Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: O soluție pentru datornicii la bănci va fi prezentată în maxim 48 de ore

Ziarul de Vrancea
22 mar 2020 777 vizualizări

Anunțul îi aparține lui Florin Cîțu, ministrul Finanțelor Publice

Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a anunțat luni că discută cu Banca Națională a României și cu sistemul bancar o soluție pentru clienții băncilor, ce ar putea fi prezentată în maximum 48 de ore. "Suntem foarte aproape, și aici este o veste foarte bună pentru români, suntem foarte aproape pentru o soluție pentru clienții băncilor, o soluție pe care o discutăm cu Banca Națională și cu sistemul bancar, pe care o vom prezenta, cred eu, în maxim 48 de ore," a transmis Cîțu printr-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook. Pe de altă parte, acesta a mai precizat că IMM-urile care vor acceseze linia de credit pentru investiții sau capital de lucru nu au nevoie de certificat de stare de urgență. "Nu este nevoie de niciun fel de certificat de stare de urgență pentru IMM-urile care vor să acceseze acea linie de credit pentru investiții sau capital de lucru care sunt garantate în funcție de sumă până la 90% din credit, cu dobânda subvenționată sută la sută pe perioada stării de urgență. Pentru acestea, așa cum scrie în Ordonanța 29 din 2020 nu este nevoie de certificat de stare de urgență. Am vrut să clarific acest lucru pentru că am văzut foarte multe informații în spațiul public neadevărate", a explicat ministrul Finanțelor. Negocierile dintre consumatori și bănci se pot desfășura în ciuda pandemiei de coronavirus, anunță Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), care precizează că activitatea sa se derulează prin e-mail și telefon, iar numărul de cereri și de dosare formate în ultimele două săptămâni a fost apropiat de cel dintr-o perioadă normală. Unul dintre cazurile soluționate în acest interval de timp este al unui consumator din Cluj, care a obținut beneficii de apoximativ 11.500 de Euro prin restituiri de sume și ștergerea unor comisioane.“Salutăm deciziile băncilor comerciale care au anunțat că vin în sprijinul consumatorilor afectați de criza generată de virusul Covid-19. Totodată, le reamintim atât instituțiilor bancare și IFN-urilor, cât și consumatorilor, că CSALB dispune de infrastructura necesară prin care pot fi negociate și alte măsuri individuale pentru consumatorii care întâmpină probleme în plata ratelor sau în derularea contractelor cu banca/IFN-ul. În opinia noastră, cea mai bună strategie în perioada aceasta dificilă este cea de deschidere către clienți, către procesul de negociere, către modalitățile de soluționare alternativă. Cu atât mai mult într-o perioadă de criză fără precedent în ultima sută de ani, concilierea devine soluția cea mai potrivită de ajustare a dificultăților apărute în derularea contractelor”, spune Alexandru Păunescu, președintele Colegiului de Coordonare al CSALB. În săptămâna când a fost decretată starea de urgență au fost înregistrate 36 de cereri și s-au format 10 dosare de negociere cu consumatorii, cifre ca într-o săptămână normală, potrivit CSALB. “În săptămâna când a fost declarată pandemia, CSALB a primit 30 de cereri din partea consumatorilor, iar băncile au format 14 dosare de negociere cu aceștia. În săptămâna când a fost decretată starea de urgență (16-20 martie), au fost înregistrate 36 de cereri și s-au format 10 dosare. Într-o săptămână normală aveam aproximativ 40 de cereri și 12 dosare formate după acceptarea cererilor de către bănci. De aceea, putem spune că activitatea noastră nu s-a modificat semnificativ până în acest moment. Acest lucru arată avantajul metodelor de negociere la distanță, prin intermediul aplicației IT de care dispunem din vara anului 2018 și datorită mijloacelor online. De altfel, CSALB este și entitate SOL (Soluționare Online a Litigiilor), așa cum cere Directiva europeană transpusă în Ordonanța Guvernului 38/2015. Prin intermediul e-mailului și aplicației gestionăm peste 90% din numărul total de cereri trimise către Centru. Pe de altă parte, statistica arată că băncile au păstrat ritmul de acceptare a cererilor venite din partea consumatorilor, semn că departamentele SAL din băncile comerciale sunt în continuare la datorie și încearcă să rezolve problemele semnalate de clienții lor către CSALB”, spune Liviu Fenoghen, directorul CSALB. De la începutul anului și până pe 20 martie 2020, CSALB a primit 504 cereri din care s-au format până acum 141 de dosare de conciliere. În 2019, până pe data de 22 martie, CSALB primise 454 de cereri din care se formaseră 136 de dosare.

Aproape jumătate dintre români se declară îngrijorați de starea lor financiară

u 70% dintre români spun că viața lor s-a schimbat total sau parțial ca urmare a pandemiei de coronavirus

Aproape jumătate (46%) dintre români se declară îngrijorați de starea lor financiară mai mult decât de sănătatea lor, în contextul pandemiei de coronavirus, potrivit unui studiu realizat de Unlock Research în perioada 14-17 martie pe un eșantion de 628 de repondenți. Totodată, 50% dintre cei intervievați spun că vor plăti mai des cu cardul, telefonul sau ceasul. Potrivit documentului citat, 70% dintre români spun că viața lor s-a schimbat total sau parțial ca urmare a pandemiei de coronavirus, iar principalele lor griji țin de finanțele personale (46%), sănătate (40%) și sănătate mentală (28%). Totodată, circa 81% dintre cei chestionați declară că au ieșit mai rar din casă în ultima săptămână, iar atunci când au ieșit, 41% au fost la farmacie, 35% la supermarket, 28% la bancă și 23% la biserică. Conform sondajului, prioritate pe lista de cumpărături au avut-o în perioada asta produsele dezinfectante pentru suprafețe și corp (43%), produse de curățenie și îngrijire a casei (28%), legumele și fructele proaspete (24%), produsele de îngrijire personală (21%) și conservele (20%). "Acesta este primul nostru studiu care vorbește despre impactul comportamental și emoțional al unei situații de criză globală cum este pandemia COVID 19. (...) Ne-am bucurat că am găsit printre rezultate și vești bune, vești care ne dau încredere că o să iasă și ceva bun din toată povestea asta, deși românii sunt încă în stare de șoc și nu au încă niciun plan. Partea pozitivă a studiului a venit atunci când am vorbit despre calitatea interacțiunii inter umane și aici 51% cred că va crește calitatea relațiilor în familie. Cu toate acestea, doar 1 din 3 români consideră că această experiență va duce la creșterea empatiei", a declarat Adina Vlad, Managing Partner Unlock Research. Potrivit sondajului, românii au apelat la vizionarea de filme (62%), forțați să petreacă mai mult timp în casă, la ascultat de muzică (62%), la jocuri online (59%) și la reciclat deșeuri (47%). În ceea ce privește modul în care se informează despre situația din țară 85% aleg televizorul și 60% presa online. Totodată, Facebook este a doua sursă alternativă de informare după presa online (54%). "Deși viața lor s-a schimbat în ultima perioadă foarte mult, românii speră ca după ce trece criza să revină la vechiul lor stil de viață. Din păcate românii nu au încredere în concetățenii lor că vor respecta regulile și le este teamă că efortul lor de izolare este in zadar. Pe de altă parte, românii consideră că au un avantaj în această criză globală și anume faptul că românul este obișnuit cu greul și cu stările imprevizibile", susțin reprezentanții Unlock Research. Studiul a fost realizat de Unlock Research în perioada 14-17 martie pe un eșantion de 628 de repondenți, urban mare și mediu. Unlock este o companie de know-how și cercetare de piață cu capital românesc, înființată în 2008. Unlock este specializată în studii de strategie de brand și marketing cultural, centrată pe descoperirea de insight-uri despre oamenii, categorii și branduri care să contribuie la creșterea business-urilor clienților pentru care lucrează.

Raiffeisen Bank amână cu 3 luni plata ratelor pentru IMM-uri

Raiffeisen Bank a început implementarea de măsuri pentru antreprenorii cu credite în derulare care întâmpină greutăți, în sensul amânării cu 3 luni a ratelor de capital și prelungirii pe o perioadă între 3 și 12 luni a liniilor de credit scadente în perioada imediat următoare. Potrivit unui comunicat al băncii, au fost simplificate în regim de urgență fluxurile interne și documentația necesară, astfel încât aceste modificări să poată fi implementate cu un minim de efort din partea clientului, iar o parte dintre clienți să beneficieze de prelungiri ale perioadei, fără să fie necesar să se deplaseze la bancă. "Este important ca firmele care aplică pentru modificarea termenilor contractuali să o facă în mod responsabil, pe baza unor dificultăți reale, care pot fi evaluate în mod concret. Obiectivul declarat al băncii este de a traversa momentul actual alături de toți partenerii IMM, care beneficiază de la noi de produse de creditare pentru afacerea lor", a subliniat Vladimir Kalinov, vicepreședinte retail, Raiffeisen Bank. Banca menționează că reprezentanții legali ai unei persoane juridice, dacă sunt în carantină, autoizolare sau alte situații speciale și consideră că vor avea probleme cu plata la timp a ratelor la credite pot să se adreseze telefonic persoanei care gestionează relația cu compania sau să contacteze banca la numărul de telefon 021/306.3007. De asemenea, banca menționează că urmărește îndeaproape măsurile adoptate de Guvern privind sprijinirea IMM-urilor și, în plus, lucrează alături de partenerii săi internaționali (BERD, BEI, FEI) la implementarea unor soluții care să sprijine acest sector, atât de important pentru funcționarea economiei naționale. De îndată ce acestea vor fi disponibile, le va putea oferi rapid clienților. "Suntem alături de antreprenori pentru a analiza modificarea condițiilor lor de afaceri - piețe, prețuri, surse de aprovizionare, provocări legate de forța de muncă, pentru diversele categorii IMM, profesii liberale sau start-up-urile sprijinite în ultimii ani prin programul factory by Raiffeisen Bank", a adăugat Vladimir Kalinov. Raiffeisen Bank a creditat în 2019 peste 13.300 de antreprenori, iar 4800 dintre ei au beneficiat de împrumuturi prin programe dedicate de la instituții financiare internaționale. Dincolo de măsurile dedicate creditării IMM-urilor, banca pune la dispoziția acestora și o pagină dedicată, cu informații de actualitate în contextul COVID-19 și sfaturi despre cum pot folosi serviciile digitale ale băncii pentru a-și gestiona afacerea de acasă: https://www.raiffeisen.ro/imm/; La finalul anului trecut, Raiffeisen Bank avea în portofoliu aproape 2,2 milioane de persoane fizice, peste 92.000 de IMM-uri și 5.700 de companii mari și medii. Totodată, banca are o rețea de 800 ATM-uri, 300 mașini multifuncționale (MFM-uri) și 22.000 de POS-uri.

Un site din Germania propune calcularea nevoii reale de hârtie igienică

Un site din Germania propune oricui să-și estimeze nevoia de hârtie igienică - de care magazinele sunt devalizate în contextul pandemiei noului coronavirus, relatează AFP. ”De câtă hârtie igienică aveți cu adevărat nevoie pentru a supraviețui carantinei?”, ”stocurile sunt suficiente”, întreabă site-ul Blitzrechner. Ca răspuns, un calcurator oferă informații despre ”durata reală” a folosirii hârtiei igienice, după introducerea unor informații de bază, precum numărul de suluri din stoc. Se pot introduce, de asemenea, numărul de persoane din gospodărie, numărul folosirilor toaletei zilnic și numărul de foi de hârtie folosite o dată. Concluzia este că ”în majoritatea cazurilor, nevoile proprii sunt rapid supraestimate, iar hârtia igienică durează uimitor de mut timp”, cu mult peste durata unei perioade de carantină de două săptămâni, declară șeful proiectului portalului Blitzrechner Tim Lilling. Această inițiativă se vrea un mod ”plin de unor” de a-i aduce pe consumatori cu picioarele pe pământ, în contextul în care cumpărături din cauza panicii au degenerat uneori în certuri la raionul cu hârtie igienică în suprmarketuri. În Germania se înregistrau, luni, 22.672 de cauzri de infecție cu noul coronavirus, potrivit unui ultim bilanț al Institutului Robert Koch. Lumea a aflat duminică faptul că Angela Merkel, șefa Guvernului, a hotărât să se plaseze în carantină, după ce s-a aflat în contact cu un medic testat pozitiv cu noul coronaviriu. Cancelarul german a fost forografiat sâmbătă într-un supermarket la Berlin, în timp ce-și împingea căruciorul de cumpărturi, în care se aflau sticle de vin și... hârtie igienică.

Indicele ROBOR la 3 luni a scăzut puternic luni, la 2,61%

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut puternic, la 2,61%, cel mai redus atins după 8 mai 2018, față de nivelul de vineri de 3,24%, în urma măsurilor anunțate de Banca Națională a României (BNR) la sfârșitul săptămânii trecute pentru atenuarea impactului epidemiei de coronavirus, potrivit datelor publicte luni de banca centrală. Pe 8 mai 2018, indicele ROBOR la 3 luni a fost de 2,68%. Indicele ROBOR la 3 luni s-a aflat în scădere accentuată de la începutul lunii februarie. În 6 februarie, indicele era 3,18%. ROBOR a revenit la creștere începând din 12 martie, când a urcat de la 2,83%, cel mai redus nivel atins din 31 mai 2018, înregistrat și pe 6 martie, la 2,86%. ROBOR la 6 luni a luni scăzut la rândul său la 2,7%, cel mai redus nivel atins după 7 mai 2018, de 2,63%, de la nivelul de vineri de 3,31%. BNR a decis vineri reducerea ratei dobânzii de politică monetară cu 0,50 puncte procentuale, de la 2,5 la sută, la 2 la sută începând cu data de 23 martie, în contextul adoptării unui pachet de măsuri menit să atenueze impactul situației generate de epidemia de coronavirus asupra populației și companiilor românești. ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piață. BNR a publicat, în mai 2019, indicele de referință trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor (IRCC), care înlocuiește ROBOR în calculul dobânzilor la majoritatea creditelor în lei. Nivelul acestuia, pentru al treilea trimestru din 2019, a scăzut la 2,36%, de la 2,66% în T2 2019.

Cum a evoluat leul în fața euro și dolarului

Banca Națională a României (BNR) a anunțat, ieri, un curs de referință de 4,8443 lei/euro, fiind aproape în stagnare față de nivelul de 4,8444 lei/euro atins vineri. Dolarul s-a apreciat cu 0,34%, la 4,5316 lei pe unitate,atingând un nou maxim istoric. Vineri, Banca Națională a României (BNR) a anunțat, un curs de referință de 4,8444 lei/euro, în creștere ușoară, cu 0,01%, față de nivelul de 4,8440 lei/euro atins joi. Dolarul s-a apreciat cu 0,62%, la 4,5140 lei pe unitate. Francul elvețian s-a apreciat luni cu 0,017%, de la nivelul de 4,5964 lei pe unitate la 4,5972 lei pe unitate. În 15 ianuarie 2015, francul elvețian a sărit de la 3.7415 lei la 4.3287 lei, după ce Banca Elveției a decis să renunțe la plafonarea cursului de schimb. Dolarul american, cotat indirect în piața românească prin raportare la paritatea euro/dolar, a urcat luni cu 0,34%, de la nivelul de vineri de 4,5140 lei pe unitate la 4,5316 lei pe unitate. Lira sterlină s-a depreciat luni cu 1,23%, de la nivelul de vineri de 5,3177 lei pe unitate la 5,2518 lei pe unitate. Prețul gramului de aur a scăzut luni de la nivelul de 219,0927 lei atins vineri la 217,7939. Aurul a atins cel mai mare nivel din istorie în fața leului pe 24 februarie 2020, de 240,4606 lei pentru un gram.

Facebook reduce calitatea conținutului video în Europa

Temporar, Facebook a decisă să reducă bitrate-ul pentru video în Europa. Decizia este valabilă pentru ambele rețele sociale ale companiei americane, Facebook și Instagram. Facebook este ultima companie care anunță că va reduce calitatea conținutului video în Europa. Pentru a nu se produce un blocaj, Facebook va livra video la un bitrate mai mic utilizatorilor din Europa. Decizia vine după ce, la finalul săptămânii trecute, Uniunea Europeană le-a cerut în primul rând serviciilor de streaming să reducă temporar calitatea transmisiunilor pentru că există un real pericol de “sugrumare” a internetului. Pericolul vine din faptul că traficul de internet a crescut semnificativ de când mulți oameni stau acasă, din cauza pandemiei COVID-19. Conținutul video este cel care face cel mai mare trafic, din toate formele conținut ce sunt transmise prin internet. Pe lângă platformele de streaming, în ultimele săptămâni a crescut și numărul apelurilor video pe care cei izolați le folosesc pentru a ține legătura cu familia și prietenii. Facebook, cu cele două platforme ale sale, se adaugă unei liste deja consistente de produse care au decis, de asemenea, să reducă bitrate-ul sau rezoluția conținutului video: Netflix, Amazon Prime Video, YouTube și DisneyÂ.

Americanii vor primi acasa câte 3.000 de dolari

Programul de susținere a economiei americane pentru combaterea impactului epidemiei de coronavirus, care este finalizat de Congresul SUA, va include o plată de 3.000 de dolari pentru familii și va permite Rezervei Federale să suplimenteze lichiditățile din economie cu 4.000 de miliarde de dolari, a declarat duminică secretarul Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin, citat de Reuters. Mnuchin a spus la emisiunea „Fox News Sunday” că măsurile de suplimentare a lichidităților vor permite băncii centrale din SUA să susțină o gamă largă de afaceri să reeeziste în următoarele 90 până la 120 de zile. Oficialii administrației Trump sperau să finalizeze legislația duminică, iar aceasta să fie adoptată luni, a spus Mnuchin, adăugând că ar putea fi luate și alte măsuri, dacă criza nu va fi aenuată în 10 până la 12 săptămâni. Mnuchin a declarat că economia Statelor Unite va fi afectată în mod sigur de crizei de sănătate, dar că ar trebui să își revină odată ce noul coronavirus va fi adus sub control. „Trebuie să furnizăm bani în economie acum. Dacă vom face asta, credem că putem stabiliza economia ”, a spus el. Aproape unul din patru americani, sau 80 de milioane de oameni, au primit ordin să rămână acasă, în timp ce statele New York, California, Illinois, Connecticut și New Jersey au instituit blocaje la nivel de stat pentru a încerca să conțină răspândirea rapidă a bolii respiratorii extrem de contagioase.


 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.