Economic

MOZAIC ŞTIRI ECONOMICE: Hotelierii de pe litoral vor să aducă muncitori din Asia

Ziarul de Vrancea
26 sep 2017 613 vizualizări

Hotelierii de pe litoral propun înființarea unei agenții guvernamentale pentru a aduce forță de muncă din străinătate, în special din Asia, în condițiile în care se confruntă cu o criză de personal deoarece mulți români au plecat să lucreze peste graniță.

Hotelierii sunt dispuși să le plătească străinilor care vin să se angajeze la ei cursuri intensive de limba română. Prim-vicepreședintele FPTR și președintele Asociației Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală, a declarat, luni, după dezbaterea publică a proiectului legii turismului, că în privința personalului calificat din turism anul viitor problemele ar putea fi mai mari decât în acest an și că a propus înființarea unei agenții guvernamentele prin intermediul căreia să fie adusă forță de muncă din străinătate. “În privința personalului calificat, probabil că la anul vom avea probleme și mai mari decât am avut anul acesta. Am propus domnului ministru înființarea unei agenții guvernamentale care să se ocupe de aducere a forței de muncă din afară, așa cum noi am exportat, exportăm sau avem patru milioane de români afară, probabil sunt zone în lume, și mă refer la Asia, unde mulți își doresc să vină să lucreze în România, unde salariile pe care le oferim noi sunt mai mari decât au ei acolo”,  a afirmat Nicolae Bucovală. El a spus că cei care vor veni să lucreze în țara noastră vor urma cursuri intensive de limba română, plătite de către agenții economici.“Fiecare agent economic poate și cred că își permite să facă un curs intensiv de limba română. Depinde ce lucrează, dacă lucrează în bucătărie, nu îi trebuie prea mult limba română, dacă lucrează ca ospătar sau debarasator vor fi noțiuni de bază pe care eu cred că în două, trei luni de zile le învață, iar aceasta intră pe cheltuiala agentului economic”, a explicat prim-vicepreședintele FPTR. El a mai spus că forța de muncă ar putea veni din toată Asia, dar mai puțin din Europa. “Ar putea să vină din toată Asia, mai puțin din Europa, unde, sincer, la ora asta nu putem face față salariilor din Uniunea Europeană”, a recunoscut Nicolae Bucovală. O altă soluție pentru criza personalului calificat ar putea fi reducerea fiscalității pe costul muncii. “Cea mai simplă modalitate mi se pare reducerea fiscalității pe costul muncii. Dacă statul ne va permite ca la un salariu de o mie de euro net, în mână, să plătim 200 de euro impozite la stat, cred că asta este cea mai bună metodă și agentul economic poate să își racoleze românii și să-i aducă înapoi în țară.Sigur că asta ar fi cea mai bună soluție pentru noi”, a mai spus Nicolae Bucovală.

Multinaționale prezente în România se așteaptă la controale dure

Reprezentanții companiilor multinaționale prezente în România (95%) consideră că vor fi mai expuși controalelor fiscale în viitor ca urmare a modificărilor aduse de baza impozabilă și a mutării artificiale a profiturilor în alt stat (Base Erosion and Profit Shifting - BEPS), reiese dintr-un sondaj online realizat de Deloitte România. Potrivit cercetării, jumătate dintre reprezentanții mediului de afaceri din România (50%) consideră că vor avea obligații de raportare suplimentare, 17% se așteaptă la o creștere a impozitului pe profit datorat, iar 13% anticipează o dublă impozitare a unor venituri. De asemenea, 68% anticipează că va crește riscul ca Fiscul să facă ajustări ale prețurilor practicate în tranzacțiile intra-grup în cadrul controalelor fiscale ca urmare a implementării directivei europene privind raportarea obligațiilor în fiecare țară (country by country reporting adoptat de România prin OUG 42/2017). Mai mult de jumătate dintre respondenți (58%) recunosc că au aflat atât de proiectul BEPS, cât și de măsurile pe care le-a adoptat sau urmează să le adopte România ca membru asociat BEPS. În plus, 42% dintre cei chestionați au efectuat până în prezent o analiză a impactului BEPS asupra activității companiei dintre cei care au efectuat analiza. Totodată, în opinia respondenților, cele mai afectate categorii de tranzacții intra-grup de proiectul BEPS vor fi: prestarea de servicii (38%), furnizarea de know how și alte drepturi de proprietate intelectuală (18%) și finanțarea (13%). Deloitte România a întreprins, în perioada august — septembrie 2017, un sondaj online privind impactul măsurilor din planul împotriva erodării bazei impozabile și a mutării artificiale a profiturilor în alt stat (Base Erosion and Profit Shifting — BEPS). Pe de altă parte, România nu a fost inclusă în sondajul global pentru că nu era membru asociat al BEPS la momentul derulării sondajului. Țara noastră a dobândit această calitate la începutul lunii iunie 2017.

Netflix îșI ia zborul ca să prindă noi clienți

Netflix va fi disponibil, din 2018, fără taxe suplimentare la bordul avioanelor aparținând companiilor aeriene care vor semna un acord de colaborare. Netflix anunță că, de anul viitor, utilizatorii vor beneficia de serviciile sale de streaming la bordul avioanelor, grație unor parteneriate ce vor fi semnate cu companii aeriene din toată lumea. În schimbul eliminării taxelor suplimentare pe care companiile aeriene le percep pentru traficul de internet pe care îl fac călătorii, Netflix va pune la dispoziția companiilor propria tehnologie de compresie a datelor. Conform celor de la Netflix, companiile aeriene vor economisi 75% din costurile cu lățimea de bandă pe care le presupune conexiunea la internet la bordul avioanelor. În schimb, acestea vor trebuie să nu taxeze suplimentar utilizatorii pentru traficul făcut de aplicația Netflix. În urma acestor acorduri, utilizatorii Netflix vor putea viziona la bordul avioanelor filmele și serialele disponibile în cadrul aplicației prin intermediul propriilor device-uri și fără a plăti vreo taxă pentru traficul făcut. Netflix vede aceste parteneriate nu doar ca o facilitate pentru utilizatorii actuali, ci și ca un mijloc de atragere a noilor abonați. De partea cealaltă, companiile aeriene care vor oferi acces gratuit la Netflix la bordul propriilor avioane vor fi preferate de numeroși clienți dornici să vadă un film sau mai multe pe durata zborului.

Bruxellesul își intensifică presiunea asupra Londrei

Negociatorii britanici și europeni și-au exprimat speranța unor progrese în legătură cu Brexitul, în cea de a patra rundă de negocieri care a început la Bruxelles luni, la trei zile după ce premierul Theresa May a încercat, prin discursul de la Florența să relanseze negocierile și să destindă atmosfera, relatează Reuters. Însă niciuna dintre părți nu a vorbit despre frustrările pe care le are. Negociatorul-șef al UE Michel Barnier a refuzat să vorbească despre o eventuală renunțare a Regatului Unit la normele europene în timpul unei perioade de tranziție post-Brexit, peste 18 luni. Ministrul britanic însărcinat cu Brexitul David Davis l-a îndemnat să nu mai blocheze discuțiile despre viitoarea relație comercială, dacă Bruxellesul vrea ca Londra să plătească factura ieșirii din Uniune. ”Regatul Unit își va onora angajamentele pe care și le-a asumat în calitate de membru” al Uniunii, a declarat Davis pentru presă la începutul întâlnirii sale cu Barnier. ”Însă este evident că încheierea acestei probleme poate să aibă loc numai în cadrul și conform unui nou parteneriat profund și special cu Uniunea Europeană”, a spus el.

Creditorii Prospecțiuni au de recuperat 93 milioane lei

Adunarea creditorilor Prospecțiuni a votat luni în unanimitate Planul de reorganizare propus de administratorul judiciar Euro Insol, plan de reorganizare ce prevede plata integrală a datoriilor de 93 milioane lei către creditori într-o perioadă de trei ani. Planul a fost aprobat de toate cele cinci categorii de creditori: garantați, salariali, bugetari, indispensabili și chirografari, a anunțat marți Euro Insol. ”Pe perioada derulării planului, Prospecțiuni mizează pe venituri de 747 milioane lei și un profit brut de peste 80 milioane lei. Planul de reorganizare prevede achitarea creanțelor atât din excedentul de numerar obținut din derularea activității de baza cât și din valorificarea unor active imobiliare care nu sunt necesare activității curente, în valoare de 50 milioane lei”, arată comunicatul. Administratorul judiciar a propus achitarea mai rapidă a creanțelor salariale, respectiv într-un termen de 18 luni, față de trei ani perioada de implementare a planului, ”având în vedere argumentele de natură socială, această măsură fiind acceptată de către toți creditorii”. ”De asemenea, sumele datorate unor terți, reprezentând pensii alimentare și alte ajutoare sociale vor fi achitate în primul trimestru din plan”, informează compania. Măsurile de restructurare a activității Prospecțiuni au fost implementate de Euro Insol încă din perioada de observație, imediat după preluarea mandatului de administrator judiciar în data de 5 aprilie 2016. ”Ca efect al acestor măsur, cifra de afaceri a crescut cu 65%, iar pierderile societății s-au redus cu 95%. Astfel, de la o pierdere de 23,8 milioane lei în semestrul I 2016 s-a ajuns la o pierdere de doar 1,2 milioane în semestru I 2017, cu șanse reale de a închide exercițiul financiar cu profit”, arată Euro Insol. De la începutul anului și până în prezent, Prospecțiuni a încheiat contracte de peste 120 milioane lei pe servicii de achiziție date geofizice 2D și 3D și de logging (investigare geofizică în gaură de sondă și perforare) cu Romgaz, OMV Petrom și Amromco. Societatea estimează să încheie până la sfârșitul anului și alte contracte, cu o valoare de peste 130 milioane lei. Pentru a-și onora aceste contracte, Prospecțiuni angajează până la sfârșitul anului peste 1.000 de specialiști și muncitori, urmând ca numărul total al salariaților să depășească 1.500. Prospectiuni este o companie 100% românească, care activează de peste 65 de ani pe piața de servicii geologice și geofizice.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.