Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Piața auto a frânat puternic în primele patru luni ale anului

Ziarul de Vrancea
17 mai 2021 682 vizualizări

vânzările auto din România scade cu 14,5% în perioada ianuarie-aprilie u cota de piață la autoturismele ecologice este în creștere

Piața auto din România înregistrează o scădere de 14,5%, la patru luni, comparativ cu aceeași perioadă din 2020, însă în această marjă autoturismele ecologice sunt pe un trend ascendent, cu aproape 80% creștere, reiese din datele publicate, luni, de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA). Pe piața națională, topul mărcilor auto (autoturisme plus  autovehicule comerciale), în perioada ianuarie - aprilie 2021, este condus de Dacia, cu 6.529 de unități, urmată de Ford (3.376 unități), Toyota (2.594), Volkswagen (2.488), Skoda (2.461), Hyundai (2.224), Mercedes Benz (2.219), Renault (2.033), BMW (1.231) și Peugeot (1.012). Potrivit sursei citate, autoturismele reprezintă circa 77% din totalul vânzărilor, în luna aprilie a acestui an, cu un volum de 6.747 de unități, în creștere cu 58,2% față de luna similară din 2020. Pe ansamblul primelor patru luni din 2021, se înregistrează o scădere generală a vânzărilor (-14,5%), comparativ cu perioada similară a anului anterior. În funcție de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în intervalul ianuarie - aprilie 2021, ponderea autoturismelor pe benzină a înregistrat o scădere moderată (-1,1 puncte procentuale), față de perioada similară din 2020, și a ajuns la 62,1%. Totodată, autoturismele cu motoare diesel au consemnat o scădere de 5 puncte procentuale, în comparație cu datele din primele patru luni din anul anterior, iar cota de piață este de doar 26,2%. Pe de altă parte, autoturismele "electrificate", respectiv cele electrice (100% și hibride plug-in), precum și cele full hybrid (care dispun și de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă) dețin, în intervalul de analiză, o cotă de piață de 11,6%, de 2,1 ori mai mare decât cea pe care o aveau după perioada similară a anului trecut (5,5%). Vânzările de autoturisme "verzi" au performat și în 2021, fapt pentru care, acestea rămân în teritoriul pozitiv, cu o creștere de 79,8%, comparativ cu finele lunii aprilie din 2020. În acest context, este de remarcat creșterea puternică a autoturismelor plug-in hybrid (plus 155,2%). Conform APIA, în primele patru luni ale anului, cele mai multe achiziții de autoturisme au fost realizate de persoanele juridice, care acoperă 70% în total vânzări autoturisme, iar persoanelor fizice le revine restul de 30%. În același timp, pe segmentul autovehiculelor comerciale ușoare (inclusiv minibuse si pick-up) s-a consemnat un salt de 16,2%, de la an la an.

Afacerile din comerț s-au majorat cu 5,6% în primul trimestru

u scăderi au înregistrat, totuși, activitățile de intermediere în comerțul cu ridicata (-5,2%) și comerțul cu ridicata al produselor agricole brute și al animalelor vii

Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), în termeni nominali, a crescut în primul trimestru față de perioada 1 ianuarie - 31 martie 2020 atât ca serie brută cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 5,6%, respectiv cu 3,6%, anunță Institutul Național de Statistică. Conform INS, cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie brută, în perioada 1 ianuarie - 31 martie 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, în termeni nominali, a înregistrat o creștere pe ansamblu cu 5,6% datorită creșterii comerțului cu ridicata al altor mașini, echipamente și furnituri (plus 14%), comerțului cu ridicata nespecializat (plus 12,3%), comerțului cu ridicata al echipamentului informatic și de telecomunicații (plus 10,5%), comerțului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (plus 9,1%), comerțului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor și al tutunului (plus 7,1%) și comerțului cu ridicata specializat al altor produse (plus 2,7%). Scăderi au înregistrat activitățile de intermediere în comerțul cu ridicata (-5,2%) și comerțul cu ridicata al produselor agricole brute și al animalelor vii (-3,8%). Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în primul trimestru din acest an, comparativ cu perioada similară din 2020, în termeni nominali, a crescut pe ansamblu cu 3,6%. Potrivit INS, cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete) serie brută în luna martie 2021, comparativ cu luna precedentă, în termeni nominali, a crescut pe ansamblu cu 21% datorită avansului cifrei de afaceri din comerțul cu ridicata specializat al altor produse (plus 32,5%), comerțul cu ridicata al altor mașini, echipamente și furnituri (plus 24,8%), activitățile de intermediere în comerțul cu ridicata (plus 24,0%), comerțul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (plus 21,8%), comerțul cu ridicata nespecializat (plus 17,6%), comerțul cu ridicata al echipamentului informatic și de telecomunicații (plus 15,6%), comerțul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor și al tutunului (plus 15%) și comerțul cu ridicata al produselor agricole brute și al animalelor vii (plus 11,6%). Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în luna martie 2021, comparativ cu luna precedentă, în termeni nominali, a crescut pe ansamblu cu 1,5%. Cifra de afaceri din comerțul cu ridicata (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie brută, în luna martie 2021, comparativ cu luna martie 2020, în termeni nominali, a crescut pe ansamblu cu 6,4% datorită creșterii cifrei de afaceri din: comerțul cu ridicata al altor mașini, echipamente și furnituri (plus 20,8%), comerțul cu ridicata nespecializat (plus 15%), comerțul cu ridicata al echipamentului informatic și de telecomunicații (plus 12%), comerțul cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (plus 9,3%), comerțul cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor și al tutunului (plus 7%), comerțul cu ridicata specializat al altor produse (plus 4,7%) și activitățile de intermediere în comerțul cu ridicata (plus 2,9%). Comerțul cu ridicata al produselor agricole brute și al animalelor vii a scăzut cu 7,4%.

“Șansele de organizare a licitației 5G în acest an sunt zero”

Șansele pentru organizarea licitației 5G în România, în acest an, sunt zero, dacă nu se întâmplă pași relevanți în Parlament, până la finalul lunii iunie, a declarat, luni, într-o conferință de specialitate dedicată Zilei Internaționale a Telecomunicațiilor, Marian Murguleț, președintele Consiliului de Administrație (CA) al Societății Naționale de Radiocomunicații - Radiocom. "Dacă pași relevanți nu se întâmplă în următoarea lună și jumătate, până la finalul sesiunii parlamentare, șansele sunt zero pentru organizarea licitației 5G în acest an. ANCOM (Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, n.r.) rămâne în zona de politețe, pentru că sunt pași pe care nu-i controlează, deși au muncit din greu la toți acești pași. Vorbim despre cei trei pași până la locul unde reintră ANCOM în dispozitiv, respectiv finalizarea caietului de sarcini pentru licitație. Avem nevoie, mai întâi, în Parlament să se aprobe Legea 5G și transpunerea în legislația națională a Codului european al comunicațiilor electronice. Fără aceste două etape, licitația nu poate porni. Al treilea pas este aprobarea Hotărârii de Guvern privind stabilirea cuantumurilor minime a taxei de licență pentru acordarea unor drepturi de utilizare a frecvențelor radio. Sunt trei pași importanți la care ANCOM a avut un input semnificativ și din păcate, nu poate acționa în niciun fel. Șansele sunt mici să putem să mai vorbim de licitația 5G, anul acesta. Dar cine știe, poate Parlamentul în înțelepciunea și în eficiența sa, va reuși să adopte cele două acte normative până la finalul lunii iunie", a declarat Murguleț. La finele lunii februarie a acestui an, vicepreședintele ANCOM, Eduard Lovin, a precizat că încasările la bugetul de stat rezultate din vânzarea întregului spectru de frecvențe 5G ar putea depăși 3,6 miliarde de lei (720 milioane de euro), calculat la un preț total de pornire de 2,5 miliarde de lei, cum este specificat în proiectul Legii bugetului pe anul 2021. În data de 12 mai 2021, Comisia juridică, cea pentru apărare și cea pentru tehnologia informațiilor au dat raport de adoptare, cu majoritate de voturi, proiectului de lege privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G. Legea are drept scop adoptarea unor măsuri referitoare la autorizarea producătorilor de tehnologii, echipamente și programe software utilizate în cadrul infrastructurilor informatice și de comunicații de interes național, precum și în rețelele de comunicații electronice prin intermediul cărora se asigură servicii de comunicații electronice de tip 5G, denumite rețele 5G, în vederea prevenirii, contractării și eliminării riscurilor, amenințărilor și vulnerabilităților la adresa securității naționale și apărării țării.

Prețul mediu în sectorul rezidențial din România ar putea crește cu 5-10%

Prețul mediu în sectorul rezidențial din România ar putea crește în acest an cu 5-10%, factorii cheie care influențează piața fiind accesibilitatea, rata de ocupare a forței de muncă și rata dobânzilor, potrivit unui studiu realizat de o companie din sectorul imobiliar. "Apartamentele și duplexurile sunt proprietățile cele mai căutate în România, iar piața de lux a rămas constantă, familiile și cuplurile tinere alcătuind, de obicei, majoritatea cumpărătorilor în România. Factorii cheie care influențează piața sunt, în principal: accesibilitatea, rata de ocupare a forței de muncă și rata dobânzilor", arată un studiu realizat de RE/MAX România. De la începutul pandemiei COVID-19, vânzătorii din România au fost mai reticenți în a-și pune pe piață proprietățile, așteptând să observe cum va decurge situația economică, determinată de criză. Specialiștii estimează că acest trend se va menține și pe tot parcursul anului 2021. Potrivit sursei citate, la nivelul anului precedent, prețul mediu de vânzare pentru casele unifamiliale a fost de 182.500 de euro în zonele urbane și 116.250 euro în zonele rurale, în creștere comparativ cu 2019, când acest indicator a fost de 175.000 de euro pentru zona urbană și de 90.000 euro în rural. Pentru apartamente, prețul mediu de vânzare în 2020 a fost 67.250 de euro în urban și 45.000 de euro în rural, cu un an în urmă fiind în zonele analizate de 65.000 de euro, respectiv 42.500 euro. "În prezent, România este o piață echilibrată, cumpărătorii care achiziționează pentru prima dată fiind cei care conduc cererea generală. Pentru acest an, specialiștii RE/MAX România estimează că prețul mediu în sectorul rezidențial va crește cu 5-10%", arată studiul citat. La nivel european, studiul despre impactul pandemiei asupra industriei real - estate arată că unul dintre cele mai relevante trenduri, menționate de circa jumătate dintre regiunile chestionate, constă în apetența cumpărătorilor pentru relocarea în zonele rurale, pentru a se bucura de proprietăți mai mari și spațiu mai amplu. "Pe măsură ce Europa continuă să traverseze noile realități provocate de pandemie, piețele imobiliare de pe întregul continent dau semne de continuă creștere. Specialiștii anticipează o evoluție a mediei de prețuri pentru sectorul mid-to-hight, cu un deficit de stoc în cazul apartamentelor din centrele urbane și a caselor unifamiliale din ambele zone (rural și urban). Conform datelor analizate, începând cu martie 2020, 30% dintre europeni au luat în considerare relocarea și 40% dintre aceștia vor lua în considerare intrarea pe piața imobiliară în 2021, pentru a cumpăra sau a vinde", se menționează în comunicatul companiei.

Brandul de frigidere Fram va fi readus la viață

Compania Network One Distribution (NOD), cel mai mare distribuitor local IT&C, deținută integral de Iulian Stanciu, președinte executiv eMAG, se pregătește să readucă pe piață marca de frigidere Fram, comercializată în regimul comunist, în perioada anilor '60 - '70, relatează Profit.ro. Acum, NOD a înregistrat marca "Fram, din trecut în prezent". "NOD a dezvoltat o strategie de revitalizare a brandurilor istorice românești, precum Diamant și Pegas. Fram este parte din aceeași inițiativă si primul pas a fost să înregistrăm marca", au transmis reprezentanții NOD pentru Profit.ro. Primele modele de frigidere Fram au fost produse și vândute 1961 la Întreprinderea de Mașini Electrice București, fosta uzinele Klement Gottwald. În anii 60, autoritățile comuniste au mutat producția frigiderelor la Sadu (Gorj). În această fabrică, cu o licență cumpărată din Franța, au apărut noi modele de frigidere marca Thomson, redenumite ulterior Frigero și apoi Arctic.

Companiile se așteaptă la controale mai dese din partea Fiscului

Peste 40% dintre companiile din România se așteaptă ca amânările sau scutirile la obligațiile fiscale, ajutorul pentru șomaj tehnic sau subvențiile acordate de stat în timpul crizei sanitare să determine inspecții fiscale noi, în contextul în care două treimi dintre respondenți (66%) au beneficiat de astfel de facilități, potrivit unui sondaj realizat de PwC la nivelul Europei Centrale și de Est (ECE). Comparativ, la nivelul ECE, 36% dintre companii au apelat la măsuri de sprijin din partea guvernelor și, ca urmare, doar 14% consideră că vor fi inspecții fiscale în acest domeniu. "Anul trecut, pe fondul restricțiilor impuse de starea de urgență, am asistat la mai puține inspecții fiscale decât într-un an obișnuit. Pe măsură ce economia s-a redeschis, controalele s-au intensificat și contribuabilii se așteaptă ca una dintre principalele teme de verificare să îl reprezinte modul în care au pus în aplicare facilitățile fiscale acordate pentru limitarea efectelor crizei sanitare", a declarat, într-un comunicat, Daniel Anghel, Partener și Lider al Departamentului de Consultanță Fiscală și Juridică, PwC România. În anul 2020, autoritățile fiscale române au efectuat mai puține inspecții fiscale în rândul companiilor decât în anii anteriori, doar 2% dintre respondenți menționând că au fost ținta unor inspecții fiscale, sub media din Europa Centrală și de Est (ECE) de 9%. Conform respondenților, cele mai multe inspecții fiscale efectuate în România au avut loc, în anul 2016, când 20% dintre respondenți au fost vizați de verificări.

Cresc accelerat vânzările de sisteme de alarmă

După un an de lucru de acasă, tot mai mulți români investesc în protejarea locuințelor, astfel că vânzările de sisteme de alarmă au crescut semnificativ anul trecut, urcând cu 40%, pe fondul unei cereri în creștere, atât în zona de sisteme profesionale, cât și rezidențiale, potrivit unei analize Atu Tech, cel mai mare magazin online de sisteme de securitate din România, conform cifrei de afaceri. Un sistem de alarmă profesional costă, în medie, între 800 și 1.000 de lei, iar cel rezidențial, între 400 și 500 de lei. "Vânzările de sisteme de alarmă au crescut semnificativ anul trecut, urcând cu 40%, pe fondul unei cereri în creștere, atât în zona de sisteme profesionale, cât și rezidențiale, potrivit unei analize Atu Tech (a2t.ro), cel mai mare magazin online de sisteme de securitate din România, conform cifrei de afaceri. Gradul de conștientizare a utilității unui sistem de securitate instalat acasă a crescut exponențial în ultimul an în rândul clienților rezidențiali", arată compania. sÎn ultimul an, românii au acordat mai multă atenție siguranței și protecției personale și familiei și au fost mai preocupați de aceste aspecte, astfel că investițiile în asigurarea confortului au fost făcute cu mai mare ușurință.

Indicele ROBOR la 3 luni rămas la 1,54%

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a rămas luni la 1,54%, potrivit datelor publicate de instituție. Indicele ROBOR la 6 luni s-a menținut la 1,65%. Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, în ședința din 12 mai 2021, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,25 la sută pe an. BNR a mai decis menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 0,75 la sută pe an și a ratei dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) la 1,75 la sută pe an. De asemenea, Consiliul de administrație al BNR a decis păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit. ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piață. Valoarea IRCC, aferentă perioadei aprilie-iunie 2021, este de 1,67%, în declin față de nivelul de 1,88% aferent primului trimestru.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.