Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Alimentele se vor scumpi în medie cu 10%

Ziarul de Vrancea
1 sep 2021 663 vizualizări

Dragoș Frumosu, președintele Sindalimenta, susține că scumpirea este determinată de majorarea prețului la energie și alți factori

Creșterea prețului la energie, dar și alți factori, vor provoca scumpiri ale alimentelor în medie cu 10-12% în următoarele luni, însă unele produse, precum preparatele din carne de porc, lactatele și pâinea, vor înregistra creșteri mai mari de prețuri comparativ cu media, a declarat, pentru AGERPRES, președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Industria Alimentară Sindalimenta, Dragoș Frumosu. "Fără discuție vor fi scumpiri ale alimentelor, vizavi de creșterile de preț la energie electrică și la gaze, care sunt în urma liberalizării prețurilor și absenței măsurilor luate de Guvern. Liberalizarea s-a produs de ceva timp, era de așteptat că prețurile (la energie, n.r.) vor crește și, chiar dacă am primit anumite garanții, este evident că în momentul de față lucrurile nu stau deloc bine. Este evident că majorarea cu aproape 100% a prețului la energie electrică, creșterea la gaze, inclusiv creșterea prețului la combustibil din ultima perioadă, și pe fondul secetei de anul trecut, care a debusolat puțin zona de cereale, pandemia, care a condus la anumite măsuri de protecție luate de unele țări membre ale UE pentru populație, sigur că alimentele se vor scumpi, pentru că noi importăm foarte multă materie primă. Importăm inclusiv lapte 20-25% (din consum, n.r.), importăm carne de porc aproape 70%, importăm și carnea de vită, deci depindem de toate aceste lucruri, depindem și de cursul valutar, care s-a depreciat și el", a afirmat Dragoș Frumosu. Liderul sindicatelor din industria alimentară a apreciat că este posibil ca prețul cărnii de porc și al pâinii să crească cu aproape un sfert, iar produsele lactate să se scumpească cu 15%. "Eu cred că vom avea o creștere medie de 8-10% a prețurilor alimentelor, în maximum 3 luni, cu creșteri mai mari pe alte zone: la carnea de porc și la preparate de porc cred că vom avea o creștere de 20-25%. În ceea ce privește procesatorii, ei au încercat să țină prețul în loc, nu au avut câștiguri mari. Și prețul grâului de panificație a început în ultima perioadă să crească, a crescut cu vreo 30 de euro pe tonă în ultima perioadă și dacă ținem cont că sectorul de panificație are un consum mare de energie electrică, fiindcă majoritatea cuptoarelor sunt electrice, nu poți să te aștepți la altceva (decât la scumpiri, n.r.). Este firesc ca fenomenul acesta să vină foarte repede, inclusiv din cauza faptului că prețul grâului a început să crească. Chiar dacă fabricile de panificație au un stoc pentru câteva luni de zile, este evident că panificația va fi afectată prima. Cred că la panificație (creșterea prețului, n.r.) va merge fără discuție la un 25%, nu știu dacă nu e puțin. Se discuta de o creștere de 15-20% înainte de ce se întâmplă cu prețul la energie, deci nu e imposibil ca scumpirea imediată să fie de peste 25%. Poate pare puțin, pentru că la o pâine de 1,5 lei va ajunge la 1,9 lei, maximum 2 lei. Dar noi avem un consum de pâine destul de mare, trebuie să ne gândim la populația săracă și cu o familie mai numeroasă, care își cumpără pâine mai multă. La produsele lactate creșterea va fi de 15% fără discuție", a estimat Dragoș Frumosu.


O influență va avea și creșterea salariului minim

Alimentele se vor scumpi cu siguranță în cazul în care Guvernul va decide majorarea salariului minim pe economie din ianuarie, a declarat, pentru AGERPRES, președintele Federației Patronale din Industria Alimentară Romalimenta, Sorin Minea, subliniind că și majorarea tarifelor la energie va avea o influență de câteva procente în preț. "O decizie stupidă de majorare a salariului minim ar deregla complet piața. Salariul minim nu se poate majora, pentru că așa vrea cineva: ca să majorezi salariul minim îmi trebuie productivitate și să îmi scot banii. Niciun Guvern, nici acesta, nu a înțeles că majorarea salariului minim este o majorare în cascadă, pentru că va trebui să majorezi toate salariile, nu numai salariul minim. O majorare a salariului minim ar arunca în aer toate salariile, pentru că trebuie să îi majorezi și salariul următorului angajat. Deci, dacă vom avea de la 1 ianuarie o majorare a salariului minim, vom avea și o majorare a prețului cărnii și al alimentelor", a afirmat Sorin Minea. În opinia sa, o astfel de decizie ar produce o scumpire a alimentelor de câteva procente, la fel ca în cazul majorării tarifelor la energie.

Numărul turiștilor a urcat cu 56% în luna iulie

u sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna iulie au urcat până la 1,434 milioane persoane

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna iulie 2021 au însumat 1.434.400 persoane, în creștere cu 56,3% față de cele din luna iulie 2020, arată datele publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS). La punctele de frontieră, sosirile vizitatorilor străini au crescut în iulie cu 93,1% față de iulie 2020, iar plecările în străinătate ale vizitatorilor români cu 63,4%. ”Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna iulie 2021 au însumat 1.434.400 persoane, în creștere cu 56,3% față de cele din luna iulie 2020. Din numărul total de sosiri, în luna iulie 2021, sosirile turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat 91,1%, în timp ce turiștii străini doar 8,9%. În ceea ce privește sosirile turiștilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deținut-o cei din Europa (74,4% din total turiști străini), iar dintre aceștia 80,9% au sosit din țările Uniunii Europene”, arată datele INS. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna iulie 2021 au însumat 3.685.500, în creștere cu 51,3% față de cele din luna iulie 2020. Din numărul total de înnoptări, în luna iulie 2021, înnoptările turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat 92,5%, în timp ce înnoptările turiștilor străini au înregistrat un procent de 7,5%. În ceea ce privește înnoptările turiștilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deținut-o cei sosiți din Europa (70,5% din total turiști străini), iar dintre aceștia 79,8% provin din țările Uniunii Europene. Durata medie a șederii în luna iulie 2021 a fost de 2,6 zile la turiștii români și de 2,2 zile la turiștii străini. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică, în luna iulie 2021, a fost de 39,9% pe total structuri de cazare turistică, în creștere cu 11,1 puncte procentuale față de luna iulie 2020. Indici de utilizare netă a locurilor de cazare mai mari în luna iulie 2021 s-au înregistrat la hoteluri (48,8%), vile turistice (38,2%), sate de vacanță (30,2%), bungalouri (28,8%), hosteluri (27%), popasuri turistice (26,6%), pensiuni turistice (26,4%), pensiuni agroturistice (25,7%), căsuțe turistice (24,1%) și spații de cazare pe nave (22,4%). Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna iulie 2021 de 954.300 persoane, în creștere cu 93,1% față de luna iulie 2020. Mijloacele de transport rutier și aerian au fost cele mai utilizate pentru sosirile din străinătate, reprezentând 76,9%, respectiv 18,9% din numărul total de sosiri. Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna iulie 2021 de 1.428.900 persoane, în creștere cu 63,4% comparativ cu luna iulie 2020. Mijloacele de transport rutier și aerian au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 64,3%, respectiv 35,2% din numărul total de plecări. Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în primele șapte luni au însumat 4.707.900 persoane, în creștere cu 53,6% față de perioada similară din 2020. Din numărul total de sosiri, în primele șapte luni, sosirile turiștilor români în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare au reprezentat 93,1%, în timp ce turiștii străini au înregistrat un procent de doar 6,9%.

Candidații cu vârsta de peste 45 ani au devenit tot mai activi pe piața muncii

În luna august, candidații trecuți de 45 ani au devenit mai activi în căutarea de joburi și au înregistrat astfel 40% din volumul total de aplicări din această lună, în creștere cu 10% față de luna anterioară, arată datele platformei de recrutare online BestJobs. ”Datele platformei de recrutare BestJobs arată că în luna august candidații trecuți de 45 ani au devenit mai activi în căutarea de joburi și au înregistrat astfel 40% din volumul total de aplicări din această lună, în creștere cu 10% față de luna anterioară. Jumătate dintre aceste aplicări au fost depuse din partea segmentului de vârstă 45-54 ani, urmat de cel de 55-64 ani, cu 13% și de cel de peste 65 ani, cu 7%”, arată compania. Conform datelor companiei, această categorie de candidați se îndreaptă cu precădere către domenii precum Financiar / Contabilitate (cu 8% dintre aplicări), Vânzări (cu 7,5% dintre aplicări) și Resurse Umane (cu 7% dintre aplicări). „Candidații din segmentul 45Â au multă experiență și au acumulat multe abilități utile pe piața muncii. În ciuda acestor lucruri, întâmpină uneori dificultăți pentru că noile cerințe din partea companiilor nu mai includ setul de abilități pe care îl au cei din categoria aceasta, forțându-i la compromisuri în ceea ce privește domeniul sau salariul, sau să își dezvolte noi abilități. Activitatea crescută pe platformă indică, printre altele, faptul că își lărgesc aria de căutare și aplică la mai multe joburi decât înainte, devenind o categorie mai vizibilă și pentru angajatori”, spune Ana Vișian, marketing manager BestJobs România. Și în luna august, gradul de activitate pe platformă a candidaților a rămas ridicat, la nivel similar cu luna iulie. 10% dintre cei care și-au depus CV-ul în luna august și-au arătat interesul pentru oportunitățile remote. În topul județelor cu cele mai multe aplicări, București și Ilfov dețin locul fruntaș, cu 214.680, urmate de Timiș, cu 62.326 de aplicări, Cluj, cu 41.196 de aplicări, Brașov, cu 40.021 de aplicări și Prahova, cu 31.358 de aplicări. La nivel general, dintre cei care au căutat de joburi pe platforma BestJobs, domeniile către care s-au orientat cel mai mult au fost: Financiar (cu 5.600 de căutări pentru posturile de contabil sau economist), Inginerie (cu 4.000 de căutări pentru posturile de inginer) și Transporturi (cu 2.800 de căutări pentru posturile de șofer). Pe lângă acestea, candidații au efectuat căutări în număr mare și pentru joburi în Marketing, Logistică și IT.

Cele mai solicitate destinații de toamnă sunt Portugalia, Italia, Franța, Islanda și Egipt

Cele mai solicitate destinații de toamnă apropiate sunt Portugalia, Italia, Franța, Islanda și Egipt, în special pentru circuite, dar și țări din America Latină (Mexic, Columbia, Ecuador cu Galapagos) și Africa (Kenya, Tanzania, Africa de Sud), arată datele touroperatorului DAL Travel. În ceea ce privește prețurile, un circuit în Egipt cu croazieră pe Nil costă 950 de euro de persoană, un circuit în Iordania, 980 de euro, iar în Maroc 790 de euro. Printre cele mai scumpe destinații și circuite se numără Chile (Insula Paștelui & Deșertul Atacama & Patagonia) – Argentina (Los Glaciares & Țara de Foc), la 4.800 euro de persoană, Kenya – Tanzania – Zanzibar, care costă 4.400 euro de persoană. ”Sezonul estival se apropie de final, iar o parte dintre turiștii români au optat vara aceasta pentru destinațiile de turism de masă mediteraneene sau apropiate, unde sezonul ține până maxim la începutul lunii octombrie, apoi, vremea devenind nefavorabilă pentru plajă. Totuși, și în această vară, 35% dintre turiști au ales destinații exotice sau mai îndepărtate pentru circuite. Acum, odată cu venirea sezonului de toamnă, numărul turiștilor care aleg destinații calde sau exotice crește considerabil. Alături de aceștia, din ce în ce mai mulți turiști optează pentru circuite europene, care includ capitale și orașe mari, dar și pentru circuite în Africa, America de Sud și America Centrală”, arată datele DAL Travel. Potrivit consultanților DAL Travel, unul dintre cei mai mari touroperatori români specializați pe circuite premium și pe destinații exotice, în sezonul de toamnă, 35% dintre turiști aleg circuitele europene, 35% destinațiile exotice îndepărtate iar 30% destinațiile calde mai apropiate, precum Egipt, Iordania, Madeira sau Azore.

Kaseke Limited are verde să preia compania High-Tech Systems & Software

Consiliul Concurenței a anunțat joi că a autorizat tranzacția prin care Kaseke Limited a preluat compania High-Tech Systems & Software SRL și, indirect, firma Winsoft Suport. ”Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Kaseke Limited a preluat compania High-Tech Systems & Software SRL și, indirect, firma Winsoft Suport SRL”, informează autoritatea de concurență. ”În urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că această operațiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața din România sau pe o parte substanțială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurențial normal”, precizează autoritatea de concurență. Kaseke este face parte din grupul Penta Investments care este prezent în Romania în mai multe sectoare de activitate, printre care: comercializarea de produse farmaceutice și parafarmaceutice (A&D Pharma Holdings SRL, Elatis Farma SRL, Fundația Sensiblu, Mediplus Exim SRL, Sensiblu SRL), jocuri de noroc (pariuri sportive - Fortuna Bet Holding SRL, Bet Zone SRL, Public Slots SRL, Slot Arena SRL, Fortuna Bet Shops Holding SRL). High-Tech Systems & Software SRL dezvoltă și implementează soluții software la cerere, dezvoltă aplicații software proprii, livrează infrastructură hardware, furnizează servicii de mentenanță și suport pentru serviciile IT&C pe care le dezvoltă. Compania Winsoft Suport SRL este deținută de High-Tech Systems & Software SRL și dezvoltă soluții software proprii și la cerere, furnizează servicii de mentenanță pentru soluțiile software proprii, prestează servicii de consultanță pentru farmacii și servicii de prelucrare de date statistice pentru farmacii.

Irlanda aplică Whatsapp o amendă-record de 225 de milioane de euro

Comisia irlandeză a Protecției Datelor (DPC) amendează Whatsapp cu 225 de milioane de euro - o amendă-record, cea mai mare din istoria instituției și a doua cea mai mare aplicată vreodată în UE în domeniul protecției datelor - și cere serviciului de mesagerie să-și revizuiască metoda de prelucrarea datelor. Comisia europeană de Protecția Datelor acuză mesageria de faptul că transmite datele utilizatorilor altor servicii ale grupului Facebook - fără acordul acestora. Această decizie are loc în urma unei anchete de trei ani a autorității irlandeze. DPC a examinat în această anchetă conformarea Whatsapp Irlanda față de RGPD, noile reguli europene de preluctrare a datelor, care intrat în vigoare în 2016. Whatsapp a anunțat deja că va contesta această amendă, pe care o consideră ”disproporționată”, potrivit serviciului grupului Facebook, care preconizează să facă apel împotriva acestei decizii în Irlanda sau în mod direct, la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).

Grupul italian Eni a descoperit un zăcământ uriaș de petrol

Grupul italian Eni a anunțat miercuri că a descoperit un zăcământ uriaș de petrol în largul Coastei de Fildeș, care ar putea conține până la 2 miliarde de barili de petrol, transmite Reuters. Eni a descoperit petrol ușor în blocul CI-101, compania precizând că acolo ar putea fi 1,5-2 miliarde de barili de petrol și 51-68 miliarde de metri cubi de gaze asociate. "Va fi realizat un program pentru a evalua potențialul semnificativ de creștere a structurii generale care se extinde în blocul CI-802, operat tot de Eni", a spus compania. Baleine-1x este primul puț de explorare realizat de Eni în Coasta de Fildeș, care are parțicipații în alte patru blocuri în apele adânci ale Coastei de Fildeș. Eni operează blocul CI-101 cu o participație de 90%, în timp ce Petroci Holding deține restul de 10%. "Aceasta este o descoperire cu adevărat mare și ar putea fi o veste bună pentru Eni dacă va decide să-și monetizeze participația mai departe", a spus Jason Kenney, analist în sectorul energetic la banca Santander.

Google dezvoltă propriile procesoare pentru laptopuri și tablete

După ce a anunțat că va lansa în curând primul smartphone cu procesor dezvoltat intern, Google extinde aceeași politică și la nivelul altor categorii de produse, precum laptopurile și tabletele. Surse anonime citate de Nikkei Asia, susțin că Google a extins procesul de dezvoltare a procesoarelor, construind acum procesoare și pentru laptopurile și tabletele cu Chrome OS, nu doar pentru smartphone-urile Pixel. Primele produse cu aceste procesoare ar urma să fie lansate pe piață cândva în 2023, conform acelorași surse. Între timp, este așteptat și un anunț oficial în acest sens din partea Google. Dacă dezvoltarea procesoarelor pentru laptopurile cu Chrome OS de către Google nu reprezintă o mare surpriză, este o surpriză faptul că Google lucrează la procesoare proprii pentru tablete. Deși are propria divizie de hardware, Google a decis în 2019 să nu mai producă tablete, descurajată probabil de diferența de calitate și performanță față de iPad. Dezvoltarea unor procesoare pentru tablete ar putea însemna că Google s-a răzgândit și ca va vinde, din nou, tablete.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.