Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Deficitul de angajați calificați generează pierderi de 7 miliarde euro companiilor locale

Ziarul de Vrancea
8 iul 2019 1436 vizualizări

”Dificultatea de a găsi angajați cu abilitățile necesare pentru anumite ocupații limitează potențialul de creștere al companiilor antreprenoriale”, arată analiștii

Peste jumătate dintre antreprenorii români (52%) spun că lipsa personalului calificat le generează pierderi financiare, care, estimate pentru întreaga economie, ajung la 7,1 miliarde euro, relevă studiul PwC European Private Business Survey, publicat marți. Majoritatea antreprenorilor se confruntă cu lipsa candidaților mai ales atunci când vor să recruteze tehnicieni, personal administrativ sau experți în vânzări, potrivit studiului. ”Dificultatea de a găsi angajați cu abilitățile necesare pentru anumite ocupații limitează potențialul de creștere al companiilor antreprenoriale și, implicit, al economiei țării. Estimările antreprenorilor arată că pierderile lor totale cauzate de lipsa forței de muncă se situează la 3,7% din Produsul Intern Brut (PIB) al României. Migrația masivă a lucrătorilor români către statele din Vestul Europei, îmbătrânirea populației și programa educațională inadecvată sunt principalele motive care au condus la actuala situație de pe piața muncii”, declară Ionuț Simion, Country Managing Partner, PwC România. Peste o treime dintre antreprenorii români (36%) arată că deficitul de talente le generează pierderi de până la 5% din cifra de afaceri, 10% indică pierderi între 5-10%, iar 6% spun că depășesc 10% din cifra de afaceri. Totuși, 48% arată că nu au pierderi din acest motiv, potrivit PwC. ”Măsurile pe care le iau antreprenorii români pentru a atrage specialiști sau pentru a dezvolta abilitățile digitale ale angajaților sunt formarea internă și externă, recrutarea de specialiști în domeniu, respectiv de absolvenți, și calificarea forței de muncă prin colaborarea cu start-up-urile din domeniul tehnologiei”, se arată în comunicat. Simion a subliniat că este esențială calitatea forței de muncă pentru succesul oricărei companii astfel că, în contextul transformării digitale a economiei, va crește presiunea asupra angajatorilor de a găsi oameni cu abilitățile potrivite sau cu potențialul de a învăța. În acest context, va fi nevoie tot mai mare de investiții în educație și formare profesională atât din partea companiilor, cât și a guvernului. Totodată, 68% dintre antreprenori spun că găsesc greu personal tehnic, respectiv administrativ/de suport. Cu aceste procente, România se plasează pe primul loc printre țările din Europa Centrală și de Est, având cel mai mari deficit de specialiști pentru aceste două categorii de ocupații. ”50% au probleme să angajeze personal de vânzări, 46% - ingineri, 40% - traineri și 22% - management superior. Pentru fiecare dintre aceste ocupații, România se află pe locul al doilea în regiune din punct de vedere al lipsei de personal, așa cum este perceput de antreprenori”, se arată în comunicat.

Piața de fuziuni și achiziții s-a dezghețat

u tranzacțiile au ajuns la valoarea de 790 milioane euro

Piața de fuziuni și achiziții (mergers & acquisitions – M&A) a avut o creștere semnificativă în al doilea trimestru al anului comparativ cu primul trimestru, dar și față de perioada similară din 2018, valoarea totală a pieței, inclusiv tranzacțiile care nu au avut o valoare comunicată, fiind de 1,4-1,6 miliarde de euro, în timp ce tranzacțiile comunicate au ajuns la 790 de milioane de euro, potrivit estimărilor Deloitte, transmise marți.  ”În piața de fuziuni și achiziții, trimestrul al doilea al anului a adus două premiere: finanțarea în valoare de 568 de milioane de dolari atrasă de către UiPath, în urma căreia evaluarea companiei a ajuns la 7 miliarde de dolari, un nivel record pentru un start-up românesc, și preluarea de către EximBank, o bancă deținută de statul român prin intermediul Ministerului de Finanțe, a Băncii Românești. Este a patra oară când ne întâlnim cu UiPath în raportările noastre trimestriale: prima dată în 2017, iar apoi de două ori în 2018, compania având o evoluție spectaculoasă de la o perioadă la alta”, a spus Ioana Filipescu Stamboli, Partener Corporate Finance, Deloitte România. Numărul total de tranzacții anunțate în al doilea trimestru a fost 30, inclusiv cele care nu au avut o valoare comunicată. Pentru comparație, în primele trei luni ale anului au fost anunțate 16 tranzacții, iar în al doilea trimestru al anului 2018, 27 de tranzacții. ”După un început modest, piața de M&A a consemnat un reviriment în al doilea trimestru, când estimăm că au fost patru tranzacții cu o valoare de câte minimum 100 de milioane de euro. Dacă ne uităm cumulat la primul semestru al anului, piața de M&A calculată în funcție de tranzacțiile cu valoare comunicată a fost de aproape 909 milioane de euro. Remarcăm că tendința de a nu comunica valoarea tranzacțiilor a continuat să se accentueze”, a adăugat Ioana Filipescu Stamboli. Preluarea de către frații Pavăl, proprietarii Dedeman, a clădirii de birouri The Office din Cluj-Napoca, valoare nefiind comunicată, este ce mai mare tranzacție din zona imobiliară. ”În sectorul imobiliar, piața de M&A s-a menținut dinamică în al doilea trimestru al anului, cea mai mare tranzacție fiind preluarea de către Dedeman a clădirii de birouri The Office din Cluj-Napoca”, a precizat Irina Dimitriu, Partener la Reff & Asociații, societatea de avocați reprezentând rețeaua globală Deloitte Legal în România. Printre cele mai mari tranzacții din al doilea trimestru al anului 2019 a fost noua rundă de finanțare, în valoare de 568 de milioane de dolari (500 de milioane de euro), obținută de către UiPath, companie din domeniul automatizării robotizate a proceselor (RPA), care a stabilit un nou record pentru evaluarea companiei, de 7 miliarde de dolari. În cadrul acestei runde de finanțare au participat mai mulți investitori financiari. Urmează preluarea de către EximBank a 99,28% din Banca Românească de la National Bank of Greece (valoare necomunicată), și achiziția unui pachet minoritar din acțiunile Superbet, cel mai mare jucător de pe piața pariurilor sportive din România, de către fondul de investiții Blackstone (valoare tranzacției: 175 de milioane de euro). Totodată, trebuie menționată și investiția de aproape 60 de milioane de euro anunțată de către CEE Equity în modernizarea și dezvoltarea a 15 silozuri de grâu și hub-uri logistice ale Brise Group.

Importurile de porumb, grâu, cartofi, ceapă și usturoi au crescut masiv

România, țara care a avut cea mai mare recoltă de porumb din 2018 din UE, și-a sporit importurile de porumb în primul trimestru al anului cu peste 17%, la 173.170 de tone, conform buletinului de comerț exterior realizat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat. România a importat peste 173.000 de tone de porumb, în valoare de peste 68 de milioane de euro, în timp ce în primul trimestru al anului trecut a importat 149.143 de tone de porumb, în valoare de 57,8 milioane euro. Și importurile de grâu au crescut cu 89,9%, la 197.183 de tone, în valoare de 40,8 de milioane de euro. Alte importuri de produse agricole sau alimentare de evidențiat sunt creșterile înregistrate la cartofi, cu o creștere de 132%, la 65.564 tone, carne de porc, cu 4,73%, la 64.243 de tone, ceapă și usturoi, în creștere cu 141%, la 21.015 tone, ciocolată, cu 20,29% (import de 21.415 tone), brânzeturi și cașuri, în creștere cu 12,9%, la 21.535 tone, alte legume proaspete sau congelate, cu o creștere de 21%, la 25.101 tone, în valoare de 36,9 milioane euro, tomate proaspete sau refrigerate, cu o creștere de 10,8%, porci vii, cu o creștere de 20,3%.

Numărul de immobile vândute este în scădere drastică

În luna iunie 2019, au fost vândute, la nivelul întregii țări, 40.207 de imobile, cu 4.249 mai puține față de luna mai 2019 și cu 8.374 mai mic decât în iunie 2018, informează Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în luna iunie 2019, în București - 7.438, Ilfov - 3.582 și Timiș - 2.336. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Alba - 227, Covasna – 215 și Olt - 104. Numărul ipotecilor, la nivel național, în luna iunie 2019, a fost de 25.795, cu 2.062 mai mare față de luna iunie 2018. Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate, luna trecută, în București - 5.885, Ilfov - 2.061 și Timiș - 1.826. La polul opus, se află județele Harghita - 59, Sălaj – 49 și Gorj – 48. Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în cea de-a șasea lună a anului 2019 sunt Timiș - 547, Dolj – 497 și Galați - 385.

Producătorul de telefoane mobile iHunt din Ploiești s-a listat la bursă

Distribuitorul și producătorul de telefoane mobile iHunt din Ploiești a intrat marți la tranzacționare pe segmentul alternativ AeRO al Bursei de Valori București. Societatea se tranzacționează cu simbolul bursier HUNT. iHunt și-a început activitatea în anul 2015, cu doi angajați, ajungând la finalul anului 2018 să raporteze 25 de salariați, un capital social în valoare de 1.410.000 lei și o cifră de afaceri de peste 24 milioane lei. Compania este deținută în proporție de 99,5% de către Cezar Cătălin Stroe, în timp ce Liviu Corneliu Stroe deține 0,5% din acțiuni. iHunt este una dintre cele 15 companii finaliste ale proiectului Made in Romania, organizat de operatorul pieței de capital din România, prin intermediul căruia își propune să îmbunătățească transparența, vizibilitatea și să asigure dezvoltarea ulterioară a companiei, chiar prin listarea acesteia.

Indicele ROBOR la 3 luni a rămas la 3,18%

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,18%, pentru a doua oară consecutiv, iar ROBOR la 6 luni a scăzut la 3,36%, potrivit datelor publicate, marți, de Banca Națională a României (BNR). Vineri, ROBOR la 3 luni a ajuns la 3,18%, cel mai scăzut nivel din 22 martie, când a fost 3,16%. Luni, indicele a stagnat la 3,18%. Marți, indicele a rămas la 3,18%. Totodată, indicele ROBOR la 6 luni a scăzut de la 3,37% la 3,36%. ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piață. BNR a publicat, la începutul lunii mai, indicele de referință trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care va înlocui ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Valoarea acestuia, pentru primul trimestru din 2019, a crescut la 2,63%, de la 2,36% în T4 2018.

Preluarea Electroplast de către Platforma ROCA, în analiză

Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care compania Platforma ROCA preia societatea Electroplast SA, pentru a se asigura că această activitate economică nu prejudiciază legile concurenței. Operațiunea depășește limitele valorice legislative, iar Consiliul Concurenței s-a angajat să analizeze situația și să ofere ulterior un răspuns. Instituția se va asigura astfel că tranzacția nu va afecta normalitatea mediului concurențial. “În conformitate cu prevederile Legii concurenței (nr. 21/1996), această operațiune este o concentrare economică ce depășește pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenței. Consiliul Concurenței va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilității sale cu un mediu concurențial normal și va emite o decizie în termenele prevăzute de lege”, arată reprezentanții Consiliului Concurenței într-un comunicat remis, marți, MEDIAFAX. Platforma ROCA SA este o companie care oferă servicii pentru revitalizarea business-ului și antreprenoriatului românesc, crearea de branduri noi și recondiționarea de branduri, prin investiții în societăți aflate în dificultate și asigurarea unui management specializat. Electroplast SA este un producător autohton de cabluri electrice din cupru și aluminiu.

Amenzi pe bandă rulantă pe Litoral

Inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2019, au verificat 249 de unități, în cele 7 zone de interes turistic – Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costinești și Mangalia, în săptămâna 1 - 7 iulie. Un comunicat al ANSVSA precizează că au fost verificate 107 restaurante, 5 pizzerii, 5 cantine, 31 de unități tip fast – food, 11 braserii, 20 unități tip bufet, 2 unități de tip bistro, 16 baruri, 1 snack – bar, 1 pensiune, 21 de magazine alimentare, 15 laboratoare de cofetărie/patiserie, 3 cofetării/patiserii, 3 rulote, 2 tonete de înghețată, 1 supermarket, 1 unitate de produse congelate, 1 carmangerie, 2 depozite alimentare și 1 autoutilitară. În urma acestor controale s-au constatat deficiențe cu privire la: manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare; comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spații neaprobate sanitar veterinar; condiții necorespunzătoare de igienă în spațiile de producție; etichetarea și ambalarea necorespunzătoare a produselor alimentare; depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.