Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE:Precizări importante în privința amânării ratelor

Ziarul de Vrancea
3 apr 2020 951 vizualizări

MFP: Declarația pe propria răspundere, suficientă pentru amânarea ratelor pentru populație u la creditele ipotecare nu se fac acte adiționale

Persoanele fizice au nevoie, pentru a beneficia de facilitatea privind amânarea ratelor de o declarație pe proprie răspundere că le-au fost afectate veniturile față de situația anterioară declanșării situației de urgență, iar în cazul creditelor ipotecare modificarea clauzelor contractuale la creditele ipotecare se realizează fără încheierea de acte adiționale, informează Ministerul Finanțelor, printr-un comunicat. Guvernul a aprobat în ședința de joi normele de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilități pentru creditele acordate de instituții de credit și instituții financiare nebancare, ce stabilesc condițiile în care creditorii aprobă solicitările, perioada de amânare și perioada de prelungire a creditelor amânate, iar în cazul împrumuturilor ipotecare, modul de eșalonare și garantare a dobânzilor. Pentru creditele ipotecare, perioada pentru care se acordă facilitățile de suspendare la plată a ratelor scadente aferente împrumuturilor, reprezentând rate de capital, dobânzi și comisioane se stabilește conform opțiunii debitorului, ce poate fi exprimată o singură dată, și este cuprinsă între o lună și 9 luni, fără a putea depăși data de 31 decembrie 2020. Scadența ultimei rate incluse în perioada de suspendare la plată este cel mai târziu data de 31 decembrie 2020. Creditorul aprobă solicitarea debitorului care declară pe proprie răspundere că i-au fost afectate veniturile proprii și/sau veniturile aferente familiei debitorului, direct sau indirect, de situația gravă generată de pandemia COVID-19 față de nivelul înregistrat anterior declarării stării de urgență, și se afla in imposibilitatea de a onora obligațiile de plată aferente creditului. "Normele exemplifică și câteva cauze care urmează a fi luate în calcul la creditele ipotecare, menționând că băncile nu trebuie să se limiteze la acestea: intrarea debitorului/membrilor familiei acestuia în șomaj tehnic ca efect al închiderii/restrângerii activității angajatorului, concedierea debitorului/membrilor familiei acestuia, reducerea salariului debitorului/membrilor familiei acestuia, plasarea debitorului în carantină instituționalizată sau izolare la domiciliu, îmbolnăvirea cu COVID-19, și altele asemenea", se precizează în comunicatul Ministerului Finanțelor. Decizia de aprobare conține și numărul de rate care au fost solicitate de debitor pentru suspendarea la plată, și se comunică debitorului în format letric sau prin poșta electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de creditor. Decizia poate fi comunicată și telefonic, cu respectarea obligației creditorului de înregistrare a convorbirii, după caz, în funcție de opțiunea exprimată de debitor. Poate beneficia de acordarea facilității de suspendare a obligației de plată a ratelor debitorul care transmite solicitarea către creditor cel mai târziu în 45 de zile de la intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 37/2020. Prevederea se aplică tuturor debitorilor, persoane fizice sau firme. "Modificarea clauzelor contractuale la creditele ipotecare se realizează fără încheierea de acte adiționale, deci fără alte costuri, prin notificarea clauzelor contractuale modificate, inclusiv noul grafic de rambursare a creditului și graficul de rambursare a dobânzilor eșalonate, transmisă de creditor debitorului în termen de 30 de zile de la primirea solicitării. Notificarea debitorului se efectuează în format letric sau prin poșta electronică, la datele de contact precizate în contractul de credit sau printr-un alt canal de comunicare la distanță oferit de creditor, conform opțiunii exprimate de debitor. În graficului de rambursare a creditului revizuit după acordarea facilității de suspendare a obligației de plată rata de dobânda se menține la nivelul prevăzut în contractul de credit inițial încheiat între debitor și creditor", se mai menționează în comunicat. Cu excepția creditelor ipotecare, dobânda datorată de debitori corespunzător perioadei de suspendare se capitalizează la soldul creditului existent la sfârșitul perioadei de suspendare, iar capitalul astfel majorat se plătește eșalonat până la noua maturitate a creditelor, sau până la maturitatea inițială în cazul restructurării creditelor, începând cu luna următoare expirării perioadei de suspendare, pe durata rămasă până la noua maturitate a creditelor, sau până la maturitatea inițială în cazul restructurării creditelor. În graficul de rambursare refăcut după acordarea facilității de suspendare a obligației de plată se menține rata de dobândă la nivelul prevăzut în contractul de credit inițial încheiat între debitor și creditor Pentru creditele ipotecare contractate de persoane fizice dobânda aferentă perioadei de suspendare se calculează potrivit prevederilor contractului de credit și reprezintă o creanță distinctă și independentă în raport cu celelalte obligații izvorâte din contractul de credit. Plata de către debitor a creanței reprezentând dobânda totală aferentă perioadei de suspendare la plată acordată creditelor ipotecare se va face eșalonat, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de suspendare, în 60 de rate lunare egale, fără perceperea de dobândă pentru această componentă a creditului ipotecar. Graficul de rambursare a acestor plăți se comunică în termen de 5 zile debitorilor și Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici si Mijlocii, care garantează plata integrală a acestor dobânzi.

Persoanele care au plătit vacanța în avans vor rămâne cu ochii în soare

Emil-Răzvan Pîrjol (secretar de stat): Ne gândim foarte serios la suspendarea Ordonanței 2/2018, care obligă la rambursarea pachetelor turistice

Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Emil-Răzvan Pîrjol, a declarat, sâmbătă, că analizează suspendarea Ordonanței 2/2018, care obligă operatorii la rambursarea pachetelor turistice, în contextul crizei generate în sector de pandemia de coronavirus. "Ne gândim foarte serios la suspendarea acestei Ordonanțe 2 (Ordonanța nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate n.r.), care obligă rambursarea pachetelor turistice, dar trebuie bineînțeles să venim cu o măsură compensatorie. Ideea este că am dori, pentru moment, să evităm această presiune asupra agențiilor, pentru că în astfel de situație nu vom face decât să grăbim intrarea lor în insolvență. Pe de altă parte, trebuie găsită o măsură care să asigure consumatorul că își va recupera banii sau dacă dorește să reprogrameze, ceea ce noi îi sfătuim fără doar și poate, să aibă aceleași condiții ca și cele precedente", a declarat Emil-Răzavn Pîrjol, la Antena 3. Oficialul susține că în prezent agențiile de turism își pot trimite oamenii în șomaj "cu greutate", pentru că sunt ocupați cu gestiunea reclamațiilor și a doleanțelor de rambursare, iar în prezent se analizează posibilitatea ca agențiile să poată emite un certificat, pe o durată de 18-24 de luni, pentru reprogramarea vacanțelor. "Într-o primă fază, ne-am gândit să apelăm la rațiune și la calm prin eventuala suspendare a acestei Ordonanțe, care să dea un respiro agențiilor. Astăzi agențiile cu greutate își pot trimite oamenii în șomaj pentru că sunt ocupați peste 100% cu gestiunea reclamațiilor, a doleanțelor de rambursare, a voucherelor și așa mai departe. Ideea este ca o agenție să poată emite un certificat, haideți să îl numim un certificat, pe o durată de 18-24 de luni, timp în care clientul să poată să își reprogrameze această vacanță", a adăugat secretarul de stat în Ministerul Economiei. Pentru a evita riscul ca multe agenții să dispară din cauza faptului că nu vor avea resursele financiare necesare rambursării sumelor plătite de turiști pentru vacanțe, Pîrjol a subliniat că se dorește ca în cel mai scurt timp să intre în funcțiune o aplicație informatică de monitorizare a acestor sume plătite în avans. "Poate să existe acest risc ca această agenție să dispară. De aceea, am spus că încercăm să aflăm cât de repede posibil, și la aceasta se referea ministrul Virgil Popescu (ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri n.r.), ca aplicație. De fapt va fi un portal în care agențiile și toți operatorii economici, pentru că nu sunt numai agențiile, agențiile sunt primele afectate, dar gândiți-vă și și la hotelierii care au încasat în sistemul early booking una-două rate. Și ei sunt în aceeași situație. Acești oameni au investit în deschiderea sezonului estival, banii nu mai sunt la operatori. Este foarte greu astăzi să ne gândim că vor reuși să ramburseze. Și atunci ne-am spus: haideți să încercăm într-un timp cât mai scurt, mă refer la zile, să putem estima totalitatea sumei care astăzi este plătită în avans, atât de clienți cât și de agenții, către alte state, de exemplu. Să avem o imagine clară a sumei și de acolo să începem să lucrăm pe o eventuală cerere de rambursare", a explicat Pîrjol. Șeful Direcției Generale Turism din Ministerul Economiei consideră că săptămâna viitoare ar putea exista această evaluare a sumelor, după care se va începe recuperarea lor din țările unde au fost plătite aceste avansuri. "Eu am încredere că săptămâna viitoare vom avea această evaluare a sumei totale și de acolo să începem să vedem ce putem recupera de la alte state eventual, ce sold rămâne și cum putem acoperi aceste sume rămase", a adăugat Pîrjol.

 

Cunoscuta companie Debenhams se pregătește pentru declararea falimentului

Debenhams se pregătește pentru declararea falimentului și intrarea în administrare specială, după ce compania care comercializează îmbrăcăminte a fost nevoită să își închidă toate magazinele din cauza restricțiilor adoptate de autorități pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, transmite The Guardian. Compania din Marea Britanie, care are 22.000 de angajați și a fost salvată de creditorii săi după ce a intrat în administrare specială în urmă cu doar un an, ar urma să solicite în mod oficial numirea unor administratori, săptămâna viitoare. Legislația britanică prevede o protecție față de creditori pentru o perioadă de 10 zile, timp în care compania trebuie să încerce să încheie un acord de salvare. Între posibilii administratori se află KPMG, care a gestionat restructurarea Debenhams în luna mai a anunlui trecut. ”Ca și alți retaileri, facem planuri de rezervă care reflectă circumstanțele extraordinare din acest moment. Proprietarii și creditorii ne oferi un sprijin mare și, indiferent de măsurile pe care le vom lua, vor fi cu intenția de a ne proteja afacerea în situația actuală”, a declarat purtătorul de cuvânt al Debenhams. Acesta a adăugat că deși magazinele companiei sunt închise în conformitate cu recomamndarea guvernului, iar majoritatea angajaților acestora sunt în șomaj tehnic, site-ul companiei continuă să funcționeze, primind comenzi, carduri cadou și efectuând returnări. Posibila intrare în insolvență ar avea rolul să protejeze Debenhams, pentru a-și putea continua activitatea. Debenhams a fost preluată anul trecut de un grup de bancher ai săi, între care fondurile americane de hedging Silver Point și GoldenTree, după intrarea sub administrare specială. În perioada respectivă, compania a renunțat la magazinele nerentabile și a renegociat chiriile. Grupul a închis 22 de magazine, dintre care 29 în luna ianuarie, rezultând desființarea a peste 700 de locuri de muncă. Alte 28 dintre cele 141 de magazine rămase urmau să fie închise anul viitor. De la aplicarea restricțiilor legate de coronavirus, Debenhams, care are datorii de peste 600 de milioane de lire sterline, a scris proprietarilor de spații comerciale solicitând scutirea de la plata chiriilor timp de cinci luni. Compania a solicitat și furnizorilor o amânare a unor plăți timp de 31 de zile, pentru a-și conserva lichiditățile. O sursă din companie a declarat pentru Sky News, care a relatat pentru prima oară despre planul companiei, că există o probabilitate realistă ca furnizorii de haine să dea în judecată Debenhams din cauza amânării plății unor facturi în această perioadă.

Industria concertelor ar putea pierde anul acesta 9 miliarde de dolari

Industria concertelor ar putea pierde anul acesta 9 miliarde de dolari dacă interdicțiile impuse de autorități din cauza Covid-19 nu vor fi ridicate în următoarele luni, potrivit unui studiu al Pollstar. Suma face referire doar la vânzarea de bilete, nu și la producție, marketing, pază și sponsorizări. Pollstar proiectase pentru această industrie, pe baza primului trimestru al anului (21 noiembrie 2019 - 19 februarie 2020), venituri de 12,2 miliarde de dolari, cu 10,9% mai mult decât anul trecut. Această estimare s-a schimbat brusc, după ce majoritatea țărilor din lume au interzis adunările publice. „Estimarea a ceea ce va fi pierdut depinde, evident, de momentul în care industria va reveni”, se arată în studiul citat de Variety. Dacă aceste măsuri vor fi menținute pe tot parcursul anului, „cel mai pesimist scenariu”, pierderile vor fi de 8,9 miliarde de dolari, fiind scăzute încasările de pe urma concertelor care au avut loc până la jumătatea lunii martie. Dacă industria își revine la jumătatea lunii mai, pierderile vor fi de 2,3 miliarde de dolari, mai arată studiul. Iar dacă interdicțiile vor continua până în luna august, este estimată o pierdere de 5,2 miliarde de dolari doar din bilete. În ultimii 15 ani, industria concertelor a fost principalul motor financiar al industriei muzicii. Anul trecut, în medie, 12 turnee au generat încasări de peste 100 de milioane de dolari. La finalul primului trimestru al anului, neafectat de pandemie, topul Pollstar de 100 de turnee mondiale arăta o creștere a numărului de bilete vândute și a încasărilor generale. Veniturile obținute de primele 100 de turnee erau de 839,6 milioane de dolari, cu 10,9% mai mult decât înregistrarea din aceeași perioadă a anului anterior. Vânzarea biletelor crescuse cu 4,6%, la 9,4 milioane, iar industria concertelor urma să stabilească un record în sezonul de vară. Între turneele anulate se numără „No Filter” al The Rolling Stones, „Hotel California” al Eagles și „Farewell Yellow Brick Road” al lui Elton John.

Aplicația pentru videoconferințe Webex a atras un număr record de participanți

Aplicația pentru videoconferințe Webex a Cisco Systems a atras în martie un număr record de 324 de milioane de participanți, iar numărul utilizatorilor a crescut de peste două ori în regiunea Americilor, datorită faptului că angajații companiilor au fost nevoiți să lucreze de acasă din cauza coronavirusului, transmite Reuters. Webex și platformele concurente ale Zoom și Teams (Microsoft) sunt folosite la nivel global pentru găzduirea de la lecții virtuale și întâlniri de afaceri până la slujbe religioase, oamenii stând acasă pentru a preveni răspândirea pandemiei. Numărul de utilizatori zilnici ai Zoom a crescut în martie la peste 200 de milioane, de la nivelul anterior crizei de maximum 10 milioane, a anunțat compania miercuri. Nu este clar dacă cifrele pot fi comparare cu cele ale Cisco, întrucât diferă modalitatea de calculare a numărului de participanți. “Webex a crescut de 2,5 ori în Americi, de patru ori în Europa și de 3,5 ori în Asia Pacific. Creșterea noastră provine din expansiunea utilizării de către companii, educație și telesănătate”, a spus Sri Srinivasan, vicepreședinte și director general la Cisco Collaboration. În luna martie au avut loc 73 de milioane de ședințe și peste 22 de milioane de ședințe pe săptămână, în ultimele două săptămâni, a precizat Sri Srinivasan. Potrivit Cisco, numărul utilizatorilor a crescut de peste două ori față de luna ianuarie. Explozia cererii a declanșat o creștere uriașă a ceea ce a fost o afacere relativ mică, ridicând în schimb întrebări legate de confidențialitatea datelor și abuzuri. Prețul acțiunilor Zoom a crescut de cinci ori de la listarea la bursă în aprilie anul trecut, dar compania a fost criticată în ultima săptămână de utilizatorii îngrijorați de lipsa criptării integrale a ședințelor și de posibilitatea ca la videoconferințe să intervină și persoane neinvitate. Cisco a anunțat că sistemul Webex este criptat în totalitate.

Banca Mondială anticipează ”o recesiune globală majoră”

Președintele Băncii Mondiale, David Malpass, a declarat vineri că pandemia de COVID-19 care se extinde rapid va provoca ”o recesiune globală majoră”, care va afecta probabil cel mai mult statele sărace și vulnerabile, transmite Reuters. ”Intenționăm să răspundem puternic și masiv cu programe de sprijin, mai ales pentru țările sărace”, a afirmat Malpass într-o postare pe rețeaua LinkedIn. El a adăugat că intenționează să discute în curând cu liderii din Etiopia, Kenya și ai altor state. Fondul Monetar Internațional (FMI) și Banca Mondială au început deja să ofere deja fonduri de urgență țărilor cu venituri scăzute sau aflate în dezvoltare, pentru consolidarea eforturilor acestora de a combate coronavirusul. Între statele beneficiare se numără Etiopia, cu 82,6 milioane de dolari (Banca Mondială), Afganistan, cu 100,4 milioane de dolari (Banca Mondială), India cu 1 miliard de dolari (Banca Mondială), Kîrgîstan, cu 120,9 milioane de dolari (FMI), Argentina cu 35 milioane de dolari (Banca Mondială) și Honduras cu 143 milioane de dolari (FMI).

Donald Trump vrea să impună tarife pe importurile de petrol

Președintele american Donald Trump a avertizat sâmbătă că ar putea impune tarife pe importurile de petrol pentru a proteja angajații din sectorul american al energiei de prăbușirea prețurilor țițeiului, care a fost agravată de un război pe cota de piață dintre Rusia și Arabia Saudită. Transmite Reuters.”Dacă va fi nevoie să aplic tarife pentru petrolul care vine din afară sau dacă va trebui să fac ceva pentru a proteja zecile de mii de angajați din sectorul energiei și companiile noastre extraordinare care asigură toate aceste locuri de muncă, voi face tot ceea ce va fi necesar”, a declarat Trump la un briefing de presă pe tema epidemiei de coronavirus. Prețurile petrolului au scăzut cu circa două treimi în acest an, din cauza pandemiei de coronavirus care zdrobește cererea, în timp ce marii producători de petrol Rusia și Arabia Saudită au mărit peroducția în războiul lor pentru cota de piață. Statele Unite au devenit în ultimii ani cel mai mare producător de petrol din lume, uneori concurând la exporturi cu Rusia și membri ai OPEC. În condițiile declinului prețurilor petrol, multe companii energetice americane puternic îndatorate riscă intrarea în faliment, în timp ce muncitorii riscă să fie concediați.

Tesla concediază sute de angajați temporari

Tesla concediază sute de angajați cu contracte temporare ai fabricilor de automobile și baterii din Statele Unite, unde activitățile sunt oprite ca urmare a restricțiilor impuse de autorități din cauza coronavirusului, au declarat trei angajați citați de CNBC. Compania reduce numărul de contractori din forța sa de muncă, atât de la fabrica de vehicule din Fremont, California, cât și de la gigafabrica de baterii de lângă Reno, Nevada. Potrivit estimărilor făcute de persoane apropiate situației, măsura va afecta sute de persoane. Acești angajați temporari, dintre care unii au lucrat ani de zile la Tesla, unii sperând că vor obține posturi full-time, au fost informați de această decizie la sfârșitul acestei săptămâni. ”Trebuie să vă informez cu profund regret că măsura de închidere a fabricii Tesla a fost prelungită din cauza pandemiei de COVID-19 și, drept rezultat, Tesla a solicitat încetarea imediată a tuturor contractelor temporare”, arată un memo al companiei de resurse umane Balance Staffing. Compania de recrutare a spus lucrătorilor că ei vor rămâne angajați ai Balance Staffing și că vor putea obține alte locuri de muncă prin intermediul acesteia. Balance Staffing s-a mai angajat să facă eforturi pentru a readuce contractorii la Tesla, în viitor, dacă va fi posibil, și i-a reasigurat că aceste concedieri nu reflectă calitatea muncii lor, ci condițiile economice dificile. Contractorii angajați temporar prin intermediul altor agenții de recrutare au primit joi și vineri informări similare, potrivit angajaților care au vorbit cu CNBC.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.