Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: În Europa, vacanţele s-au scumpit cu o medie de 4%

Ziarul de Vrancea
8 iul 2024 770 vizualizări

În Turcia, creşterea preţurilor în domeniile esenţiale ale verii, precum cazarea, restaurantele şi transportul a depăşit 70%

Vacanţele în Europa s-au scumpit cu o medie de 4%. În România, Serbia şi Croaţia înregistrează creşteri de aproximativ 8% pentru vacanţele din acest an, arată analiştii XTB, companie de tranzacţionare pe bursele internaţionale. Pe de altă parte, vizitarea Japoniei devine mai accesibilă, iar devalorizarea yenului japonez în ultimele douăsprezece luni face ca vizitarea Japoniei să fie cu 11% mai ieftină decât în 2023. În Turcia, creşterea preţurilor în domeniile esenţiale ale verii, precum cazarea, restaurantele şi transportul a depăşit 70%. ”Într-un an marcat de evoluţia inflaţiei, politica, inteligenţa artificială şi ratele ridicate ale dobânzilor, scăderea puterii de cumpărare obligă oamenii să fie şi mai atenţi la cheltuielile din următoarele luni, ceea ce influenţează, în mod inevitabil, şi alegerea destinaţiilor de vacanţă şi bugetul alocat”, arată analiştii XTB, companie de tranzacţionare pe bursele internaţionale. În cel de-al treilea trimestru al anului trecut (iulie, august şi septembrie), 60% din cheltuielile majorităţii europenilor s-au îndreptat spre cazare şi mesele din vacanţă, 18% - către mijlocul de transport în comun, iar 4% din buget a mers către alte tipuri de activităţi de timp liber, conform sondajului ETR/FAMILITUR. Spania este a doua ţară din lume, în privinţa numărului de vizite internaţionale – inclusiv ale românilor. Printre principalele atracţii care conving turiştii sunt cultura, mâncarea, plajele şi peisajele. Madrid şi regiunile Galicia şi Murcia sunt cele trei comunităţi în care se vor resimţi în sezonul acesta, cel mai mult creşterea preţurilor. Capitala Spaniei, cu o creştere de 4,28%, este, de asemenea, zona care a înregistrat cea mai mare creştere a preţurilor la hoteluri şi restaurante în ultimele douăsprezece luni, urmată de Galicia şi de regiunea Valencia. Pe de altă parte, La Rioja este comunitatea, alături de Madrid, în care activităţile turistice s-au scumpit cel mai mult, în timp ce în Murcia şi Catalonia (Barcelona este capitala regiunii) vor fi observate cel mai mult creşterea preţurilor la transport, arată analiştii XTB. Spaniolii aleg, însă, alte destinaţii. Conform ultimelor date ale platformei de trasee turistice gratuite GuruWalk, Italia este destinaţia internaţională numărul unu pentru spanioli. Regatul Unit, Japonia, Portugalia, Franţa şi Croaţia sunt următoarele destinaţii preferate pentru această vară. Japonia ar putea fi mai accesibilă decât credeam initial, relevă analiza. ”Analizând evoluţia preţurilor şi „mişcările valutare” ale ţărilor cele mai vizitate în ultimii ani, ajungem la o concluzie clară: este momentul să mergem în vacanţă în Japonia. Recent, OCU (organism din Spania care recomandă şi informează consumatorii cu privire la diverse produse) a desemnat această ţară asiatică drept destinaţia favorită pentru această vară. Devalorizarea yenului japonez în ultimele douăsprezece luni face ca vizitarea Japoniei să fie cu 11% mai ieftină decât în 2023”, se mai precizează în analiză.

Ministerul Finanţelor lansează o nouă ediţie de titluri de stat Tezaur

u dobânzile oferite, neimpozabile, vor fi de până la 6,85% pe an

Românii pot cumpăra, începând de luni, 8 iulie, titluri de stat TEZAUR cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% şi, respectiv, 6,85%, anunţă Ministerul Finanţelor. ”Românii pot cumpăra, începând de astăzi, 8 iulie, titluri de stat TEZAUR cu maturităţi de 1 şi 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% şi, respectiv, 6,85%”, precizează ministerul. Titlurile de stat pot fi cumpărate:

Între 8 iulie 2024 – 8 august 2024 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului. Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar, un alt cont de subscriere, sau un cont JUNIOR;

Între 8 iulie 2024 – 9 august 2024 de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului;

Între 8 iulie 2024 – 8 august 2024 în mediul urban şi 8 iulie 2024 – 7 august 2024 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale companiei Poşta Română SA.

Ministerul Finanţelor a publicat pe site-ul propriu şi un ghid pentru cei care vor să economisească prin intermediul Tezaur. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile. Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice. Prospectul de emisiune şi orice eventuale modificări ale acestuia sunt publicate la secţiunea Datorie publică, pe site-ul Poştei.

Economia României a crescut în trimestrul I cu doar 0,7%

Produsul Intern Brut - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul I 2024 a fost de 424,634 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 0,7% faţă de trimestrul IV 2023 şi cu 2,2% faţă de trimestrul I 2023, arată datele provizorii (2) publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Seria ajustată sezonier a Produsului Intern Brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a revizuirii estimărilor pentru trimestrul I 2024, fiind înregistrate modificări faţă de varianta publicată în comunicatul de presă din 7 iunie 2024. Produsul Intern Brut - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul I 2024 a fost de 424,634 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 0,7% faţă de trimestrul IV 2023 şi cu 2,2% faţă de trimestrul I 2023. Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul I 2024 a fost de 348,870 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 0,5% faţă de trimestrul I 2023.

Verde pentru preluarea unui portofoliu de creanţe al BRD Finance IFN de către Grupul Otto

Consiliul Concurenţei a anunţat luni că a autorizat tranzacţia prin care Grupul Otto, prin companiile EOS Credit Funding DAC şi EOS Finance IFN SA, intenţionează să preia un portofoliu de creanţe performante şi neperformante de la BRD Finance IFN SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Grupul Otto, prin companiile EOS Credit Funding DAC şi EOS Finance IFN SA, intenţionează să preia un portofoliu de creanţe performante şi neperformante de la BRD Finance IFN SA”, anunţă autoritatea de concurenţă. Portofoliul de creanţe cuprinde toate creanţele rezultate din toate contractele de împrumut încheiate de către BRD Finance IFN SA cu clienţii săi. BRD Finance IFN SA, prezentă pe piaţă din anul 2004, are în portofoliu credite pentru achiziţia de bunuri, carduri de credit, credite auto şi credite de nevoi personale. EOS Finance şi EOS Credit fac parte din Grupul EOS, un furnizor internaţional de servicii financiare personalizate. Activitatea principală a companiei este reprezentată de achiziţionarea portofoliilor de creanţe garantate şi negarantate. Grupul EOS face parte, la rândul lui, din Grupul Otto, un grup global de furnizori de servicii de comerţ electronic, retail şi servicii conexe. În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia şi că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal. 

Companiile americane de bunuri de larg consum îşi pierd puterea de a creşte preţurile

Unele dintre cele mai mari grupuri de produse alimentare şi produse ambalate din SUA încep să îşi piardă puterea de a creşte preţurile, ceea ce le pune în pericol creşterea vânzărilor, chiar dacă aceasta înseamnă o uşurare pentru consumatorii afectaţi de inflaţie, relatează Financial Times. Companiile care au impus creşteri necruţătoare ale preţurilor timp de mai mulţi ani lansează acum mai multe reduceri, adaugă cupoane şi cheltuieli pentru a-şi pune produsele în prim-plan pe holurile magazinelor. Mulţi au avertizat despre o nouă frugalitate în gospodării, în special în cele mai sărace. În SUA, 28,6% dintre produse au fost vândute cu astfel de promoţii în perioada de 12 luni până la sfârşitul lunii iunie, conform datelor NielsenIQ, în creştere faţă de 25,1% în urmă cu trei ani. Ofertele de reduceri de preţuri au crescut şi în Europa, o piaţă importantă pentru multe grupuri de consum americane. General Mills, cunoscută pentru Cheerios şi alte cereale pentru micul dejun, cheltuie cu 20% mai mult pe cupoane în noul său an fiscal, în timp ce ”sunt câteva puncte de preţ pe care trebuie să le ascuţim”, a declarat directorul general Jeff Harmening, analiştilor, luna trecută. Mondelez, producătorul de biscuiţi Ritz şi ciocolată Toblerone, va avea un an ”provocator” în SUA, în special cu consumatorii cu venituri mai mici, a declarat directorul financiar Luca Zaramella, la o conferinţă din industrie de luna trecută. Pe măsură ce concurenţa dintre mărcile magazinelor ameninţă marca sa de prăjituri Chips Ahoy, Mondelez readuce preţurile sub 4 dolari pentru anumite dimensiuni mai mari, a spus Zaramella. Acţiunile companiilor de consum au contribuit la creşterea indicilor bursieri americani la noi recorduri în acest an, segmentele de consum discreţionar şi cele de bază ale S&P 500 crescând fiecare cu peste 8%. Steve Sosnick, strateg şef la Interactive Brokers, a remarcat că cheltuielile consumatorilor au determinat mai mult de două treimi din economia SUA.

Danemarca acuză banca Nordea de spălare de bani în perioada 2012-2015

Nordea, cea mai mare bancă din regiunea nordică, este acuzată de încălcarea legii Danemarcei împotriva spălării banilor, de mai multe ori între 2012 şi 2015, potrivit poliţiei daneze, citată de Reuters. Unitatea Specială pentru Criminalitate (NSK) a spus că Nordea a încălcat legea prin neinvestigarea suficientă a tranzacţiilor efectuate de clienţii ruşi şi prin nerespectarea avertismentelor cu privire la tranzacţiile care implică casele de schimb valutar din Copenhaga. NSK a declarat într-un comunicat că nu a găsit motive pentru a face acuzaţii împotriva persoanelor individuale în acest caz, care se referă la tranzacţii în valoare de peste 26 de miliarde de coroane (3,77 miliarde de dolari). Ancheta asupra controalelor făcute de Nordea împotriva spălării banilor a început în 2016, iar banca a constituit şi provizioane pentru amenzile aşteptate.

Chery lansează un SUV crossover de 28.000 de euro în Italia

Compania Chery Auto din China începe vânzările pe piaţa din Italia cu o versiune pe benzină a SUV-ului său crossover Omoda 5, la un preţ de la 27.900 de euro (30.182 USD), în timp ce producătorul auto îşi evaluează opţiunile de extindere a capacităţii de producţie şi a vânzărilor în Europa, transmite Reuters. Una dintre numeroasele companii chineze care aduc maşini ieftine în Europa, în mare parte electrice, Chery a început vânzările europene în Spania la începutul acestui an. Acum se extinde în regiune şi îşi propune să pătrundă pe mai mult de 60 de noi pieţe la nivel global în următorii trei ani, a declarat săptămâna trecută vicepreşedintele Shawn Xu, la o prezentare la Milano. După decizia de joi a Uniunii Europene de a confirma tarifele impuse importurilor de vehicule electrice faqbricate în China, vehiculele electrice ale Chery vor fi supuse unei taxe suplimentare de 20,8%.

Apple Intelligence ar putea fi lansat la primăvară

Suita de funcţii de inteligenţă artificială pregătite pentru iPhone sub egida Apple Intelligence va fi disponibilă în primăvara anului viitor, în loc de toamna acestui an. Funcţiile de AI din cadrul Apple Intelligence nu vor fi disponibile odată cu lansarea iOS 18, în toamnă, ci abia în primăvara lui 2025, susţin surse citate de Bloomberg. Acestea vor fi introduse prima oară în stadiu beta în luna ianuarie, cu o lansare oficială programată pentru primăvară. Apple va implementa funcţiile de AI la nivelul sistemelor sale de operare instalate pe iPhone, iPad şi Mac şi, tot atunci, o infuzie de AI va primi şi asistentul Siri. Nu toate funcţiile vor fi disponibile în primăvară, însă. Apple va continua să adauge, în timp, diverse facilităţi în ceea ce va deveni, cel mai probabil, o actualizare treptată de-a lungul următorilor ani. Apple a pierdut startul în cursa de dezvoltare a inteligenţei artificiale, unde Google şi alţi producători de smartphone-uri au adăugat deja astfel de funcţii.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.