Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE ANAF a demarat operațiunea „Iceberg”

Ziarul de Vrancea
25 ian 2019 956 vizualizări

Marile companii din țară vor fi verificate la sânge de către Fisc

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat operațiunea „Iceberg”, care reprezintă o acțiune de verificare fiscală a celor mai mari companii, acoperind toate domeniile de activitate economică din România, potrivit unui comunicat de presă transmis ieri.„Operațiunea «Iceberg» se va desfășura pe întreaga durată a anului 2019 și presupune intensificarea controalelor și eficientizarea derulării acestora la companiile mari, cu scopul menținerii unui tratament echidistant pentru toate categoriile de contribuabili care desfășoară activități în România”, au anunțat reprezentanții Fiscului. Astfel, principalele direcții de acțiune ale ANAF, în perioada următoare, sunt combaterea fenomenului externalizării profitului, verificarea manierei în care companiile mari gestionează relațiile economice între companii din grupul din care fac parte și destructurarea lanțurilor tranzacționale organizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale prin identificarea și instrumentarea fenomenelor de fraudă fiscală cu implicații fiscale negative semnificative asupra bugetului statului, a mai informat Fiscul joi. „În vederea realizării obiectivelor, la nivelul ANAF s-a constituit o echipă de lucru formată din specialiști din cadrul Agenției, care va iniția verificări fiscale la contribuabilii cu activitate de impact în toate domeniile de activitate economică. Acestea vor avea la bază evaluarea riscului pentru fiecare contribuabil, raportat la dispozițiile Codului de procedură fiscală precum și a legislației din domeniu”, au detaliat reprezentanții ANAF.

Piața românească de servicii de salarizare ar putea crește cu 25%

u companiile achită lunar, în medie, 5 euro/angajat pentru un contract cu o firmă de salarizare

Piața românească de servicii de salarizare ar putea ajunge anul acesta la 35 de milioane de euro, în creștere cu 25% comparativ cu 2018, în condițiile în care companiile sunt într-o cursă de optimizare a costurilor, a anunțat, la solicitarea News.ro, compania de calcul salarial și administrare de personal Paylex. Un partener al Paylex, Cătălin Naftan, a subliniat că firmele se află, în prezent, într-o adevărată cursă de optimizare a costurilor. ”Companiile sunt astăzi într-o adevărată cursă de optimizare a costurilor, iar în 2018 am asistat la un avânt considerabil al angajărilor. Acestea vor fi motoarele pieței de profil în 2019. Este o perioadă bună pentru piața de payroll și pentru că tot mai multe companii doresc să se protejeze de modificările legislative frecvente și de fluctuația de personal din departamentul de HR apelând la un furnizor extern pentru aceste servicii”, a spus Cătălin Naftan. Numai în luna ianuarie, volumul de muncă în companiile de payroll a crescut cu 20% față de luna anterioară, ca urmare a modificărilor legislative privind modificarea salariului minim apărute în decembrie 2018, potrivit companiei. Astfel, cele mai multe modificări au fost operate pentru companiile din construcții și producție, care au mulți angajați la nivelul salariului minim. ”Companiile care apelează la externalizarea serviciilor de salarizare plătesc aceleași abonamente lunare la firme de profil, costurile fiind stabilite prin contracte ce se bazează pe o anumită predictibilitate legislativă”, se arată în comunicat. Companiile achită lunar, în medie, 5 euro/angajat pentru un contract cu o firmă de salarizare, valoarea facturilor lunare fiind influențată de numărul de angajați ai companiei-client, de fluctuația de personal din domeniu (mai mare în domenii precum retail, producție etc.), dar și de tipul de servicii accesate, potrivit companiei. Reprezentanții Paylex consideră că, prin externalizarea serviciilor de payroll, firmele reușesc însă să își reducă în medie cu 40% volumul de muncă în departamentele proprii de profil. Totodată, deși este prematur de anticipat o scădere a ritmului angajărilor în perioada următoare, reprezentanții Paylex susțin că, pe termen mediu, va exista o stagnare a angajărilor. ”Companiile din domenii precum construcțiile, producția – din diverse industrii –, energie și banking vor avea, de altfel, cel mai mult de suferit de pe urma ultimelor modificări legislative privind salariul minim și a «taxei pe lăcomie»”, a mai precizat Naftan. Paylex activează pe piața de profil de 11 ani, fiind o companie 100% românească. Printre cei mai importanți clienți se numără Daimler, General Electric, Schindler sau Legrand.

De la 1 februarie, ANAF acordă codul de TVA în aceeași zi cu depunerea cererii

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va acorda codul de TVA în aceeași zi cu depunerea cererii, de la 1 februarie, potrivit unui comunicat de presă transmis de instituție. „Președintele Agenției Națională de Administrare Fiscală (ANAF), Mihaela Triculescu, a adoptat ordinul prin care simplifică semnificativ procedura de înregistrare în scopuri de TVA și acordă posibilitatea persoanelor impozabile să obțină codul de TVA în aceeași zi cu depunerea solicitării, fără a parcurge procedura de audiere”, au informat joi reprezentanții Fiscului. În vederea obținerii rapide a codului de TVA, declarația pe proprie răspundere se va transmite exclusiv prin mijloace electronice de transmitere la distanță. Noua procedură stabilește modelul și conținutul formularului „Declarație pe proprie rãspundere pentru înregistrarea în scopuri de TVA, potrivit art. 316 alin. (1) lit. a) sau c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal”. „Acuratețea datelor înscrise în declarația pe proprie răspundere va fi verificată de către ANAF, după aprobarea deciziei de înregistrare în scopuri de TVA, în termen de 15 zile de la data depunerii solicitării. Ministerul Finanțelor Publice, prin intermediul ANAF, urmărește creșterea conformării voluntare și combaterea evaziunii fiscale, concomitent cu eficientizarea activității administrative, inclusiv prin asigurarea unui program de cooperare și consultare cu mediul de afaceri în vederea identificării problemelor și soluțiilor viabile”, au subliniat reprezentanții ANAF.

România a urcat 6 poziții, pe locul 29 în clasamentul celor mai inovatoare țări

România a urcat 6 poziții, pe locul 29, în clasamentul celor mai inovatoare țări din lume, realizat de Bloomberg, devansând Spania, Ungaria, Turcia, Portugalia sau Hong Kong, dar situându-se după Rusia (27), Cehia (25), Polonia (22) sau China (16). Clasamentul este condus de Coreea de Sud, Germania și Finlanda, urmate de Elveția, Israel, Singapore Suedia, SUA, Japonia și Franța. România punctează bine la valoarea adăugată a produselor fabricate, densitatea tehnologiei și numărul de patente și mai slab la intensitatea cercetării-dezvoltării, productivitate și numărul de cercetători. Coreea de Sud ocupă primul loc în 2019 Bloomberg Innovation Index, Germania având un punctaj apropiat, după ce și-a îmbunătățit scorul pentru cercetare și pentru educație, beneficiind și de capabilitățile unor companii precum Volkswagen, Robert Bosch și Daimler. Tunisia și Ucraina au fost perdantele clasamentului, ieșind din top 50. Bloomberg ia în calcul 200 de economii, pe care le studiază prin prisma a șapte categorii, clasamentul final incluzând 60 de țări.

Somon afumat contaminat cu Listeria la unul din marile lanțuri de magazine

ANSVSA anunță retragerea de la vânzare a unei cantități de file de somon afumat contaminat cu Listeria și recomandă celor care ua cumpărat acest produs să nu îl consume, ci să îl distrugă sau să îl aducă înappoi în magazinul Carrefour de unde l-au cumpărat. "Societatea NEGRO 2000 SRL procedează astăzi la retragerea de la comercializare a produsului " FILE DE SOMON AFUMAT 140g " urmare evidențierii prezenței Listeria monocytogenes", transmite ANSVSA. Lotul de produs supus rechemării de la consumator este următorul: - Lot 51 C / DLC 04.02.2019 - Cod EAN : 5941330014327 "Se recomandă persoanelor care dețin produse din lotul menționat mai sus să nu le consume, ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în magazinele Carrefour de unde le-au cumpărat. Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal", anunță ANSVSA. Conform ANSVSA, listerioza se poate manifesta cu simptome asemănătoare gripei, precum febră, dureri musculare, greață, vomă și dureri gastriceși poate cauza probleme de sănătate dacă persoana este însărcinată sau dacă are un sistem imunitar slăbit.

Euro se vinde și cu peste 4,85 lei la băncile comerciale

Euro se vindea, ieri, și cu peste 4,85 lei la băncile comerciale din România, iar, pe piața interbancară, a rămas peste nivelul de 4,76 lei. Banca Națională a României (BNR) a anunțat, miercuri, un curs de referință de 4,7569 lei, aceasta fiind a zecea oară, în luna ianuarie, cînd euro atinge un nou nivel record. Din 24 decembrie 2018 până în prezent, leul s-a depreciat cu 2,5% în fața euro. La cele mai mari bănci comerciale din România, euro se vinde, joi, și cu peste 4,85 lei. Astfel, Banca Comercială Română (BCR) vinde euro cu 4,8590 lei. Leumi Bank afișează un curs de 4,8410 lei/euro. BRD, parte din grupul francez SocGen, vinde un euro cu 4,8290 lei. Banca Transilvania afișează un curs valutar de 4,8050 lei/euro. ING Bank vinde un euro cu 4,8215 lei. Joi, pe piața interbancară, euro a rămas peste nivelul de 4,76 lei.

Carlos Ghosn a demisionat de la conducerea Renault

Carlos Ghosn (64 de ani) a demisionat din funcția de CEO și președinte al Consiliului de Administrație al producătorului de automobile Renault, ca urmare a problemelor cu justiția pe care le are în Japonia, informează joi Bloomberg. Decizia a fost luată miercuri 23 ianuarie a declarat Bruno Le Mair, ministrul de Finanțe al Franței, într-un interviu pentru Bloomberg TV. Ghosn urmează să fie înlocuit în funcția de președinte al CA de CEO-ul Michelin, Jean-Dominique Senard, iar în aceea de CEO de Thierry Bollore, care va avea un mandat interimar.

Modificare importantă la Facebook

Facebook va face schimbări pentru a împiedica utilizatorii ale căror pagini au fost șterse din cauza nerespectării regulilor platformei să se folosească de pagini dublicat pentru a continua aceeași activitate, transmite Reuters. Schimbările care vor intra în vigoare peste câteva săptămâni vor avea rolul de a conmbate în continuare conținutul care include mesaje de ură, violență grafică, hărțuire și intimidare, a anunțat miercuri compania. Potrivit companiei, administratorii paginilor vor vedea începând de joi un buton care îi va informa că Facebook va elimina conținutul care nu respectă standardele comunității. Tot miercuri, directorul operațional Sheryl Sandberg a declarat că cea mai mare rețea de socializare din lume trebuie să recâștige încrederea publică, după scandalurile legate de nerespectarea vieții private a utilizatorilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.