Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Contrabanda cu țigarete a atins un minim istoric în 2020

Ziarul de Vrancea
19 dec 2020 844 vizualizări

România este pentru prima dată sub media UE

Piața neagră a țigaretelor din România se situează în 2020 la o medie anuală de 9,4% din totalul consumului, cel mai mic nivel din ultimii 12 ani, în condițiile în care media înregistrată în 2019 a fost de aproape 14%, arată datele companiei Novel Research. "Pe parcursul anului 2020 piața neagră a scăzut în aproape toate regiunile țării, comparativ cu 2019. Regiunea nord-est continuă și în acest an să fie cea mai afectată de comerțul ilegal, deși se află în scădere cu 8,3 puncte procentuale până la 24,7%. Scăderi semnificative se înregistrează și în sud vest (10,8 p.p. până la 10,7%), vest (10,6 p.p. până la 8,9%) și sud-est (6,1 p.p. până la 4,7%). Din punct de vedere al provenienței produselor de pe piața neagră, ponderea "cheap whites" scade cu 8,5 p.p. în 2020 față de 2019, până la 46,2%, Moldova și Serbia rămân relativ constante față de anul precedent cu 15,7% respectiv 0,5%, iar Ucraina scade cu 6,4 p.p. până la 5,2%. În schimb, ponderea produselor provenite din Duty Free crește cu 9,9 p.p. până la 18% ", a declarat Marian Marcu, Director General Novel Research. "În contextul în care nivelul contrabandei a scăzut cu circa 30% în 2020 față de 2019, statul a făcut mai mulți bani din țigări. BAT a plătit cu circa 500 de milioane de lei mai mult în primele 9 luni ale lui 2020 față de aceeași perioadă a anului trecut, depășind pragul de 7 miliarde de lei, pe fondul eforturilor considerabile ale autorităților care, în ciuda pandemiei COVID, au reușit să întărească controlul frontierelor și piețelor și să ofere astfel o șansă companiilor oneste. Ne dorim să colaborăm cu autoritățile în vederea elaborării unui plan de acțiuni pe termen mediu și lung care să stabilizeze nivelul pieței negre la sub 10% și în anii care urmează", a declarat Ileana Dumitru, Director Juridic și Relații Publice, British American Tobacco. "În acest an de criză fără precedent, tutunul s-a dovedit un sector rezilient, pe care statul s-a putut baza. Potrivit execuției bugetare din octombrie, veniturile provenite din accizele pe tutun au crescut cu 12% an/an. JTI va continua să fie un bun contribuabil și un partener al autorităților de aplicare a legii. În această perioadă se derulează cel de-al doilea val al campaniei "Contrabanda este crimă organizată", în parteneriat cu ANAF, Vama, Poliția de Frontieră, Poliția Română. Vom continua să susținem cele peste 40 de echipe canine din punctele vamale, valoarea mărfurilor confiscate și a amenzilor aplicate cu ajutorul acestora depășind cu mult investiția. JTI desfășoară programe de combatere a contrabandei în parteneriat cu autoritățile încă din 2005, iar de peste zece ani susține campanii publice anuale, precum și echipele canine din cadrul Vămii, specializate în depistarea tutunului, drogurilor și a banilor cash", a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova și Bulgaria. "România se situează pentru prima dată în 12 ani, sub media comerțului ilegal din Uniunea Europeană. Acest nivel istoric se datorează însă în mare parte unui context special. Ca urmare, este de așteptat ca odată cu deschiderea granițelor, si contrabanda să reintre pe un trend crescător. Este de remarcat majorarea comerțului ilegal din noiembrie în regiunea nord-est, de plus 10 p.p. față de septembrie 2020, până la 28,7%. Astfel, pentru ca piața neagră să se mențină la nivel național în jurul procentului de 10%, este necesar ca autoritățile de aplicare a legii să continue să depună eforturi susținute, iar factorii de decizie să aibă în vedere o politică fiscală coerentă și un cadru legislativ echilibrat, care să permită companiilor din acest sector economic să-și continue investițiile și să vireze taxele la buget", a declarat Alexandra Olaru, Director External Affairs, Philip Morris România. "Traficul ilegal continuă, chiar dacă circulația este restricționată. Ca urmare, este necesar ca eforturile de combatere a contrabandei să se desfășoare la fel de susținut și pe viitor, înscrise într-un plan național coerent", a declarat Adrian Pirau, Head of Sales & Operations, Imperial Tobacco Distribution Romania.


Dumitru Costin de la BNS susține că salariul minim va fi înghețat

 “V-am spus că este greu de explicat și de înțeles atitudinea Guvenului”, a comentat Dumitru Costin

Intenția viitorului Guvern este ca premierul să își asume decizia politică în ceea ce privește salariul minim pe economie și acesta să fie înghețat la nivelul din 2020, a declarat duminică, într-o conferință de presă, președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin. Întrebat ce se va întâmpla cu salariul minim în 2021, el a subliniat că a aflat de această intenție "pe sub uși, prin crăpăturile de ușă". "Vă reamintesc că am avut o ședință de CNT (Consiliu Național Tripartit n.r), vă reamintesc că Ministerul Muncii a făcut de vreo două luni jumate un grup tehnic de lucru la Ministerul Muncii pentru mecanismul salariului minim. La CNT-ul acela noi ne-am comunicat punctul de vedere, toată partea sindicală. Știți care este acela: 2.400 de lei brut de la 1 ianuarie. Partea patronală a fost împărțită în trei. Zona IMM-urilor a propus o creștere de la 1 ianuarie la 2.300 de lei. Celelalte organizații patronale au oscilat și au spus hai să ne propunem un moratoriu între trei și șase luni de zile, lăsăm să vedem ce se mai întâmplă și discutăm peste trei luni sau șase luni. Guvernul nu a precizat nimic în acest sens. Luni, săptămâna aceasta, trebuia să avem un Consiliu Național Tripartit pentru Dialog Social, consiliu care nu a mai avut loc. Am primit o comunicare scrisă în care ni s-a spus că primul ministru, domnul Ciucă, are un program foarte încărcat și nu își mai permite să participe la acest CNT. Însă, din informațiile de care dispunem noi la această oră, se pare că cel care este nominalizat să formeze Guvernul, viitorul prim ministru nominalizat, domnul Cîțu (Florin Cîțu n.r), dorește să își asume domnia sa decizia politică și, pe sub uși, prin crăpăturile de ușă, am aflat că intenția lor este acea de a îngheța salariul minim pe economie la valoarea din 2020", a explicat Dumitru Costin. El a menționat că acestea sunt informațiile de care dispune la această oră și că i se pare greu de explicat atitudinea Guvernului. "Eu am făcut o declarație după CNT-ul ăla. V-am spus că este greu de explicat și de înțeles atitudinea Guvenului la CNT-ul acela, când aveai o poziție clară de la organizațiile sindicale, aveai și de pe parte patronală până la urmă o poziție exprimată, iar tu, Guvern, ai tăcut cu câteva zile înainte de alegeri", a mai spus liderul de sindicat. La finele săptămânii trecute, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România, Florin Jianu, afirmă că patronatul IMM-urilor (CNIPMMR) va propune în cadrul Consiliului Național Tripartit creșterea salariului minim brut pe economie pentru anul 2021 de la 2.230 de lei la 2.300 de lei. "Propunerea pe care noi am realizat-o - Consiliul Național, prin Convenția Națională din 20 noiembrie - este aceea ca în anul 2021 să creștem salariul minim brut pe economie cu rata inflației, adică 2,2%, și cu un procent din ceea ce înseamnă productivitatea muncii, pentru că s-au înregistrat rate de creștere a productivității muncii, astfel ducând salariul minim brut de la 2.230 de lei la 2.300 de lei. Am văzut că celelalte confederații patronale, mandatul pe care l-au prezentat a fost acela de înghețare a salariului minim brut pe economie și de prorogare a discuției după 6 luni de zile. Mandatul nostru este cel pe care vi l-am prezentat, e normal să acoperim scăderea puterii de cumpărare, adică această rată a inflației", a afirmat Florin Jianu, într-o conferință de presă.

Vânzările de autoturisme ecologice au crescut în România cu aproape 22%

Peste 7.300 de autoturisme ecologice noi au fost comercializate în primele 11 luni ale anului în România, în creștere cu aproape 22% față de aceeași perioadă din 2019, reiese din datele Asociației Producătorilor și Importatorilor de Autoturisme (APIA), consultate de AGERPRES. Ponderea autoturismelor electrice și hibride noi în totalul pieței auto locale se situa la 6,7%, la 30 noiembrie 2020, peste nivelul perioadei similare din 2019, când aceasta era de 4,1%. Conform sursei citate, în intervalul ianuarie - noiembrie 2020, cele mai multe achiziții noi au fost consemnate la categoria autoturismelor hibride, respectiv 4.438 de unități, în creștere cu 1,6%, comparativ cu primele 11 luni din anul precedent. În același timp, vânzările de autoturisme electrice au înregistrat un salt de aproape 60%, până la 2.111 de unități, iar modelele plug-in s-au vândut în 796 de exemplare, mai mult cu 129,4%, raportat la perioada de referință. Statistica de specialitate arată că, în topul celor mai comercializate autoturisme 100% electrice, conducea, la finalul primelor 11 luni din an, Renault - cu 562 de unități, Volkswagen (375), Skoda (346), Hyundai (220), BMW (102), smart (83), Nissan (82), Peugeot (77), Tesla (56) și Opel (45). De asemenea, cele mai multe autoturisme hibride vândute în România, în perioada analizată, au fost comercializate de: Toyota - cu 3.806 unități, Lexus (172), Hyundai (159), Honda (146), Ford (98), Kia (41) și Subaru (16). În topul vânzărilor de autoturisme plug-in, pe primul loc se află Mercedes Benz - cu 125 de exemplare, urmată de Volvo (122), BMW (107), Mitsubishi (92), Ford (84), Porsche (62), Hyundai (47), Skoda (46), Toyota (22) și Mini (20). La nivelul lunii noiembrie din acest an, în România s-au comercializat 960 de autoturisme "verzi", în scădere cu 3,61% comparativ cu luna octombrie, când se vânduseră 996 de unități noi. Totodată, în intervalul de referință, ponderea în total piață s-a diminuat la 7,3%, de la 8%. Programul "Rabla Plus" a beneficiat, în acest an, de un un buget total de 200 de milioane de lei.

Un restaurant a pus în vânzare carne de pui crescută în laborator

Un restaurant din Singapore va servi în premieră, sâmbătă, carne de pui crescută în laborator de startup-ul american Eat Just, după ce agenția pentru alimente din țară a aprobat comercializarea acestei cărni, transmite CNBC. Potrivit Eat Just, va fi pentru prima oară în istorie când o carne produsă într-un laborator va fi vândută și servită într-un restaurant. Restaurantul 1880, cunoscut pentru meniurile sale inovatoare, va include carnea de pui produsă în laborator în trei meniuri: chiflă cu pui crocant cu susan și ceapă verde; foietaj cu pui și piure de fasole neagră; și o vafă crocantă cu arțar, cu pui, condimente și sos picant. Aceste meniuri vor costa aproximativ 23 de dolari, a declarat Josh Tetrick, co-fondator și CEO al Eat Just. Tetrick, care a înființat Eat Just în 2011, a spus că firma a început să dezvolte carne de pui în laborator din celule animale în 2016. Începând din 2011, compania a atras fonduri de 300 de milioane de dolari, iar la ultima rundă de finanțare a fost evaluată la 1,2 miliarde de dolari. Pentru a crea carnea de laborator numită GOOD Chicken, o cantitate mică de celule animale sunt prelevate din carne de pui. Celulele sunt apoi hrănite cu nutrienți cum ar fi aminoacizi, carbohidrați, minerale, grăsimi și vitamine, aceleași tipuri de nutrienți de care au nevoie animalele pentru a crește și a se dezvolta. Apoi, celulele se transformă în ritm rapid în carne, folosind un bioreactor. Tetrick compară acest proces cu cel în care este obținută berea. Procesul complet de creare a cărnii de cultură durează 14 zile, fiind mai rapid decât în cazul puiului tradițional, care are nevoie de 45 de zile pentru a ajunge în stadiul în care poate fi sacrificat, a explicat Tetrick. Just Eat are unități de producție în California și Singapore. Tetrick nu a spus cât costă să produci GOOD Chicken, dar a precizat că la prețul actual de vânzare Eat Just nu obține profit. Compania poate însă să se dezvolte în continuare. Eat Just a solicitat aprobarea autorităților de reglementare din Statele Unite și din alte țări pentru carnea de pui crescută în laborator. Tetrick a arătat că guvernul din Singapore a avut nevoie de peste doi ani pentru a aproba această carne pentru vânzare.

Numărul locuințelor asigurate obligatoriu a crescut cu 1,68% în noiembrie

Numărul polițelor active de asigurare obligatorie a locuinței (PAD) a crescut în noiembrie 2020 cu 1,68%, ajungând la aproximativ 1,756 milioane, comparativ cu 1,727 milioane de polițe PAD active la 30 noiembrie 2019, conform statisticilor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), societatea care emite acest tip de asigurări. La 31 decembrie 2019 erau active 1,73 milioane de polițe. Potrivit PAID, la sfârșitul lunii noiembrie, 75,1% dintre polițele active la nivel național erau încheiate în mediul urban și 24,9% în mediul rural, iar, în funcție de tipul de locuință, 94,7% din polițele PAD vizează locuințele de tip A (cele cu structura de rezistență din beton armat, metal sau lemn, cu pereții exteriori din piatră, cărămidă arsă sau materiale supuse unui tratament termic sau chimic) și 5,3% locuințele de tip B (cele cu pereții exterior din cărămidă nearsă sau material nesupus unui tratament termic sau chimic). Pe regiuni, cele mai multe polițe active sunt în Transilvania (22% din total), București (20%) și Muntenia (18%), iar cele mai puține - în Maramureș (3% din totalul polițelor) și Bucovina (3%). PAID emite asigurările obligatorii pentru locuințe din iulie 2010. Obiectivul principal al PAID este cuprinderea în asigurare pentru cele trei riscuri de catastrofă naturală - cutremure, inundații și alunecări de teren - a tuturor locuințelor din România. Polițele de asigurare obligatorie a locuințelor (PAD) costă 20 euro în cazul locuințelor tip A (suma maximă asigurată 20.000 euro) și 10 euro în cazul locuințelor tip B (suma asigurată fiind de 10.000 euro). 

Bursa de la București a câștigat 1,76 miliarde de lei din capitalizare

Bursa de Valori București (BVB) a câștigat, în această săptămână, 1,76 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 1,15%, iar valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a înregistrat o creștere cu 122,29%. Potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 153,809 miliarde de lei, în perioada 14 - 18 decembrie, de la 152,049 miliarde de lei în săptămâna anterioară. În această săptămână, tranzacțiile cu acțiuni au generat un rulaj de 283,567 milioane de lei, față de 127,564 milioane de lei, în perioada 7 - 11 decembrie. Cea mai bună zi de tranzacționare la BVB a fost joi, 17 decembrie, când s-au consemnat 163,534 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, marți, 15 decembrie, cu o valoare a tranzacțiilor de 21,336 milioane de lei. Acțiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la București, generând tranzacții de 34,024 milioane de lei, dar și o creștere de preț cu 2,69%.


Sony a eliminat jocul Cyberpunk 2077 din magazinul PlayStation

Sony a eliminat jocul Cyberpunk 2077 din magazinul PlayStation, din cauza numeroaselor buguri, decizie care a luat prin surprindere analiștii și a amplificat problemele dezvoltatorului acestuia, relatează CNBC. Divizia de jocuri a companiei japoneze, Sony Interactive Entertainment, a anunțat într-o scurtă declarație că ”se străduiește să asigure un nivel ridicat de satisfacție a clienților” și că va oferi clienșilor rambursarea completă a prețului jocului. Acțiunile dezvoltatorului polonez al Cyberpunk, CD Projekt, s-au prăbușit vineri cu până la 20% în urma informației, înainte de a recupera parțial pierderile. Valoarea de piață a companiei a scăzut cu aproximativ 1,4 miliarde de dolari de la lansarea jocului, pe 10 decembrie. Analiștii spun că este foarte rar ca o consolă să elimine un joc AAA din cauza problemelor de calitate. De la lansare, Cyberpunk a atras critici acerbe din partea jucătorilor cu privire la o multitudine de buguri și probleme de performanță pe console mai vechi, cum ar fi PlayStation 4, de la Sony ,și Xbox One de la Microsoft. Recenzorii au spus că au putut să joace doar pe computer înainte de lansare, nu pe console. Jocul SF a fost unul dintre cele mai așteptate titluri din 2020, datorită publicității la nivelul industriei și a succesului din trecut al dezvoltatorului său.

Consiliul Concurenței a redus amenzile

Consiliul Concurenței a redus amenzile aplicate companiilor pentru care activitatea sancționată are o pondere de sub 5% din cifra de afaceri totală, a declarat, pentru AGERPRES, Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței. În acest sens, instituția a modificat metodologia de calcul a amenzilor, pentru o mai bună respectare a principiului proporționalității impus de noua Directivă ECN Plus din domeniul concurenței. În România, amenzile aplicate companiilor care încalcă reglementările din domeniul concurenței se calculează prin raportare la cifra de afaceri totală, metodologie folosită și de alte state europene cum sunt Germania, Spania, Polonia, Letonia. Studiile realizate pe baza datelor furnizate de autoritățile europene de concurență au reliefat faptul că, și din punctul de vedere al cuantumului, amenzile aplicate în România sunt similare cu cele aplicate de celelalte state membre ale Uniunii Europene, cu excepția situației în care ponderea vânzărilor ce au legătură cu fapta anticoncurențială în cifra de afaceri totală este foarte mică (sub 5%).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.