Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Guvernul vrea să împrumute dintr-un foc un miliard de euro. Pot crește dobânzile la populație

Ziarul de Vrancea
1 oct 2018 981 vizualizări

 împrumuturile planificate a fi atrase în luna octombrie se ridică la 4,67 miliarde de lei, cu aproape 19% mai mult decât luna precedentă

Suma totală pe care Ministerul Finanțelor Publice (MFP) intenționează să atragă de pe piețe în octombrie este 4,675 miliarde de lei, cu 18,8% mai ridicată decât în luna precedentă, reiese din datele afișate de instituție. Creșterea a influențat puțin nivelul randamentelor, remarcă analiștii ING. Finanțele au anunțat că vor vinde, în octombrie, bonuri de tezaur în valoare de 900 de milioane de lei, cu 50% peste valoarea de la aceeași dată a anului trecut, prin două licitații. O primă licitație este programată la 4 octombrie, pentru o sumă de 300 de milioane de lei, cu o maturitate de 170 de zile, MFP dorind să încaseze acești bani la data de 8 octombrie, potrivit unui anunț al instituției. Cea de-a doua licitație este anunțată pentru 29 octombrie, pentru 600 de milioane de lei, cu o maturitate de un an, iar data încasării este stabilită pentru 31 octombrie. În plus, în octombrie, Finanțele plănuiesc șapte sesiuni în care să vândă obligațiuni guvernamentale în sumă-țintă orientativă, de 3,3 miliarde de lei, cu 13,8% mai mare față de luna trecută. MFP intenționează să completeze această sumă cu 495 de milioane de lei din sesiunile suplimentare de oferte neconcurențiale, un nivel, de asemenea, cu 13,8% peste cel din luna precedentă. Cinci dintre sesiunile de obligațiuni guvernamentale sunt de câte 500 de milioane de lei, precum luna trecută, dar una este de 600 de milioane de lei, față de 300 de milioane de lei luna trecută, iar alta de 200 de milioane de lei, dublă comparativ cu 100 de milioane de lei luna precedentă. Acestora le corespund, în această ordine: cinci sesiuni suplimentare de câte 75 de milioane de lei, una de 90 de milioane de lei și alta de 15 milioane de lei, ambele fiind duble comparativ cu luna precedentă. Astfel, fără sumele suplimentare, MFP dorește să atragă în octombrie o sumă de 4,18 miliarde de lei, cu 20% mai mult decât în septembrie. „Suma este în concordanță cu așteptările pieței, având în vedere necesitățile mari de finanțare guvernamentală până la sfârșitul anului, însă concentrarea pe asigurarea emisiunii în back-end pare a fi o provocare și dependentă de sentimentul investițional global, deoarece cererea investitorilor externi susține, de obicei, curba randamentelor. Frecvența operațiunilor de repo ale BNR pare crucială pentru succesul planului de emisiune. Ratele implicite ale fondurilor au continuat să se tranzacționeze în apropierea facilității de creditare a BNR de 3,50%, restul curbei pieței monetare scăzând puțin”, se subliniază într-o analiză a ING Bank România, semnată de Ciprian Dascălu, economistul șef, și de Valentin Tătaru, economist în cadrul băncii.

România a ajuns să se îmrpumute mai scump decât Grecia”

Deputatul PNL, Marilen Pirtea, a declarat luni că România are cel mai mare deficit bugetar din perioada de după criză, ajungând să se împrumute mai scump decât Grecia. Liberalul susține că „analfabetismul economic al PSD” a adus țara în recesiune. „România a ajuns să se împrumute mai scump decât Grecia. Analfabetismul economic dovedit de guvernul PSD ne-a adus pe marginea prăpastiei numită recesiune. La sfârșitul primelor opt luni din acest an, deficitul bugetar a ajuns la 14,6 miliarde de lei, respectiv 1,54% din PIB, cel mai mare deficit bugetar din perioada de după criză (ultimii opt ani). Actualul guvern a împrumutat aproximativ 30 miliarde de lei, doar de la începutul anului 2018, la care se adaugă 2 miliarde de euro și 1,2 miliarde de dolari. Azi, România se împrumută mai scump decât Grecia. Acest dezechilibru cronicizat este și un efect al deprofesionalizării administrației centrale, care produce efecte cu rezultate directe asupra colectării veniturilor fiscale”, a afirmat Marilen Pirtea care este și unul dintre vicepreședinții Camerei Deputaților, într-un comunicat de presă remis, presei.

Carburanții auto vor avea un nou sistem de etichetare

u măsura va fi aplicată din 12 octombrie

Sistemul de etichetare al carburanților auto va fi modificat din 12 octombrie, benzina urmând să primească simbolul E urmat de un număr, într-un cerc, la motorina simbolul B urmat de un număr într-un pătrat iar pentru carburanții alternativi codul fiecăruia într-un romb. Măsura va fi aplicată în cele 28 de state ale Uniunii Europene, în Islanda, Norvegia și Lichtenstein, dar și în Macedonia, Serbia, Elveția și Turcia. Etichetele vor fi plasate pe vehiculele nou-produse, în imediata apropiere a gurii de alimentare, în manualul vehicolului, în benzinării și la toate magazinele de vânzare ale automobilelor. Noul sistem de va ajuta consumatorii, spun oficialii UE, să aleagă tipul corespunzător de carburant pentru automobilul propriu. Etichetele pentru benzină vor fi E5 (cu cifră octanică 95 sau 98 și cel mult 5% etanol), E10 (cu cifră octanică 95 sau 98 și 10% etanol) și E85 (cu 85% etanol, pentru vehicule compatibile cu acest tip de carburant), într-un cerc. Etichetele pentru motorină vor fi B7 (cu 7% biodiesel), B10 (cu 10% biodiesel, sortiment ce urmează a fi introdus la vânzare) și XTL (o motorină sintetică, care urmează a apărea), într-un romb. Carburanții alternativi vor fi etichetați cu H2 (hidrogen), CNG (gaze naturale compresate), LPG (gaz petrolifer lichefiat) și LNG (gaz natural lichefiat), într-un romb. Măsura a fost prevăzută în directiva 2014/94/UE din 22 octombrie 2014, privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi.

Românii pot plăti online avansul pentru un automobil Dacia

Procesatorul de plăți electronice Netopia Payments a anunțat luni că clienții Automobile Dacia pot face online plata avansului pentru achiziționarea unui automobil Dacia, cu cardul bancar, prin intermediul Netopia Payments. Serviciul este disponibil prin platforma de vânzări online vanzari.dacia.ro, lansată luna trecută de producătorul român, care include modelele disponibile în stoc, la prețuri promoționale.”Astfel, cei interesați își pot alege modelul dorit selectând opțiunile preferate din platformă, iar apoi își pot rezerva direct autoturismul disponibil, achitând o taxă de rezervare de 500 de euro, care se transformă în avans în momentul confirmării comenzii. Taxa poate fi achitată introducând datele unui card bancar de credit sau de debit prin intermediul Netopia Payments”, se arată în comunicat. Totodată, utilizatorii care au instalată aplicația mobilPay Wallet pot beneficia de plata instant a avansului prin simpla scanare a codului QR disponibil în pagina de plată. În urma parteneriatului, Netopia Payments își consolidează portofoliul de clienți din zona auto, Automobile Dacia fiind primul producător român de autovehicule care introduce plățile digitale pentru achiziționarea unui automobil. ”Faptul că trăim într-o eră digitalizată ne oferă posibilitatea să ne simplificăm cu mult activitățile, chiar și atunci când vorbim de procesul de achiziționare a unei mașini noi. Împreună cu partenerii noștri de la Automobile Dacia venim cu soluții inovatoare, conectate în prezent, prin care le oferim utilizatorilor și clienților noștri experiențe de plată simple, eficiente și salvatoare de timp”, a declarat Antonio Eram, director general și fondator al Netopia Payments. Totodată, Dacia simplifică procesul de achiziție a automobilelor sale disponibile în stoc, a anunțat Mihai Tănase, Head of Digital & CRM, Renault Commercial Roumanie.

BNR a pus la pușculiță în septembrie 361 milioane euro

Banca Națională a României (BNR) a anunțat luni că rezervele valutare administrate de banca centrală erau, în 30 septembrie, de 31,421 miliarde euro, cu 361 milioane euro mai mari față de cele înregistrate în 31 august. În 31 august, rezervele valutare erau de de 31,06 miliarde euro, cu 318 milioane euro mai mici față de cele înregistrate în 31 iulie.  În cursul lunii septembrie au fost intrări de 1,418 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor Publice și altele, potrivit BNR. Totodată, au fost ieșiri de 1,057 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută și altele. Rezerva de aur s-a menținut la 103,7 tone. În condițiile evoluțiilor prețurilor internaționale, valoarea acesteia s-a situat la 3,403 miliarde euro. Rezervele internaționale ale României (valute plus aur) la 30 septembrie au fost de 34,824 miliarde euro, față de 34,508 miliarde euro la 31 august. ”Plățile scadente în luna octombrie 2018 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanțelor Publice, însumează circa 409 milioane euro”, se arată în comunicat. La 31 decembrie 2017, rezervele valutare ale BNR se situau la nivelul de 33,494 miliarde euro, față de 33,062 miliarde euro la 30 noiembrie 2017 și față de 34,242 miliarde euro la 31 decembrie 2016.

Vin subvențiile pentru creșterea animalelor aferente lunii iulie

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, începând de luni, 1 octombrie 2018, centrele județene APIA vor efectua plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, aferent serviciilor prestate în luna iulie 2018, potrivit unui comunicat de presă al instituției. Suma totală autorizată la plată este de peste 1,225 milioane de lei, fiind acordată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Această va fi acordată unui număr de 27 solicitanți care au accesat această formă de ajutor în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor, cu modificările și completările ulterioare.

Facebook, amendă de 1,63 miliarde de dolari

Facebook ar putea primi din partea autorităților europene o amendă ce ar putea ajunge la 1,63 miliarde dolari pentru compromiterea informațiilor a peste 50 de milioane de useri, situație care contravine legilor europene privind protecția datelor personale. Conform prevederilor legii, companiile care nu asigură protecția datelor persoanale ale userilor pot fi amendate cu cea mai mare sumă dintre 20 de milioane de euro și 4% din veniturile companiei din anul precedent. Confom calculelor Wall Street Journal, suma ar puea ajunge în cazul Facebook la 1,63 miliarde de dolari. Ireland Data Protection Comission a anunțat că a solicitat companiei mai multe informații despre natura și scopul atacului cibernetic, situația fiind în măsură să contravină legislației europene privind protecția datelor personale. Pe de altă parte trebuie spus că instituția europeană nu a acordat, de cele mai multe ori, maximul amenzii în cazul companiilor care au colaborat cu autoritățile în cadrul unei investigații.

Indicele Robor la trei luni a stagnat la 3,17%

Indicele Robor la trei luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,17%, dar indicele Robor la șase luni a crescut, potrivit datelor publicate luni de Banca Națională a României (BNR). Robor la trei luni este indicatorul principal în funcție de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei. Vineri, indicele a crescut de la 3,15% la 3,17%. Totodată, indicele Robor la șase luni a crescut luni la 3,40%, cel mai mare nivel din 4 septembrie (când a fost tot 3,40%) până în prezent. Vineri, acesta a crescut de la 3,38% la 3,39%.

Rata șomajului a ajuns la 4,3%

Rata șomajului în luna august a acestui an a urcat la 4,3%, date ajustate sezonier, față de luna precedentă, arată datele transmise luni de Institutul Național de Statistică (INS). În luna iulie, rata șomajului în formă ajustată sezonier a stagnat la 4,2% potrivit datelor INS. În august, numărul șomerilor a stagnat față de cel din luna precedentă, dar a scăzut față de aceași lună a anului trecut. ”Numărul șomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna august a anului 2018 a fost de 386.000 persoane, înregistrând aceeași valoare ca în luna precedentă, dar în scădere față de aceeași lună a anului anterior (448.000 persoane)”, se arată în comunicat. Pe sexe, rata șomajului la bărbați a depășit-o cu 1,4 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 4,9% în cazul persoanelor de sex masculin și 3,5% în cazul celor de sex feminin).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.