Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Programul Rabla pentru Electrocasnice debutează pe 15 decembrie

Ziarul de Vrancea
26 nov 2020 1096 vizualizări

Bugetul programalui este de 40 de milioane de lei

Programul Rabla pentru Electrocasnice, prin care românii își vor putea înlocui aparatele electrice sau electrocasnice vechi cu unele noi, va începe în 15 decembrie, având un buget de 40 de milioane de lei. Anul acesta, au fost introduse pe lista echipamentelor care pot fi finanțate alte patru produse: aspiratoare, uscătoare de rufe, laptopuri și tablete. Ministrul Mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet, a anunțat, joi, într-o conferință de presă, că, din 15 decembrie, românii își vor putea cumpăra electrocasnice și electronice noi prin Programul Rabla pentru Electrocasnice. Programul are un buget total de 40 de milioane de lei și va permite utilarea caselor cu aparate electrocasnice de ultimă generație, pentru cel puțin 100.000 de români. "Există o mare așteptare pentru acest program. De aceea, investim un buget dublu față de anul 2018. Toți ne ajutăm acasă de astfel de echipamente și ne bucurăm ori de câte ori ne mai cumpărăm ceva nou și modern: fie că este vorba despre un frigider în bucătărie sau un smart tv în sufragerie. Din 15 decembrie, orice român își va putea înlocui un aparat electric sau electrocasnic vechi cu unul nou, în pas cu avansul tehnologic al zilei de astăzi”, a declarat ministrul Mircea Fechet. Potrivit Ministerului Mediului, Rabla pentru Electrocasnice 2020 a introdus în lista echipamentelor finanțate prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), patru produse care nu au existat în edițiile anterioare: aspiratoare, uscătoare de rufe, laptopuri și tablete. Valoarea voucherului pentru fiecare dintre cele 9 echipamente fiananțate este de:

- laptopuri – finanțare de 500 de lei;

- aparate de aer condiționat, frigidere sau combine frigorifice, televizoare, uscătoare de rufe, mașini de spălat vase, cu o finanțare nerambursabilă de 400 de lei;

- tablete și mașini de spălat rufe – finanțare nerambursabilă de 300 de lei;

- aspiratoare, cu o finanțare nerambursabilă de 200 de lei.

"Aceste sume vor ajunge la români sub formă de vouchere electronice, după un proces de înscriere, care se va desfășura online. Practic, se va intra în aplicația informatică de pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu, www.afm.ro, unde trebuie completate datele personale ale solicitantului și bifat echipamentul pentru care se dorește finanțarea. Imediat după acest proces, aplicația va emite un voucher unic, electronic, cu o valabilitate de 15 zile. Cu acest voucher, orice român se va duce la un comerciant autorizat, va preda aparatul vechi pe care vrea să-l înlocuiască și va achiziționa aparatul nou”, a explicat Fechet. Un solicitant poate obține mai multe vouchere, dar pentru produse diferite, respectiv un voucher pentru un anumit tip de produs. Echipamentul vechi care va fi predat comerciantului trebuie să fie de același tip cu cel nou achiziționat, cu două excepții: pentru uscătoarele de rufe și pentru mașinile de spălat vase, sunt acceptate aparate vechi din restul listei programului. Săptămâna viitoare se va desfășura procesul de validare a comercianților în program, urmând ca lista acestora să poată fi consultată pe site-ul AFM.

Deficitul bugetar a ajuns în primele zece luni la 7,05% din PIB

 diferența dintre venituri și cheltuieli este de 74 miliarde de lei u față de anul trecut, deficitul este de aproape trei ori mai mare

Execuția bugetului general consolidat în primele zece luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 74,04 miliarde lei (7,05% din PIB), a anunțat joi Ministerul de Finanțe. Comparativ, în primele zece luni ale anului 2019, execuția bugetului general consolidat s-a încheiat cu un deficit de 28,83 miliarde de lei, respectiv 2,8% din PIB. "Execuția bugetului general consolidat în primele zece luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 74,04 miliarde lei (7,05% din PIB). Sume în valoare de 40,74 miliarde lei (3,88% din PIB) au fost lăsate în mediul economic prin facilitățile fiscale, investiții și cheltuieli excepționale alocate pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19", informează ministerul. Creșterea deficitului bugetar aferent primelor zece luni ale anului curent, comparativ cu cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, este explicată, pe partea venituri, de evoluția nefavorabilă a încasărilor bugetare în perioada martie-octombrie datorită crizei, precum și ca urmare a amânării plății unor obligații fiscale de către agenții economici pe perioada crizei (16,29 miliarde lei), de creșterea cu 3,08 miliarde lei a restituirilor de TVA, față de nivelul aferent perioadei ianuarie-octombrie 2019, pentru susținerea lichidității în sectorul privat, precum și de bonificațiile acordate pentru plata la scadență a impozitului pe profit și a celui pe veniturile microîntreprinderilor, în valoare de 0,9 miliarde lei. De asemenea, pe partea de cheltuieli, față de creșterea bugetară prin efectul legilor s-a înregistrat o creștere a cheltuielilor de investiții cu 8,7 miliarde lei față de aceeași perioadă a anului precedent, precum și plăți cu caracter excepțional generate de epidemia COVID-19 de aproximativ 11,8 miliarde lei. Veniturile bugetului general consolidat au însumat 263,48 miliarde lei în primele zece luni ale anului 2020, cu un avans de 0,9% peste de nivelul încasat în perioada corespunzătoare a anului trecut. Exprimate ca pondere în PIB estimat, veniturile bugetare au înregistrat o creștere de 0,5 puncte procentuale, determinată cu precădere de dinamica veniturilor din fonduri europene. În ce privește evoluția lunară, veniturile totale au înregistrat o accelerare în octombrie (10,3% an/an), în principal ca urmare a avansului veniturilor din fonduri europene, al celor din TVA, precum și cel al contribuțiilor de asigurări. Volatilitatea crescută a încasărilor lunare, începând din martie, este explicată de facilitățile fiscale acordate în conjuctura actuală, argumentează Ministerul de Finanțe. Încasările din impozitul pe salarii și venit au înregistrat 20,17 miliarde lei în primele zece luni ale anului curent, consemnând o creștere de 5,2% (an/an). Cel mai mare aport la acest avans l-au avut încasările din impozitul pe veniturile din pensii, urmate de cele din impozitul pe salarii, respectiv cele aferente Declarației unice. În contextul unei dinamici a fondului de salarii din economie de 5,7% în perioada decembrie 2019-septembrie 2020 (an/an), încasările din impozitul pe salarii au crescut cu doar 1,7% în primele zece luni, evoluție explicată în principal de prorogarea termenului de plată a obligațiilor fiscale. Totuși, dinamica lunară a încasărilor din impozitul pe salarii reflectă o accelerare și în octombrie (Â6,9% an/an), peste ritmul de creștere al bazei macroeconomice.

 

,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

 

Vânzările de mașini electrice vor urca de patru ori în următorii cinci ani

 

Vânzările de mașini electrice vor crește anual cu 30% în următorul deceniu, iar una din trei mașini nou vândute în 2030 va fi electrică, arată un raport Deloitte, potrivit căruia numărul total de mașini electrice vândute anual în întreaga lume va crește de la 2,5 milioane în 2020, la 11,2 milioane în 2025 și la 31,1 milioane în 2030. "Vânzările de mașini electrice vor crește anual cu aproape 30% în următorii zece ani, astfel încât, la finalul deceniului, una din trei mașini nou vândute la nivel global va fi electrică", reiese din raportul Deloitte „Electric Vehicles. Setting a course for 2030". Astfel, numărul total de mașini electrice vândute anual în întreaga lume va crește de la 2,5 milioane în 2020, la 11,2 milioane în 2025 și la 31,1 milioane în 2030. Raportul previzionează că, pe măsură ce economiile lumii își vor reveni în urma crizei generate de pandemia de COVID-19, vânzările de mașini cu motor pe combustie internă își vor relua creșterea și vor ajunge la 81,7 milioane în 2025 la nivel global, însă vor înregistra un declin în anii care vor urma. Experții Deloitte au identificat un factor cheie în stimularea creșterii cererii de mașini electrice în următorii zece ani, respectiv schimbarea atitudinii consumatorilor, odată cu disiparea barierelor care au limitat, până acum, accesul la astfel de mașini. Prețurile se apropie tot mai mult de cele ale mașinilor pe motorină sau benzină, iar gama de modele puse în vânzare se diversifică. Totuși, se menține preocuparea cumpărătorilor cu privire la autonomia unei astfel de mașini (distanța care poate fi parcursă cu o singură încărcare) și la lipsa infrastructurii de alimentare. "Măsurile pe care guvernele le adoptă pentru revenirea economică post-pandemie ar putea influența atitudinea consumatorilor cu privire la mașinile electrice. Spre exemplu, ca parte a planului de redresare economică, Germania a alocat 2,8 miliarde de dolari pentru îmbunătățirea infrastructurii de încărcare a mașinilor electrice și a anunțat măsuri prin care toate stațiile de alimentare sunt obligate să se doteze și cu un punct de încărcare pentru astfel de autovehicule. România se poate inspira din acest exemplu, dar și din cele legate de facilitățile oferite de alte state la achiziția unei mașini electrice, atât pentru persoane fizice, cât și pentru companii”, a declarat Ciprian Gavriliu, partener servicii fiscale, Deloitte România.

 

,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

 

Ministrul Finanțelor anunță că va participa la ședințele de politică monetară de la BNR

 

Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a anunțat joi că va merge la ședințele de politică monetară ale băncii centrale pentru a prezenta puncte de vedere ale Finanțelor "exact acolo, în momentul în care se iau deciziile". "Aș vrea ca opinia publică să știe foarte clar că există comunicare foarte bună și transparentă între Ministerul Finanțelor Publice și Banca Națională și de aceea am spus că voi merge la aceste ședințe de politică monetară pentru a prezenta puncte de vedere ale Finanțelor exact acolo, în momentul în care se iau deciziile. Nu are drept de vot Ministerul Finanțelor, poate doar să participe la acest ședințe", a precizat Florin Cîțu, într-o conferință de presă. Totodată, ministrul Finanțelor a subliniat că dorește să participe la aceste ședințe în primul rând pentru că legea îi permite, iar în al doilea rând pentru transparentizare. "În primul rând, legea îmi permite și, în al doilea rând, transparentizare, pentru a nu mai exista în spațiul public această discuție despre ce zice ministrul Finanțelor despre politică monetară, ce zice politica monetară despre ce trebuie să facă Ministrul de Finanțe. Mergem la discuții, vor fi transparenți. De fiecare dată, noi, și elementele de buget sau deficit le discutăm cu Banca Națională", a mai spus Florin Cîțu.

 

,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

 

Gilles de Kerchove: Jocurile online sunt ”subreglementate”

 

Jocurile online pot servi la răspândirea ideologiilor extremiste și chiar la pregătirea unor atentate, trage un semnal de alarmă coordonatorul UE al luptei împotriva terorismului Gilles de Kerchove, într-un interviu acordat AFP, în care îndeamnă la un răspuns european. În contextul în care Comisia Euroepană (CE) urmează să prezinte la 9 decembrie un proiect de lege - "Digital Services Act" - în vederea unei mai bune încadrări a platformelor digitale și a luptei împotriva urii pe rețele de socializare, jocurile rămân un ”domeniu subreglementat”, consideră el. ”Eu nu spun că tot domeniul jocurilor este problematic. Există două miliarde de persoane care jocă jocuri online și asta este foarte bine”, precizează oficialul însărcinat să prezinte propuneri la nivel european în lupta împotriva terorismului. Însă belgianul arată cu degetul ”grupări de extremă dreapta din Germania care au dezvoltat jocuri care constau în a trage în arabi, în (omul de afaceri evreu american de origine ungară George) Soros, în doamna Merkel din cauza politicii sale a migrației, între aletele”. ”Acest lucru poate să fie totodată un mijloc de răspândire a ideologiei extremei drepte, dar nu numai, și un mijloc de a spăla bani (...). Există monede generate de către jocuri care pot fi schimbate în monedă fiduciară”, avertizează oficialul, în vârstă de 64 de ani, aflat în funcție don 2007. ”Acesta poate să fie un mijloc de comunicare, este cifrat, și de asemenea un mijloc de testare a unor scenarii de atac”, adaugă el. Comisia Euroepană (CE) ar trebui să evoce aceste lucruri într-o agendă antiteroristă, e care o va prezenta tot la 9 decembrie. Este necesar ”să se discute cu societățile care dezvoltă aceste jocuri”, pentru a se vedea ”cum să se strângă ochiurile plasei” în vederea evitării acestor pericole, îndeamnă Gilles de Kerchove, care precizează că a avut recent contacte cu omologii si americani, care ”încep să lucreze” a acest subiect.

,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

 

Compania Walt Disney va concedia 32.000 de angajați

 

Compania Walt Disney va concedia 32.000 de angajați în prima jumătate a anului 2021, în mare parte dintre cei care lucrează la parcurile sale tematice, numărul acestora fiind majorat de la cel de 28.000 anunțat în septembrie, pe fondul problemelor companiei legate de numărului limitat de clienți pe care poate să îi primească din cauza pandemiei de coronavirus, transmite Reuters. Compania a făcut acest anunț într-un document depus la Comisia americană pentru bursă și valori mobileare (SEC). La începutul acestei luni, Disney a informat că va suplimenta numărul de agajați trimiși în șomaj tehnic de la parcul său tematic din sudul Californiei, din cauza incertitudinilor legate de momentul în care autoritățile statului vor permite redeschiderea parcurilor. Parcurile tematice ale Disney din Florida și cele din afara Statelor Unite au fost redeschise pe parcursul acestui an fără să aibă loc o creștere majoră a cazurilor de infectare cu noul coronavirus, dar cu măsuri stricte de distanțare socială, testare și purtarea măștilor de protecție. Disneyland Paris a fost închis din nou la sfârșitul lunii trecute, când Franța a impus o nouă carantină națională pentru a combate al doilea val al cazurilor de coronavirus.

 

,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

 

Componentele de iPhone 12 costă mai puțin de jumătate din prețul de vânzare

 

Noile iPhone-uri au la bază componente care valorează sub 50% din prețurile acestora, arată un calcul simplu care vorbește despre marja de profit a Apple. Inginerii serviciului japonez de reparații și asamblări, Fomalhaut Techno Solutions, au luat fiecare piesă de pe iPhone 12 și iPhone 12 Pro în parte, au căutat prețul de vânzare al acestora și au calculat cât costă, în total, componentele noilor smartphone-uri Apple. Componentele lui iPhone 12 costă 373 de dolari, în condițiile în care prețurile acestuia încep de la 800 de dolari. În cazul versiunii Pro, care se comercializează la prețuri ce încep de la 1.000 de dolari, prețul însumat al componentelor este de 406 dolari. Diferențele mari între costul componentelor și prețul cu care Apple își vinde telefoanele, vorbesc de la sine de marja mare de profit pe care o practică gigantul american. La fel de adevărat este că nu toată diferența dintre prețul de vânzare și costul componentelor reprezintă marja de profit. Există numeroase alte cheltuieli pe care Apple le face înainte ca iPhone-urile să ajungă pe piață, de la R&D, la distribuție. Cele mai scumpe componente de pe noile iPhone-uri sunt modem-urile Qualcomm X55 5G, care costă 90 de dolari bucata, și ecranele OLED cumpărate de la Samsung cu 70 de dolari bucata. Chipset-ul A14 Bionic costă 40 de dolari, o unitate de memorie RAM costă 12,8 dolari, memoria flash costă 19,2 dolari, iar prețurile camerelor Sony de pe noile iPhone-uri variază între 7,4 și 7,9 dolari bucata.

 

,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

 

Indicele ROBOR la 3 luni a rămas la 2,04%

 

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a rămas joi la 2,04%, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Indicele ROBOR la 6 luni a urcat în schimb de la 2,10% la 2,11%. Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a menținut joi, 12 noiembrie, rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,5% pe an, rata dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1% pe an și rata dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) la 2% pe an. De asemenea, Consiliul de administrație al băncii centrale a decis reducerea ratei rezervei minime obligatorii pentru pasivele în valută ale instituțiilor de credit la nivelul de 5% de la 6%, începând cu perioada de aplicare 24 noiembrie -23 decembrie 2020 și menținerea ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei la nivelul de 8%. ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piață.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.