Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Peste 100 de hoteluri de pe litoral așteaptă turiștii după 1 iunie

Ziarul de Vrancea
18 mai 2020 344 vizualizări

În prima săptămână din iunie se vor caza pe litoralul românesc în jur de 10.000 de turiști români

Mai mult de 100 de hoteluri din stațiunile românești de la Marea Neagră, reprezentând un sfert din capacitatea de cazare a litoralului, s-au deschis sau urmează să se deschidă și așteaptă turiștii începând cu data de 1 iunie, când se vor deschide și terasele, reiese din datele Organizației Patronale Mamaia-Constanța, care estimează că în prima săptămână din iunie se vor caza pe litoralul românesc în jur de 10.000 de turiști români. ”Faptul că reprezentanții HoReCa au anunțat ieri, după discuția cu premierul, că de la 1 iunie se deschid terasele restaurantelor, i-a determinat pe mulți hotelieri de la mare să își pregătească deschiderea unităților începând cu această dată, pentru a putea primi turiștii”, arată patronatul într-un comunicat. Astfel, din datele Organizației Patronale Mamaia-Constanța (OPMCTA), peste 100 de hoteluri de pe litoral s-au deschis deja sau se vor deschide în jurul datei de 1 iunie. Asociația estimează că în prima săptămână din iunie se vor caza pe litoralul românesc în jur de 10.000 de turiști români. ”Chiar dacă cele peste 100 de hoteluri cumulează circa 35.000 de locuri de cazare, organizația patronală estimează un grad de ocupare de 25-30%, ceea ce însemnă că 8.500-10.000 de turiști se vor caza în structurile clasificate de pe litoral în prima săptămână din iunie”, spun reprezentanții Organizației Patronale Mamaia-Constanța. Ei spun că sunt și acum hoteluri și pensiuni deschise la mare care au primit turiști în acest weekend. ”Practic, deschiderea oficială a litoralului pentru turiști va fi la 1 iunie, deși sunt și acum hoteluri și pensiuni deschise la mare care chiar au primit turiști în acest weekend. Aceștia au venit pentru scopuri de recreere - pescuit, kiting și pentru activități sportive în aer liber. Cei mai mulți au ajuns pe plajele din Mamaia, Vama Veche și în Delta Dunării”, arată organizația. Anca Nedea, directorul executiv al OPMCTA, a spus că majoritatea hotelurilor care se deschid au și terase acoperite, unde se va servi masa. Chiar și cele fără terasă vor putea primi turiști, pentru că la începutul lunii iunie majoritatea sejururilor includ doar micul dejun, care poate fi servit în cameră, în sistem de room service sau delivery. În paralel, vor fi deschise și terasele restaurantelor independente de pe litoral. "În prima săptămână din iunie a anului trecut, cea mai mare parte a hotelurilor de pe litoral erau deschise, iar gradul de ocupare era tot de 25-30%. Fiind vorba, însă, de un număr de hoteluri de patru ori mai mare decât al celor care se deschid anul acesta la 1 iunie, firește că și turiștii erau de patru ori mai mulți", a explicat Anca Nedea. Ea se așteaptă ca în a doua săptămână din iunie numărul turiștilor de pe litoral să crească, pentru că urmează Rusaliile în weekend-ul 7-8 iunie, când, în mod tradițional, românii vin în minivacanță la mare. "Dacă până acum mulți iubitori ai litoralului românesc au așteptat să vadă ce ce întâmplă cu deschiderea hotelurilor, anunțul de ieri potrivit căruia terasele se redeschid la 1 iunie i-a făcut pe mulți să se hotărască să își rezerve vacanțe la mare", a mai spus Anca Nedea.

“ROBOR la trei luni a scăzut cu aproape un punct procentual din martie”

așa arată datele prezentate de către purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României, Dan Suciu

Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut aproape un punct procentual din martie până în prezent și probabil că vom avea o egalizare cu Indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), a declarat, marți, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României (BNR), Dan Suciu. "Am văzut, cel puțin ROBOR la trei luni, indicatorul care se ia de multe ori în calcul, a scăzut aproape un punct procentual din martie până astăzi și probabil că vom avea o egalizare a ROBOR-ului la trei luni cu indicele IRCC, noul indice care s-a dorit să fie luat în calcul pentru noile credite, deși spuneam deja de atunci că nu la ROBOR este problema în ceea ce privește dobânzile și iată că vedem acum această apropiere semnificativă a celor doi indici", a spus Dan Suciu, la Digi 24. El a precizat că scăderea dobânzilor nu se poate realiza prin simpla reducere a dobânzii cheie a BNR. "De unde apar probleme? Sigur că este important să vedem o continuare a scăderii dobânzilor și aici sigur că ne străduim, dar nu este suficient ca Banca Națională să se străduiască, dobânda este rezultatul nu doar al impactului pe care dobânda de politică monetară îl are. Dimpotrivă, sunt și mulți alți factori care intervin. De altfel, dobânda noastră e 2%, iar în piață ne împrumutăm cu 7%. Ce se întâmplă cu acea diferență de 5 procente? Aici este marea discuție și aici ar trebui avut în vedere ce tipuri de decizii și ce tip de climat economic reușesc Guvernul și Parlamentul să creeze, pentru că sunt o serie întreagă de decizii politice, de decizii economice, care fac acest climat relativ neprietenos", a menționat Dan Suciu. Potrivit sursei citate, măsurile luate în ultima perioadă de BNR arată preocuparea instituției pentru a avea lichiditate suficientă în sistem în așa fel încât statul să poată accesa sursele de finanțare pe care și le propune. "Vedem că a avut succes această strategie în sensul în care din momentul în care am intervenit în acest fel în piața secundară. Au fost 14 emisiuni la rând ale statului care s-au soldat cu succes, adică statul a reușit să absoarbă acești bani, iar preocuparea noastră principală rămâne în acest moment, pentru situația de criză pe care o traversăm, păstrarea acestei lichidități în condițiile în care avem o stabilitate relativă a cursului de schimb. Atât cât se poate în condițiile date și o scădere a dobânzilor. Deocamdată, cel puțin vedem că aceste măsuri au rezultatele pe care le așteptăm și nu vedem motive pentru ca să nu dea rezultate în perioada următoare", a explicat purtătorul de cuvânt al BNR, precizând că este vorba de următoarea lună "care se anunță în continuare relativ dificilă". Suciu a adăugat că în această perioadă se discută despre resursele de finanțare pentru planurile guvernamentale, menționând că la ora actuală "nu de planuri ducem lipsă, ci de capacitatea de a finanța aceste planuri pentru că nu există resurse nelimitate". "Săptămâna trecută a fost o întâlnire la care a participat și guvernatorul Băncii Naționale împreună cu ministrul de Finanțe și cu președintele Iohannis și premierul. S-au discutat sursele de finanțare pentru planurile guvernamentale, pentru că sigur, planuri pot fi multe, important este însă să existe și surse de finanțare. Vedem în permanență discuții legate de planuri. Sunt planuri peste planuri și sunt partide, asociații, mediul de afaceri care vin cu diverse planuri. Nu de planuri ducem lipsă, ci de capacitatea de a finanța aceste planuri pentru că nu există resurse nelimitate. Există resurse care se pot accesa, există resurse la care putem să mai adăugăm elemente suplimentare, bani suplimentari, dar nu există procente semnificative din PIB care pot fi puse la dispoziție oricât s-ar dori și oricât s-ar invoca aceste procente ca și cum banii ar sta la dispoziție și nu ar fi decât o chestiune de lene să-i accesăm. Nici vorbă de așa ceva. Pur și simplu există resurse, dar ele trebuie bine drămuite și ele trebuie puse în valoare acolo unde într-adevăr dau rezultate. Dar aceste resurse nu sunt nelimitate", a explicat Dan Suciu.


Numărul contractelor de muncă încetate se apropie de 400.000

Numărul contractelor de muncă încetate de la declararea stării de urgență a ajuns, ieri, la un nou maxim de 384.826, potrivit cifrelor centralizate de Inspecția Muncii și publicate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Numărul contractelor de muncă încetate de la debutul stării de urgență este în creștere permanentă în fiecare dintre informările transmise de Ministerul Muncii. Numărul contractelor încetate anunțate marți era cu 10.643 de unități mai mare față de cifra anunțată în ziua precedentă. Din cele 384.826 de contracte încetate anunțate marți, 68.759 de contracte erau din Comerțul cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, 67.726 erau din Industria prelucrătoare, iar 56.200 de contracte erau din Construcții. Pe de altă parte, numărul contractelor de muncă suspendate de la instituirea stării de urgență și până marți era de 598.640, în creștere cu 19.851 de contracte față de cifra anunțată luni. Dintre acestea, 162.481 de contracte de muncă suspendate erau din Industria prelucrătoare, 97.709 erau din Comerțul cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, iar 99.220 erau din Hoteluri și restaurante.

Alternativele de finanțare se vor restrânge în perioada următoare

Alternativele de finanțare se vor restrânge în perioada următoare, iar băncile vor fi mult mai restrictive în a da capital către firme antreprenoriale românești și atunci Bursa devine o alternativă la soluțiile de creștere, a declarat, marți, Virgil Zahan, director general, SSIF Goldring. "Antreprenorii ar trebui să nu uite că această criză sanitară nu va dura la infinit. Va trece. Nu știm cât de repede, nu știm exact care sunt repercusiunile, dar toată perioada acesta de repaos și contracție economică va trece, iar cei care au planuri de viitor e bine să și le urmeze, să gândească din ce surse le vor finanța. Cu atât mai mult, cred că oportunitățile sau alternativele de finanțare se vor restrânge în perioada următoare. Băncile vor fi mult mai restrictive în a da capital către firme antreprenoriale românești și atunci Bursa devine o alternativă la soluțiile de creștere sau o alternativă la creșterea pe care ei și-au programat-o și cred că ar trebui să se gândească atât la emisiunile de obligațiuni cât și la emisiunile de acțiuni pe care ei ar putea să le facă prin intermediul Bursei", a declarat, Virgil Zahan, la "Webinariile Made in Romania: De ce am ales Bursa de Valori București", eveniment organizat de BVB. El a explicat că în această perioadă discuțiile cu antreprenorii nu sunt ușor de dus "pentru că majoritatea sunt concentrați pe supraviețuire și nu se gândesc la planuri de dezvoltare". "Cu toate acestea avem încă discuții cu companii care și-au manifestat în trecut intenția de listare și continuăm aceste discuții cu ei. Chiar înainte să intru in acest webinar am avut o altă conferință cu o companie dornică să emită obligațiuni prin piața de capital pentru atragerea unei finanțări de 10 milioane de lei", a mai apus Virgil Zahan.

Peste 57.800 de IMM-uri sunt înscrise în programul IMM Invest

Peste 57.800 de întreprinderi mici și mijlocii sunt înscrise în programul IMM Invest, care totalizează circa 726.200 locuri de muncă, până în prezent fiind aprobate de către bănci circa 5.000 de dosare, a declarat marți Dumitru Nancu, directorul general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM). "Noi am strâns 57.807 dosare, iar băncile au procesat circa 5.000 din acestea, care sunt aprobate. Este primul și singurul program care a produs efecte într-o săptămână de la aprobarea lor. Este clar că nu putem intra peste normele interne. Sunt 22 de bănci. Fiecare bancă are o normă proprie. Bineînțeles, acea normă proprie nu trebuie să sară de la legislația primară și secundară în cadrul programului IMM Invest. Spre sfârșitul săptămânii, băncile au o săptămână de când au început să evalueze", a explicat Dumitru Nancu, în cadrul webinarului 'Business în Noua Economie'. Acesta a subliniat că nu a mai existat o schemă de finanțare, un astfel de mix de garanție cu credit și ajutor de stat. "Estimăm că până la sfârșitul acestei săptămâni vom avea un număr semnificativ de aprobări. Practic o evaluare la bancă mai mult de cinci zile nu durează. Deci undeva la sfârșitul lunii vom trece peste jumătate de cererile aprobate. Băncile și-au automatizat aplicațiile. Până la sfârșitul lunii vom vedea efectele directe. Vrem să vedem cât s-a subscris din plafon. Începând cu 1 iunie vom face fie realocări fie suplimentări de plafon", a mai spus directorul general al FNGCIMM. IMM Invest este cel mai mare program de susținere a IMM-urilor din România din ultimii 30 de ani. Principalele avantaje aduse de acesta sunt următoarele: statul asigură până la 90% din valoarea creditului, dobânda creditelor este subvenționată integral de stat cel puțin până la final de an, zero comisioane legate de garanția statului, zero comision de rambursare anticipată a creditului, iar perioada de acordare a garanției este de până la 72 de luni. Pentru IMM-urile care solicită credite/linii de credit pentru capital de lucru, finanțările pot ajunge până la 5.000.000 lei, garantate până la 80% în cazul întreprinderilor mijlocii și până la 1.000.000 lei, cu garantare de maxim 90%, în cazul întreprinderilor mici și micro. Durata finanțării pentru capital de lucru este de maxim 36 de luni, cu posibilitatea de prelungire pentru încă 36 de luni, rata dobânzii fiind Robor la 3 luni Â2,5 %/an.


Samsung și Huawei domină piața smartphone-urilor 5G

Samsung și Huawei au acaparat cea mai mare parte din piața smartphone-urilor 5G în primul trimestru al acestui an, cele două companii deținând împreună două treimi din piață. La fel ca anul trecut, Samsung și Huawei sunt companiile care domină piața smartphone-urilor când vine vorba de tehnologia 5G și în acest început de an, conform unei analize făcute de Strategy Analytics. Diferența dintre cele două companii este foarte mică. Samsung a vândut 8,3 milioane de unități și deține 34,4% din piață. Cu 8 milioane de unități vândute, Huawei ține aproape de Samsung și are 33,2% din piață. La mare distanță vin Vivo, Xiaomi și Oppo. Vivo a vândut 2,9 milioane de unități (12% din piață), Xiaomi a livrat 2,5 milioane de unități (10,4% din piață), iar Oppo a mutat 1,2 milioane de unități (5% din piață). Ultimele 5 procente sunt împărțite de diverși alți producători. Cercetarea Strategy Analytics ne arată o piață a smartphone-urilor 5G care, cu excepția Samsung, este dominată de companii din China în primul trimestru al primului an în care această tehnologie va crea un impact. Cu Apple absent din peisaj, cel puțin până când va lansa iPhone-urile din toamnă, piața smartphone-urilor 5G este o reprezentare la scară mai mică a pieței smartphone-urilor cu Android. Și acolo lupta se duce între Samsung și numeroșii producători chinezi.

România, cea mai mare creștere a lucrărilor de construcții din UE

Lucrările de construcții în România au înregistrat o creștere de 2,1% în luna martie 2020, comparativ cu luna februarie 2020, acesta fiind cel mai mare avans înregistrat în rândul statelor membre UE, arată datele publicate marți de Eurostat. Comparativ, în zona euro și la nivelul Uniunii Europene lucrările de construcții au înregistrat o scădere de 14,1% respectiv 12%, de la o lună la alta. Statele membre UE cu cele cele mai mari creșteri ale lucrărilor de construcții au fost România (2,1%), Germania (1,8%) și Olanda (1,5%). În schimb, cele mai semnificative scăderi au fost înregistrate în Franța (minus 40,2%) și Italia (minus 36,2%). Și în ritm anual, luna martie 2020 comparativ cu luna martie 2019, România este țara UE unde lucrările de construcții au înregistrat cel mai puternic de creștere, 28,1%. Comparativ, în Uniunea Europeană lucrările de construcții au scăzut cu 13,4%, în timp ce în zona euro au înregistrat un declin de 15,4%. Dacă în România lucrările de construcții au înregistrat o creștere anuală de 28,1%, în Germania au crescut cu 5,1% iar în Polonia și Finlanda au crescut cu 1,5%. În schimb, în alte state membre lucrările de construcții au înregistrat scăderi semnificative: Franța (minus 41,2%), Italia (minus 35,4%) sau Belgia (minus 23,2%).

Tarifele pentru apelurile fixe, reduse cu 30%

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) propune scăderea cu 30% a tarifelor pentru terminarea apelurilor fixe, până la 0,097 eurocenți/minut, începând cu 1 august, spune președintele autorității, Sorin Grindeanu. ”Supunem astăzi consultării publice o scădere de aproximativ 30%, până la 0,097 eurocenți/minut, a tarifului maxim de terminare a apelurilor la puncte fixe, începând cu data de 1 august 2020. Continuăm astfel eforturile Autorității de a susține o piață telecom competitivă în România, cu oferte atractive și convenabile pentru români”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele ANCOM. În prezent, tariful maxim de terminare a apelurilor la puncte fixe este de 0,14 eurocenți/minut și a fost stabilit de ANCOM începând cu 1 aprilie 2014, pe baza unui model de calculație a costurilor de tip LRIC pur, menit să asigure obiectivele de promovare a concurenței, maximizare a beneficiilor consumatorilor și stimulare a investițiilor eficiente, cu respectarea metodologiei armonizate prevăzute în Recomandarea 2009/396/CE. Scăderea tarifului până la 0,097 eurocenți / minut propusă de ANCOM a fost determinată în urma actualizării mai multor parametri ai modelului de calculație a costurilor utilizat anterior, precum și a costului capitalului.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.