Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Euro urcă la 4,73 lei

Ziarul de Vrancea
4 sep 2019 1635 vizualizări

Banca Națională a României (BNR) a anunțat, ieri, un curs de referință de 4,7300 lei/euro, în creștere cu 0,06% față de valoarea atinsă miercuri.

Prețul gramului de aur a scăzut ușor, dar a rămas peste pragul de 212 lei, aproape de nivelul record. Miercuri, euro a scăzut la 4.7272 lei. Joi, euro a crescut la 4.7300 lei. Prețul gramului de aur a scăzut ușor, de la 212.3704 lei la 212.3251 lei, și rămâne aproape de nivelul record stabilit marți, de 212.9744 lei. Dolarul american, cotat indirect în piața românească prin raportare la paritatea euro/dolar, a scăzut de la 4.2926 lei la 4.2827 lei.  Cursul francului elvețian a crescut de la 4.3571 lei la 4.3596 lei. Lira sterlină a crescut puternic, de la 5.2249 lei la 5.2690 lei.

„Raiul pe pământ”, la numai 500 km de România

n Viena, desemnată cel mai bun oraș de trăit din lume n anterior, pe primele locuri erau două orașe din Australia n Parisul a fost retrogradat din cauza „vestelor galbene” n cine ocupă coada clasamentului? Viena a fost desemnată, pentru al doilea an consecutiv, cel mai bun oraș pentru locuit, potrivit unui clasament publicat recent, realizat de „Economist Intelligence Unit”, celula de cercetare și analiză afiliată săptămânalului englez The Economist. Paris a fost retrogradat de pe locul 6 pe 25 din cauza impactului mișcării „vestelor galbene”. 

Iată avantajele!

Deja în fruntea topului anul trecut, Viena își confirmă avantajele: infrastructura, calitatea aerului, oferta culturală, educativă și medicală aproape de perfecțiune, într-un context de stabilitate de invidiat, potrivit analiștilor. Pentru al doilea an consecutiv, capitala austriacă a obținut un scor de 99,1 puncte, în fața orașului Melbourne (98,4), care s-a aflat mulți ani pe primul loc, și Sydney (98,1). Australia și Canada domină Top 10, cu trei orașe fiecare. Japonia este de asemenea prezentă cu Tokyo și Osaka. Copenhaga, al doilea oraș european, se clasează pe locul 9 la nivel mondial. În fiecare an, 140 de orașe sunt astfel evaluate pe o scară de 100 de puncte, în baza unor criterii: nivel de viață, criminalitate, rețea de transport, acces la educație și sistem de sănătate, stabilitate economică și politică. Pentur prima dată, indicele integrează un parametru ținând cont de efectele schimbărilor climatice asupra calității vieții: în acest sens, New Delhi și Cairo au fost sancționate din cauza „calității slabe a aerului”, a temperaturilor medii neatractive și a unei aprovizionări cu apă insuficiente”. Atunci când mai multe orașe au câștigat puncte în acești ultimi ani datorită ameliorării stabilității, a sistemului educativ și de îngrijirii, aceste progrese sunt „grav amenințate de un climat din ce în ce mai defavorabil”, a spus Agathe Demarais de la EIU. Londra și New York, confruntate cu percepția unui risc semnificativ de criminalitate, terorism și de infrastructuri supraaglomerate, se clasează pe locul 48, respectiv 58.La coada clasamentului, se află cinci orașe cel mai puțin primitoare: Damasc, Lagos, Dacca, Tripoli și Karachi.

Într-un alt studiu publicat în martie 2019, compania Mercer a plasat Viena în fruntea clasamentului celor mai ofertante orașe în privința calității vieții în lume, pentru al zecelea an consecutiv. 

Scurgere masivă de date pe Facebook

O nouă scurgere de date de pe Facebook include informații personale adespre sute de milioane de utilizatori

O imensă bază de date cu informații extrase de pe Facebook a fost descoperită de cercetătorii în domeniul securității digitale. Baza de date conține informațiile a peste 419 milioane de utilizatori Facebook, informații printre care se regăsesc numele de utilizator, numărul de telefon, genul și țara de origine. Printre cei peste 419 milioane de utilizatori se numără 133 de milioane de americani, 18 milioane de britanici și 50 de milioane de vietnamezi. Baza de date a fost găsită de Sanyam Jain, un cercetător în domeniul securității digitale. Aceasta era stocată pe un server expus și nu era protejată cu parolă. Nu este clar cine extras datele de pe Facebook și ce a făcut cu ele, deși se poate bănui că acestea au fost folosite pentru targetarea cu reclame a utilizatorilor. Cei de la Facebook spun că informațiile din baza de date ar fi vechi și că acestea ar fi fost sustrase înainte ca gigantul american să elimine anul trecut posibilitatea găsirii utilizatorilor săi pe baza numărului de telefon. De asemenea, oficialii companiei spun că există multe informații duplicate în baza de date, astfel că numărul real de utilizatori ar trebui să fie mai mic decât numărul intrărilor totale din baza de date.În urmă cu două luni, Facebook a fost amendată cu 5 miliarde de dolari de FTC pentru modul în care a gestionat cazul Cambridge Analytica.

Erbicidul american care divizează Europa și lumea

Germania, a doua țară care interzice glifosatul

Acest erbicid este tot mai des corelat cu cancerul n măsura va intra în vigoare până în 2023 n substanța este foarte folosită și în România n Statul german a anunțat că va elimina treptat glifosatul, cel mai utilizat erbicid pe plan mondial, deoarece acesta distruge populații întregi de insecte ce joacă un rol crucial pentru ecosisteme și polenizarea culturilor agricole alimentare, scrie publicația TheLocal.de. Erbicidul în cauză, ce este suspectat de experții în domeniu de a fi potențial carcinogen pentru oameni, urmează să fie interzis până la finele anului 2023, moment în care va expira perioada aprobată de Uniunea Europeană pentru utilizarea sa, au declarat miniștri germani. Alarma a fost dată de către biologi, ca urmare a scăderii drastice a numărului de insecte, lucru ce a avut un impact puternic asupra diversității speciilor, dăunând totodată ecosistemelor prin tulburarea lanțurilor trofice naturale și a polenizării plantelor. De altfel, Parlamentul de la Viena a aprobat în iulie o lege care interzice în totalitate folosirea glifosatului, controversatul erbicid care a iscat numeroase dezbateri la nivel european în urmă cu câțiva ani.În țara noastră, glifosatul este cel mai utilizat erbicid, el fiind foarte eficient în distrugerea buruienilor și asigurând recolte bogate și profitabile. ”Ce este rău pentru insecte e rău și pentru oameni”, a declarat ministrul german al Mediului, Svenja Schulze, avertizând asupra unui viitor în care fructele vor deveni un lux. „Avem nevoie de mai mult zumzăit și bâzâit”, a declarat Schulze, într-o conferință de presă, subliniind că „o lume fără insecte este o lume în care nu merită să trăim”. Industria chimică și grupuri agricole au făcut lobby pentru continuarea utilizării glifosatului, ce este comercializat sub numele de Roundup, fabricat de Monsanto, deținută de gigantul farmaceutic german Bayer.Bayer a protestat față de interdicția unilaterală a Germaniei, argumentând că produsul chimic poate fi utilizat în condiții de siguranță și că acesta este „un instrument important ce asigură atât sustenabilitatea, cât și productivitatea agriculturii”. Într-o primă fază, glifosatul va fi interzis începând cu anul viitor în parcurile orășenești și grădinile private conform planului de politici ce pune bazele unor noi legi și reglementări în domeniu.Folosirea ierbicidului și insecticidului va fi restricționată sau interzisă și în alte zone în care populația de insecte este mai prosperă, cum ar fi pășunile și pajistile livezilor precum și malurile râurilor și ale lacurilor.Pe plan global, au existat numeroase campanii ce scoteau în evidență declinul numărului de insecte punctând de asemenea că acestea sunt vitale pentru polenizare inclusiv a culturilor alimentare, fiind totodată o sursă importantă de hrană pentru păsări și alte animale. În luna februarie a acestui an, peste 1,75 milioane oameni din prospera regiune de sud Bavaria din Germania au votat pentru „salvarea albinelor” la un referendum ce trata folosirea a mai puține substanțe chimice și mai multe spații verzi și agricultură organică. Acestei campanii i s-a opus demersul Asociației regionale de agricultură care îndemna populația „să nu mai lovească în fermieri”. Cu toate acestea, Partidul Conservator al Bavariei, aflat la putere, a anunțat că rezultatul referndumului va fi transformat în politică de guvernare.Reamintim că, în momentul în care la nivelul Comisiei Europene s-a pus problema interzicerii acestuia, fermierii români au făcut nenumărate demersuri la Bruxelles pentru păstrarea lui în uz. Controversele legate de acest erbicid erau generate de o serie de studii care arătau că ar fi cancerigen și că ar avea efecte nocive asupra mediului. În același timp însă, alte studii nu indicau nicio legătură directă între apariția cancerului și acest erbicid.

La sfârșitul anului 2018, Comisia Europeană a aprobat în final utilizarea glifosatului pentru încă cinci ani, România numărându-se printre statele care a votat pentru prelungirea autorizației de utilizare, împreună cu alte 17 state comunitare.

Războiul lui Trump cu China: Amazon va fi nevoită să mărească prețurile

Amazon.com va fi nevoită să măreasă prețurile în SUA în medie cu 2,1% - 2,6%, pentru a compensa impactul tarifelor aplicate de administrația Trump produselor din China, estimează analiștii Bank of America Merrill Lynch, transmite Reuters. Statele Unite au început duminică să impună tarife de 15% pentru o serie de produse din China, între care încălțăminte, smartwatches și televizioare cu ecrane plate, amplificând tensiunile comerciale dintre cele două țări. Amazon va fi nevoită să majoreze prețurile în medie cu 2,1%, pe platforma sa principală, pentru a compensa impactul, în timp ce în cazul platformei comerciale destinate unor terțe părți prețurile vor crește în medie cu 2,6%, potrivit unei note a analiștilor BofA. Compania de brokeraj estimează că retailerul online de mobilă Wayfair va mări în medie prețurile cu 4,6%.

Porsche scoate pielea din mașini, ca să fie pe placul ecologiștilor

Porsche fabrică o versiune a noului automobil sport electric Taycan la care nu folosește piele în interior, în încercarea a-și îmbunătăți imaginea, în timp ce activiștii ecologiști cer boicotarea industriei, transmite Reuters. Luna trecută, un grup de activiști în favoarea climei au distrus 40 de vehicule de lux și au cerut un boicot al Salonului auto de la Frankfurt care va avea loc n această lună, pentru că celebrează „sistem de transport depășit și care distruge mediul”. Porsche, parte a grupului Volkswagen, a anunțat miercuri că va investi 6 miliarde de euro până în 2020 pentru a dezvolta vehicule electrice, la prezentarea primului său automobil sport cu emisii zero. „Cu Taycan, Porsche oferă pentru prima oară un interior fără piele. Interioarele realizate din materiale reciclate inovatoare scot în evidență conceptul sustenabil al automobilului sport electric”, potrivit Porsche. Taycan are o autonomie de 450 de kilometri, acesta fiind primul vehicul electric fabricat de un constructor auto german capabil să rivalizeze Tesla în privința autonomiei operaționale. Datorită unui sistem de 800 de volți, automobilul este capabil să aibă o autonomie mai mare cu 100 de kilometri, cu ajutorul unei baterii care se încarcă în cinci minute, potrivit Porsche. Porsche Taycan Turbo S are un preț de 185.456 de euro, sau de 138.826 de lire sterline. Primele livrări către clienți urmează să aibă loc din ianuarie 2020. Alți producători de automobile sport dezvoltă la rândul lor modele electrice. Ferrari a anunțat luna trecută că speră să lanseze un model integral electric undeva după 2022.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.