Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Consum record de energie pe fondul temperaturilor foarte ridicate

Ziarul de Vrancea
28 iul 2021 908 vizualizări

Pe acest fond, prețurile energiei pe Piața pentru Ziua Următoare cu livrare vineri are o medie-record de 645 de lei pe MWh

Consumul de energie electrică al țării a ajuns ieri la nivelul-record de 8.865 MW, consum instantaneu, în intervalul orar 13:00 - 14:00, a anunțat, ieri, Transelectrica, într-un comunicat remis AGERPRES. Consumul mediu al zilei a fost de 7.503 MW, cu 29 MW mai mare decât consumul mediu din 15 iulie 2021, când a fost înregistrat precedentul record. Și la nivelul municipiului București și județului Ilfov, consumul de electricitate a înregistrat miercuri valori maxime istorice pentru sezonul verii, respectiv un consum instantaneu de 1.470 MW, la ora 15:00. Precedentul record de consum din zona Capitalei și a județului Ilfov, pe timpul verii, a fost înregistrat în data de 30 iunie 2021, când valoarea instantanee maximă a fost de 1.349 MW. Consumul mediu de energie electrică realizat la nivel național miercuri, 29 iulie 2021, a fost acoperit din producție internă (6787 MW) și din import (716 MW). "În această perioadă, cu foarte multe lucrări de mentenanță, atât interne, cât și externe, Transelectrica asigură o capacitate transfrontalieră semnificativă cu țările cu care funcționează interconectat - Bulgaria, Ungaria, Serbia și Ucraina - de 2.100 MW la export din România și de 2.250 MW la import în România", se arată în comunicat. Având în vedere prognoza meteorologică de caniculă, Dispecerul Energetic Național estimează valori similare ale consumului de energie electrică și pentru zilele lucrătoare următoare. Pe acest fond, prețul energiei pe Piața pentru Ziua Următoare cu livrare vineri are o medie-record de 645 de lei pe MWh, potrivit datelor operatorului bursier OPCOM. Totodată, prețul maxim orar este de 885,7 lei pe MW, de asemenea unul istoric, între orele 20:00 și 21:00.  În plus, Unitatea 2 a centralei de la Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Național miercuri seara, ca urmare a unui tranzient în sistemul energetic, care a afectat partea clasică, fără a fi afectate funcțiile de securitate nucleară ale unității, a anunțat, joi, Nuclearelectrica. "Deconectarea automată a Unității 2 s-a produs în condiții de siguranță, toate sistemele unității funcționând și răspunzând conform proiectului în astfel de situații", spun reprezentanții societății. Aceștia subliniază că deconectarea automată a Unității 2 și lucrările de remediere nu au impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului unității, populației și mediului înconjurător. Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă operează Unitățile 1 și 2, fiecare cu o putere instalată de producție de 700 MW, aceste reactoare asigurând aproximativ 20% din necesarul de energie al României.

FAN Courier avertizează asupra unei tentative de fraudă prin SMS

u FAN Courier le recomandă clienților care primesc un astfel de mesaj să contacteze cumpărătorul și/sau platforma OLX

FAN Courier avertizează clienții asupra unei noi tentative de fraudare a datelor personale, prin intermediul mesajelor de tip SMS, conform unui comunicat remis, ieri, AGERPRES. Compania recomandă tuturor celor care primesc astfel de mesaje și au în derulare o comandă prin curier să nu dea curs solicitării primite, să nu acceseze linkul de la finalul mesajului primit și să sesizeze organele de poliție. "Atunci când avem o comandă în derulare, clienții noștri primesc un mesaj tip SMS pe telefonul mobil care indică statusul comenzii, data și intervalul orar când urmează să efectuăm livrarea. Recent, am primit informații despre o nouă metodă de fraudare a datelor personale, prin intermediul SMS, care implică tranzacțiile derulate prin platforma OLX. Concret, fraudatorii transmit prin intermediul telefonului mobil un mesaj similar mesajelor noastre de informare și cer clienților să acceseze un link pentru a primi banii. Atragem atenția tuturor că orice încercare de solicitare a datelor bancare prin intermediul unui link este o încercare de fraudă. La vânzarea unui produs, clientul primește banii doar prin firma de curierat, plata făcându-se doar ramburs la primirea expediției. FAN Courier nu are niciun sistem prin care cumpărătorii pot plăti online, singura modalitate de plată cu cardul este prin POS în sediile FAN Courier", a declarat Daniela Catrinoiu, chief information officer FAN Courier. Potrivit echipei de Cyber Security a FAN Courier, compania colaborează deja cu instituțiile competente pentru a limita riscurile acestor atacuri cibernetice și va pune la dispoziția organelor de anchetă toate informațiile necesare pentru a elimina riscul fraudei prin intermediul mesajelor de tip SMS. FAN Courier le recomandă clienților care primesc un astfel de mesaj să contacteze cumpărătorul și/sau platforma OLX, pentru o verificare suplimentară a statusului comenzii.

 "Este imperios necesar să acordați o atenție sporită oricărei solicitări prin care vi se cere să introduceți datele personale sau datele cardului bancar, pe un site. Asigurați-vă că navigați pe pagiona reală a companiei și nu pe un site fals. Nu uitați că atunci când urmează să primiți bani în cont de la cineva, vi se cer doar codul bancar și suma pe care doriți să o primiți de la persoana care va efectua transferul", atrag, de asemenea, atenția specialiștii din cadrul echipei de Cybersecurity din cadrul FAN Courier. FAN Courier este o companie cu capital integral românesc, fondată în 1998 de Felix Pătrășcanu, Adrian Mihai și Neculai Mihai. FAN Courier a devenit, în 2006, liderul pieței românești de curierat, poziție consolidată constant datorită investițiilor și serviciilor cu valoare adăugată noi. FAN Courier deservește cei peste 55.000 de clienți, majoritatea persoane juridice, cu ajutorul unei echipe formate din peste 7.300 de angajați și colaboratori și a unei flote auto de peste 4.400 de autovehicule.

Compania Arctic Stream a debutat la Bursă

Arctic Stream, integrator de infrastructură și securitate IT din România, a debutat joi pe piața AeRO a Bursei de Valori București, fiind a 16-a companie care se listează la bursă de la începutul anului. Compania va continua să folosească mecanismele pieței de capital pentru finanțare și dezvoltare, precum acordarea de acțiuni gratuite și implementarea unui program de fidelizare a angajaților, se menționează într-un comunicat al BVB. "Încheiem luna iulie cu 16 noi companii la bursă, 14 pe piața AeRO și două pe Piața Principală. Este vorba de 16 companii cu o capitalizare cumulată de 909,8 milioane de euro, deci aproape un miliard de euro. Ne bucurăm să avem încă o companie din domeniul IT listată la bursă. Echipa Arctic Stream dă dovadă de viziune pe termen lung întrucât la patru ani distanță de la înființare au ales să facă acest pas și vin spre piața de capital cu planuri de dezvoltare. Bun venit la bursa", a declarat Radu Hanga, președintele Bursei de Valori București. Potrivit lui Dragoș Octavian Diaconu, CEO și fondator al Arctic Stream, listarea acțiunilor Arctic Stream este un pas important pentru companie, care o ajută să-și crească notorietatea pe piața forței de muncă, pentru atragerea de specialiști din domeniul IT. "Avem deja o echipă solidă, pe care dorim să o întărim, pentru a putea valorifica toate oportunitățile de dezvoltare din prezent. Ne dorim o creștere organică pe termen scurt, prin atragerea de noi clienți din sectoare mai puțin accesate. De asemenea, vizăm dezvoltarea unor direcții de business, respectiv cybersecurity și datacenter, unde avem deja capabilitățile existente, dar, în același timp, avem în vedere și dezvoltarea prin achiziții de companii și fuziuni.(...) Nu vom neglija motivarea acționarilor și vom face acest lucru prin operațiuni recurente de majorare de capital cu acțiuni gratuite. Dorim ca acționarii noștri să beneficieze de procesul de creștere a companiei chiar din această perioadă de dezvoltare, când dividendele vor fi distribuite într-o măsura redusă", a spus Dragoș Octavian Diaconu. Listarea companiei vine dupa încheierea unui plasament privat de acțiuni derulat în luna iunie 2021 prin care acționarul majoritar a vândut 838.260 acțiuni la un preț de 25 lei/acțiune. În cadrul plasamentului au subscris 178 de investitori, dintre care 39 investitori calificați și 139 de retail. Valoarea capitalizării anticipate este de 104,7 milioane de lei. Plasamentul privat și listarea au fost realizate cu sprijinul TradeVille.

Peste 80% din creditele noi contractate în ultimii patru ani au fost în lei

Băncile din România au acordat credite noi populației și companiilor în valoare de 388 de miliarde de lei, în perioada 2016-2020, iar peste 80% din credite au fost contractate în lei, potrivit unei analize realizate în cadrul campaniei #dreptullabanking. "Repartiția pe monede arată un interes mare pentru creditele noi acordate în moneda națională, peste 80% din împrumuturile din perioada 2016-2020 fiind contractate în lei, în timp ce 17,1% au fost acordate în euro și 2,5% în dolari. Populația a accesat credite aproape numai în lei, 98% din total fiind în moneda națională, ceea ce a condus la eliminarea riscului valutar. Companiile au luat credite în lei în proporție de 66,13% din total, restul fiind împrumuturi în valută", precizează sursa citată. Creditele noi acordate în euro au fost accesate preponderent de companii (95,24%), în timp ce împrumuturile noi în dolari au fost contractate aproape în totalitate de companii (98,7%). În perioada 2016-2020, băncile din România au acordat credite noi populației și companiilor în valoare de 388 de miliarde de lei,, cu 37,5% mai mult comparativ cu soldul creditului neguvernamental de la sfârșitul anului trecut, care s-a cifrat la 282 miliarde lei. Astfel, în cei cinci ani, portofoliul de credite noi a depășit soldul creditului neguvernamental cu peste o treime. Potrivit sursei citate, în perioada ultimilor cinci ani, cererea de credite de la companii a impulsionat activitatea de creditare la nivelul sistemului bancar românesc. Populația a accesat 44,45% din volumul creditelor noi în cei cinci ani, în timp ce companiile au contractat împrumuturi în proporție de 55,55%. "Trendul de creștere mai alertă a creditării corporate este estimat să se mențină. Reînnoirea parțială a portofoliului de credite se explică prin scadența scurtă a împrumuturilor contractate de companii, într-o pondere importantă. Soldul creditului neguvernamental se calculează ca diferență dintre totalul creditelor noi acordate populației și companiilor și rambursările parțiale și totale, precum și vânzările de credite", menționează sursa citată. Ponderea creditelor care au beneficiat de efectele moratoriilor publice și private, până la finele lunii martie 2021, a fost 12,7% din totalul împrumuturilor, potrivit informațiilor publicate în Raportul BNR asupra stabilității financiare.

Cîțu: Execuția bugetară cam pe toate ministerele este sub ceea ce trebuia să fie

Premierul Florin Cîțu afirmă, ieri, că ”execuția bugetară cam pe toate ministerele este sub ceea ce trebuia să fie la jumătatea anului”, foarte puține ministere cheltuind banii care le-au fost alocați. Întrebat dacă va exista o remaniere a miniștrilor care nu au cheltuit banii, premierul a precizat: ”Au o bilă neagră, dar asta nu înseamnă neapărat altă decizie”. Întrebat cum stă Ministerul Agriculturii cu execuția bugetară la șase luni, premierul a declarat: ”La Ministerul Agriculturii, am spus-o la începutul anului și anul trecut am spus-o când eram în Guvernul precedent, aș vrea să văd că programele aprobate de Dragnea împotriva cărora am votat în Parlamentul României nu mai rămân în buget, aștept acest lucru. Sunt tot felul de programe care nu dau rezultate și am putea să folosi acei bani pentru altceva. Cred că la rectificare aici vom aloca mai multe resurse pentru motorină. Eu vreau să nu mai văd programele pe care noi, PNL-ul, le-am votat împotrivă în Parlamentul României să rămână în buget”. Premierul Florin Cîțu a vorbit, joi, despre rectificarea bugetară și solicitările ministerelor: ”Sunt exagerate 38 de milioane de lei cumulate pe toate ministerele, asta înseamnă aproape 4% din PIB. Cred că trebuie să înțeleagă toată lumea că noi vrem să reducem deficitul bugetar, nu să îl creștem, dar din cele 38 de miliarde vom aloca bineînțeles acolo unde vor fi cheltuiți banii. Rectificarea bugetară pornește de la execuție, execuția bugetară cam pe toate ministerele este sub ceea ce trebuia să fie la jumătatea anului. De aici începem discuția despre rectificarea bugetară”. Premierul a explicat că va mai discuta la Ministerul Finanțelor apoi va prezenta o situație celor doi vicepremieri. ”Apoi vom trimite către ministere propunerea Ministerului Finanțelor”, a precizat premierul. Întrebat care sunt ministerele care au cheltuit banii, Cîțu a declarat: ”Nu sunt foarte multe care au cheltuit banii”. De asemenea, întrebat dacă va exista o remaniere a miniștrilor care nu au cheltuit banii, premierul a explicat: ”Au o bilă neagră, dar asta nu înseamnă neapărat altă decizie. Voi avea o discuție cu ministerele, cu miniștri să văd exact ce s-a întâmplat, cum putem să îmbunătățim situația, dacă este o problemă de personal, poate nu înțeleg cum se face execuția bugetară. Vreau să înțeleg ce se întâmplă și după aceea voi lua decizia”.

Economia americană își depășește nivelul dinaintea crizei  COVID

Statele Unite au înregistrat o creștere a PIB-ului mai slabă decât se așteptau în trimestrul doi, care a permis însă primei economii a lumii să revină la nivelul de dinaintea pandemiei covid-19, potrivit primelor estimări ale Departamentului Comerțului, publicate joi, relatează AFP. Valoarea totală a Produsului Intern Brut (PIB) a depășit, pentru prima oară, valoarea PIB-ului din al patrulea trimestru al lui 2019, ultimul care nu a fost afectat de criza cauzată de covid-19. Statele Unite au înregistrat o creștere de 6,5% în ritm anualizat, care compară cu trimestrul precedent și apoi proiectează evoluția pe un an întreg în acest ritm. Este o creștere mai mică decât cea de 8,5% așteptată de către analiști, iar această creștere este de doar 1,6% în cazul în care este comparată cu cea din trimestrul precedent - modul de calcul folosit de numeroase alte țări, inclusiv în România. De asemenea, prețurile au continuat să crească - la cel mai rapd ritm din 1982 încoace. Inflația s-a accelerat cu 6,4% în trimesturl doi, potrivit indicelui PCE, față de 3,8% cât a fost în trimesturl precedent.

Vânzările Aston Martin au crescut cu 224%

Vânzările producătorului auto britanic Aston Martin au crescut cu 224% în primul semestru, datorită primului său SUV, DBX, iar pierderile companiei s-au atenuat în aceeași perioadă, transmite Reuters. Vehiculul DBX 4x4, care a intrat în producția în urmă cu doar un an, a reprezentat peste jumătate din cele 2.901 de vehicule comercializate de Aston Martin în perioada ianuarie-iunie. ”Construind pe baza succesului DBX, primul nostru SUV, am livrat între timp alte două noi vehicule și, cu alte lansări de produse interesante care vor ava loc, suntem poziționați bine pentru creștere”, a declarat președintele executiv Lawrence Stroll. Brandul preferat de agentul secret de ficțiune James Bond a traversat o perioadă dificilă de la listarea sa în 2018, nereușind să îndeplinească așteptările și consumând numerar, ceea ce l-a determinat pe miliardarul Stroll să facă o nouă investiție în Aston Martin. DBX a intrat în producție în iulie 2020 și a ajutat companie să devină atractivă pe un segment de piață profitabil.

Vaccinarea este obligatorie pentru angajații Google și Facebook

Facebook și Google au anunțat că toții angajații care vor lucra din birourile celor două companii vor trebui, în mod obligatoriu, să se vaccineze. În vreme ce atât Google, cât mai ales Facebook, oferă un anumit nivel de flexibilitate în ceea ce privește libertatea angajaților de a lucra de la distanță, cei care doresc sau sunt nevoiți să lucreze de la birourile celor două companii vor trebui să se vaccineze. Google și Facebook au anunțat, la distanță de câteva ore, că vaccinarea va fi obligatorie pentru propriii angajați, care trebuie să lucreze de la birou și care vor avea mai multe contacte directe cu colegi și parteneri. Sundar Pichai, șeful Google, a spus că vaccinarea celor peste 135.000 de angajați, pe care compania îi are în 50 de țări, le va oferi acestora mai multă liniște cu privire la virus. În același timp, Google amână revenirea la birou a angajaților săi pentru jumătatea lunii octombrie, asta după creșterea, din nou, a numărului de infectări, cu varianta delta. Facebook va cere tuturor angajaților din Statele Unite care vin la birou să se vaccineze. Pentru angajații din alte țări, o decizie va fi luată la o dată ulterioară și va diferi, probabil, de la țară la țară.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.