Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: 61% dintre români sunt dispuși să lucreze de acasă pentru companii din străinătate

Ziarul de Vrancea
6 mar 2021 653 vizualizări

Așa arată un nou studiu realizat la nivel global de către Boston Consulting Group și platforma de recrutare online BestJobs.eu

Disponibilitatea românilor de a se muta în străinătate pentru a munci a scăzut brusc, pe fondul pandemiei, în timp ce interesul acestora de a lucra de acasă pentru un angajator dintr-o altă țară este în plină ascensiune, arată un nou studiu realizat la nivel global de către Boston Consulting Group (BCG) și platforma de recrutare online BestJobs.eu, membru al The Network. "COVID este o nouă variabilă care îi face pe oameni să devină precauți atunci când se pune problema relocării internaționale. Și, odată cu extinderea modelului muncii de la distanță, mulți angajați ar putea simți că își pot continua cariera în străinătate fără a fi nevoiți să se mute", a declarat Melanie Seier Larsen, Managing Director and Partner la BCG. Dorința românilor de a-și muta locul de muncă în străinătate a înregistrat un procent de 33% în 2020, în scădere bruscă de la 55% în 2018, ultima dată când BCG și BestJobs au realizat sondajul și, respectiv, 81% în 2014, spune studiul Decoding Global Talent, Onsite and Virtual. "Acest procent de 33% este semnificativ mai mic decât media globală de 50% a celor aproape 209.000 de participanți din 190 de țări, care au fost chestionați pentru realizarea raportului. Interesul scăzut de a se muta în străinătate a fost exprimat de re-spondenți, în aproape fiecare țară din lume", se arată în studiul citat. Totodată, din cauza pandemiei provocate de COVID-19 a apărut dorința pentru un nou tip de mobilitate. 61% dintre români spun că sunt dispuși să caute un angajator din străinătate pentru care ar putea lucra de acasă. Primele 10 destinații internaționale pentru munca de la distanță sunt: Regatul Unit, Germania, Statele Unite, Franța, Italia, Austria, Spania, Canada, Belgia și Elveția. Acest procent de 61% constatat în rândul românilor este mai mare decât media globală de 57% și plasează România la capătul inferior, pe lista țărilor din Europa Centrală și de Sud-Est, Bulgaria și Serbia situându-se în frunte, cu 73%, urmate de Polonia cu 71%, Slovenia cu 66%. România și Ungaria înregistrează cele mai mici procente, de 61%, respectiv, 60% în privința interesului de deplasare pentru a lucra în străinătate. "Angajarea oamenilor din alte țări nu este o practică nouă a angajatorilor. Însă, tendința în creștere pentru munca de la distanță face posibilă implementarea acestei practici la o scară mai largă și duce la extinderea bazei de talente disponibile. Pentru angajați există, de asemenea, un avantaj, ei pot avansa în carieră fără a-și schimba complet viața, deoarece nu ar trebui să se mute în altă parte", a spus Adam Kotsis, BCG Associate Director, People Strategy. Cu toate acestea, companiile pot întâmpina și provocări majore atunci când oferă locuri de muncă internaționale la distanță, cum ar fi integrarea culturală, a adăugat el. La nivel global, perspectiva de a lucra de la distanță pentru un angajator străin este deosebit de mare în rândul persoanelor din domenii precum digital și analitică, cu un procent de 71%, iar pentru oamenii din IT și tehnologie, procentul este de 67%. În rândul persoanelor cu studii superioare, coeficientul de disponibilitate a fost la fel de mare: 62%. "Atât numărul de job-uri cât și interesul pentru munca la distanță sunt într-o creștere constantă de anul trecut, după startul pandemiei COVID-19, și ne asteptăm să continue pe această linie ascendentă și acest an. Spre exemplu doar în luna februarie s-au înregistrat cu 24% mai multe anunțuri pentru job-uri remote, inclusiv anagajatori străini, comparativ cu luna anterioară. Și candidații continuă să aplice în număr mare la job-uri remote (work from home), cu 30% mai multe aplicări decât în luna ianuarie", a spus Ana Visian, Marketing Manager BestJobs.eu


Patronii propun un program "IMM Restart România" în valoare de 1,23 mld. euro

u România are 30 IMM-uri la mia de locuitori, fiind pe ultimul loc în Europa, unde media este dublă

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) propune Programul "IMM Restart România", cu un buget de 1,23 miliarde euro, pentru susținerea IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID 19. "Nivelul de dezvoltare al sectorului IMM din România este inferior nivelului european. Cu circa 30 IMM-uri la 1.000 de locuitori, România se situează pe ultimul loc în Europa, unde media este de circa 60‰. Impactul COVID-9 a afectat puternic și acest sector, în luna ianuarie 2020 fiind înmatriculate 6.897 de societăți, în februarie - 11.314, iar în martie - 6.023 de societăți. Scăderea inițiativei în afaceri este evidentă comparând cu perioada similară din anul 2019, media lunară a înmatriculărilor fiind mai mică cu 35%, doar în martie scăderea înmatriculărilor fiind de 53,9%", arată CNIPMMR. Bugetul programului ar fi de 1.231.452.000 euro, iar entitatea care va avea responsabilitatea realizării programului este Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii SA-IFN împreună cu Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România. Obiectivul principal al pachetului de măsuri "IMM Restart România" îl constituie susținerea IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia COVID 19. "Se intenționează implementarea unui pachet de măsuri de suport pentru microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii și întreprinderi cu capitalizare de piață medie - IMM Restart România. Prin programele care fac parte din pachetul de măsuri IMM Restart România vor fi acoperite costurile de finanțare și garantare (granturi pentru acoperirea comisioanelor de administrare și risc și a dobânzilor pe o perioadă de 8 luni, grant direct reprezentând 10% din valoarea creditului), precum și costurile cu asistență tehnică acordată aplicanților", precizează CNIPMMR. Obiectivele specifice programului vor fi: Creșterea numărului de IMM-uri finanțate prin surse alternative (microcredite, credite, factoring, leasing etc); Menținerea în activitate a IMM-urilor afectate de criza generată de pandemie; Valorificarea oportunităților create de criza generată de pandemie; Creșterea inițiativelor antreprenoriale; Crearea de noi locuri de muncă și menținerea celor existente.

CONAF: Femeile sunt încă subreprezentate în viața publică și în luarea deciziilor

Femeile sunt șefi de stat sau de guvern în 22 de țări și doar 24,9% dintre parlamentarii naționali sunt femei, iar în ritmul actual de progres, egalitatea de gen în rândul șefilor de guvern va dura încă 130 de ani, subliniază Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF). "Anul 2020 a fost unul dificil. Pandemia COVID-19 nu a cruțat pe nimeni și a fost deosebit de provocatoare pentru femeile din întreaga lume. Medicii, asistentele medicale, profesorii - locuri de muncă deseori ocupate de femei - s-au trezit în prima linie a pandemiei. Participarea și conducerea deplină și eficientă a femeilor în toate domeniile vieții determină progresul pentru toată lumea. Cu toate acestea, femeile sunt încă subreprezentate în viața publică și în luarea deciziilor, așa cum se arată în raportul recent al secretarului general al ONU", se menționează în comunicat. Potrivit CONAF, femeile sunt șefi de stat sau de guvern în 22 de țări și doar 24,9% dintre parlamentarii naționali sunt femei. Astfel, în ritmul actual de progres, egalitatea de gen în rândul șefilor de guvern va dura încă 130 de ani. Pe fondul pandemiei, însă, studiile arată o posibilă întârziere cu încă 25 de ani a parității de gen, lucru care ar face ca "nu doar în timpul vieții noastre, ci nici în timpul vieții copiilor noștri să nu asistăm la o egalitate de gen". "Îmi doresc un viitor egal într-o lume post-pandemică! Să luăm un moment pentru a mulțumi femeilor pentru curajul, compasiunea și contribuția lor în această perioadă greu încercată. Cred că este momentul în care egalitatea de gen trebuie să fie în centrul recuperării post-pandemice, iar femeile să fie mai bine reprezentate în poziția de lider: în politică, în consiliile de administrație ale companiilor. Când femeile conduc, vedem rezultate pozitive. Unele dintre cele mai eficiente și exemplare răspunsuri la pandemia COVID-19 au fost conduse de femei. Și femeile, în special femeile tinere, sunt în fruntea mișcărilor diverse, inclusiv online și pe stradă pentru justiție socială, schimbări climatice și egalitate în toate părțile lumii. CONAF va continua să lupte pentru această cauză, mizând pe implicarea, dedicarea și pregătirea profesională a doamnelor", a afirmat Cristina Chiriac, președintele CONAF. Potrivit sursei citate, președintele CONAF se alătură, astăzi, manifestului la nivel mondial ca Ziua Internațională a Femeii din acest an să fie un raliu pentru egalitatea generațiilor, de a acționa pentru un viitor egal pentru toți. În acest sens, la nivel internațional, în perioada 29-31 martie începe în Mexico City, Forumul pentru egalitatea generației, cea mai importantă convocare pentru investiții și acțiuni în domeniul egalității de gen și culminează cu Parisul în iunie 2021. Acesta va atrage lideri, vizionari și activiști din întreaga lume, pe o platformă virtuală, pentru a promova schimbări transformatoare și durabile pentru generațiile viitoare.


Euro a ajuns ieri la un nou maxim istoric: 4,8838 lei/euro

Leul s-a depreciat, luni, cu 0,07 bani față de euro (0,01%), moneda europeană atingând un nou maxim istoric, în condițiile în care cursul calculat de Banca Națională a României (BNR) este de 4,8838 lei/euro. BNR a cotat vineri euro la 4,8831 de lei. Pe piața interbancară, moneda națională s-a tranzacționat între 4,8765 și 4,8901 de lei pentru un euro. De asemenea, leul a pierdut teren în fața dolarului american, care a ajuns la 4,1118 lei, în urcare cu 1,94 de bani (0,47%), față de cursul de vineri, respectiv 4,0924 lei/dolar. Pe de altă parte, moneda națională s-a apreciat față de francul elvețian, cu 0,05 bani (-0,01%). Astfel, luni, cotația francului a ajuns la 4,4060 lei, comparativ cu 4,4065 lei vineri. Aurul s-a scumpit cu 75,59 de bani (0,33%), până la 223,8171 de lei, de la 223,0612 lei, cât se stabilise în ședința precedentă.

Iohannis a promulgat Legea bugetului de stat pentru anul 2021

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea bugetului de stat pentru anul 2021. Administrația Prezidențială anunță că președintele Klaus Iohannis, a semnat luni, 8 martie 2021, decretul pentru promulgarea bugetului pentru anul 2021. Președintele Iohannis a semnat următoarele decrete: Decret privind promulgarea Legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2021 (PL-x 111/23.02.2021); Decret privind promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2021 (PL-x 109/23.02.2021); Decret privind promulgarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021 (PL-x 110/23.02.2021). Camera Deputaților și Senatul a adoptat, în plenul reunit de marți, proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2021, în forma inițiată de Executiv, fără amendamente. Și proiectul legii bugetului de stat pe acest an a fost adoptat de Parlament în forma propusă de Guvern. 

Porsche își crește participația la producătorul de automobile electrice Rimac

Producătorul de bolizi de lux Porsche, o filială a Volkswagen (VW), a anunțat ieri o creștere a participației sale în cadrul constructorului croat de mașini electrice Rimac, o tranzacție care ar putea avea legătură cu o viitoare achiziție a acestuia din urmă a mărcii Bugatti, relatează AFP. ”Consiliul de Supraveghere al Porsche a validat vineri creșterea partipației la Rimac Automobili de la 15% la 24%, în valoare de 70 de milioane de euro, ceea ce ”ilustrează lărgirea parteneriatului strageic”, anunță constructorul într-un comunicat. Presa a scris în trecut despre o investiție importantă a Porsche la Rimac în legătură cu achiziționarea de către întreprinderea croată a mărcii de lux Bugatti, proprirtatea Volkswagen, și a Bugatti Veyron, unul dintre cele mai scumpe și rapide automobile din lume. Porsche nu a menționat luni o asemenea operațiune. Marca de la Zuffenhausen (sud-vest) a achizișionat în 2018 capital la Rimac, care se află în prezent ”pe cale să devină un firnizot direct al Porsche și altor constructori” de componente complexe.

Casca de realitate augmentată Apple ar putea costa o mie de dolari

Noi informații neoficiale despre viitoarele produse Apple de VR/AR/MR fac lumină în cazul căștii de realitate augmentată, care va fi primul produs al companiei americane din această categorie. Analistul chinez Ming-Chi Kuo, de la TF International Securities, a publicat un raport despre eforturile Apple din zona celor trei tipuri de realitate pentru care construiește mai multe produse. Primul care va ieși pe piață este o cască de realitate augmentată pe care Apple, conform analistului chinez, o va vinde de anul viitor cu aproximativ o mie de dolari. Viitoarea cască se va concentra pe aplicațiile de realitate augmentată, însă nu vor lipsi nici funcțiile din sfera realității virtuale. Prototipurile actuale cântăresc între 200 ș 300 de grame, însă Apple lucrează la scăderea greutății acesteia. Produsul final va cântării sub 200 de grame, urmând să devină una dintre cele mai ușoare căști, în momentul în care va ieși pe piață. Prima versiune a căștii va fi portabilă, având propria sursă de energie și spațiu de stocare, însă nu va fi complet mobilă, ca un smartphone. Acesta va fi unul din aspectele ce vor fi îmbunătățite în timp, cu lansarea noilor versiuni.

Indicele ROBOR la 3 luni a rămas la 1,70%

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a rămas luni la 1,70%, potrivit datelor publicate de instituție. Indicele ROBOR la 6 luni s-a menținut la 1,74%. Consiliul de administrație al BNR, întrunit pe 15 ianuarie 2021, a hotărât reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,25% pe an, de la 1,50% pe an, începând cu data de 18 ianuarie 2021, reducerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 0,75% pe an, de la 1% pe an, și a ratei dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) la 1,75% pe an de la 2% pe an. De asemenea, BNR a mai decis păstrarea nemodificată a ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit. ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piață. Valoarea IRCC, aferentă perioadei ianuarie-martie 2021, este de 1,88%, în declin de la nivelul de 2,17% în trimestrul patru al anului 2020. Reducerea de 0,29 puncte procentuale se aplică împrumuturilor acordate populației după luna mai a anului 2019, data la care a fost înlocuit ROBOR în contracte.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.