Economic

MOZAIC ŞTIRI ECONOMICE: Analiștii estimează că euro va urca aproape de 4,85 lei

Ziarul de Vrancea
27 mai 2019 1723 vizualizări

De asemenea, specialiștii se așteaptă ca rata inflației să ajungă la 4,15% în următoarele 12 luni

Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România, calculat pe baza estimărilor membrilor organizației, a crescut în aprilie, față de luna anterioară, cu 11,6 puncte, până la 46,6 puncte, dar analiștii estimează că euro ar putea urca aproape de 4,85 lei în următoarele 12 luni, arată datele publicate, marți, de CFA România. Luni, Banca Națională a României (BNR) a anunțat un curs de referință de 4,7601 lei/euro. Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) și 100 (încredere deplină în economia românească), a fost lansat de către CFA România și reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociația dorește să cuantifice anticipațiile analiștilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un an. În aprilie, indicatorul condițiilor curente a crescut față de luna anterioară cu 12,8 puncte, până la valoarea de 59,9 puncte (față de aceeași lună a anului anterior, indicatorul condițiilor curente a scăzut cu 6,1 puncte). Indicatorul anticipațiilor a crescut cu 11,1 puncte până la valoarea de 39,9 puncte (față de aceeași lună a anului anterior, indicatorul anticipațiilor a scăzut cu 1,2 puncte). În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, peste 86% dintre participanți anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, comparativ cu valoarea actuală. ”Astfel, valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7859, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8481. Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (mai 2020/mai 2019) a înregistrat o valoare medie de 4,15%”, se arată în comunicat. Specialiștii au subliniat anticipațiile de majorare a dobânzilor pentru scadențele pe termen mediu (5 ani), peste 70% dintre participanți anticipând această evoluție, precum și anticipațiile de majorare a primei de risc a României, peste 81% dintre participanți anticipând această evoluție. Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participanții sunt membri ai CFA România și candidații pentru nivelurile II si III ale examenului CFA.

Măsurile de combatere a fraudei de TVA afectează în special firmele corecte

u companiile au ajuns să considere că cel mai mare impact al fraudei de TVA resimțit în activitatea lor este indus de măsurile legislative și administrative ale autorităților luate tocmai cu scopul de a combate fenomenul

Companiile de bună credință sunt mai afectate de măsurile de combatere a fraudei de TVA decât cele frauduloase, potrivit rezultatelor unui sondaj efectuat de firma de consultanță PwC România și publicate marți. Măsurile legislative fiscale suplimentare impuse de autorități, controalele fiscale încrucișate și concurența neloială sunt percepute de către majoritatea companiilor respondente drept principalele consecințe ale fenomenului fraudei de TVA asupra activității lor. ”Autoritățile fiscale au impus în ultimii ani mai multe măsuri pentru a reduce frauda și evaziunea fiscală, cel mai recent exemplu fiind split TVA, adoptat în ciuda dezavantajelor evidente și a lipsei de garanții că va reduce frauda. Pentru majoritatea contribuabililor onești, aceste decizii au mărit costurile și au necesitat alocarea suplimentară de resurse pentru a îndeplini cerințele legale. În același timp, ei nu au observat o scădere dramatică a fraudei astfel încât efortul lor să fie compensat printr-o ameliorare a mediului economic”, a declarat un partener și lider al departamentului de taxe și consultanță juridică PwC România, Daniel Anghel. El a subliniat că firmele au ajuns să considere că cel mai mare impact al fraudei de TVA resimțit în activitatea lor este indus de măsurile legislative și administrative ale autorităților luate tocmai cu scopul de a combate fenomenul și, implicit, de a sprijini contribuabilii corecți. Sondajul inițiat de PwC România și-a propus să suprindă percepția companiilor asupra fenomenului de fraudă, întrebările fiind referitoare la: consecințele fraudei de TVA asupra activității lor, impactul achizițiilor sau livrărilor cu un partener dovedit ulterior fraudulos, măsurile întreprinse dacă apar indicii sau modul în care fac verificări preventive. Întrebați „Cum percep că afectează frauda de TVA activitatea companiei?”, 55% dintre companii au considerat că măsurile legislative fiscale impuse pentru a ținti metodele de fraudare afectează mai mult societățile de bună credință decât pe cele frauduloase pentru că le cresc costurile de conformare. Totodată, 52% au indicat controalele fiscale încrucișate întrucât generează consum suplimentar de resurse din partea companiilor, iar 50% au apreciat că frauda conduce la concurență neloială care are efect asupra integrității și bunei funcționări a pieței. Alte implicații menționate au fost lipsa predictibilității fiscale (49%), denaturarea prețurilor de pe piață (47%) sau costurile neprevăzute cu TVA (39%). “Autoritățile s-au concentrat mai mult asupra prevederilor legislative și procedurale, în ultimii ani, în timp ce reforma și digitalizarea administrației fiscale au încetinit, proiectul de modernizare a acesteia cu Banca Mondială fiind recent anulat. Ar trebui, totuși, să înțelegem că frauda nu poate fi redusă doar prin măsuri legislative și că din acest motiv, așa cum arată și sondajul nostru, se tinde către un exces de reglementare care sporește povara de conformare. Reforma și digitalizarea administrației fiscale, în schimb, sprijină atât contribuabilii corecți, cât și autoritățile să identifice mai rapid, mai eficient și mai puțin costisitor zonele de neconformare, evaziune și fraudă fiscală și, din acest motiv, ar trebui să fie prioritare”, spune Daniel Anghel. În plus, companiile pot ajunge să fie implicate în fraudă ca urmare a relațiilor cu parteneri frauduloși cărora nu le cunosc intențiile. Întrebați ce implicații fiscale consideră că ar fi în acest caz pentru companie, 92% dintre respondenți au indicat refuzul dreptului de deducere a TVA și a cheltuielilor.

Managerii se așteaptă la creșteri în construcții și comerț

Managerii consultați de Institutul Național de Statistică anticipează o creștere a activității, dar și a prețurilor, în construcții și comerțul cu amănuntul, dar și o relativă stabilitate a numărului de salariați în industrie și servicii. În cadrul anchetei de conjunctură din luna mai 2019, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni, o creștere moderată a volumului producției (sold conjunctural plus 14%). Pentru activitatea de fabricare a băuturilor se estimează o creștere accentuată (sold conjunctural plus 46%). Referitor la numărul de salariați se estimează o relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de plus 4% pe total industrie prelucrătoare. Pentru prețurile produselor industriale se prognozează creștere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural plus 11%). Potrivit estimărilor din luna mai 2019, în activitatea de construcții se va înregistra pentru următoarele trei luni, creștere a volumului producției (sold conjunctural plus 34%). Managerii estimează creștere a numărului de salariați (sold conjunctural plus 18%). În ceea ce privește prețurile lucrărilor de construcții se preconizează creștere a acestora (sold conjunctural plus 24%). În sectorul comerț cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendință de creștere a activității economice (sold conjunctural plus 25%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unitățile comerciale va înregistra creștere moderată (sold conjunctural plus 10%). Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creștere a numărului de salariați (sold conjunctural plus 19%). Pentru următoarea perioadă, managerii societăților comerciale estimează creștere a prețurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural plus 30%). Conform estimărilor din luna mai 2019, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaște creștere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural plus 13%). În sectorul de servicii se estimează relativă stabilitate a numărului de salariați (sold conjunctural plus 5%). Conform opiniei managerilor, prețurile de vânzare sau de facturare ale prestațiilor vor avea tendință de creștere moderată (sold conjunctural plus 8%)

MedLife anunță o nouă achiziție: centrul de excelență Badea Medica

Compania de servicii medicale MedLife, a preluat pachetul majoritar (65%) al centrului de excelență Badea Medica (Badea Medical SRL). din Cluj Napoca, care oferă o gamă de servicii medicale, axate în principal pe segmentul de patologie abdominală, dar și alte tipuri de afecțiuni. „Clujul reprezintă unul dintre cele mai importante punct de interes în planul nostru de dezvoltare. Am deschis prima dată în acest oraș un laborator de analize și un centru de medicina muncii, iar apoi ne-am extins cu o clinică de mari dimensiuni - Hyperclinica MedLife. În urmă cu doi ani am adăugat și partea de servicii spitalicești, odată cu intrarea în acționariatul spitalului Humanitas. Pentru că ne dorim să punem la dispoziția pacienților o gamă și mai largă de servicii, dar și abonamente personalizate zecilor de mii de clienți din companii, am decis să facem echipă cu specialiștii de calibru ai centrului de excelență Badea Medica, care să ofere servicii integrate, la cele mai înalte standarde. Vom continua programul de achiziții atât în România, cât și în țările învecinate aflate în prospecție, urmând planul anunțat către investitori și acționari”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO al MedLife Group. “Ne-am axat întotdeauna pe servicii de cea mai înaltă calitate și ne-a onorat de fiecare dată încrederea pacienților în serviciile noastre și în echipa excepțională de specialiști. Faptul că devenim parte din cel mai mare grup de pe piața serviciilor medicale private din România și că împărtășim aceleași valori, ne onorează și ne încurajează să fim și mai buni. Vom avea prilejul și oportunitatea de a dezvolta afacerea și de a face un pas important în evoluția companiei. Iar în felul acesta vom avansa în complexitatea actului medical și le vom oferi pacienților cele mai bune condiții și soluții la solicitările lor”, a declarat prof. dr. Radu Ion Badea, fondatorul centrului Badea Medica.

Achiziționarea pachetului majoritar Badea Medica reprezintă cea de-a 23-a achiziție derulată până în prezent de grupul MedLife, ultima fiind anunțată în luna ianuarie a.c. – Rózsakert Medical Center, din Ungaria. MedLife a încheiat primul trimestru din 2019 cu o cifră de afaceri consolidată pro-forma în valoare de 224,9 milioane lei aferentă acestei perioade, în creștere cu 27,6% față de aceeași perioadă a anului trecut. Pentru perioada următoare, compania a anunțat continuarea programului de achiziții în România și regiune. Dacă va reuși implementarea tuturor proiectelor anunțate către acționari, există premise ca MedLife să depășească pragul de 200 milioane de euro în 2019.

Cum arată noile bancnote de 100 și 200 de euro

Banca Centrală Europeană (BCE) a pus în circulație marți noile bancnote de 100 și 200 de euro din seria ''Europa''. Primele patru bancnote din seria Europa, de 5 euro, 10 euro, 20 de euro și 50 de euro au fost puse în circulație în perioada 2013 – 2017. Seria este denumită Europa pentru că bancnotele conțin un portret al Europei din mitologia greacă. O hologramă-satelit și un număr verde-smarald optimizat sporesc rezistența la contrafacere a bancnotelor. Bancnotele includ elemente de siguranță noi și inovatoare și sunt ușor de verificat utilizând metoda „atinge, privește, înclină”, spune BCE În partea de sus a benzii de culoare argintie, o hologramă-satelit prezintă simboluri „€” de mici dimensiuni, care gravitează în jurul numărului la înclinarea bancnotei și care devin mai clare sub lumină directă. Pe banda de culoare argintie sunt redate, de asemenea, un portret al Europei, elementele arhitecturale și un simbol „€” de mari dimensiuni. Noile bancnote de 100 de euro și 200 de euro includ, de asemenea, un număr verde-smarald optimizat. Deși acesta este prezent pe toate celelalte bancnote din seria „Europa”, această versiune optimizată prezintă și simboluri „€” în interiorul numărului. Noile bancnote de au acum o înălțime egală cu cea a bancnotei de 50 de euro, fiind astfel mai ușor de manipulat și procesat cu ajutorul echipamentelor. De asemenea, acestea vor încăpea mai bine în portofelele cetățenilor și vor avea o durată de viață mai lungă, întrucât vor fi mai puțin expuse uzurii. Inițialele Băncii Centrale Europene apar pe bancnote în zece variante, în urma lărgirii uniunii din 2004, 2207 și 2013. Denumirea „euro” este scrisă și cu litere chirilice, pe lângă cele latine și grecești. Harta Europei de pe reversul bancnotelor include și Cipru și Malta. Bancnota de 100 de euro prezintă elemente arhitecturale în stiluri baroc și rococo, de la 1600 la 1750, iar cea de 200 de euro elemente arhitecturale metalice și de sticlă din secolul XIX. Bancnotele sunt semnate de Mario Draghi, președintele băncii. Bancnota de 100 de euro este a treia cea mai utilizată dintre toate cupiurile euro, după cea de 50 de euro și cea de 20 de euro. Similar tuturor celorlalte cupiuri, bancnotele de 100 de euro și 200 de euro din prima serie vor rămâne mijloace legale de plată și vor continua să circule în paralel cu noile bancnote, urmând să fie retrase treptat din circulație.

Raiffeisen Bank a lansat noile aplicații de mobile și internet banking

Subsidiara din România a băncii austriece Raiffeisen Bank a anunțat, ieri, că a lansat noile aplicatii pentru mobile si internet banking. Noul Smart Mobile, aplicatia de mobile banking, si noul Raiffeisen Online, aplicatia de internet banking, au afișate toate informațiile despre conturi într-un singur ecran, un flux de plăți simplificat, un control mai bun al cardurilor și logare 100% online datorită Raiffeisen Smart Token, potrivit băncii. Noile aplicații înseamnă, pentru Raiffeisen Bank, un pas spre servicii bancare complet digitalizate. Utilizarea aplicațiilor nu are costuri pentru clienții care au optat pentru pachetele de cont curent ZERO Tot și ZERO Simplu. De asemenea, toate plățile și încasările în lei au 0 comision, pentru conturile deschise la băncile de pe teritoriul României. Noul Smart Mobile, aplicația nativă de mobile banking a Raiffeisen Bank, poate fi descărcată din AppStore și Google Play. Noua aplicație oferă logare si autorizare de plăți 100% online, prin SmartToken, care generează coduri unice pentru fiecare operațiune sau prin metode biometrice (amprenta sau Face ID). Odată cu instalarea și utilizarea aplicației Raiffeisen Smart Token, clienții nu vor mai avea nevoie de card reader. 

Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 3,27%

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,27%, potrivit datelor publicate marți de Banca Națională a României (BNR). Luni, indicele ROBOR la 3 luni a coborât la 3,27%, cel mai scăzut nivel din 2 aprilie, când a fost 3,23%. Marți, indicele a stagnat. Totodată, indicele ROBOR la 6 luni a scăzut de la 3,39% la 3,38%. ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piață. BNR a publicat, recent, indicele de referință trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care a înlocuit ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Valoarea acestuia, pentru ultimul trimestru din 2018, este de 2,36%.

Amenzi pe bandă rulantă pentru comercianții de fructe și legume

Rezultatele analizelor de laborator arată că fructele și legumele comercializate sunt sigure pentru consum, informează Ministerul Agriculturii, care a verificat 485 de piețe agroalimentare și 152 de depozite en-gros de legume și fructe. Autoritatea Națională Fitosanitară a prelevat până la data de 27 mai 2019 un număr de 141 probe, din care 80 de probe de tomate românești și 61 probe de cartofi noi, ardei, castraveți, pătrunjel, dovlecei, salată verde, ridichi, căpșune, ciuperci, ceapă verde, usturoi verde, cartofi noi.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală – ANAF verifică loturile de legume și fructe provenite din import sau comerț intracomunitar, acțiunile mixte de control desfășurându-se la toate punctele de trecere a frontierei, fiind prelevate, prin sondaj, probe în vederea efectuării analizelor de laborator. Până la 27 mai 2019 controalele ANSVSA și ANAF au avut următoarele rezultate: 8.885 transporturi de legume/fructe verificate, 100.437 tone cantitate totală, 248 probe legume-fructe prelevate, 116.900 lei sancțiuni contravenționale și 3,48 tone cantități reținute de la comercializare.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.