Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Ministrul Energiei explică modul în care va fi aplicată reducerea de 50 de bani la carburanți

Ziarul de Vrancea
27 iun 2022 589 vizualizări

Prețurile petrolului au crescut luni, într-o sesiune volatilă, în timp ce investitorii au așteptat posibile noi măsuri împotriva exporturilor rusești de petrol și gaze, la întâlnirea liderilor Grupului celor șapte națiuni (G7), din Germania, transmite Reuters

În urma acestui acestei scăderi, practic, România va avea un preț, dacă nu mă înșel, la motorină, de un 1,7 euro și un pic și la benzină, 1,61 și un pic, se laudă Virgil Popescu

Textul Ordonanței de Urgență privind reducerea cu 50 de bani a prețului carburanților a fost elaborat și în urma acestei scăderi România va avea cel mai mic preț din Europa, după Ungaria, a declarat, marți, ministrul Energiei, Virgil Popescu. El a participat la ceremonia organizată la Vadu, județul Constanța, cu ocazia începerii exploatării gazelor naturale în proiectul Midia, operat de compania Black Sea Oil & Gas. Oficialul a subliniat că 25 de bani din această reducere vor fi susținuți de la bugetul de stat și 25 de către operator și și-a exprimat convingerea că aceștia vor aplica Ordonanța. "Ieri s-a lucrat la Ministerul de Finanțe, toate ministerele, am lucrat împreună, s-a elaborat textul Ordonanței de Urgență. Este vorba de acei 50 de bani pe litru (...). În urma acestui acestei scăderi, practic, România va avea un preț, dacă nu mă înșel, la motorină, de un 1,7 euro și un pic și la benzină, 1,61 și un pic. Va fi practic, după Ungaria, care are deja un preț plafonat, cred că cel mai mic preț din Europa. (...) 25 de bani din acești 50 de bani vor fi susținuți de la bugetul de stat, prin Ministerul de Finanțe, iar 25 de bani vor fi susținuți ca o cheltuială deductibilă de către operatori. Și sunt convins, că să nu mă întrebați, sunt convins că marii operatori, marii deținători de rețele de stații de distribuție, care sunt și producători, au și rețele de stații de distribuție, vor aplica această ordonanță", a explicat Virgil Popescu. El a precizat că cei 25 de bani, fiind reducere comercială, sunt deductibili, așa cum prevede Codul fiscal, "deci au un avantaj fiscal suplimentar pe lângă recuperarea celor 25 de bani din partea bugetului de stat". Prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunțat săptămâna trecută că prețul carburantului la pompă va fi compensat cu 50 de bani. "Pentru ca cetățenii români și firmele să plătească mai puțin pentru carburant, am identificat împreună cu specialiștii o soluție de compensare în sumă fixă de 50 de bani care se aplică direct la pompă", a declarat Ciucă, joi. Mecanismul va fi aplicat pe o perioadă de trei luni.

Un important șef de la BNR recomandă oamenilor să-și izoleze casele

u “nu cred că există altă prioritate care să fie mai importantă decât izolarea termică a clădirilor”, recomandă Valentin Lazea, economist-șef la Banca Națională a României

O prioritate zero pentru oamenii din această țară ar fi să se gândească la izolarea termică a clădirilor, având în vedere conflictul din Ucraina și posibilitatea ca acesta să se prelungească dincolo de sfârșitul anului, a declarat, marți, într-o conferință de specialitate, Valentin Lazea, economist-șef la Banca Națională a României (BNR). "Dacă ne uităm la conflictul din Ucraina și vedem că este posibil să se prelungească dincolo de sfârșitul acestui an - și gazul este posibil să fie folosit că armă în acest război, cred că o prioritatea zero pentru oamenii din această țară ar fi să se gândească la izolarea termică a clădirilor. Nu cred că există vreo altă formă de a cheltui banii - bineînțeles acum este perioada vacanțelor, oamenilor nu le stă mintea decât la vacanțe dar, după ce vacanțele se vor fi terminat, nu cred că există altă prioritate care să fie mai importantă decât izolarea termică a clădirilor, fără a mai aștepta să vină statul sau primăria că să le facă acest lucru. Oricine are puși 5.000 de euro deoparte trebuie să facă acest lucru, iar cine nu are 5.000 de euro puși deoparte să apeleze la bănci", a menționat Valentin Lazea. El consideră că băncile, "în acest context, în această toamnă, ar trebui să facă un efort special pentru a promova acest tip de creditare pentru izolarea termică a clădirilor pentru că nu există altă formă de creștere a eficienței energetice, alta decât economisirea". "Termoizolarea clădirilor este ceva ce se poate face în scurt timp și cu un efort financiar mic", a subliniat Lazea. 

Sterian (Transgaz): Nu există riscul să rămânem fără gaze la iarnă

România este în negocieri avansate pentru a importa gaze din Azerbaidjan, Egipt și Emiratele Arabe și nu există riscul ca la iarnă să rămânem fără gaze sau să raționalizăm consumul populației, a afirmat, marți, Ion Sterian, directorul general al Transgaz. El a participat la ceremonia organizată la Vadu, județul Constanța, cu ocazia începerii exploatării gazelor naturale în proiectul Midia (zăcămintele Ana și Doina), operat de compania Black Sea Oil & Gas. "Din zăcămintele Ana și Doina intră în sistemul național 3 milioane de metri cubi de gaze pe zi, cantitate care a fost prognozată cu mai mulți ani în urmă. Gazele sunt de foarte bună calitate, cu un conținut de metan de peste 90%. Ne vor ajuta să reducem dependența de gazele de import", a spus Sterian. El a precizat că proiectul se derulează conform planului. "Este funcțional totul, că dacă nu era funcțional nu ne întâlneam astăzi aici", a completat el. Potrivit lui Sterian, pe timpul verii, consumul țării este între 13 și 15 milioane de metri cubi pe zi. "Zilnic se înmagazinează 10-12 milioane de metri cubi. astăzi avem 1,2 miliarde de metri cubi în depozite. Producția internă este de 23,8 milioane de metri cubi de gaze pe zi inclusiv datorită Romgaz, care a început să pună în producție sonde din zăcământul Caragele și până la finalul anului producția Romgaz va crește, nu ne mai confruntăm cu un declin anual de 2-3%. La OMV Petrom, la fel, s-a stabilizat producția prin măsurile pe care le-au luat", a susținut oficialul Transgaz. Acesta a arătat că nu sunt motive să ne temem că la iarnă vom rămâne fără gaze: "Trebuie să fim optimiști. Noi nu suntem în situația altor țări, la iarnă, pentru că avem producția internă, și nu avem de ce să creăm panică". Întrebat dacă e cazul ca românii să-și reducă la iarnă consumul, el a răspuns: "Eu consider că noi, românii, am fost mereu chibzuiți. Nu e ceva imperios să venim cu măsuri de raționalizare, că nu este cazul"

Jumătate dintre companii vor investi masiv în Inteligența Artificială

Procentul organizațiilor care investesc peste 30% din bugetele lor de tehnologie în Inteligența Artificială va crește la 49%, până în 2024. Comparativ, în 2021, 19% dintre companiile analizate au folosit peste 30% din bugetele lor de tehnologie pentru proiecte de AI, arată un studiu global realizat de Accenture. Doar 12% dintre companii utilizează Inteligența Artificială la un nivel de maturitate care atinge un avantaj competitiv, în timp ce majoritatea organizațiilor încă experimentează cu tehnologia, conform studiului realizat de Accenture (NYSE: ACN). ”Indiferent de industrie, impactul Inteligenței Artificiale asupra companiilor este în creștere și se accelerează. Cele mai mari companii din lume care au discutat despre AI în cadrul conferințelor lor privind rezultatele financiare în 2021 au avut cu 40% mai multe șanse să vadă o creștere în prețul acțiunilor - de la 23% în 2018. În plus, investițiile în materie de inteligență artificială sunt în creștere. În 2021, 19% dintre companiile analizate au folosit peste 30% din bugetele lor de tehnologie pentru proiecte de AI. Până în 2024, procentul organizațiilor care investesc peste 30% din bugetele lor de tehnologie în AI va crește la 49%”, relevă studiul. Ulterior, modelele de învățare automată utilizate pentru cercetare sugerează că ponderea companiilor AI Achievers va crește rapid de la 12% în prezent la 27% până în 2024. În același interval de timp, scorul general al maturității AI va crește de la 36 în prezent la 50. "Adoptarea inteligenței artificiale la scară largă și încorporarea ei mai profundă în toate aspectele afacerii nu mai este o alegere, ci o necesitate și o oportunitate cu care se confruntă fiecare industrie, organizație și lider. În timp ce știința inteligenței artificiale este revoluționară, valorificarea ei pe deplin este o artă pe care liderii trebuie să o practice în mod continuu. Raportul nostru oferă recomandări aplicabile despre cum să crești nivelul de maturitate AI pentru a te alătura grupului AI Achievers", a declarat Sanjeev Vohra, lider global pentru Applied Intelligence la Accenture.

RCS&RDS și Citymesh NV au verde să preia trei companii din Belgia

Consiliul Concurenței a anunțat marți că a autorizat operațiunea prin care RCS&RDS și Citymesh NV vor controla împreună trei companii din Belgia: InfraCo NV, B2CCo NV și Citymesh Mobile NV. ”Consiliul Concurenței a autorizat operațiunea prin care RCS & RDS și Citymesh NV vor controla împreună trei companii din Belgia: InfraCo NV, B2CCo NV și Citymesh Mobile NV. Astfel, RCS & RDS și Citymesh NV au înființat și dețin împreună companiile InfraCo NV și B2CCo NV. În ceea ce privește a treia firmă, Citymesh Mobile N.V, RCS & RDS a intrat în acționariat alături Citymesh NV”, anunță autoritatea de concurență. Cele trei companii, InfraCo NV, B2CCo NV și Citymesh Mobile NV sunt implicate în participarea la licitația de atribuire de spectru organizată de BIPT (Institutul Belgian pentru Servicii Poștale și Telecomunicații), în dezvoltarea unei rețele de comunicații mobile pe teritoriul Belgiei, precum și în furnizarea de servicii de comunicații mobile clienților din acest teritoriu. Anterior tranzacției, Citymesh Mobile NV era deținută de Citymesh NV. ”În urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că această operațiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața din România sau pe o parte substanțială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurențial normal”, precizează autoritatea de concurență. Citymesh NV, parte a Cegeka Holdings NV, furnizează servicii de telecomunicații în Belgia: servicii de internet, telefonie mobilă și fixă adaptată clienților comerciali (B2B). Citymesh dezvoltă în prezent o Rețea Mobilă Privată în Belgia, iar în acest scop, folosește spectrul de bandă medie și oferă clienților comerciali diferite servicii de acces la internet, precum Wi-Fi, 4G și 5G.

Un mare fond de hedging pentru criptomonede, în insolvență

Proeminentul fond de hedging pentru criptomonede Three Arrows Capital (3AC) a intrat în incapacitate de plată cu un împrumut în valoare de peste 670 de milioane de dolari, transmite CNBC. Firma de brokeraj pentru active digitale Voyager Digital a emis o notificare luni dimineață, afirmând că fondul nu a reușit să ramburseze un împrumut de 350 de milioane de dolari în moneda stabilă USDC corelată cu dolarul și 15.250 de bitcoin, în valoare de aproximativ 323 de milioane de dolari la prețurile de luni. Criza de solvabilitate a 3AC vine după săptămâni de tulburări pe piața cripto, care au redus evaluarea acesteia cu sute de miliarde de dolari. Bitcoin și ether au scăzut ușor în ultimele 24 de ore, și se află cu mult sub maximul lor istoric. Între timp, valoarea globală a pieței cripto se situează la aproximativ 950 de miliarde de dolari, în scădere de la vârful de aproximativ 3.000 de miliarde de dolari atins în noiembrie 2021. Voyager a spus că intenționează să urmărească recuperarea banilor de la 3AC (Three Arrows Capital).

Credit Suisse, găsită vinovată de spălare de bani

Credit Suisse și un fost angajat au fost găsiți vinovați de Curtea Penală Federală din Elveția pentru că nu au împiedicat spălarea banilor, în primul proces penal împotriva uneia dintre cele mai mari bănci din țară, transmite CNBC. Procesul – care a inclus mărturii despre crime și bani înghesuiți în valize – este văzut ca un caz de test pentru procurorii care adoptă o linie mai dură împotriva băncilor țării. Judecătorii au analizat dacă Credit Suisse și fostul angajat au luat măsuri suficiente pentru a împiedica o presupusă bandă de traficanți de cocaină din Bulgaria să spele profituri prin intermediul băncii, din 2004 până în 2008. Atât Credit Suisse, cât și fostul angajat au negat faptele greșite. Instanța a declarat luni că a constatat deficiențe în cadrul Credit Suisse atât în ​​ceea ce privește gestionarea relațiilor clienților cu organizația criminală, cât și în ceea ce privește monitorizarea implementării regulilor de combatere a spălării banilor. ”Aceste deficiențe au permis retragerea activelor organizației criminale, care a stat la baza condamnării fostului angajat al băncii pentru spălare de bani calificată”, a spus instanța.

Prețurile petrolului au crescut cu peste 2%

. Contractele futures pentru țițeiul Brent au crescut cu 2,56 dolari, sau cu 2,3%, la 115,68 dolari pe baril până la ora 17:56 GMT (20:56 ora României), în timp ce prețul țițeiului U.S. West Texas Intermediate a crescut cu 2,51 dolari, sau cu 2,3%, la 110,14 dolari pe baril. Perspectiva unor livrări și mai strânse planează asupra pieței, în timp ce guvernele occidentale caută modalități de a limita capacitatea Rusiei de a-și finanța războiul în Ucraina, chiar dacă liderii G7 ar fi trebuit să discute și despre o relansare a acordului nuclear cu Iranul, care ar putea duce la creșterea exporturilor de petrol ale OPEC. G7 s-a angajat luni că va fi alături de Ucraina ”atât timp cât va fi nevoie”, promițând că va accentua presiunea asupra finanțelor Rusiei cu noi sancțiuni care includ o propunere de a limita prețul petrolului rusesc.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.