Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Gaură în buget de 11,4 miliarde lei după primele patru luni

Ziarul de Vrancea
3 iun 2019 1490 vizualizări

Cu această sumă se putea face o autostradă cu o lungime de circa 120 de kilometri

Execuția bugetului general consolidat, conform datelor operative, s-a încheiat pe primele patru luni ale anului 2019 cu un deficit de 11,4 miliarde de le i, respectiv 1,1% din PIB, informează Ministerul Finanțelor. Veniturile bugetului general consolidat, sunt în sumă de 99,5 miliarde lei, reprezentând 9,7% din PIB, comparativ cu 9,5% din PIB în aceeași perioadă a anului 2018. Procentual, veniturile au fost cu 11,0% mai mari, în termeni nominali, față de aceeași perioadă a anului precedent. Se înregistrează creșteri, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, în cazul încasărilor din contribuții de asigurări (Â19,6%), TVA (Â12,0%), nefiscale (Â9,6%), accize (Â2,9%). Încasările din contribuțiile de asigurări au fost influențate de creșterea efectivului de salariați din economie, a câștigului salarial mediu brut, a salariului minim pe economie, dar și de condițiile legislative noi privind transferul contribuțiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017, iar veniturile din TVA au crescut cu 12,0% față de realizările aceleiași perioadă a anului 2018, ajungând la o valoare de 19,6 miliarde lei. De asemenea, încasările din impozite și taxe pe proprietate au crescut cu 8,2%. S-au înregistrat scăderi ale încasărilor din impozitul pe salarii și venit cu 11,0% pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2018. Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăților efectuate sunt de 5,1 miliarde lei. Cheltuielile bugetului general consolidat sunt în sumă de 110,9 miliarde lei, cu 15,9% mai mari față aceeași perioadă a anului precedent. Cheltuielile de personal sunt cu 26,0% mai mari față de cele realizate în primele patru luni ale anului 2018, creșterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Cheltuielile cu bunuri și servicii au crescut cu 14,9% față de primele patru luni ale anului precedent. Creșteri semnificative se înregistrează atât la bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, dar și la bugetul de stat. Se înregistrează de asemenea creșterea cheltuielilor cu dobânzile cu 14,9%. Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de aceeași perioadă a anului precedent cu 15,0%, fiind influențate, în principal, de majorarea punctului de pensie cu 10% de la 1 iulie 2018, ajungând de la 1.000 lei la 1.100 lei, de creșterea nivelului îndemnizației sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei. Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și pe cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost de 6,8 miliarde lei.

“Deși economia crește, deficitele se adâncesc continuu”

Consilierul prezidențial pe economie Cosmin Marinescu a afirmat că deficitele bugetar, comercial și de cont curent cresc în același timp cu ratele creșterii economice din România. Acesta a precizat deficitele din economie se vor dovedi "împovărătoare" pentru România în anii următori. "Ratele înalte de creștere economică sunt însoțite de acutizarea deficitelor – bugetar, comercial și de cont curent. Această spirală a deficitelor se va dovedi împovărătoare pentru România în anii următori. (...) Suntem singura țară din Uniunea Europeană al cărei deficit bugetar începe cu cifra 3, în ciuda asigurărilor guvernanților că totul este sub control, că nu deficitele sunt problema României, că și alții au deficite mari etc. Iată, însă, că cifrele spun cu totul altceva. Deși economia crește, deficitele se adâncesc continuu", a scris, pe blog, consilierul președintelui Klaus Iohannis pe probleme economice, Cosmin Marinescu. Potrivit lui Cosmin Marinescu, deficitul bugetar ar putea ajunge la 1,8-2% din PIB la sfârșitul primului semestru. "Perpetuarea acestui trend de execuție bugetară comportă riscuri semnificative: deficitul bugetar ar putea ajunge la 1,8-2% din PIB la sfârșitul primului semestru. Această evoluție ar constitui un serios semnal de alarmă pentru piețele financiare, din perspectiva încrederii în capacitatea Guvernului de a ține deficitul bugetar sub control", mai spune Marinescu. El notează că execuția bugetară pe primele patru luni arată că deficitul bugetar aproape s-a dublat față de nivelul aferent perioadei similare din 2018. Totodată, Marinescu arată că pe primele patru luni din 2019, veniturile fiscale au crescut "cu doar 6,7% față de anul trecut, deși bugetul prevede o țintă de creștere a veniturilor fiscale de peste 16%". "România este singura țară din Europa Centrală și de Est ale cărei deficite comerciale se adâncesc, ori aceasta înseamnă că pierdem în continuare oportunități importante pentru producția națională. Evoluțiile din ultimii ani indică și agravarea continuă a deficitului de cont curent", mai scrie consilierul prezidențial. Acesta mai transmite că la acestea se adaugă și inflația, care este în creștere dar și deprecierea leului din ultimele luni, ceea ce afectează puterea de cumpărare în România.

6 din 10 români vor merge vara aceasta în vacanță cu mașina personală

u specialiștii le recomandă celor care vor să plece cu mașina în vacanță să verifice atent mașina înainte de a porni la drum

Aproape 60% dintre români vor merge vara aceasta în vacanță cu mașina personală, potrivit unui sondaj online comandat de AutoEco.ro, magazin online de piese și accesorii auto, care arată că circa un sfert dintre români intenționează să meargă în această vară cu mașina la mare în România, 22,5% plănuiesc să ajungă la munte în țară, iar 12% vor să plece cu mașina în vacanță în străinătate. Specialiștii le recomandă celor care vor să plece cu mașina în vacanță să verifice atent mașina înainte de a porni la drum. "Pentru că pe timpul verii distanțele parcurse de români cu autovehiculele personale ajung la aproximativ 5.000 de kilometri pe sezon, specialiștii în piese auto AutoEco.ro le recomandă conducătorilor auto verificarea amănunțită a mașinii înainte de a pleca în vacanță, pentru a remedia posibile defecțiuni și a preîntâmpina eventuale probleme frecvente care pot apărea la drum lung", arată sondajul. Pregătirea mașinii pentru vacanță și pentru perioada de vară necesită un buget de aproximativ 700 de lei, potrivit estimărilor AutoEco.ro. „Achizițiile de piese auto în rate fără dobândă sunt tot mai des accesate pe AutoEco.ro de clienți care au înțeles că siguranța în mașină nu trebuie ignorată. Acum, 5% dintre clienți  achită în rate comenzile plasate online pe AutoEco.ro și ne așteptăm ca, pe parcursul verii, când majoritatea pleacă în vacanță cu mașina, acest comportament să fie asimilat de un număr și mai mare. În prezent, oferim mai multe posibilități de achiziție cu plata în rate fără dobândă, prin parteneriatele pe care le dezvoltăm cu instituțiile bancare și nebancare din România”, spune Costin Stan, director general al AutoEco.ro. Șoferii care pleacă în vacanță cu mașina sunt sfătuiți să verifice filtrele și nivelul uleiului de motor, sistemele de suspensie, direcție și de frânare, anvelopele, sistemul de lumini, precum și soluția de climatizare. Este importantă și efectuarea unei diagnoze, folosind un tester specializat, a calculatorului motor și a tuturor sistemelor de siguranță. În plus, este recomandat ca intervalul de revizie a nivelului uleiului de motor să nu depășească 12 luni sau maximum 15.000 de km parcurși. "Este important ca orice verificare să fie făcută doar de personal specializat în service-uri autorizate. Dacă nu au fost înlocuite deja anvelopele de iarnă cu cele de vară, această operațiune este obligatorie înainte de a pleca la drum lung. Înainte de a fi montate, trebuie verificat nivelul de uzură al anvelopelor de vară, presiunea și eventuale deformări și lovituri", spun reprezentanții AutoEco.ro. Dacă în mașină vor fi și copii, este esențial ca aceștia să călătorească în condiții de siguranță. Potrivit legislației în vigoare, șoferii sunt pasibili de amenzi dacă transportă copii care nu folosesc centurile de siguranță sau scaune auto corespunzătoare vârstei. Codul Rutier impune folosirea scaunelor auto speciale omologate pentru copii sub vârsta de 3 ani și centura de siguranță pentru cei între 3 și 12 ani. Este interzisă transportarea copiilor sub 12 ani pe scaunele din față ale mașinii. Între problemele ce pot apărea la mașinile rulate vara, ar fi: mașinile pot avea scurgeri de lichid, precum lichidul de frână, cel de servodirecție, antigelul sistemului de răcire al motorului și uleiul de transmisie; pot apărea probleme ale sistemului de aer condiționat cauzate de pierderi de freon și defectarea compresorului, iar igienizarea sistemului de ventilație este esențială înainte de plecarea în vacanță; filtrul de habitaclu (de polen), care filtrează aerul înainte de intrarea în sistemul de climatizare pentru a fi răcit și/sau distribuit în interiorul autovehiculului, trebuie înlocuit pentru a asigura confortul necesar pasagerilor. Înainte de vacanță, este recomandată și verificarea sistemului de frânare. Plăcuțele de frână trebuie să aibă o grosime cât mai mare, mai ales la roțile din față, unde uzura intervine mai rapid, iar lichidul de frână trebuie înlocuit o dată la doi ani.

Marile companii anticipează cheltuieli suplimentare de 1.000 miarde dolari din cauza climei

Peste 200 dintre cele mai mari companii din lume listate la burse au estimat că încălzirea globală le va costa în jur de 1.000 de miliarde de dolari, cea mai mare parte a sumei urmând a fi cheltuită în următorii cinci ani, anunță Reuters. Un studiu al CDP arată, totuși, că multe companii subestimează pericolele și avertismentele emise de oamenii de știință, care susțin că fără eliminarea rapidă a emisiilor de carbon clima planetei se va deteriora grav. „Cele mai multe dintre companii mai au mult până să accepte în mod corect riscurile climatice”, spune Nicolette Bartlett, director pentru schimbări climatice la CDP, cunoscută până de curând drept Carbon Disclosure Project, un grup de acțiune format din manageri, bancheri și politicieni care cred că încălzirea globală reprezintă un risc major pentru sistemul financiar. În cel mai recent studiu CDP analizează datele colectate de la 215 mari companii, de la Apple la Microsoft și de la Unilever la UBS, Nestle, China Mobile, Sony sau BHP. Companiile apeciază costuri suplimentare de 970 de miliarde de dolari din cauza temperaturilor în creștere, vremii schimbătoare și certificatelor de CO2.

Rata șomajului a urcat ușor la 4%

Rata șomajului în aprilie a urcat la 4%, date ajustate sezonier, cu 0,1 puncte procentuale (p.p.) mai mult față de luna precedentă, arată datele transmise marți de Institutul Național de Statistică (INS). În martie, rata șomajului în formă ajustată sezonier a fost 3,9%, date ajustate sezonier, potrivit datelor INS. În februarie, numărul șomerilor a crescut față de luna precedentă, dar a scăzut față de aceași lună a anului trecut. ”Numărul șomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna aprilie a anului 2019 a fost de 354.000 persoane, în creștere față de luna precedentă (347.000 persoane), dar în scădere față de aceeași lună a anului anterior (395.000 persoane)”, se arată în comunicat. Pe sexe, rata șomajului la bărbați a depășit-o cu 0,8 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 4,3% în cazul persoanelor de sex masculin și 3,5% în cazul celor de sex feminin). Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 3,1% pentru luna aprilie 2019 (3,5% în cazul bărbaților și 2,7% în cel al femeilor). Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 73,7% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna aprilie 2019.

Apple intră în concurență cu Google și Facebook

Apple a lansat luni funcția “Sign In With Apple” (logați-vă cu Apple), pentru a concura conturile de logare la internet ale Facebook și Google, încercând să se diferențieze de companiile concurente prin sublinierea protecției acordate informațiilor utilizatorilor, transmite Reuters. Apple va întări controlul și în privința urmăririi locației. Atunci când utilizatorii se loghează cu profilele lor de pe Google sau Facebook la aplicații ale unor terți, aplicațiile deseori oferă Google și Facebook date valoroase, practică pe care Apple vrea să o oprească. Apple a anunțat că a creat un sistem care permite utilizatorilor să genereze, aleator, un email unic pe care să îl folosească cu fiecare aplicație, astfel încât utilizatorii să nu mai fie nevoiți să dezvăluie adresa de email reală. Pe de altă parte, Apple a retras aplicația iTunes destinată Mac-urilor. Introdusă în 2001 de cofondatorul Steve Jobs, ca mijloc de încărcare a cântecelor pe iPod, iTunes a permis utilizatorilor de-a lungul timpului să gestioneze muzica și filmele, precum și să administreze backup-urile și update-urile pentru iPhone-uri și iPad-uri. Apple a anunțat că va înlocui iTunes cu aplicații individuale pentru muzică, conținut video și podcast-uri. Apple a făcut anunțurile în fața dezvoltatorilor de aplicații participanți la conferința anuală a dezvoltatorilor din San Jose, California. App Store este o sursă majoră de venituri pentru segmentul de servicii al Apple, care a generat anul trecut venituri în valoare de 37,1 miliarde de dolari. Conferința anuală a dezvoltatorilor are loc pe fondul supravegherii mai stricte a practicilor de afaceri ale companiilor de tehnologie. Doua surse apropiate situației au declarat că Departamentul de Justiție are jurisdicție pentru o posibilă investigație antiturst împotriva Apple, în cadrul unei verificări ample a companiilor de tehnplogie. Divizia antitrust a Departamentului de Justiție și Comisia Federală pentru Comerț s-au întâlnit în ultimele săptămâni pentru a acorda Departamentului de Justiție dreptul de a efectua o investigație antitrust împotriva Apple și Google, deținută de grupul Alphabet.

Pețurile producției industriale au crescut cu 5,6%

În luna aprilie 2019, comparativ cu luna aprilie 2018, prețurile producției industriale pe total (piața internă și piața externă) au crescut cu 5,6%, informează INS. În luna aprilie 2019, prețurile producției industriale pe total (piața internă și piața externă) au crescut cu 0,6% față de luna martie 2019. Indicele prețurilor producției industriale pe total (piața internă și piața externă) pe marile grupe industriale a crescut în aprilie față de anul trecut cu 3,32% pentru industria bunurilor intermediare, cu 3,15% entru industria bunurilor de capital, cu 3,6% pentru bunuri de folosință îndelungată, 3,48% pentru bunuri de uz curent și cu 13,41% pentru industria energetică.

Apple înlocuiește iTunes cu trei aplicații

Compania Apple a anunțat că înlocuiește software-ul iTunes pe computere și laptopuri, după 18 ani, cu trei aplicații, Apple Music, Apple Podcasts și Apple TV, noua abordare fiind similară ofertelor pe care le are deja pentru iPhone și iPad, potrivit dpa.com. Anunțul a fost făcut luni, în timpul unei conferințe mondiale dedicate dezvoltatorilor (Worldwide Developers Conference), organizată în orașul San Jose din statul american California. Apple a lansat iTunes în 2001, pentru a gestiona conținuturile muzicale digitale pentru dispozitivele iPod, înainte de a scoate pe piață iPhone. iTunes a fost lansată ca media player, librărie și magazin online, însă aplicația software a fost criticată în ultimii ani pentru că a inclus un număr crescut de opțiuni. Modificările vor veni odată cu noul software Mac, Catalina, disponibil din toamnă, în timp ce versiunile pentru Windows ale iTunes nu vor fi afectate. Apple oferă și posibilitatea de a folosi iPad-ul ca modalitate de afișare secundară pentru Mac. Compania Apple a mai anunțat implementarea unor noi opțiuni pentru iPhone și alte dispozitive privind protejarea datelor personale. Aceste opțiuni vor fi disponibile odată cu lansarea sistemului de operare cunoscut ca iOS 13. Printre altele, utilizatorii vor avea mai mult control asupra modului în care aplicațiile pot accesa informațiile legate de locul în care se află aceștia.

Euro a scăzut spre 4,73 lei, cel mai mic nivel din ultimele 4 luni

Banca Națională a României (BNR) a anunțat, marți, un curs de referință de 4.7348 lei/euro, în scădere cu 0.21% față de valoarea atinsă luni, cel mai mic nivel din ultimele 4 luni. Totodată, lira sterlină a scăzut la cel mai slab nivel din ianuarie până în prezent. Luni, euro a scăzut la 4.7450 lei. Marți, euro a coborât la 4.7348 lei, cel mai slab nivel din 31 ianuarie, când a fost tot 4.7348 lei. Lira sterlină a scăzut de la 5.3695 lei la 5.3311 lei, cel mai slab nivel din 21 ianuarie, când a fost 5.3199 lei. Prețul gramului de aur a scăzut de la 179.4637 lei la 179.3139 lei. Cursul francului elvețian a coborât de la 4.2512 lei la 4.2364 lei. Dolarul american, cotat indirect în piața românească prin raportare la paritatea euro/dolar, a scăzut de la 4.2472 lei la 4.2093 lei.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.