MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Efectele grele pe care le poate avea majorarea TVA
Creşterea TVA este o măsură de urgenţă, în sensul în care e o măsură care clar duce la creşterea imediată a veniturilor colectate, susține Vlad Boeriu, membru al Consiliului Director din cadrul Camerei de Comerţ Americană în România
Creşterea cotei TVA este o măsură de urgenţă care rezolvă probleme pe termen scurt, dar cu efecte grele pe termen lung, cum ar fi inflaţie mare şi afectarea întregii populaţii, a atenţionat, marţi, într-o conferinţă de presă, Vlad Boeriu, membru al Consiliului Director din cadrul Camerei de Comerţ Americană în România (AmCham). "Creşterea TVA este o măsură de urgenţă, în sensul în care e o măsură care clar duce la creşterea imediată a veniturilor colectate, pe de o parte, dar aplicarea generalizată sau impactul generalizat pe care îl are denotă o lipsă de direcţie, de analiză, de structură. Părerea mea e că vom vorbi de o creştere a TVA doar în măsura în care nu vom reuşi să aşezăm sistemul fiscal pe nişte baze care să ne ajute economic, măcar pe termen mediu. Nu pot să exclud acest risc, spun doar că ajungem într-un astfel de risc sau într-o astfel de situaţie, dacă nu avem o strategie şi atunci ajung în situaţia în care eu am nevoie urgentă de bani la buget fără să mă gândesc care sunt implicaţiile pe termen mediu sau de fapt, de unde ar trebui să colectez mai mult, din ce sectoare ale economiei, din ce parte a contribuabililor. Atunci, aplic o măsură care ne aduce imediat mulţi bani. Dacă vreţi, tratez un simptom, nu tratez o cauză cu o creştere a cotei de TVA", a menţionat Boeriu. Specialistul în taxare şi fiscalitate al AmCham România a apreciat că TVA are capacitatea de a aduce într-un timp foarte scurt bani mulţi la buget, dar nu ajută neapărat la creşterea economică. "TVA a fost crescută o singură dată în criza precedentă, sensibil. TVA are această capacitate să-ţi aducă foarte repede bani mulţi, dar nu înseamnă că este o măsură care te ajută în vreun fel la creştere economică, la stabilitate, ci doar îţi rezolvi această problemă într-un termen foarte scurt, cu efecte grele pe termen lung. Vorbim iarăşi de o creştere a inflaţiei, afectarea întregii populaţii, indiferent că vorbim de salariaţi, de pensionari sau de alte categorii de persoane", a spus Vlad Boeriu.
România a primit verde pentru exportul de produse lactate şi piscicole în China
u Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară a semnat în acest sens două protocoale cu autoritățile de profil din China
România va putea exporta produse lactate şi produse piscicole pe piaţa din China, două protocoale în acest sens fiind semnate marţi, la Beijing, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). "Două protocoale semnate astăzi la Beijing vor face posibile exporturile de produse lactate şi produse piscicole din România pentru piaţa chineză. O delegaţie din ţara noastră se află între 30 iunie şi 4 iulie în capitala Chinei pentru a extinde parteneriatul de cooperare economică între cele două state", se arată într-un comunicat al instituţiei. Preşedintele ANSVSA, Alexandru Bociu, a semnat Protocolul pentru produse lactate exportate din România în Republica Populară Chineză şi Protocolul privind inspecţia, carantina şi cerinţele sanitare produselor acvatice sălbatice destinate exportului din România în Republica Populară Chineză. Anul acesta se marchează împlinirea a 75 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice şi a semnării Declaraţiei Comune pentru stabilirea parteneriatului amplu de prietenie şi cooperare dintre cele două state, a anunţat ANSVSA. În perioada 21-22 aprilie, şeful ANSVSA a primit o delegaţie din Republica Populară Chineză, formată din reprezentanţi ai Administraţiei Generale a Vămilor, condusă de vice-ministrul Lyu Weihong. "Vice-ministrul Lyu Weihong, pe parcursul vizitei sale în România, a avut discuţii, pe lângă tema principală a cooperării dintre cele două state în domeniul vamal, şi pe marginea unor subiecte legate de procedurile sanitare şi fitosanitare, respectiv a accesului pe piaţă al produselor agricole. În acest context, în data de 21 aprilie, preşedintele ANSVSA a însoţit delegaţia chineză într-o vizită la o fermă de bovine şi o unitate de procesare a laptelui din judeţul Prahova. Cu acest prilej, Alexandru Bociu a primit invitaţia, din partea doamnei vice-ministru Lyu Weihong, de a vizita Administraţia Generală a Vămilor de la Beijing şi de a continua discuţiile", se mai arată în comunicatul citat.
Grecia introduce săptămâna de lucru de şase zile
u în același timp, unele ţări cochetează cu săptămâna de lucru de patru zile
Companii din ţări din întreaga lume cochetează cu ideea de a implementa săptămâni de lucru mai scurte, dar în Grecia angajaţii au fost informaţi că, de acum înainte, pot lucra o a şasea zi, o măsură inedită menită să stimuleze productivitatea într-o ţară cu populaţie în scădere, confruntată cu o criză a muncitorilor calificaţi, relatează The Guardian. După ce a devansat alţi europeni în ceea ce priveşte creşterea economică, Grecia, care s-a aflat cândva în centrul celei mai grave crize financiare de pe continent, a introdus săptămâna de lucru de 48 de ore. Măsura, calificată drept "barbară" de sindicate, intră în vigoare de luni. "Nu are niciun sens", a declarat Akis Sotiropoulos, membru al comitetului executiv al sindicatului funcţionarilor publici Adedy. "Când aproape toate celelalte ţări civilizate adoptă săptămâna de patru zile, Grecia decide să meargă în direcţia opusă", subliniază sindicalistul. Guvernul pro-business al prim-ministrului Kyriakos Mitsotakis susţine că iniţiativa a fost impusă de dublul pericol al scăderii populaţiei şi al lipsei de lucrători calificaţi. Înainte de a anunţa măsura - care face parte dintr-un set mai amplu de legi în domeniul muncii adoptate anul trecut - Mitsotakis a spus că preconizata schimbare demografică a ţării este o "bombă cu ceas". Într-un exod fără precedent, aproximativ 500 000 de greci, majoritatea tineri cu studii, se estimează că au emigrat după declanşarea crizei datoriilor de la sfârşitul anului 2009, care a durat aproape un deceniu. Potrivit oficialilor, programul de lucru de şase zile se va aplica numai întreprinderilor private care furnizează servicii 24 de ore din 24. În cadrul săptămânii de lucru prelungite, personalul din anumite industrii şi unităţi de producţie va avea opţiunea de a lucra două ore în plus pe zi sau un schimb suplimentar de opt ore, recompensat cu un bonus suplimentar de 40% adăugat la salariul zilnic. Guvernul de centru-dreapta susţine că oricare dintre opţiuni va rezolva problema angajaţilor care nu sunt plătiţi pentru orele suplimentare, abordând în acelaşi timp şi problema omniprezentă a muncii nedeclarate. "Nucleul acestei legislaţii este favorabil lucrătorilor, este profund orientat spre creştere", a declarat Mitsotakis înainte ca parlamentul grec să aprobe legea. "Şi aliniază Grecia cu restul Europei", a adăugat premierul. Dar reacţia a fost dură. Într-o ţară cu o tradiţie aproape inexistentă în ceea ce priveşte inspecţiile la locul de muncă, criticii susţin că reforma îngroapă, în cele din urmă, săptămâna de lucru de cinci zile, nu în ultimul rând pentru că permite angajatorilor să dicteze dacă este necesară o a şasea zi de muncă. Pentru opozanţi, care au ieşit deja în stradă pentru a protesta, reforma erodează protecţia juridică şi reduce drepturile lucrătorilor stabilite de mult timp în numele flexibilităţii.
Compania Fox va lansa în UK o platformă gratuită care va concura cu Netflix
Fox Corporation a lui Rupert Murdoch intră pe piaţa extrem de competitivă a streamingului video gratuit, cu suport publicitar, din Marea Britanie. Tubi va concura cu platforme de streaming precum Netflix, DisneyÂ, ITVX şi Channel 4, precum şi cu BBC iPlayer. Platforma a câştigat rapid cotă de piaţă în SUA unde, potrivit Fox, are aproape 80 de milioane de utilizatori activi lunar, scrie BBC. În Regatul Unit, Tubi spune că va oferi peste 20.000 de filme şi seriale TV, inclusiv conţinut de la Disney, Lionsgate, NBCUniversal şi Sony Pictures Entertainment. Platforma va include, de asemenea, o selecţie de conţinut britanic, indian şi nigerian. Telespectatorii britanici vor putea accesa conţinutul de pe pagina web Tubi şi prin intermediul unei aplicaţii pentru smartphone. "Tubi şi-a petrecut ultimul deceniu perfecţionând abordarea noastră pentru un streaming vast, gratuit şi distractiv în America de Nord şi credem că acum este momentul perfect pentru a aduce această reţetă publicului din Marea Britanie", a declarat Anjali Sud, director executiv al Tubi. Fox Corporation a cumpărat Tubi în 2020 pentru 440 de milioane de dolari (348 de milioane de lire sterline), gigantul media american încercând să atragă publicul tânăr. În ultimii ani, companii de streaming precum Netflix, Amazon Prime Video şi Disney au lansat servicii cu suport publicitar şi au crescut preţurile abonamentelor. Mişcările au venit pe măsură ce s-au confruntat cu presiunea de a cheltui mai mulţi bani pentru a-şi mări bibliotecile de conţinut, încercând să atragă mai mulţi clienţi pe o piaţă tot mai competitivă. În martie, reţeaua TalkTV a lui Murdoch a anunţat că nu va mai emite în calitate de canal de televiziune terestru şi va deveni un serviciu strict online.
Cum fentează Amazon standardul global pentru verificarea compensaţiilor de carbon
Amazon a devenit prima companie care ocoleşte un standard global pentru verificarea compensaţiilor de carbon, care a fost dezvoltat de o organizaţie non-profit finanţată în mare parte de fondatorul şi preşedintele executiv al conglomeratului tehnologic din SUA, Jeff Bezos, transmite Reuters. Amazon susţine dezvoltarea unui nou standard, care ar putea permite retailerului online şi furnizorului de cloud computing să-şi atingă obiectivul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră la zero pe net până în 2040. Criticii se tem că această mişcare ar putea duce la confuzie pe piaţă şi la un compromis în ceea ce priveşte standardele de compensare a emisiilor de carbon. Companiile aflate sub presiune pentru a-şi reduce emisiile pot cumpăra credite de la dezvoltatorii de proiecte care absorb carbon, cum ar fi prin reîmpădurire. Piaţa de compensare a rămas mică din cauza unui număr limitat de proiecte care îşi pot verifica beneficiile climatice. Amazon a declarat că a finalizat lucrările la Abacus, un cadru pentru verificarea calităţii compensaţiilor de carbon în reîmpădurire şi agrosilvicultura. Amazon a dezvoltat standardul cu registrul de carbon Verra ca o alternativă la cel dezvoltat de Consiliul de Integritate pentru Piaţa Voluntară a Carbonului (ICVCM), cel mai mare grup din lume care reuneşte sectorul privat şi grupuri de mediu dedicate validării compensaţiilor de carbon.
Rata şomajului a urcat până la 5,4%
Rata şomajului în luna mai 2024 a fost, în formă ajustată sezonier, de 5,4%, în creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna aprilie 2024, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Rata şomajului în rândul tinerilor (15-24 ani) se menţine ridicată, la nivelul 20,5%. ”Rata şomajului în luna mai 2024 a fost, în formă ajustată sezonier, de 5,4%, în creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna aprilie 2024. Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 0,2 puncte procentuale mai mare decât la femei”, arată datele INS. Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna mai a anului 2024 a fost de 452.100 persoane: în creştere faţă de luna precedentă (443.600 persoane); în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (443.200 persoane).
Nvidia se va confrunta cu acuzaţii antitrust franceze
Nvidia urmează să fie acuzată de autoritatea franceză de reglementare antitrust pentru presupuse practici anticoncurenţiale, au declarat persoane care au cunoştinţă directă despre această problemă, devenind primul agenţie de acest tip care acţionează împotriva companiei, transmite Reuters. Aşa-numita declaraţie de obiecţii din Franţa va urma percheziţiilor care au avut loc în sectorul plăcilor grafice în septembrie anul trecut, despre care surse au spus că au vizat Nvidia. Percheziţiile au fost rezultatul unei anchete mai ample legate de serviciile de cloud computing. Cel mai mare producător de cipuri din lume utilizate atât pentru inteligenţă artificială, cât şi pentru grafică pe computer a înregistrat o creştere a cererii pentru cipurile sale după lansarea aplicaţiei de AI generativă ChatGPT, declanşând controale ale autorităţilor de reglementare de ambele maluri ale Atlanticului. Autoritatea de reglementare franceză şi Nvidia au refuzat să comenteze.
Meta modifică etichetele pentru AI
Conţinutul creat sau modificat cu ajutorul inteligenţei artificiale va fi marcat pe Facebook şi Instagram cu alte etichete decât cele de până acum, după ce Meta a decis să le modifice. Meta a decis modificarea etichetelor folosite pentru evidenţierea posturilor care includ conţinut creat ori modificat cu ajutorul AI-ului. În loc de „Made with AI”, ca până acum, pe aceste etichete scrie acum „AI info”. Meta spune că a luat această decizie deoarece vechile etichete „nu s-au ridicat la aşteptările oamenilor şi nu au oferit întotdeauna suficient context”. Compania americană a început să folosească etichete pentru conţinutul realizat cu ajutorul inteligenţei artificiale în luna aprilie. Aceste etichete se bazează pe ceea ce Meta numeşte „standardele industriei” de identificare a conţinutului alterat folosind AI-ul.