Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: ANCOM: Portarea numărului nu anulează obligațiile contractuale

Rodica Condurache
24 feb 2026 583 vizualizări

Termenul dintre depunerea cererii și efectuarea portării nu poate depăși 25 de zile

Utilizatorii care doresc să își schimbe furnizorul de telefonie prin portarea numărului trebuie să verifice în prealabil dacă a expirat perioada minimă contractuală, întrucât încetarea anticipată a contractului poate atrage plata unor penalități, avertizează Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). Potrivit instituției, portarea nu anulează angajamentele asumate prin contractul existent, iar termenul dintre depunerea cererii și efectuarea portării nu poate depăși 25 de zile. 'Mulți utilizatori de servicii de telefonie sunt tentați să-și schimbe furnizorul actual, prin portarea numărului de telefon. Portarea nu anulează însă angajamentele asumate prin contractul încheiat cu furnizorul la care renunță, cum ar fi plata penalităților de încetare anticipată a contractului', precizează ANCOM. Conform sursei citate, furnizorii de telefonie stabilesc, de regulă, o perioadă minimă contractuală pentru a-și asigura recuperarea cheltuielilor în cazul ofertelor comerciale, care cuprind anumite beneficii suplimentare pentru utilizatori. 'Aceste beneficii nu se referă doar la echipamente gratuite sau la preț redus, ci și la planuri tarifare promoționale, instalarea gratuită a serviciilor etc. Conform legii, perioada minimă contractuală nu poate depăși 24 de luni. Încetarea contractului, la inițiativa abonatului, anterior expirării acestei perioade, presupune, de regulă, plata unor penalități. Prin portarea unui număr de telefon, încetează implicit contractul existent aferent numărului respectiv', se menționează în comunicat. Înainte de a depune cererea de portare, utilizatorii trebuie să verifice contractul curent, pentru a vedea dacă a expirat perioada minimă contractuală, susțin reprezentanții ANCOM. 'Utilizatorii pot depune cererea de portare după expirarea perioadei minime contractuale sau pot solicita furnizorului acceptor data la care doresc să se efectueze portarea. Atenție! Perioada de la depunerea cererii de portare până la momentul efectuării portării nu poate depăși 25 de zile', se mai arată în document. Conform instituției, dacă utilizatorii doresc să porteze un număr de telefon înainte de expirarea perioadei minime contractuale, este recomandat să afle de la furnizorul actual în ce condiții se va încheia contractul aflat în derulare. 'Portarea nu anulează eventualele penalități de încetare anticipată a contractului, însă este posibil ca furnizorul să renunțe la acestea, în urma unei negocieri directe cu utilizatorii. În cazul oricăror probleme întâmpinate pe parcursul procesului de portare, utilizatorii trebuie să se adreseze, în primul rând, furnizorilor în rețeaua cărora au intenționat să-și porteze numerele (furnizorii acceptori). În lipsa soluționării acestora de către furnizori, utilizatorii se pot adresa ANCOM, utilizând formularul dedicat', notează ANCOM. Aspectele legate de valoarea sau modul de calcul al penalităților, stabilite de furnizori pentru încetarea anticipată a contractelor, pot fi adresate Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și/sau instanțelor de judecată competente, se mai precizează în comunicat.

 

Hidroelectrica lansează campania de reduceri pentru consumatorii casnici

Campania se desfășoară pe parcursul lunii martie l Hidroelectrica lansează campania 'Giga Oferte la Mini Prețuri', o inițiativă comercială care oferă prețuri fixe și garantate pentru clienții business, alături de o nouă ofertă destinată consumatorilor casnici. Conform unui comunicat al companiei, campania se desfășoară pe parcursul lunii martie a.c. și reflectă angajamentul companiei pentru stabilitate, competitivitate și predictibilitate. 'Avem experiența, forța și capacitatea de a oferi atât industriei românești, cât și consumatorilor casnici prețuri competitive și stabile. Ne consolidăm poziția în rândul marilor consumatori, în special al companiilor cu un consum de peste 10 GWh/an, sprijinind dezvoltarea economiei, și, în același timp, rămânem aproape de români prin oferte clare și avantajoase pentru familii. Ne adresăm responsabil tuturor categoriilor de clienți, de la marile companii la afacerile mai mici și consumatorii casnici', a declarat Bogdan Badea, CEO Hidroelectrica, citat în comunicat. Pentru clienții business, campania 'Giga Oferte la Mini Prețuri' include contracte pe 12 luni, cu preț fix, garantat și competitiv, adaptate nivelului de consum: oferta online Business Spring - pentru clienți cu un consum sub 1 GWh/an, cu contractare prin portalul online, prețul energiei active fiind de 550 lei/MWh; oferta Business Activ - pentru clienți cu un consum între 1 și 10 GWh/an, prețul fiind de 450 lei/MWh în primele 3 luni și 550 lei/MWh în următoarele 9 luni; oferta Business Gigant - pentru clienți cu un consum de minimum 10 GWh/an, prețul fiind 450 lei/MWh în primele 6 luni și 550 lei/MWh în următoarele 6 luni. Pentru consumatorii casnici, Hidroelectrica propune oferta Casnic On-line, destinată celor care contractează exclusiv prin platforma https://client.hidroelectrica.ro/contractare. Aceasta include: 0,40 lei/kWh în primele 3 luni contractuale; 0,45 lei/kWh în următoarele 9 luni. 'Prin aceste promoții, Hidroelectrica le oferă companiilor din România un avantaj concret: costuri mai previzibile la energie și mai multă stabilitate în planificarea bugetelor. Într-un context economic volatil, predictibilitatea prețului la energie înseamnă decizii de investiții mai sigure, planuri de dezvoltare pe termen mai lung și o presiune mai mică asupra prețurilor finale.

În același timp, pentru consumatorii casnici, ofertele promoționale înseamnă facturi la energie care cântăresc mai puțin în totalul cheltuielilor lunare. Astfel, impactul acestor inițiative se vede atât în economia reală, prin sprijinirea mediului de afaceri, cât și în bugetele familiilor, prin acces la energie la prețuri competitive și predictibile', subliniază reprezentanții companiei.

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete au urcat

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în 2025 faţă de anul 2024, ca serie brută cu 4,1%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). ”În anul 2025 comparativ cu anul 2024, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a înregistrat o cifră de afaceri mai mare cu 4,1%, datorită creşterilor înregistrate la: activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (Â16,4%), comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (Â9,2%), comerţul cu autovehicule (Â3,6%) şi comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (Â1%)”, arată datele INS. Decembrie 2025 comparativ cu noiembrie 2025  Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna decembrie 2025, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o scădere cu 9,1%, ca urmare a scăderilor înregistrate la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (-25,5%), comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (-15,7%), comerţul cu autovehicule (-7%) şi la activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (-1,2%). Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna decembrie 2025, comparativ cu luna precedentă, a scăzut cu 1,5%.

Sistemul de Garanţie-Returnare se apropie de 9 miliarde de ambalaje returnate

RetuRO, administratorul Sistemului de Garanţie-Returnare, anunţă că, de la lansarea sistemului în România, au fost colectate peste 8,9 miliarde de ambalaje. ”Datele aferente primei luni a anului confirmă consolidarea procesului de colectare, într-un context în care volumul ambalajelor returnate îl poate depăşi pe cel al ambalajelor introduse pe piaţă în aceeaşi perioadă, pe fondul returnării produselor achiziţionate anterior. Aproximativ 356 de milioane de ambalaje au fost colectate în ianuarie, comparativ cu circa 330 de milioane puse pe piaţă, ceea ce a condus la o rată de returnare de aproximativ 108%. Un astfel de rezultat reprezintă o variaţie sezonieră obişnuită, determinată de decalajul dintre momentul achiziţiei şi cel al returnării ambalajelor”, arată reprezentanţii RetuRO, miercuri, într-un comunicat de presă. De la lansarea Sistemului de Garanţie-Returnare în România, au fost colectate peste 8,9 miliarde de ambalaje, iar la reciclatori au ajuns peste 647.000 de tone de materiale. Sistemul de Garanţie-Returnare continuă să sprijine tranziţia României către o economie circulară. RetuRO Sistem Garanţie Returnare S.A. este o companie care funcţionează pe principiul not for profit – ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat de companie în urma colectării de ambalaje de băuturi va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea SGR. Compania a fost creată de un consorţiu de trei acţionari privaţi: Asociaţia Berarii României pentru Mediu (30%), Asociaţia Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate (30%) şi Asociaţia Retailerilor pentru Mediu (20%) şi un acţionar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (20%).

Meta semnează un mega-contract pentru cipuri AI cu AMD

Meta Platforms a anunţat marţi un acord multianual de amploare cu Advanced Micro Devices, la scurt timp după ce a confirmat că va utiliza milioane de procesoare Nvidia pentru extinderea infrastructurii sale de inteligenţă artificială, transmite CNBC. Potrivit companiei, noul contract include implementarea a până la 6 gigawaţi de GPU-uri AMD dedicate centrelor de date AI, dar şi utilizarea unor CPU-uri optimizate pentru astfel de sarcini. Primele livrări de acceleratoare MI450 în serverele rack-scale Helios sunt programate pentru finalul acestui an. Directoarea executivă Lisa Su a declarat pentru CNBC că acordul reprezintă ”un pariu făcut la momentul potrivit”, AMD considerând înţelegerea drept una dintre cele mai transformatoare din istoria sa. Acţiunile AMD au urcat cu 7% după anunţ, în timp ce titlurile Meta au scăzut uşor, iar cele Nvidia au rămas relativ stabile. Structura acordului include şi un warrant bazat pe performanţă, prin care Meta poate achiziţiona 160 de milioane de acţiuni AMD, echivalentul a circa 10% din companie. Prima tranşă devine disponibilă odată cu livrarea primului gigawat de GPU-uri Instinct, iar restul pe măsură ce Meta ajunge la implementarea celor 6 GW şi sunt îndeplinite anumite praguri de preţ şi obiective tehnice şi comerciale. Acordul vine într-un moment în care Meta accelerează masiv investiţiile, bugetând până la 135 miliarde de dolari în cheltuieli de capital pentru acest an. Compania pregăteşte 30 de centre de date, dintre care 26 în Statele Unite. Pentru AMD, înţelegerea este esenţială în cursa pentru recuperarea decalajului faţă de Nvidia, care deţine aproximativ 90% din piaţa de cipuri AI şi o capitalizare bursieră de 4,66 trilioane de dolari, în timp ce AMD este evaluată la 320 miliarde.

Industria cere UE să păstreze mai mult timp permisele gratuite de carbon

Principala organizaţie patronală europeană, BusinessEurope, a cerut Uniunii Europene să menţină permisele gratuite de emisii pentru industrii, intensificând presiunea asupra oficialilor care pregătesc o reformă majoră a pieţei europene de carbon, relatează Reuters. Bruxelles-ul redesenează EU Emissions Trading System, principalul instrument climatic al blocului, care obligă centralele electrice şi fabricile să cumpere permise de CO₂ atunci când poluează. Sistemul este supus unei presiuni politice tot mai mari, pe fondul temerilor legate de competitivitatea economiei europene, unele guverne cerând reducerea preţului ETS sau chiar o pauză a mecanismului. O temă centrală a viitoarei revizuiri este viitorul permiselor gratuite de emisii, concepute pentru a atenua costurile de poluare suportate de industrie. Acestea sunt programate să fie eliminate treptat până în 2034. ”Comisia ar trebui să reexamineze eliminarea planificată a alocărilor gratuite pentru toate sectoarele”, spune BusinessEurope într-un document de poziţie publicat marţi.

Instagram se lansează pe Google TV

Instagram lansează o aplicaţie de Google TV, care oferă acces la clipurile video ale platformei pe televizoarele şi restul dispozitivelor care folosesc acest sistem de operare. La doar două luni după ce s-a lansat pe Amazon Fire TV, Instagram ajunge şi pe Google TV, platforma dezvoltată de Google şi folosită pe dispozitivele de streaming ale companiei şi televizoarele partenerilor. Principala funcţionalitate a aplicaţiei Instagram pentru Google TV este vizionarea conţinutului video. Asta chiar dacă clipurile video verticale nu se potrivesc foarte bine ecranelor orizontale ale televizoarelor. La fel ca în cazul aplicaţiilor mobile, fluxurile de conţinut sunt personalizate cu ajutorul algoritmului, care afişează conţinut potrivit fiecărui utilizator în parte. Marea diferenţă faţă de aplicaţiile mobile este organizarea a conţinutului pe aşa-zise canale. Canalele nu sunt altceva decât categorii, precum umor, muzică, etc. Reels-urile, cum îşi numeşte Instagram clipurile video verticale, vor fi redate automat - când se termină unul, începe altul. Asta scuteşte utilizatorul de un efort în plus.

Anthropic extinde Claude Cowork şi lansează conectori şi pluginuri pentru companii

Startupul de inteligenţă artificială Anthropic a anunţat marţi o actualizare majoră pentru instrumentul său dedicat angajaţilor din birouri, Claude Cowork, pregătindu-l pentru utilizare la scară enterprise, transmite CNBC. Noile funcţionalităţi includ conectori integraţi şi pluginuri personalizabile, care permit companiilor să conecteze Cowork la ecosistemele lor interne. Organizaţiile pot de acum asocia Claude Cowork cu servicii precum Google Drive, Gmail, DocuSign sau FactSet, şi pot implementa pluginuri specializate pentru domenii precum analiza financiară, inginerie sau resurse umane. Fiecare plugin poate include fluxuri de lucru şi cunoştinţe interne ale companiei, menite să amplifice productivitatea angajaţilor. Claude Cowork a fost lansat iniţial în regim de cercetare luna trecută, declanşând reacţii puternice pe Wall Street, unde investitorii au devenit nervoşi în faţa potenţialului perturbator al AI. Actualizările de marţi îl transformă într-un produs matur pentru mediul corporativ, afirmă Anthropic.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.