Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: „Impozitarea progresivă nu este soluție pentru nicio problemă economică a României”

Corneliu Condurache
1 oct 2019 1195 vizualizări

Aprecierea îi aparține lui Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR

Impozitarea progresivă nu este soluție pentru nicio problemă economică a României, pentru că, pe ruta încetinirii creșterii productivității, ar duce la încetinirea creșterii salariilor în sectorul privat, arată într-o postare pe Facebook Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR. „Experiența din România arată că veniturile bugetare suplimentare obținute din impozitarea progresivă a salariilor ar fi foarte mici, iar pe termen lung, încetinind creșterea salariilor, ar putea duce chiar la reducerea veniturilor din impozitele pe venitul personal. Se dorește o soluție la problemele bugetare? Atunci ea trebuie căutată pornind de la înțelegerea erorilor care s-au făcut și de la stoparea celor care sunt în curs de derulare. Aceste erori au constat în creșterea peste puterile bugetului a salariilor și a pensiilor, concomitent cu reducerea unor impozite”, spune Croitoru. Consilierul guvrnatorului BNR spune că unora dintre creșterile programate și chiar legiferate nu le-a sosit încă timpul. „Pentru că nu ni le permitem, ca societate, ar trebui stopate. În teoria deciziei există un concept, și anume „prospective costs”, care spune că unele costuri viitoare pot fi evitate doar dacă se acționează. Acest concept ne ajută să înțelegem că din moment ce problema bugetară este, în prezent, dată de cheltuielile promise (adică viitoare), atunci trebuie decisă stoparea/amânarea lor. Știu că este politic foarte greu să nu mai dai ce ai promis, dar aici intervine decizia grea a politicienilor: se salvează ca partide și îngroapă o țară, sau se sacrifică ca partide și pun interesele țării mai presus. Problema este și mai complicată când erorile unor politicieni ajung să fie reparate de adversarii lor politici. În ambele situații, soluția de echilibru politic poate fi un guvern de tehnocrați, susținut de toți politicienii, care să repare greșelile, să pună finanțele publice la loc pe șine și să plece. Nu e o soluție ușor de obținut”, încheie Croitoru. Aprecierile lui Lucian Croitoru vin în contextul declarațiilor din spațiul public generate de Drașos Anastasiu, președintele Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane care a avansat ideea că după alegeri vor avea loc reduceri de personal bugetar și o renunțare la cota unică de impozitare, care ar putea fi înlocuită cu o impozitare progresivă. Declarațiile lui Anastasiu au fost urmate de reacții venite din zona politică, din organziații economice și din sindicate. Pe tema cotei unice, Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, a spus la conferință că legea pensiilor reclamă o regândire a bugetului, renunțarea la cota unică nefiind singura măsură care poate fi luată „atunci când România este cu spatele la zid”. Dăianu s-a referit la declarațiile lui Dragoș Anastasiu, Președintele Camerei de Comerț Româno-Germane, care a apreciat că bugetul poate fi echilibrat prin renunțarea la cota unică și concedierea a 400 mii de bugetari. "Ce pot să spun este că noi facem niște simulări, avem un aparat tehnic care lucrează. Ceea nu se poate tăgădui este că în România oamenii merită să obțină mai mult și la pensii și la salarii. Dacă luăm pensiile, spre exemplu, suntem foarte jos în raport cu media UE. Necazul la noi este că se uită că resursele lipsesc. Noua lege a pensiilor nu este rezultatul efortului unui singur guvern, ea a început acum un deceniu. Guvernele au încercat reașezarea salariilor și a pensiilor. Ce a ieșit în momentul de față nu este lipsit de însemnătate. Impactul noii legi a pensiilor care înseamnă punct de pensie și recalculare, având în vedere că deficitul pe care noi îl estimăm acum este foarte greu de încadrat în trei la sută, este foarte mare. Această presiune este foarte mare. În opinia Consiliului Fiscal și a mea, aplicarea acestei legi reclamă o regândire a bugetului. Într-o țară în care nu se declară toate veniturile și averile, unde nu există transparență, în care din varii motive s-a blocat reforma ANAF-ului, care era necesară, situația nu e bună. Toate trebuie să fie remediate. Am văzut declarația domnulu Anastasiu și pot spune că este nevoie de restructurarea aparatului de stat. Renunțarea la cota unică nu este singura măsură pe care România o poate lua atunci când e cu spatele la zid”, a explicat Daniel Dăianu, în cadrul unei conferințe de profil, fără a oferi detalii suplimentare.

Speranța de angajare a tinerilor este în creștere

Anunțurile de recrutare care au strâns cei mai mulți aplicanți au fost în domenii precum vânzări, resurse umane sau financiar-contabil

Speranța de angajare a tinerilor a crescut în primele nouă luni ale anului cu 15% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, arată datele BestJobs, una dintre cele mai mari platforme de recrutare online din România, potrivit căreia candidații aflați la început de drum în carieră au putut aplica la peste 5.000 de joburi tip entry level (0-2 ani experiență), disponibile în mare parte în București, Timișoara, Cluj, Iași, Timișoara, Constanța și Brașov. Cele mai multe oferte de joburi entry level au fost în domenii precum BPO (Business Process Outsourcing) - 13%, IT - 9,6%, vânzări - 8%, financiar și contabilitate - 6%, administrativ și logistică - 4,71% sau resurse umane - 3,5%. În primele nouă luni ale anului, candidații au efectuat peste 120.000 de căutări pe platforma de recrutare online BestJobs folosind cuvântul cheie "entry level", iar companiile au primit peste 270.000 de aplicări la joburile entry level postate în cadrul platformei. Anunțurile de recrutare care au strâns cei mai mulți aplicanți au fost în domenii precum vânzări, resurse umane sau financiar-contabil, cu până la 3.000 de aplicări pentru un job din aceste domenii. În ceea ce privește perspectivele pentru ultimul trimestru din 2019, 40% din joburile noi vor fi adresate candidaților entry level. Companiile sunt nevoite să acopere cu 15% mai multe poziții noi în ultimul trimestru din acest an comparativ cu perioada similară din 2018. ”Vor fi oportunități de carieră atât pentru persoanele cu experiență, dar și pentru juniori și studenți. Conform celui mai recent sondaj BestJobs, 70% dintre companiile sondate vor scoate până la 10 joburi noi pe piață în ultimele trei luni ale acestui an, iar 40% dintre acestea se vor adresa segmentului de candidați entry level”, spun reprezentanții BestJobs. BestJobs este una dintre cele mai mari platforme de recrutare online din România, cu un număr de peste 2,5 milioane de profesioniști conectați la piața muncii și peste 25.000 de joburi active în orice moment, atât în țară, cât și în străinătate.

Șase din zece dezvoltatori apreciază că prețurile locuințelor vor crește

60% dintre dezvoltatorii imobilairi se așteaptă la creșteri de până în 10% a prețului pe mp în următorul an, arată un studiu realizat pentru târgul Imobiliarium. Pe de altă parte, circa 30% dintre aceștia consideră că prețurile vor stagna în același interval, iar 10% sunt de părere că vor scădea. Potrivit dezvoltatorilor, cele mai mari impedimente întâlnite de la lansarea în România au fost, de-a lungul timpului, birocrația și lipsa forței de muncă, urmate îndeaproape de evoluția imprevizibilă a factorilor externi, precum programul Prima Casă, finanțarea, accesibilitatea mijloacelor de transport. Peste 75% dintre dezvoltatorii prezenți la Imobliarium Băneasa activează pe piața locală de peste 3 ani, iar restul de 25% se încadrează în perioada 1 – 3 ani. Circa 65% construiesc blocuri, 25% au în portofoliu doar proiecte imobiliare de tip case, iar aproximativ 10% se axează pe ambele tipuri de locuințe. În plus, peste 60% dintre ansamblurile dezvoltate de aceștia se încadrează în segmentele premium și middle price. Târgul Imobiliarium se desfășoară în perioada 11-13 octombrie.

Proiect: Firmele ar putea amâna plata amenzilor până la soluționarea în instanță

Camera Deputaților a adoptat, în calitate de prim for legislativ sesizat, un proiect de lege prin care operatorii economici să poată amâna executările din partea instituțiilor statului, pentru eventuale datorii, penalități de întârziere sau amenzi, până la soluționarea contestațiilor în instanță. Propunere legislativă privind protecția operatorilor economici împotriva abuzurilor instituțiilor statului prevede ca aplicarea acțiunilor instituțiilor statului cu atribuții de supraveghere, autorizare sau control a activității operatorilor economici să fie amânată până la soluționarea contestațiilor în instanță. Termenul pentru dezbatere și vot final în cazul proiectului este miercuri, 3 octombrie. Termenul fiind depășit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituție și ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaților Potrivit proiectului, scopul este de a asigura baza legală necesară prin care operatorii economici din România să fie protejați împotriva eventualelor abuzuri ale instituțiilor statului cu atribuții de supraveghere, autorizare sau control a activității operatorilor economici. Inițiatorul proiectului, deputatul Alexandru Băișanu, motivează că legea face referire la actele instituțiilor statului cu atribuții de supraveghere, autorizare sau control a activității operatorilor economici, în urma cărora sunt constate eventuale datorii și/sau penalități de întârziere ori sunt aplicate amenzi. „Operatorii economici care se consideră nedreptățiți pot formula o plângere prealabilă împotriva dispoziției obligatorii din actul individual emis, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare”, prevede proiectul de lege. Totodată, executarea ar putea fi amânată până la soluționarea plângerii de către instituția emitentă. Potrivit proiectului, plângerea va fi soluționată prin decizie motivată, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării iar decizia este definitivă. Inițiativa legislativă mai arată că operatorul economic poate formula, împotriva deciziei, o acțiune în instanță în 15 zile lucrătoare de la comunicarea acesteia iar executarea dispoziției obligatorii se suspendă până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. „În cazul obținerii unei soluții favorabile, atât operatorul economic cât și instituția statului au dreptul la despăgubiri, majorări și/sau penalități de întârziere. Acestea vor fi stabilite de instanța de judecată în conformitate cu prevederile legale în materie aplicabile la acea dată. Orice prevedere contrară dispozițiilor prezentei legi se abrogă”, potrivit inițiativei. Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare din Camera Deputaților au avizat negativ propunerea legislativă. Membrii Comisiei au constatat faptul că inițiativa legislativă nu se justifică, întrucât în prezent, conform prevederilor din Legea contenciosului administrativ ,,orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”. Comisia arată că, din această prespectivă, scopul propunerii legislative „de a asigura baza legală necesară prin care operatorii economici din România să fie protejați împotriva eventualelor abuzuri ale insituțiilor statului”, rămâne fără justificare.

Probleme serioase pentru utilizatorii telefoanelor Mate 30 ale Huawei

Utilizatorii noilor telefoane Mate 30 ale Huawei Technologies au pierdut accesul la instalarea manuală a aplicațiilor Android ale Google, arată un articol Bloomberg, citat de Reuters. Potrivit articolului, cercetătorul în domeniul securității John Wu a explicat pe blogul său modul în care utilizatorii telefoanelor Mate 30 Pro puteau să descarce și să instaleze manual aplicații Google, în pofida interdicției americane ca Huawei să folosească software sau componente din SUA. În urma acestor informații, dispozitivele Mate 30, concepute să funcționeze pe rețele 5G, au pierdut accesul la instalarea de aplicații Android, au spus mai mulți experți. Mate 30, lansat luna trecută, este primul telefon flagship introdus de Huawei pe piață de când administrația Trump a inclus compania pe o listă neagră, la jumătatea lunii mai. Trump acuză Huawei că este implicată în activități care pun în pericol securitatea națională a Statelor Unite, acuzație respinsă de compania chineză. Wu a descris în postarea sa o metodă de instalare a serviciilor Google pe telefoanele noi ale Huawei, pe baza unei interfațe de programare a aplicațiilor pentru managementul dispozitivelor mobile, sau MDM API. “Cu toate că această <ușă din spate> necesită accesul utilizatorilor, aplicația de instalare, care este semnată cu un certificat special de către Huawei, dispune de privilegii nemaiîntâlnite în sistemele Android standard”, a scris expertul. “Cadrul sistemului de operare instalat de Huawei are o <ușă din spate> care permite ca unele aplicații să fie semnalate ca aplicații de sistem, chiar dacă nu există pe partițiile read-only”, a arătat Wu. Acest proces a permis ca telefoanele Mate 30 să poată instala aplicații populare precum Google Maps și Gmail, care în mod normal nu ar fi fost permise”, a relatat Bloomberg. O aplicație ușor de utilizat care permite instalarea de aplicații și servicii Google pe telefoanele Mate 30 Pro, numită LZPlay, a fost lansată odată cu lansarea dispozitivelor, dar a dispărut după postarea lui Wu. Numai Google poate face schimbarea respectivă, prin intermediul controlului anti-abuz SafetyNet, potrivit articolului. Reprezentanții Google și Huawei nu au răspuns imediat solicitării de comentarii din partea Reuters.

Numărul turiștilor este în creștere ușoară

Sosirile înregistrate în unitățile de primire turistică au crescut cu 1,1% în august, față de aceeași lună din 2018, iar înnoptările au înregistrat un avans de 2,2%, potrivit datelor anunțate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS). ”În luna august 2019, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, atât sosirile cât și înnoptările în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au crescut cu 1,1%, respectiv 2,2%”, se arată în comunicat. Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna august 2019 au însumat 1,87 milioane, iar înnoptările au fost 5,06 milioane. În luna august 2019, din numărul total de sosiri, sosirile turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat 83,3%, în timp ce turiștii străini au reprezentat 16,7%. În ceea ce privește sosirile turiștilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deținut-o cei din Europa (76,4% din total turiști străini), iar din aceștia 84,6% au fost din țările aparținând Uniunii Europene. Din numărul total de înnoptări, înnoptările turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat 88%, în timp ce înnoptările turiștilor străini au reprezentat 12%.

Facebook, Amazon.com și Google vor fi audiate în Congres

Facebook, Amazon.com și Google vor fi audiate în Congres pentru modul în care afectează mediul concurențial pentru companiile mici, potrivit unui articol Bloomberg, citat de Reuters. Președinta Comisiei pentru companii mici din Camera Reprezentanților, Nydia Velazquez, intenționează să invite reprezentanți ai Facebook, Amazon.com și Google pentru răspunde unor întrebări, la sfârșitul lunii octombrie sau la începutul lui noiembrie. “Președinta Velazquez consideră că firmele merită să concureze în condiții echitabile și speră că audierea va fi o oportunitate pentru comisie să analizeze cum se descurcă firmele mici, având în vedere poziția dominantă a marilor companii de tehnologie în domenii pornind de la comerțul electronic până la traficul pe internet” a declarat un purtător de cuvânt al acesteia. Marile companii de tehnologie sunt deja ținta mai multor investigații, între care cele din partea unor parlamentari și a Departamentului de Justiție, una dintre teme fiind comportamentul anticoncurențial. Amazon, Facebook și Google nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii.

Activitățile productive din Statele Unite au încetinit masiv

Activitățile productive ale fabricilor americane au scăzut în septembrie la minimul ultimilor 10 ani, afectate de exporturi, amplificând îngrijorările investitorilor legate de o încetinire puternică a creșterii economice în trimestrul al treilea, potrivit unui sondaj realizat de Institute for Supply Management (ISM), transmite Reuters. Sondajul publicat marți a survenit după date de săptămâna trecută, care arată o moderare a cheltuielilor de consum în luna august. Încetinirea activităților economice este atribuită războiului comercial din ultimele 15 luni dintre Casa Albă și China, care afectează încrederea oamenilor de afaceri și subminează producția. ”Situația este gravă. Nu se întrevede când se va opri declinul, riscul de recesiune este real”, a spus Torsten Slok, economist șef la Deutsche Bank Securities în New York. Rezerva Federală (Fed) a redus din nou dobânzile, în septembrie, după ce în iulie redusese costurile de împrumut pentru prima oară din 2008, pentru a susține continuarea celei mai lungi creșteri economice din istorie. Președintele Fed, Jerome Powell, a spus că tensiunile din politicile comerciale și incertitudinile mai ridicate exercit presiuni asupra investițiilor și exporturilor. Potrivit lui Powell, contacte ale băncii centrale au spus reprezentanților acesteia că incertitudinile provocate de politicile ocmerciale ”i-au descurajat să investească în afacerile lor”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.