Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Amnistia fiscală se va aplica pentru datoriile de până la 31 decembrie 2017

Ziarul de Vrancea
17 iul 2018 267 vizualizări

“Aministia fiscală este prevăzută în programul de guvernare. Astfel de lucruri se fac, nu se discută”, susține Darius Vâlcov, consilier de stat în aparatul de lucru al prim-ministrului

Amnistia fiscală s-ar putea aplica atât persoanelor fizice, cât și juridice, cu datorii la data de 31 decembrie 2017, aceasta fiind una dintre ideile luate în calcul de Ministerul Finanțelor Publice, au declarat, pentru HotNews.ro, surse din instituție. “Nu putem vorbi momentan de un proiect pe tema amnistiei fiscale. Sunt mai multe idei. Una dintre ele, pe care o luăm în calcul, este ca aceasta să se aplice pentru cei cu datorii la data de 31 decembrie 2017. Se va aplica atât persoanelor fizice, cât și juridice. Vorbim de circa 100 miliarde lei, din care doar 3 miliarde sunt datorii ale persoanelor fizice. Mare parte din sumă nu mai poate fi recuperată, așa că mai bine să o ștergem. Pe partea de persoane juridice sunt circa 17 miliarde lei care pot fi recuperate, dar în decursul a foarte mulți ani”, au spus acestea. Conform surselor citate, situația multor companii de stat reprezintă un alt motiv pentru care se va recurge la amnistie fiscală. „Sunt multe companii de stat pe care nu le poți ajuta din cauza legislației europene pe tema ajutorului de stat. Așadar, decât să le închidem, pentru că vorbim de locuri de muncă, nu mai bine le ajutăm?”, au precizat sursele. Darius Vâlcov, consilier de stat în aparatul de lucru al prim-ministrului Viorica Dăncilă, a declarat, luni seară, la Antena 3, că măsura amnistiei fiscale este prevăzută în programul de guvernare și include ștergerea datoriilor unor companii, el susținând însă că astfel de lucruri "se fac, nu se discută". "Amnistia fiscală este prevăzută în programul de guvernare, în sensul în care se vorbește, la capitolul «întreprinderi mici și mijlocii», despre restartarea mediului de afaceri. De fapt, acest lucru înseamnă. În viziunea programului de guvernare și a ceea ce am discutat atunci cu președintele Dragnea, da (n.r.-ștergerea datoriilor), dar aceste lucruri se fac și nu se discută pentru că nu am vrea niciodată să încurajăm pe cineva să nu își plătească datoriile și, mai mult decât atât, când o faci, dacă o faci, trebuie să iei decizia să răsplătești sau să îi bonifici și pe cei care și-au plătit corect taxele și impozitele", a decarat Darius Vâlcov, coordonator al programului de guvernare al PSD. El a susținut că la acest moment datoriile persoanelor fizice și ale companiilor se ridică la 98 de miliarde de lei, din care mare parte nu se mai recupereză. "Recuperăm sub 500 de milioane. 84 la sută sunt nerecuperabili, deci niciodată nu îi mai recuperăm, dar mare parte dintre aceste companii, mai ales cele mari, sunt de stat. Vorbim de câteva zeci de mii de companii și de câteva sute de mii de oameni, cred că depășim un milion. Nu au voie să ia împrumut de la bancă. Nu au voie să facă multe lucruri. Nu primesc nici unele drepturi pentru că nu plătesc o amendă sau o datorie vecehe de 7-8 ani de zile. Este de analizat dacă trebuIe să se facă (amnistia fiscală -n.r.). Trebuie să existe o dezbatere și, când se ia decizia, să se facă, să nu se mai discute așa mult. Dezbaterea ar trebui să se facă cu ușile închise", a spus Darius Vâlcov. Ministerul Finanțelor lucrează în prezent la un mecanism de amnistia fiscală, gândit ca un stimulent pentru economia românească, dar nu are legătură cu cazul președintelui Klaus Iohannis, care ar trebui să plătească statului peste 1,2 milioane de lei încasați din chirii, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici. ”Amnistia fiscală este un subiect pe care îl avem în lucru la nivelul Ministerului Finanțelor. Nu are legătură cu Iohannis. Este un posibil mecanism pentru a stimula partea de economie românească. Nu pot să vă dau acum mai multe detalii. Este în lucru, vom discuta în următoarele zile la nivelul coaliției pentru a vedea cum putem aplica aceste măsuri”, a spus Teodorovici, în cadrul unei conferințe de presă.

Jeff Bezos a devenit cel mai bogat om din istoria modernă

u șeful Amazon are o avere estimată la 150 miliarde de dolari

Jeff Bezos a devenit în mod oficial cel mai bogat om din istoria modernă, cu o avere de 150 de miliarde de dolari, în termeni ajustați la inflație, în ziua evenimentului comercial Amazon Prime Day, relatează MarketWatch. Amazon Prime Day este un eveniment de cumpărături online la nivel global, destinat membrilor prime ai Amazon. Fondatorul și directorul general al Amazon era deja cel mai bogat om din lume, la cursul actual al dolarului, înaintea lui Bill Gates, aflat pe locul al doilea în indicele Bloomberg al miliardarilor. Gates, co-fondator al Microsoft, a avut pentru scurt timp o avere de 100 de miliarde de dolari în 1999, respectiv de 149 de miliarde de dolari în termeni ajustați la inflație, potrivit Bloomberg. Averea netă a lui Bezos a depășit luni 150 de miliarde de dolari. Gates se află pe locul al doilea în topul miliardarilor, cu 95 de miliarde de dolari, urmat de Warren Buffett pe poziția a treia, cu o avere de 82,6 miliarde de dolari. Ziua de luni a fost prima zi a evenimentului anual Amazon Prime Day, care durează 36 de ore și care include și o componentă de comerț tradițional, prin intermediul magazinelor Whole Foods. Potrivit estimărilor realizate de Coresight, Amazon va înregistra în Prime Day vânzări de 3,4 miliarde de dolari la nivel global, cu 40% mai mult față de anul trecut. Amazon nu dezvăluie date referitoare la acest eveniment. Imperiul lui Bezos se întinde dincolo de Amazon și Whole Foods. În afară de preluarea Whole Foods pentru 13,7 miliarde de dolari, Amazon a făcut și alte achiziții, cum ar fi retailerul online de încălțăminte Zappos și site-ul de streaming video Twitch. Miliardarul mai deține Bezos Expeditions, care administrează investițiile de capital ale acestuia, cum ar fi cele în acțiuni Twitter, Workday, Business Insider și Stack Overflow. Bezos a mai investit 1 milion de dolari în acțiuni Google în 1998, iar compania sa privată Nash Holdings a cumpărat The Washington Post în august 2013, pentru 250 de milioane de dolari.

J.C. Flowers & Co și BERD au finalizat achiziția Piraeus Bank

Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și fondul de investiții J.C. Flowers & Co. au anunțat marți că au finalizat achiziția sucursalei românești a băncii grecești Piraeus Bank. În decembrie 2017, Piraeus Bank a anunțat că a încheiat un acord cu fondul de investiții J.C. Flowers pentru vânzarea integrală a operațiunilor din România. ”BERD achiziționează o cotă de 19%, în timp ce J.C. Flowers & Co. cumpără 76,1% din acțiuni, aceasta fiind prima investiție a fondului american în România. Restul de 4,9% din acțiuni vor fi achiziționate de conducerea băncii”, se arată în comunicatul publicat marți. Banca mamă, Piraeus Bank Group, una dintre cele patru bănci sistemice din Grecia, renunță la investițiile străine și vinde activele internaționale ca parte a unei transformări mai ample a sectorului financiar grecesc, așa cum a fost convenită cu Comisia Europeană după criza financiară. În România, Piraeus Bank este una dintre băncile importante de retail, oferind servicii financiare pentru mai mult de 300.000 de clienți, printr-o rețea de 100 de sucursale și agenții, cu peste 1.200 de angajați. ”Noii acționari vor contribui cu resurse financiare și organizaționale, necesare extinderii operațiunilor băncii și a cotei sale de piață. Schimbarea acționariatului va contribui, de asemenea, la consolidarea sectorului financiar fragmentat din România”, se arată în comunicat.

Ajutor european pentru fermierii afectați de pesta porcină africană

România apelează la ajutorul financiar al UE pentru fermierii români afectați de apariția virusului pestei porcine africane și de măsurile de intervenție, a declarat luni, ministrul Agriculturii, Petre Daea, în Consiliul Uniunii Europene. „Am socotit necesar, stimați colegi, să vă informez și să mă folosesc de această întâlnire și să solicit în numele țării mele ajutor. De altfel, am transmis celor doi comisari europeni, domnului Phil și Vytenis Andriukaitis, o solicitare pentru un sprijin concret financiar, pentru a-i putea ajuta pe fermierii români greu încercați de prezența acestui virus și de măsurile radicale de intervenție necesare a fi luate”, a precizat Ministrul Agriculturii. Potrivit ministrului, sprijinul pentru instituirea de măsuri excepționale vor include compensații pentru animalele ucise sau distruse din focare și din exploatațiile contact, pentru pierderile suferite ca urmare a încetării producției de carne de porc pe o perioadă determinată, pentru produsele de origine animală distruse, precum și pentru pierderile fermierilor generate de scăderea prețurilor pentru porcii din zonele afectate trimiși la abator. De asemenea ministrul a mai precizat că ajutoarele vor viza și costurile operaționale legate de curățire, dezinfecție, transportul și distrugerea furajelor, inclusiv cheltuielile legate de ecarisare. În discursul său, Petre Daea a precizat măsurile luate de stat în 2017, pentru răspândirea pestei porcine africane pe teritoriul României, atunci când virusul a fost depistat în țări vecine, Ucraina sau Moldova. „Știindu-se pericolul iminent prin prezența virusului în apropierea granițelor, instituțiile statului român au luat măsurile de prevenție stabilite și au pus în stare de funcțiune structurile abilitate pentru prevenirea pătrunderii în țară a acestuia. S-au aprobat acte normative cu putere de lege în Guvern și Parlament, pentru a introduce cele mai potrivite măsuri în acest sens. Cu toate acestea, în data de 31 iulie 2017, am avut primul focar de pestă porcină africană pe teritoriul României într-o zonă apropiată, la 6 km de Ucraina”, a spus ministrul. „Apariția a fost explozivă și deosebit de agresivă, numărându-se sute de focare și contaminarea unei ferme cu 45.000 de capete, unde erau asigurate măsuri de biosecuritate ridicată. Apariția virusului în această zonă a determinat autoritățile române să aplice măsuri suplimentare în regim de urgență, acte normative, mobilizări de forță umană și introducerea în dispozitiv a 11 instituții cu atribuții în domeniu și efective din armată. Practic zona este sub control strict și se acționează pe baza planului de contingență”, a spus Petre Daea. Potrivit ministrului Agriculturii, se fac zilnic analize, interpretări și acțiuni concrete specifice fiecărei situații.

Primele 100 de companii globale au o valoare de 20.000 de miliarde de dolari

Valoarea totală de piață a celor mai mari 100 de companii globale a crescut cu 2.597 de miliarde de dolari comparativ cu martie 2017, totalul ajungând la 20.000 de miliarde de dolari, se arată în studiul PwC Global Top 100, întocmit de compania de consultanță PwC. Clasamentul este, în continuare, dominat de Statele Unite ale Americii, care are 54 de companii în top 100, cu o capitalizare combinată de 12.187 de miliarde de dolari - adică 61% din capitalizarea de piață de la nivel global. Tot companiile americane au asigurat și cea mai mare parte a creșterii valorii totale de piață comparative cu anul trecut, de 48%. Pe locul doi se află China, care are 12 companii în top 100 și ale căror capitalizări combinate au crescut cu 57% comparativ cu anul 2017, totalizând 2.822 de miliarde de dolari. În plus, comparativ cu 2017, China are și două companii în top 10, dominat până recent doar de companii americane. Companiile în cauză sunt Tencent (capitalizare de 224 de miliarde de dolari) și Alibaba (capitalizare de 201 de miliarde de dolari). Și Europa are 23 de companii în top 100, cu una mai mult decât în 2017, având o pondere a capitalizării de 17% - la fel ca în 2017 - totalizând 331 de miliarde de dolari. Însă conform studiului, companiile europene încă suferă de fluctuații în capitalizarea bursieră ce-și pot găsi originile în criza financiară de acum un deceniu. Defalcat pe companii, pe primul loc se află tot compania Apple, pentru al șaptelea an consecutiv, fiind urmată de Tencent, Alibaba, Amazon, Microsoft și Alphabet. Dintre acestea, conform studiului, companiile americane au șansa de a fi primele care să treacă de valoarea de 1.000 de miliarde de dolari.

Uber este investigată în SUA pentru discriminare de gen

Uber Technologies este investigată de Comisia pentru Oportunități Egale de Angajare a Statelor Unite pentru o posibilă discriminare de gen, în probleme cum ar fi salariul, potrivit unei surse apropiate situației, transmite MarketWatch. Investigația, care a început în august anul trecut, a fost dezvăluită pentru prima oară de publicația Wall Street Journal. În cadrul investigației, au fost intervievați foști și actuali angajați ai Uber și au fost solicitate documente de la directori ai companiei. Directorul general al Uber, Dara Khosrowshahi, s-a angajat să schimbe cultura din cadrul companiei, după ce a preluat conducerea acesteia de la fostul CEO Travis Kalanick, în urma mai multor scandaluri. Investigatorii au solicitat informații legate de practicile de angajare, diferențele dintre salarii și alte chestiuni legate de gen. ”În ultimele 18 luni am efectuat multe schimbări, în mod proactiv, inclusiv implementarea unei noi structuri a salariilor și acțiunilor, bazată pe piață, reformând procesul de evaluare a performanțelor”, a declarat un purtător de cuvânt al Uber.

Netflix a ratat estimările legate de creșterea numărului de abonați

Netflix nu a reușit să confirme așteptările Wall Street referitoare la creșterea numărului de abonați în trimestrul al doilea, informație care a provocat luni scăderea cu 14% a acțiunilor companiei, transmite Reuters. Numărul total al clienților lunari ai Netflix a atins 130 de milioane la nivel mondial, cu 1 milion mai puțin decât estimările Thomson Reuters, în condițiile în care a adăugat programe noi, între care ”Lost in Space” și episoade noi ale Jessica Jones” și “13 Reasons Why.” ”Am avut un trimestru al doilea bun, dar nu stelar”, potrivit unei scrisori adresate de companie acționarilor. Netflix a explicat că a supraestimat fluctuațiile trimstriale ale ritmului atragerii de clienți noi. Înainte de publicarea raportului referitor la rezultatele din trimestrul al doilea, acțiunile Netflix își dublaseră valoarea în 2018, depășind cu mult creșterea de 3,7% a indicelui S&P 500. După închiderea tranzacțiilor de luni, de la bursa din New York, acțiunile Netflix au scăzut cu 14%, la 343,6 dolari pe unitate.

Petrolul continuă să se ieftinească

Prețul barilului de petrol Brent își continuă scăderea, fiind cotat, în momentul de față, la aproximativ 71 de dolari, cu opt dolari mai puțin decât la data de 10 iulie și cu patru dolari mai puțin decât pe 12 iulie. Barilul Brent nu s-a mai aflat la acest nivel de la începutul lunii mai. Iar pe termen scurt, Goldman Sachs, citat de Reuters, a estimat o instabilitate destul de mare a prețului barilului Brent, acesta urmând a fluctua între 70 și 80 de dolari. Oricum, cotația actuală este cu aproximativ 22 de dolari mai mare decât cea din urmă cu exact un an de zile. Și cotația barilului West Texas Intermediate (WTI) a avut parte de o scădere similară celei a barilului Brent. Astfel, dacă pe 10 iulie depășise nivelul de 74 de dolari, acum un baril WTI este cotat la aproximativ 67 de dolari, scăderea fiind, deci, de aproape șapte dolari. Comparativ cu un an în urmă, cotația actuală este cu aproximativ 21 de dolari mai mare.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.