Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Banca Transilvania ar putea prelua Bancpost la sfârșitul lui noiembrie

Ziarul de Vrancea
12 nov 2017 815 vizualizări

Banca Transilvania (simbol bursier TLV), a doua instituție de credit după active de pe piața românească, anunță că împreună că Eurobank, acționarul principal al Bancpost, au derulat negocieri exclusive cu privire la potențiala achiziție a Bancpost, ERB Retail Services IFN și ERB Leasing IFN din Romania, iar data semnării acordului este estimată cel mai târziu pentru sfârșitul lunii noiembrie.

”În ultimele săptămâni s-au făcut progrese semnificative înspre un rezultat pozitiv, iar negocierile sunt aproape de finalizare, părțile parcurgând ultimele etape în vederea semnării unui acord. Echipele de conducere ale celor două părți doresc să reafirme implicarea în finalizarea unei tranzacții echitabile și benefice pentru toate părțile interesate, menționând că data semnării acordului este estimată cel mai târziu pentru finele lunii noiembrie 2017 și va fi anunțată public de îndată ce formalitățile necesare vor fi parcurse în mod corespunzător”, arată un comunicat al băncii, transmis Bursei de Valori București (BVB). Detaliile suplimentare vor fi comunicate abia după finalizarea pașilor necesari și duupă obținerea tuturor aprobărilor corespunzătoare, spun oficialii băncii. De asemenea, banca a anunțat luna aceasta că, împreună cu acționarul său, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), intenționează să achiziționeze un pachet inițial de peste 39% din Victoriabank, a treia bancă în topul băncilor din Republica Moldova. Banca Transilvania este a doua bancă din România, în funcție de active, BERD fiind acționar al acesteia din 2001. Banca Transilvania are o capitalizare de 9,18 miliarde lei. Banca Transilvania a înregistrat în primul semestru al acestui an un profit net de 496,06 milioane lei (circa 109 milioane euro), în creștere cu 8,2% față de aceeași perioadă din anul precedent, în ciuda scăderii veniturilor operaționale. Activele băncii au ajuns la jumătatea acestui an la 53,24 miliarde lei (11,7 miliarde euro), în creștere cu 2,8% față de nivelul înregistrat în decembrie 2016. 

Noua șefă de la Poștă a făcut plângere penală la DNA împotriva fostelor conduceri

Elena Petrașcu, numită luna trecută director general interimar al Postei Române, a trimis corpul de control la filiala Broker de Asigurare. Neregulile găsite fac obiectul unei plângeri penale, trimisă la Direcția Națională Anticorupție (DNA), împotriva fostei conduceri a Poștei. Noua șefă a Poștei Române a declarat într-un interviu pentru News.ro că cea mai mare neregulă găsită este că banii destinați majorării capitalului social al filialei Broker de Asigurare cu 1,8 milioane lei au fost deturnați și folosiți în alte scopuri. Plângerea penală se îndreaptă între alții împotriva lui Alexandru Petrescu, în trecut director general al Poștei și care a fost totodată în acest an ministru pentru Mediul de Afaceri, dar și al Economiei, și împotriva lui Dante Stein, fost consilier onorific al premierului Victor Ponta și fost președinte CA al Poștei. ”În anul 2015, Consiliul de Administrație al companiei a hotărât majorarea capitalului social al filialei cu 1,8 milioane lei, în două tranșe a câte 900.000 lei, în martie 2015 și în septembrie-decembrie 2015 (când director general era Alexandru Petrescu, n.r.). Deși banii s-au dat cu destinația precisă de majorare a capitalului social a acestei filiale, această capitalizare nu a fost pusă în practică”, a declarat într-un interviu pentru News.ro Elena Petrașcu, numită luna trecută director general interimar al Postei Române. Managementul, împreună cu Consiliul de Administrație și Adunarea Generală a Acționarilor Broker-ului, au decis să utilizeze banii în alte scopuri, de exemplu pentru plata salariilor. ”Mai precis, a fost deturnare de fonduri”, adaugă directorul general al Poștei Române. Dacă Broker de Asigurare s-ar repune pe picioare, ar reprezenta o șansă de relansare pentru Poștă, asemeni modelului italian, consideră Elena Petrașcu. ”Având în vedere că banii dați în 2015 pentru majorarea capitalului social nu au mai ajuns acolo, am purtat discuții cu reprezentanții Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și ai Ministerului Comunicațiilor, ca să vedem ce se poate face legat de acele sume”, precizează directorul general al Poștei. De asemenea, aceasta a trimis corpul de control al Poștei la Broker de Asigurare, ca să descopere ce s-a întâmplat cu suma respectivă și care sunt persoanele care se fac vinovate de faptul că majorarea de capital nu a mai avut niciodată loc. "Ni s-a prezentat un raport din care reiese inclusiv culpa CA-ului de la Poștă. Fiind vorba de o filială a companiei, consiliul de administrație avea obligația să urmărească procesul respectiv după o perioadă  În urma raportului corpului de control, Elena Petrașcu a făcut plângere penală, trimisă la Direcția Națională Anticorupție (DNA), împotriva fostei conduceri a Poștei și a filialei sale.

Primele ATM-uri și POS-uri în oficiile poștale ar putea fi instalate anul viitor

Poșta Română a demarat negocieri cu mai multe bănci, principalele discuții vizând oferirea de servicii financiar-bancare în oficiile poștale, a declarat într-un interviu pentru News.ro Elena Petrașcu, numită luna trecută director general interimar al Postei Române, care subliniază că discută inclusiv despre instalarea primelor ATM-uri și POS-uri în oficiile poștale, proiect ce speră să fie implementat anul viitor. ”Avem deja întâlniri cu băncile, am început deja să ne vedem cu câteva. Vrem servicii financiar-bancare și vrem să vedem ce le putem oferi clienților. Vrem și ATM-uri în oficiile poștale. Dorim totodată să instalăm POS-uri și vrem să prestăm servicii financiar bancare”, a declarat într-un interviu pentru News.ro Elena Petrașcu. ”Problema nu e aici, ci la comisionul pe care eu, Poșta, îl dau băncii pentru utilizarea POS-urilor în oficiile noastre. Vom pune pe site un anunț cu condițiile privind instalarea POS-urilor și a ATM-urilor, cel mai probabil în ianuarie”, precizează noul șef al Poștei.

Apare un gigant al industriei jucăriilor

Grupul american Haspro vrea să preia rivalul Mattel, pentru a forma un gigant al industriei jucăriilor care ar reuni brandurile My Little Pony, Monopoly și Nerf cu brandul păpușilor Barbie și cel al jucăriilor Hot Wheels, potrivit unei surse apropiate situaâiei, transmite Reuters. Compania formată prin fuziune ar avea o putere mai mare de negociere a prețurilor în relațiile cu companiile de divertisment, legate de francizele de televiziune și filme. Poziția Mattel față de propunerea Hasbro nu este clară și nu se știe dacă va avea loc un acord, a spus sursa. Reprezentanții Hasbro și cei ai Mattel au refuzat să comenteze. Informația referitoare la oferta Haspro a fost publicată prima oară de The Wall Streeet Journal. Hasbro are o capitalizare de piață de aproximativ 11 miliarde de dolari, în urma unei creșteri de aproape 18% a prețului acțiunilor în 2017. Titlurile Mattel au scăzut cu 47% în acest an, evaluând compania la 4,8 miliarde de dolari, producătorul de jucării devenind din acest motiv vulnerabilă la preluări. În luna septembrie, Toys “R” Us, cel mai mare retailer de jucării din Statele Unite, a intrat în faliment, semnalând dificultățile cu care se confruntă industria jucăriilor, inclusiv concurența online și schimbarea preferințelor copiilor către electronice, în detrimentul jucăriilor tradiționale.

Amazon se dezvoltă pe piața europeană a asigurărilor de produse

Amazon își dezvoltă afacerile pe piața asigurărilor din produse din Europa, potrivit anunțurilor recente de angajare publicate de companie în ultima perioadă, analiștii considerând că ar putea fi începutul unor ambiții mai mari ale companiei în acest domeniu, spre îngrijorarea asigurătorilor tradiționali, transmite Reuters. Amazon Protect, care oferă extinderea perioadelor de garanție oferite de producători pentru produse ca telefoanele mobile sau mașinile de spălat cumpărate pe site-ul Amazon, s-a lansat în Europa în 2016, fiind singura afacere de asigurări a grupului american la nivel mondial. Anunțurile de recente de angajări ale diviziei europene de asigurări de produse a companiei descriu ”lansarea unei noi afaceri” și ”crearea unei noi palete de servicii”. ”Este un semn sigur că piața britanică a asigurărilor va fi perturbată”, a declarat Patricia Davies, analist în domeniul serviciilor financiare la firma de analiză a datelor GlobalData. Un purtător de cuvând al diviziei britanice a Amazon a refuzat să comenteze. Companiile de asigurări tradiționale sunt îngrijorate că Amazon și alte companii de comerț electronic vor intra pe teritoriul lor și caută să se asocieze cu ele.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.