Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Salariul mediu din transport și distribuție ajunge la circa 3.500 de lei

Ziarul de Vrancea
30 ian 2023 669 vizualizări

Un curier are, în medie, un salariu de 2.800 de lei, un dispecer auto 4.000 de lei, iar un șofer 2.700 de lei, conform eJobs

Aproximativ 3.500 de lei este salariul mediu net al celor care lucrează în transport și distribuție, în condițiile în care două treimi dintre angajați câștigă maximum 4.000 de lei net, pe lună, potrivit unui studiu publicat luni de o platformă de recrutare online. Conform eJobs, un curier are, în medie, un salariu de 2.800 de lei, un dispecer auto 4.000 de lei, iar un șofer 2.700 de lei. Peste 2.600 de locuri de muncă în transport și distribuție au fost postate de angajatori de la începutul anului și până acum pe eJobs.ro, acesta fiind unul dintre domeniile care recrutează masiv, dar și care atrage, lunar, un număr mare de aplicări - peste 60.000 înregistrate doar în luna ianuarie. Cele mai multe dintre aceste locuri de muncă se adresează candidaților entry level și fără experiență, urmați de cei mid level (care au între doi și cinci ani de experiență în domeniu). Potrivit sursei citate, mult mai puțin căutați, la acest început de an, sunt seniorii și managerii. "Asta se întâmplă pentru că vorbim despre un domeniu cu fluctuație mare de personal pe aceste segmente - entry și mid level. În plus, volumele de business ale angajatorilor din sector au crescut considerabil în ultimii doi ani, astfel încât și de aici a venit nevoia unor extinderi firești ale echipelor. Spre exemplu, numai pentru curieri, unul dintre cele mai căutate profile de candidați din transport și distribuție, avem în acest moment peste 700 de joburi deschise în platformă", a afirmat Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare din România. Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu al celor care lucrează în transport și distribuție este de 3.500 de lei pe lună. Un promoter câștigă 2.800 de lei, în timp ce media pentru un dispecer auto ajunge la 4.000 de lei. Șoferii au salarii medii de 2.700 de lei, însă acest plafon este aplicabil doar celor a căror activitate nu implică deplasări în alte orașe sau în afara țării. "În ceea ce-i privește pe șoferi, plaja salarială este foarte largă și depinde de program, de timpul de autovehicul condus și, desigur, de distanțele pe care trebuie să le parcurgă. Astfel, salariul unui șofer de camion urcă la o medie de aproape 3.800 de lei pe lună, iar cel al unui șofer de tir pe curse internaționale poate depăși 13.000 - 14.000 de lei", completează Roxana Drăghici. Deși media salarială din acest domeniu este de 3.500 de lei și mai mult de jumătate dintre pozițiile deschise vizează candidați entry level, pentru joburile de specialiști sau manageri, salariile oferite pot ajunge să depășească media generală pieței pentru poziții similare. Astfel, au fost introduse și salarii de 20.000 de lei pentru funcția de director economic, 18.000 de lei pentru Chief Technological Officer, 16.000 de lei pentru project manager sau 13.000 de lei pentru un director administrativ. În ultima lună, pe eJobs.ro au fost înregistrate 61.000 de aplicări pentru locurile de muncă din transport & distribuție. 90% dintre aplicări sunt pentru joburile din țară și 5,3% pentru cele din străinătate. Pentru locurile de muncă entry level, diferența de salarizare dintre România și țări din vestul Europei poate fi și de 1 la 5. 4,7% din aplicări sunt pentru joburile remote, spune eJobs. Cele mai mici salarii medii nete introduse până în acest moment de angajații din transport și distribuție sunt pentru: operator calculator - 2.300 de lei, curier - 2.500 de lei, gestionar depozit - 2.700 de lei, tehnician - 2.700 de lei, contabil junior - 2.800 de lei. Orașele cu cele mai mici salarii medii nete din transport & distribuție sunt: Galați: 1.800 de lei, Vaslui: 2.300 de lei, Buzău: 2.500 de lei, Brăila: 2.500 de lei, Zalău: 2.700 de lei. Totodată, orașele cu cele mai mari salarii medii nete din transport & distribuție sunt: București - 4.000 de lei, Cluj - Napoca - 3.800 de lei, Timișoara - 3.500 de lei, Sibiu - 3.300 de lei, Arad - 3.000 de lei

Un al doilea focar secundar de gripă aviară a fost confirmat la ferma de curcani Codlea

 ferma Bravcod SRL - F5 are un efectiv de 113.407 de curcani

Un al doilea focar secundar de gripă aviară a fost confirmat pe platforma zootehnică din Codlea, județul Brașov, cu subtipul H5N1, la o altă fermă de curcani, Bravcod SRL - F5, de pe platforma zootehnică Codlea, localizată tot în apropierea fermei unde a fost diagnosticat focarul primar, informează Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Vineri, pe 27 ianuarie, ANSVSA anunța că Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală a confirmat prezența virusului gripei aviare H5N1 în probele prelevate de la o fermă de curcani, cu un efectiv de 65.626 de capete, din exploatația comercială de păsări Bravcod SRL - F2, de pe platforma zootehnică din localitatea Codlea, județul Brașov, iar sâmbătă a fost confirmat un focar secundar de gripă aviară cu subtipul H5N1 la o altă fermă de curcani, Bravcod SRL - F1, aflată în imediata proximitate a Fermei 2. De asemenea, o nouă suspiciune de prezență a acestui virus apăruse la ferma de curcani Bravcod SRL - F5, care aparține aceluiași agent economic, informează sâmbătă Autoritatea Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Datele preliminare ale anchetei epidemiologice publicate luni arată că între cele trei ferme comerciale există un raport de cauzalitate, acestea utilizând în comun personalul, mijloacele de transport pentru furaje și pentru colectarea cadavrelor. Ferma Bravcod SRL - F5 are un efectiv de 113.407 de curcani. "În acest moment, se realizează uciderea păsărilor (cu respectarea normelor de protecție a animalelor) și îngroparea cadavrelor din Ferma 2, focarul primar, iar finalizarea acțiunii se preconizează a fi în data de 31.01.2023, urmând ca în următoarele 3-4 zile să fie finalizată uciderea și îngroparea păsărilor din Ferma 1, și ulterior a celor din Ferma 5", se menționează în comunicat. Conform sursei citate, în zona de protecție se află nouă exploatații comerciale de păsări, din care cinci ferme sunt cu profilul de creștere curcani (două nefiind populate) și patru ferme de broiler (din care două sunt depopulate), iar în zona de supraveghere se mai găsesc alte 17 exploatații comerciale, din care trei ferme de creștere curcani, trei ferme de broiler, o fermă de găini de reproducție, 10 de găini ouătoare, toate fiind monitorizate permanent prin inspecții clinice și recoltări de probe. De asemenea, în zonele de restricții se află două abatoare și o stație de incubație. "În zonele de protecție și supraveghere, stabilite în urma declarării focarelor, sunt menținute măsurile de restricție severe privind circulația persoanelor, animalelor și a mijloacelor de transport pentru toate fermele. Nicio pasăre de curte și nici un mamifer domestic nu trebuie să intre sau să iasă din exploatațiile din zonele de restricție, fără autorizarea autorității competente. Pentru exploatațiile din afara zonelor de restricție, continuă aplicarea măsurilor de supraveghere și control, astfel încât să se poată interveni rapid, în eventualitatea depistării unor simptome care pot fi atribuite gripei aviare", se mai precizează în comunicat.

Pe ce și-au cheltuit banii anul trecut clienții Revolut din România

Clienții Revolut din piața locală au realizat, în 2022, un număr record de 203 milioane de tranzacții către comercianți cu aplicația financiară, pe fondul creșterii bazei de clienți cu 67% în România, arată un studiu publicat, luni, de Revolut. Cele mai multe tranzacții au fost pentru a plăti cumpărăturile realizate în supermarketuri pentru alimente și produse de larg consum/uz casnic, urmate de cheltuielile cu transportul și cele din restaurante, cafenele, baruri. Toate categoriile de cheltuieli au fost pe un trend ascendent, atât ca sumă totală, cât și ca număr de tranzacții, dar în topul creșterilor după numărul de tranzacții, în 2022 față de 2021, s-au aflat următoarele categorii de bugete: divertisment (Â37%), cumpărături/shopping (Â34%) și restaurante (Â33%). Suma medie a cheltuielilor realizate cu Revolut, pe parcursul anului 2022, de un utilizator mediu al aplicației financiare a fost de 2.181 de euro, iar valoarea medie a unei tranzacții a fost 18,3 euro. Studiul se bazează pe date anonimizate, analizate în formă agregată, de analiștii aplicației, pentru perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2022, și ia în calcul exclusiv tranzacțiile realizate de utilizatorii înregistrați în România. "Mai bine de o treime din cheltuieli, pentru alimente și produse de larg consum. Din datele agregate de super-aplicația financiară se poate vedea că, anul trecut, clienții Revolut din România au cheltuit cel mai mult la shopping (18% din suma totală a plăților către comercianți), procent inferior, totuși, celui înregistrat în 2021 de aceeași categorie de cheltuieli, care a reprezentat o cincime (20%) din suma totală a plăților către comercianți", arată studiul. Următoarele categorii de cheltuieli după ponderea deținută în volumul total al plăților au fost divertismentul (18%) și supermarketurile și magazinele alimentare (14%). Potrivit cercetării, un utilizator mediu din România a apelat cel mai des la Revolut pentru a plăti cumpărăturile obișnuite de alimente și produse de larg consum (39 de tranzacții pe an). Bugetul anual de cheltuieli al unui client mediu Revolut a arătat astfel: divertisment - 749 de euro/an, turism - 530 de euro/an, shopping - 500 euro/an, alimente și produse de larg consum - 375 euro/an, restaurante, baruri, cafenele - 338 euro/an, transport - 298 euro/an și utilități - 246 euro/an. Cel mai mic buget de cheltuieli a mers către sănătate - în medie 191 de euro/an/client.

Amendă de 20.000 lei aplicată în urma unui control la un cămin de bătrâni

Comisarii pentru protecția consumatorilor au amendat cu 20.000 de lei un cămin pentru vârstnici administrat de Residence Ganesh SRL pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniu și au oprit definitiv de la comercializare circa 240 de kilograme de produse alimentare neconforme, informează Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Totodată, reprezentanții ANPC anunță că verificările la centrele de îngrijire a vârstnicilor vor fi extinse la nivelul întregii țări. "Pe data de 27 ianuarie 2023, Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Municipiul București (CPCMB) a desfășurat, sub coordonarea vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Sebastian Hotca, o acțiune de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legislației în domeniu, Căminul pentru vârstnici administrat de SC Residence Ganesh SRL, ca parte a unei tematici regionale de control, pe zona București-Ilfov", se menționează în comunicat. În urma neregulilor constatate, operatorul economic a fost sancționat cu amenzi contravenționale în valoare de 20.000 de lei, oprirea definitivă de la utilizare a circa 240 kg produse alimentare neconforme și oprirea temporară a prestării de servicii, în blocul alimentar, până la remedierea deficiențelor. Printre abaterile constatate de comisarii CPCMB sunt: modificarea stării termice a produselor, folosirea unor produse alimentare cu data limită de consum/data durabilității minimale depășită, folosirea unor preparate fără elemente de identificare-caracterizare, folosirea unor vitrine frigorifice, pentru depozitarea produselor și preparatelor, insalubre, cu praf în exces, rugină și chedere pline de mucegai, folosirea unor spații neigienizate pentru prepararea produselor alimentare - bloc alimentar neconform. Printre nereguli s-a mai constatat utilizarea unor lenjerii de pat și saltele neconforme, neigienizate, cu pete, utilizarea unor saltele deteriorate, rupte, lipsa cearceafurilor sau a fețelor de perne, spații de cazare nerenovate, cu pereți murdari, cu lovituri, folosirea unor cadre de paturi cu rugină.

Unsprezece companii, interesate de achiziționarea primei exploatări noi de gaze în Marea Neagră

Interesul pentru prima exploatare offshore nouă de gaze din Marea Neagră - în cazul căreia gigantul american Carlyle, cel mai mare administrator de active de tip private equity din lume, și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), acționari ai Black Sea Oil&GAS (BSOG), urmăresc asocierea cu o terță parte sau chiar vânzarea - este unul extrem de ridicat, relatează Profit.ro.. Profit.ro a anunțat, la începutul lunii noiembrie, că fondul de investiții Carlyle și BERD au solicitat instituțiilor abilitate din România crearea unei camere de date a proiectului de Dezvoltare Gaze Naturale Midia (MGD) și că OMV Petrom este interesată să o acceseze, vizând o potențială achiziționare a companiei. Surse din piața energiei au declarat acum pentru Profit.ro că 11 companii, printre care OMV Petrom, dar și Romgaz, au solicitat accesul în camera de date, însă nu toate sunt în mod real interesate de achiziționarea BSOG, o parte dintre acestea vizând doar o asociere sau fiind interesate doar de datele privind rezervele din zonă. Suma solicitată pentru vânzarea BSOG este de 800 de milioane de euro, susțin sursele Profit.ro. Suma de 800 milioane euro este cerută pentru participația de 70% deținută de BSOG în proiectul MGM (restul aparținând Petro Ventures Resources SRL - 20% și Gas Plus Dacia SRL -10%).

Indicele ROBOR la trei  a scăzut la 7,20% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut luni la 7,20% pe an, de la 7,23% pe an, în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). La începutul anului trecut, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an, iar la începutul acestui an urcase la 7,56%. Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a stagnat la 7,54% pe an, iar ROBOR la 12 luni a coborât la 7,88% pe an, de la 7,89% pe an în ședința anterioară. În ceea ce privește indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 5,71% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacțiilor interbancare din trimestrul III 2022, în urcare față de cel publicat în urmă cu trei luni, de 4,06%. În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanța 19/2019 a stabilit indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacțiilor interbancare.

Producătorul de armament Rheinmetall, comenzi de 30 de miliarde de euro

Producătorul german de arme Rheinmetall a avut un an record în 2022 și se apropie de un stoc de comenzi de 30 de miliarde de euro, a declarat directorul general Armin Papperger pentru Reuters. ”În 2022, am avut un an foarte bun, un an record”, a spus el, adăugând că trimestrul patru ar putea depăși chiar rezultatele bune din trimestrul trei. ”Ne apropiem de un stoc de comenzi de 30 de miliarde de euro și mă aștept să vedem un stoc de comenzi de 40 de miliarde de euro anul viitor”, a mai spus CEO-ul companiei, care vinde o gamă întreagă de produse de apărare, dar este probabil cel mai renumit pentru furnizarea tunului de 120 mm al tancului Leopard 2. Papperger a spus că se așteaptă să înregistreze o creștere cu cel puțin 15%-20% a diviziei de apărare a Rheinmetall în următorii ani, afacerile civile fiind probabil să reprezinte doar 20% din vânzări în 2025. Marți, Papperger a îmbunătățit previziunilee de vânzări pe termen mediu ale grupului, în așteptarea unei câștiguri extraordinare din cheltuielile mai mari pentru apărare ca urmare a războiului din Ucraina. Rheinmetall se așteaptă ca vânzările să crească la 11-12 miliarde de euro (12-13 miliarde de dolari) în 2025, a declarat el pentru revista germană Stern.

Vânzările de smartphone-uri din China au scăzut cu 13%

Vânzările de smartphone-uri din China au scăzut cu 13% în 2022, cel mai mare declin al sectorului din ultimul deceniu, deoarece consumatorii au cheltuit cu prudență, a declarat duminică firma de cercetare de piață IDC, citată de Reuters. Numărul total de dispozitive livrate a fost de 286 de milioane, în scădere față de 329 de milioane în 2022. Aceasta înseamnă că volumul total de vânzări din 2022 a fost cel mai redus din 2013 și prima dată de atunci când vânzările anuale au coborât sub 300 de milioane, a spus IDC într-un raport. Producătorul de telefoane prevăzute cu sistemul Android Vivo a fost cel mai vândut brand în 2022, cu o cotă de piață de 18,6%. Cu toate acestea, livrările sale totale au scăzut cu 25,1% comparativ cu antul precedent. Honor s-a clasat ca al doilea cel mai bine vândut brand, cu livrări în creștere cu peste 34%, deși de la o bază scăzută. Apple a fost al treilea cel mai bine vândut brand de telefoane în 2022, la egalitate cu Oppo. Vânzările totale ale Apple au scăzut anul trecut cu 4,4%, compania realizând în general performanțele pieței.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.