Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Michael Jackson, cea mai bogată celebritate care nu mai e în viață

Ziarul de Vrancea
1 nov 2017 494 vizualizări

Cifra obținută din drepturile de autor și lansarea unui nou album „Greatest Hits”, între altele, este de peste 100 de ori mai mică decât cea înregistrată anul trecut, când megastarul conducea topul cu 825 de milioane de dolari, devansând orice artist decedat sau în viață

Mare parte din acea sumă a fost datorată vânzării jumătății catalogului Sony/ATV Music Publishing a lui Jackson, cel mai mare din lume. Din lumea muzicii, în top 5 se află Elvis Presley (cu 35 de milioane de dolari) și Bob Marley (cu 23 de milioane de dolari), ei ocupând locurile patru și cinci. Tom Petty, care a murit cu câteva zile înainte ca perioada luată în calcul de Forbes să se încheie, a intrat în top pe locul al șaselea, cu 20 de milioane de dolari, în timp ce Prince se află pe locul al șaptelea, cu 18 milioane de dolari, și David Bowie, pe locul 11, cu 9,5 milioane de dolari. Legenda golfului Arnold Palmer se află pe poziția secundă a clasamentului, cu 40 de milioane de dolari, iar al treilea clasat este Charles Schulz, creatorul francizei animate „Peanuts”, cu 38 de milioane de dolari. Topul zece este completat de Dr. Seuss, cu 16 milioane de dolari, John Lennon, cu 12 milioane de dolari, și Albert Einstein, cu 10 milioane de dolari. Perioada luată în calcul pentru acest top a fost 15 octombrie 2016 - 15 octombrie 2017, iar cifrele sunt calculate înainte de deduceri și fără a elimina taxele ce trebuie plătite.

Ochelarii de realitate mixtă Microsoft HoloLens vor fi disponibili și în România

Microsoft anunță lansarea europeană a ochelarilor de realitate mixtă HoloLens, produs care va fi disponibil și în țara noastră. În cadrul evenimentului Future Decoded care a avut loc miercuri la Londra, Microsoft a anunțat că HoloLens, primul computer holografic integrat din lume, cum îl numește compania americană, va fi disponibil pe 29 de piețe noi din Europa, inclusiv România. Lista completă a țărilor în care căștile de realitate mixtă care au la bază Windows 10 vor fi disponibile include Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Grecia, Ungaria, Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția și Turcia. „Realitatea mixtă are potențialul de a ajuta clienții și companiile din întreaga lume să realizeze lucruri care nu au fost posibile până acum. Experiențele de realitate mixtă vor ajuta companiile și angajații să îndeplinească sarcini esențiale mai rapid, mai sigur și mai eficient, și să creeze noi moduri de conectare cu clienții și partenerii” a declarat Lorraine Bardeen, general manager pentru Microsoft HoloLens. Prezentați inițial în urmă cu trei ani, ochelarii celor de la Microsoft nu se adresează utilizatorilor casnici și nu sunt pentru jocuri. Compania americană țintește anumite nișe din domeniul business, care implică design, creație, antrenament precum și asistență de la distanță. Eforturile celor de la Microsoft pe zona virtuală mai includ recenta lansare a suportului software pentru Windows 10 în cadrul celui mai recent update și căștile pentru realitate virtuală dedicate PC-urilor cu Windows 10 ce sunt lansate de parteneri tradiționali ai gigantului american, precum Asus, Dell, HP, Lenovo și alții. În prezent, Microsoft pregătește un update de software pentru HoloLens, care va fi lansat la începutul anului viitor.

10.000 de posturi vor dispărea în sectorul financiar în prima zi a Brexitului

Aproximativ 10.000 de posturi ar putea să fie desființate în industria financiară britanică în prima zi a Brexitului, a anunțat ieri Banca Angliei, relatează The Associated Press. Viceguvernatorul băncii centrale însărcinat cu reglementarea prudențială Sam Woods a declarat, într-o audiere într-o comisiei parlamentară, că ”în prima zi” a Brexitului se așteaptă la pierderea a 10.000 de posturi. Este vorba despre aproximativ 2% din forța de muncă activă în domeniile bancar și al asigurărilor și aproximativ 3% din forța de muncă a Londrei. Woods a citat un studiu realizat recent de firma de consultanță Oliver Wyman potrivit căruia 65.000 până la 75.000 de locuri de muncă pot dispărea în serviciile financiare, la nivelul întregii Marii Britanii, potrivit unei ”serii de scenarii plauzibile”. Numărul exact va depinde de firmele care își vor păstra dreptul de a opera în restul Uniunii Europene și de faptul dacă Londra va accepta un acord de tranziție în urma plecării oficiale din Uniune, la sfârșitul lui martie 2019.

O investigație de corupție de la Airbus riscă să se extindă în SUA

Airbus a alertat autoritățile din Statele Unite în legătură cu posibile încălcări ale reglementărilor americane, deschizând o nou direcție a eforturilor producătorului european de avioane de a rezolva o serie de anchete legate de folosirea unor plăți și intermediari pentru obținerea unor noi contracte, relatează Bloomberg. În urma unei investigații interne, Airbus a descoperit ”inexactități” în cererile de licențe pentru exporturi în domeniul apărării, potrivit companiei. Autoritățile din Marea Britanie, Franța, Germania și Austria investighează deja vânzările Airbus de avioane comerciale și militare. Directorul general al Airbus, Tom Enders, a scris în octombrie o scrisoare adresată angajaților, prin care i-a avertizat că investigațiile se vor intensifica, iar grupul ar putea suporta plata unor ”amenzi semnificative” în urma acestora. Președintele Airbus, Denis Ranque, a fost solicitat de către guvernul francez să prezinte măsurile adoptate pentru a pune capăt presupuselor practici de dare de mită și reducerea implicării unor agenți de vânzări în calitate de terțe părți.

Grupul bursier CME vrea să lanseze contracte futures pentru bitcoin

Grupul bursier american CME vrea să lanseze contracte futures pentru bitcoin, decizie care ar putea atrage un val de investitori interesați de plasamente în cea mai utilizată monedă virtuală, care s-a apreciat cu peste 500% în acest an, iar marți a atins un nou record, relatează Bloomberg. Bitcoin s-a apreciat marți cu până la 5,2%, la 6.416,39 dolari pe unitate, după ce CME a anunțat că va oferi instrumente derivate pentru bitcoin în trimestrul patru. Contractele futures vor fi decontate în numerar bazat pe un indicele al bitoin, calculat de CME. Inițiativa vine în urma unui anunț al Chicago Board Options Exchange din luna august, potrivit căruia analizează oportunitățile oferite de instrumentele derivate pentru bitcoin, în timp ce Comisia pentru tranzacții cu contracte futures destinate mărfurilor a înregistrat în iulie platforma LedgerX, de tranzacționare a monedei virtuale, ca primă platformă reglementată la nivel federal pentru derivate ale bitcoin și casă de cliring.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.