şi pentru diete personalizate, liste predictive de cumpărături, gestionarea bugetului alimentar, diagnosticare medicală sau pentru conectarea cu aparate inteligente care sugerează reţete în funcţie de ingredientele disponibile. Această deschidere către soluţii moderne arată o nevoie tot mai mare pentru experienţe personalizate şi adaptate stilului de viaţă individual. Majoritatea consumatorilor români îşi evaluează sănătatea ca fiind bună (47%) sau foarte bună (35%) şi acordă o atenţie tot mai mare alimentelor pe care le consuma. Peste 60% declara că riscurile asociate alimentelor ultraprocesate şi pesticidelor îi îngrijorează mai mult decât preţul produselor. De altfel, 41% spun că evită alimentele ultraprocesate, faţă de 37% media regională (Europa Centrală şi de Est). România stă uşor mai bine decât restul regiunii şi în ceea ce priveşte reducerea consumului de alcool. Tot mai mulţi români (71%) folosesc suplimente alimentare şi pun accent pe prospeţime şi sezonalitate, chiar şi în detrimentul mărcii. 62% consideră că produsele locale sunt mai sănătoase, iar peste jumătate sunt dispuşi să plătească mai mult pentru ele. În România, 70% dintre consumatori consideră că propriile decizii şi comportamente au cea mai mare influenţă asupra alegerilor legate de alimentaţia sănătoasă, în timp ce 50% recunosc şi rolul producătorilor de alimente. Aceasta arată că producătorii trebuie să meargă dincolo de promovare şi să investească în educarea consumatorilor privind alimentaţia sănătoasă şi contribuţia produselor proprii la un stil de viaţă echilibrat. O astfel de abordare poate stimula loialitatea faţă de brand.

Analiştii cred că este posibilă intrarea în recesiune a economiei româneşti

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut puternic în luna iunie, cu 14,9 puncte până la valoarea de 29,9 puncte. Analiştii financiari estimează pentru acest an o creştere economică în medie de 0,9%, existând şi opinii în rândul participanţilor privind o posibilă intrare în recesiune a economiei româneşti. ”Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut puternic în luna iunie, cu 14,9 puncte până la valoarea de 29,9 puncte. Această situaţie s-a datorat scăderii puternice a ambelor componente ale indicatorului. Astfel, componenta de anticipaţii s-a redus cu 16 puncte, până la valoarea de 25, în timp ce componenta de condiţii curente a scăzut cu 12,8 puncte, până la valoarea de 39,7 – nivel compatibil cu o situaţie de recesiune”, arată asociaţia. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (iulie 2026) a crescut comparativ cu valoarea înregistrată în luna precedenta şi a atins nivelul de 5,35%. Sondajul a fost realizat în ultima săptămână a lunii iunie, înainte de finalizarea pachetului fiscal, în condiţiile în care mesajele autorităţilor publice sugerau menţinerea cotei standard de TVA la nivelul de 19%. ”Anticipaţiile de creştere economică pentru anul 2025 se situează, într-o uşoară scădere faţă de exerciţiul anterior, la valoarea medie de 0,9%, existând şi opinii în rândul participanţilor privind o posibilă intrare în recesiune a economiei româneşti”, arată Asociaţia CFA România. În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, aproximativ 82% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, nefiind inregistrata nicio opinie de apreciere. Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0961 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului EUR/RON anticipat este 5,1453 lei pentru un euro.

Exporturile de petrol din Kazahstan pe Marea Neagră au fost oprite

Tancurile petroliere străine sunt temporar interzise să încarce în principalele porturi ruseşti de la Marea Neagră, în urma unor noi reglementări, au declarat miercuri două surse din industrie, ceea ce blochează efectiv exporturile din Kazahstan gestionate în mare parte de un consorţiu deţinut parţial de marile companii energetice americane, relatează Reuters. Kazahstanul este cel mai mare furnizor de petrol al României, iar compania naţională kazahă, KazMunaygas, controlează grupul Rompetrol, care operează cea mai mare rafinărie din România, Petromidia. Luni, liderul rus Vladimir Putin a semnat o lege în temeiul căreia navele străine vor avea nevoie de aprobarea serviciului de securitate rus (FSB) pentru a accesa porturile ţării. Decretul prevede că autorizaţia acordată de autorităţile portuare navelor străine pentru a intra în porturi va trebui să fie aprobată de FSB, principala organizaţie care a succedat KGB-ului din era sovietică. Noile măsuri au intrat în vigoare imediat după publicarea decretului. Interzicerea accesului în porturi a navelor străine, care afectează şi exporturile de petrol rusesc din portul Novorossiisk, ar putea reprezenta peste 2% din aprovizionarea mondială cu petrol, potrivit calculelor Reuters bazate pe datele privind încărcările din regiune. Decizia Moscovei de a interzice încărcarea petrolierelor străine survine la câteva zile după ce UE a impus noi sancţiuni împotriva Rusiei şi complică operaţiunile Consorţiului Caspian Pipeline (CPC), printre acţionarii căruia se numără americanii de la Chevron şi ExxonMobil. Prin conducta CPC se transportă peste 80% din totalul exporturilor de petrol din Kazahstan şi, mai departe, prin terminalul rus Iujnaia Ozereevka. Exporturile de petrol CPC Blend pe Marea Neagră din terminalul CPC din Rusia au fost stabilite la 1,66 milioane de barili pe zi pentru luna august, adic 6,5 milioane de tone, aproape neschimbate faţă de planul de export din iulie. Exporturile şi tranzitul de petrol prin Novorossisk sunt estimate la aproximativ 2,2 milioane de tone în iulie, potrivit surselor din industrie.

Salariul rămâne principalul criteriu de alegere a unui nou loc de muncă

Salariul rămâne principalul criteriu în funcție de care românii își aleg un nou loc de muncă, în condițiile în care aproape 70% dintre participanții la un sondaj al unei platforme de recrutare resimt des sau foarte des o presiune financiară zilnică. 'În acest context, sunt tot mai atenți la joburile care menționează clar ce salariu oferă, iar angajatorii care au nevoie imediată de candidați au început să crească nivelul de transparență salarială în special pentru pozițiile 'blue collar', adică acele poziții care se adresează candidaților care nu au studii superioare, muncitorilor calificați și necalificați', a afirmat Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs, citată în cadrul prezentării analizei. Astfel, pe iajob.ro, platforma de locuri de muncă lansată de eJobs.ro și dedicată candidaților care își doresc să se angajeze rapid, procentul joburilor cu salariul afișat în anunțul de angajare a ajuns la 65%, mult peste media generală a pieței care este de aproximativ 40%. Din cele peste 11.000 de poziții deschise de la începutul verii pe iajob.ro, 4.400 s-au adresat muncitorilor necalificați, 6.500 absolvenților de liceu și aproximativ 200 absolvenților de studii superioare sau studenților. Inclusiv în ceea ce privește distribuția pozițiilor în funcție de nivelul de carieră al candidaților căutați, 47% dintre joburi sunt pentru cei care nu au deloc experiență, 31% pentru segmentul entry level (cu maximum 3 ani de experiență pe poziția respectivă), 21,4% pentru mid level (3 - 5 ani de experiență) și mai puțin de 2% pentru seniori cu experiență cuprinsă între 5 și 7 ani sau pentru manageri. 'Pe iajob.ro vedem mai multe poziții cu salariul afișat decât media generală a pieței pentru că angajatorii vizează o categorie de candidați extrem de sensibilă la acest aspect, care de obicei iau decizia de aplicare sau de angajare în funcție de un singur criteriu - salariul. O parte dintre acești candidați intră, totodată, în nișa celor pentru care există un deficit în piață, respectiv muncitorii calificați. Prin urmare, este nevoie imediată de ei, iar angajatorii apelează la transparența salarială sau la oferirea posibilității de a fi contactați direct, prin telefon sau Whatsapp, ca principale metode de a atrage mai rapid candidații. Asta pentru că datele pe care le avem ne arată că joburile care au salariul afișat în anunțul de angajare primesc cu cu 40% mai multe aplicări decât celelalte', a explicat Roxana Drăghici.

SAP avertizează asupra încetinirii afacerilor în SUA din cauza tensiunilor comerciale

Cel mai valoros grup european listat la bursă, gigantul german SAP, a avertizat miercuri că tensiunile comerciale dintre Statele Unite şi restul lumii afectează deciziile clienţilor săi din SUA, însă acordul recent dintre Washington şi Tokyo ar putea aduce o rază de optimism, relatează CNBC. ”În unele sectoare puternic afectate de aceste decizii politice, precum sectorul public din SUA sau marile companii industriale cu lanţuri de aprovizionare globale, am văzut tranzacţii importante amânate peste finalul trimestrului trecut”, a declarat directorul financiar Dominik Asam pentru CNBC. Acesta a explicat că nu este vorba despre dispariţia completă a contractelor, ci despre întârzieri cauzate de faptul că aprobările sunt urcate în ierarhie din cauza incertitudinii politice. Asam a adăugat că acordul SUA–Japonia privind tarifele de 15% oferă ”o rază de speranţă”, dar este încă prea devreme pentru concluzii. ”Cu cât incertitudinea se disipează mai repede, cu atât avem mai multă încredere în rezultatele pentru întregul an”, a spus el.

Indicele ROBOR la trei luni a scăzut ușor la 6,69%

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut, joi, la 6,69% pe an, de la 6,70% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). La începutul acestui an, indicele era de 5,92% pe an, dar a început să crească din data de 6 mai, la două zile după primul tur al alegerilor prezidențiale, când a urcat la 6,08% pe an. Indicele la șase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a scăzut la 6,82% pe an, de la 6,83% ziua precedentă, iar ROBOR la 12 luni a coborât la 6,94%, de la 6,95%. În ceea ce privește indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 5,55% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacțiilor interbancare din trimestrul I 2025, nivel similar cu cel din trimestrul precedent. 

Coca-Cola va lansa în SUA o variantă de Coca-Cola îndulcită cu zahăr din trestie

Grupul Coca-Cola a anunţat marţi că va introduce pe piaţa americană o versiune a băuturii Coca-Cola îndulcită cu zahăr din trestie, ca parte a unei strategii mai ample de adaptare la cererea consumatorilor pentru ingrediente naturale şi opţiuni percepute ca fiind mai sănătoase şi după ce preşedintele Donald Trump a declarat săptămâna trecută că a obţinut angajamentul companiei în acest sens, transmite Reuters. ”Folosim tot setul de opţiuni disponibile pentru îndulcire, acolo unde consumatorii o cer,” a declarat CEO-ul James Quincey în cadrul unei conferinţe, după publicarea rezultatelor financiare trimestriale. Noua variantă a băuturii cu zahăr din trestie nu va înlocui reţeta clasică, ci va completa gama actuală, care include deja produse precum Coca-Cola Zero şi versiunile cu îndulcitori naturali. Compania vinde deja Coca-Cola cu zahăr din trestie pe alte pieţe, cum ar fi Mexicul, iar unele magazine americane comercializează versiuni importate, cunoscute drept ”Mexican Coke”. Coca-Cola foloseşte deja zahăr din trestie în unele dintre brandurile sale, inclusiv în limonade, băuturi pe bază de cafea şi Vitamin Water, a adăugat Quincey.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.