MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Deranj mare din cauza panicii create de zvonurile privind scumpirea carburanților la 11 lei/l
”România este o țară sigură, în care securitatea și siguranța noastră sunt garantate față de orice formă de agresiune”, a spus ieri premierul Ciucă
Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, ieri, după ședința cu șefii mai multor instituții de verificare și control, că nu va permite nimănui să profite de situația actuală, generată de conflictul armat din Ucrana, încât să se ajungă la ”creșterea nejustificată a prețului la carburanți” ”Statul român are obligația de a-și proteja cetățenii, de a-și proteja economia, mai ales în această perioadă complicată provocată de invazia militară rusă în Ucraina. Nu voi permite nimănui să profite de această situație, pentru ca, din lăcomie sau alte motive, să încerce să destabilizeze economia țării și viața cetățenilor”, a afirmat premierul NIcolae CIucă. Premierul a precizat că ”instituțiile responsabile vor fi ferme în verificările pe care trebuie să le facă și vor da sancțiuni drastice celor care înclalcă legea”. ”România este o țară sigură, în care securitatea și siguranța noastră sunt garantate față de orice formă de agresiune, iar garanțiile trebuie să inclusă și stabilitatea ecomică”, a mai afirmat premierul. Acesta a precizat că ANAF, ANPC, Consiliul Concurenței au demarat da investigații ”pentru a lua măsurile necesare de stopare a oricăror practici ilegale, abuzive, care nu au nicio justificare reală economică”. Vor fi controlate toate companiile petroliere care funcționează în România. ”Am cerut tragerea la răspundere a celor vinovați și sancțiunile cele mai severe pentru cei care vor să genereze instabilitate. Guvernul nu permite astfel practici și va folosi toate instrumentele legale pentru a proteja mediul de afaceri și cetățeni. Atrag atenția că orice altă tentativă de a destabiliza echilibrele economice ale țării va fi de îndată ferm și aspru pedepsită”, a mai transmis premierul. Miercuri seara s-au format cozi imense din cauza unor iamgini apărute pe internet în care un concesionar al companiei MOL a afișat prețuri ale carburantților de 11 lei. La unele stații s-a constat că prețurile erau mărite de la minut la minut odată cu numărul mare de clienți. Mulți au venit cu recipient neautorizate și au cumpărat chiar și 1.000 de litri de combustibil. Cele mai mari prețuri s-au înregistrat la o benzinărie din Suceava: 12 lei/l. Joi, lucrurile s-au mai calmat, dar prețurile afișate erau în jur de 8 lei sau chiar 9 lei/l, semnificativ mai mari ca săptămâna trecută.
Ce spune MOL?
Lanțul de benzinării MOL România vine cu precizări în urma scumpirilor carburanților și precizează că societatea se delimitează de orice practică anticoncurențială și de orice informații care ar putea genera panică în rândul populației. ”MOL România se delimitează de orice practică anticoncurențială și de orice informații care ar putea genera panică în rândul populației. Cu o prezență de peste 25 de ani pe piața locală, MOL România practică o politică comercială corectă și transparentă, aliniată tuturor prevederilor legale în vigoare, fiind un jucător responsabil”, precizează reprezentanții MOL România Petroleum Products SRL. MOL România colaborează permanent cu autoritățile competente și comunică transparent informațiile necesare, mai spun ei. Compania nu a făcut nici o referire la concesionarul care a afișat prețuri de 11 lei/l.
Se anunță verificări drastice
Consiliul Concurenței anunță că monitorizează piața carburanților și investighează situațiile în care preturile au crescut foarte mult fără a avea o justificare economică. Consiliul Concurenței a anunțat joi că monitorizează piața carburanților și investighează situațiile în care preturile au crescut foarte mult, fără a avea o justificare economică. Cozi de mașini s-au format, miercuri, în mai multe orașe din țară, șoferii fiind speriați de zvonurile privind scumpirea carburanților. ”Consiliul Concurenței monitorizează piața carburanților și investighează situațiile în care preturile au crescut foarte mult, fără a avea o justificare economică. Anticiparea unui anumit preț ce ar trebui practicat de către o companie și anunțarea acestuia în piață poate intra sub incidența prevederilor Legii Concurenței. Companiile trebuie să își stabilească în mod independent politica de prețuri, în funcție de propria strategie și de structura costurilor implicate de desfășurarea activității, înțelegerile și/sau acțiunile concertate referitoare la comportamentul pe piață fiind sancționate de legislația în domeniu”, anunță autoritatea de concurență.
”Vor răspunde pentru practici comerciale incorecte”.
Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a transmis, joi, că cei responsabili de specula creată prin creșterea prețurilor la benzinării ”vor răspunde pentru practici comerciale incorecte”. Acesta anunță că verificarea va viza și modalitatea de depozitare a combustibilului, după ce pe rețelele de socializare au apărut fotogafii cu benzină sau motorină puse în bidoane de plastic. ”Am dispus constituirea de echipe de control din partea ANPC care, astăzi, vor merge să-i verifice pe toți furnizorii de combustibil care au creat ieri panică în rândul consumatorilor din cauza creșterii artificiale/speculative, în unele benzinării, a prețului la motorina și benzină. În plus, verificările vor viza și modul în care a fost comercializat combustibilul, având în vedere imaginile care au circulat în mediul online care au surprins persoane ce depozitat benzina sau motorina, cumpărată de la pompă, în diverși recipienți de plastic”, a scris, joi, pe Facebook, Florin Spătaru. Acesta a precizat că obligația operatorilor economici este să preseteze numai servicii care nu afectează viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori interesele economice ale acestora. ”Echipele de control ale ANPC vor defășura verificări comune cu ANAF”, a mai precizat ministrul.
O metodă simplă dar eficientă pentru reducerea facturilor
u PwC: Reducerea cotei de TVA la 5% ar duce la o scădere a facturii de circa 12%
Creșterea accelerată a prețurilor la energie din ultimele luni și impactul războiului din Ucraina impun statelor membre ale Uniunii Europene și Comisiei Europene luarea unor măsuri rapide pentru atenuarea impactului financiar asupra consumatorilor finali și a companiilor care se confruntă cu costuri de producție mărite, susțin reprezentanții PwC România. "O măsură benefică ce poate fi adoptată de către România, care este în linie cu prevederile Directivei Europene de TVA și care a fost adoptată deja de alte state membre, este reducerea cotei de TVA pentru livrarea de gaze naturale, electricitate sau de energie pentru încălzirea urbană. Aceasta s-ar aplica pentru livrările efectuate de companiile de distribuție către consumatorii finali. Deși au fost proiecte de lege transmise pentru dezbatere în Parlament, măsura nu a fost adoptată până la acest moment. În schimb, un proiect de lege care prevede reducerea cotei de TVA la 5% pentru livrările de benzină cu plumb, fără plumb, gaz petrolier lichefiat și motorină a ajuns în dezbatere în Senat", se menționează în analiza realizată de Inge Abdulcair, Director PwC România, și Emilia Dănilă, Manager PwC România. Într-un document publicat în data de 8 martie, Comisia Europeană menționează că statele membre au luat măsuri pentru a atenua impactul creșterii prețului la electricitate și gaze naturale prin reducerea temporară a cotei de TVA (19 state), accelerarea implementării energiei regenerabile, acordarea de ajutoare de stat pentru reducerea costurilor cu energia pentru utilizatorii finali, salvgardare pentru evitarea deconectărilor de la rețeaua de energie electrică. Alte măsuri au fost cele temporare de compensare și sprijin direct utilizatorilor finali, inclusiv grupurilor expuse riscului, ajutoare de stat oferite către companii și industrii în linie cu prevederile europene de ajutor de stat, amânarea temporară a plății facturilor. Conform specialiștilor PwC, reducerea cotei de TVA la 5% ar duce la o scădere a facturii de circa 12%. "Adoptarea de către România a cotei reduse de TVA de 5% pentru energia electrică și gaze naturale ar avea un impact pozitiv direct pentru consumatorii casnici, prin diminuarea valorii finale a facturilor", arată analiza. De exemplu, în cazul unei locuințe care în prezent are valoarea facturii de 93,63 lei, ce cuprinde toate elementele precum energia activă, abonamentul, tarifele de extragere energie electrică din rețea, servicii sistem, cogenerare, certificate verzi, etc. în cazul aplicării cotei de 19% TVA, valoarea totală a facturii este de 111,41 lei. "De asemenea, în cazul aplicării cotei de 5% TVA, valoarea totală a facturii este diminuată cu aproximativ 12%, rezultând într-o valoare finală de 98,31 lei", se mai precizează în material. În același timp, scăderea cotei de TVA la 5% ar avea un efect secundar la nivelul companiilor de distribuție care vor aplica o cotă redusă de TVA către consumatorii finali, dar vor prefinanța 19% TVA aferentă achizițiilor. Deși au fost proiecte de lege transmise pentru dezbatere în Parlament, măsura nu a fost adoptată până la acest moment. România a încercat să diminueze efectul provocat de aceste creșteri asupra populației prin adoptarea, pe de o parte, a unor măsuri de plafonare a prețurilor de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, și pe de altă parte, prin adoptarea unei scheme de compensare a energiei electrice și gaze naturale pentru consumatorii casnici care îndeplinesc anumite criterii de consum. "Aceste măsuri ce vizează interesul general public au fost adoptate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 118/2021. Mai mult, modificările ulterioare aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 118/2021 prevăd posibilitatea consumatorilor vulnerabili să solicite amânarea plății facturilor de energie electrică și gaze naturale pentru o perioadă cuprinsă între minimum o lună și maximum șase luni", mai arată analiza.
Asta mai lipsea! Indicele ROBOR la trei luni a urcat la 4,35% pe an
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat joi la 4,35% pe an, de la 4,34% miercuri, conform informațiilor publicate de Banca Națională a României (BNR). Un nivel mai ridicat al ROBOR a fost consemnat în 5 august 2013 - 4,40% pe an. La începutul lui 2020, indicele ROBOR la 3 luni era 3,19% pe an, iar la începutul anului trecut se situa la 1,98%. Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 4,42% pe an, de la 4,41% pe an anterior, iar ROBOR la 12 luni a ajuns la 4,51%, față de 4,49% pe an cu o zi în urmă. Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a hotărât recent majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,5% pe an, de la 2% pe an, începând cu data de 10 februarie 2022, și păstrarea controlului ferm asupra lichidității de pe piața monetară. În ceea ce privește indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 1,17% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacțiilor interbancare din trimestrul III 2021, în urcare față de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,08%. În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanța 19 a stabilit indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacțiilor interbancare.
BCR acordă, din nou, credite prin programul Noua Casă
Banca Comercială Română (BCR) primește, începând din această săptămână, cereri pentru programul Noua Casă, conform unui comunicat de presă al băncii. BCR oferă creditul Noua Casă cu o dobândă de 3,17% (2% Â IRCC (1,17%) și 0 costuri pentru analiza dosarului. Avansul minim este de 5% pentru locuințe care valorează până la 70.000 euro, echivalent lei, și 15% pentru locuințe care valorează între 70.001 și 140.000 de euro, echivalent lei. Suma maximă care poate fi obținută poate ajunge la 119.000 euro, iar termenul maxim de acordare este de 30 de ani. Creditele Noua Casă BCR se acordă în limita plafonului disponibil alocat. BCR le recomandă tuturor clienților care solicită creditul Noua Casă de la BCR să se orienteze și către protecția lor și a celor dragi pe perioada derulării creditului, printr-o asigurare de viață care acoperă împrumutul în cazul decesului. La asigurarea de viață se pot adăuga asigurări suplimentare, care acoperă ratele în cazurile de șomaj involuntar, concediu medical prelungit și invaliditate parțială și permanentă, precum și asigurări pentru afecțiuni grave, care acoperă total sau parțial creditul, în funcție de diagnosticul medical. Oferta actuală cuprinde o reducere cu 25% a costului lunar al asigurării de viață. Costul este descrescător, calculându-se lunar în funcție de soldul creditului. BCR oferă și credit ipotecar standard cu dobândă fixă pe 5 sau 10 ani, produs extrem de util și accesat de către clienții care își doresc o predictibilitate a sumelor de plată, mai ales în actualul context de evoluție a inflației și, implicit, a dobânzilor. Anul trecut, produsul ipotecar standard, BCR Casa Mea, a reprezentat 71% din totalul vânzărilor de credite imobiliare ale băncii. Banca oferă și un exemplu de calcul Noua Casă BCR. Astfel, pentru un credit de 230.000 lei, luat pe o perioadă de 30 ani, cu o dobândă de 3,17% (2% Â IRCC), IRCC: 1,18%, comision evaluare imobil: 470 lei, inclusiv TVA, comision de gestiune FNGCIMM - 0,30% anual, calculat la valoarea garanției, rata lunară este de 991 lei (nu include comisionul de gestiune datorat FNGCIMM). Valoare totală plătibilă este de 357.195 lei, iar dobândă anuală efectivă (DAE) este de 3,23%. Banca menționează că din plafonul total de 1,5 miliarde de lei acordat de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) pentru cele 14 bănci intrate în programul "Noua Casă", 497 milioane de lei au revenit BCR. Fondurile alocate BCR reprezintă 33% din totalul garanțiilor puse la dispoziție de Guvernul României pentru acest program. BCR s-a alăturat programului "Prima Casă", transformat recent în "Noua Casă", încă din 2009. De atunci, 1 din 4 români a ales să își achiziționeze o locuință la BCR prin acest program guvernamental.
Inspecția Muncii a demarat o campanie națională de controale
Inspecția Muncii a demarat joi o campanie națională de verificare a respectării normelor de sănătate și securitate în muncă și a celor de relații de muncă, a anunțat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, pe Facebook. "Ca urmare a situației înregistrate în unele benzinării, Inspecția Muncii din subordinea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale a demarat astăzi o campanie națională de verificare a respectării normelor de sănătate și securitate în muncă și a celor de relații de muncă", a menționat ministrul Muncii și Solidarității Sociale. Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, joi, că vor fi controlate toate companiile petroliere care funcționează în România, iar ANAF, ANPC și Consiliul Concurenței au demarat verificările necesare și se vor aplica sancțiuni "drastice" pentru cei care încalcă legea. Joi dimineața, în București, carburanții se comercializau cu prețuri cuprinse între 7,43 și 9,59 lei în Capitală, după ce miercuri seara benzinăriile au fost asaltate de șoferi, speriați că prețul carburanților va depăși 10 lei pe litru din această noapte, așa cum s-a vehiculat în spațiul public.
Transportatorii cer măsuri urgente de limitare a scumpirii carburanților
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Guvernului măsuri urgente de limitare a creșterii prețurilor la carburanți, inclusiv reducerea taxelor și accizelor pentru transportul rutier comercial, conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES. "Prețul global al petrolului a atins săptămâna aceasta cel mai ridicat nivel din 2008, pe fondul instabilității economice și al sancțiunilor legate de criza din Ucraina. Astfel, prețurile medii la motorină, inclusiv TVA și accize, au urcat cu 16% de la începutul lunii martie. O astfel de majorare pe termen scurt sufocă fluxurile de bani ale transportatorilor rutieri și așa serios afectate de pandemie", se menționează în comunicat. Potrivit reprezentanților UNTRR, uzual, motorina se facturează de două ori pe lună cu termen de plată 15 zile, în timp ce activitatea de transport se facturează de mai multe ori lunar și plata se face la 30/60/90 zile. Conform sursei citate, din cauza creșterii prețurilor la carburanți, transportatorii rutieri își consumă mult mai repede limita de credit de pe cardurile de motorină, astfel că trebuie să achite în avans soldul acumulat.
Ne împrumutăm din ce în ce mai scump
Ministerul Finanțelor a plătit joi pentru un împrumut o dobândă de 6,53%, susține liderul PNL, fostul premier Florin Cîțu, afirmând că este cea mai mare dobândă din 17 decembrie 2012. "MF a plătit astăzi pentru un împrumut o dobândă de 6,53%. Cea mai mare dobândă din 17 decembrie 2012 și până astăzi. Încrederea se câștigă greu și se pierde foarte ușor", a scris Cîțu. În urmă cu o săptămână, el avertiza că că România s-a împrumutat la cea mai mare dobândă din ianuarie 2013 și până în 3 martie. Cîțu a susținut în repetate rânduri că există o creștere a costului la care se împrumută statul român, afirmând că soluțiile trebuie să vină de la cei care sunt plătiți de cetățeni să vină cu soluții și să ne arate în ce direcție mergem.
China refuză să furnizeze componente de avioane Rusiei
China a refuzat să furnizeze companiilor aeriene ruse componente de avioane, a declarat, joi, un oficial al autorității aviatice ruse, citat de agențiile de presă ruse, după ce Boeing și Airbus au oprit furnizarea de componente, conform Reuters. Sectorul aviatic din Rusia are de suferit din cauza sancțiunilor occidentale impuse în urma invaziei ruse asupra Ucrainei. În acest sens, Ministerul de Externe a anunțat săptămâna aceasta că siguranța zborurilor de pasageri din Rusia este în pericol. Rusia va încerca să procure componente pentru avioane din țări precum Turcia și India, după o încercare eșuată de a le obține din China, a precizat Valery Kudinov, un oficial din cadrul companiei de transport aviatic Rosaviatsia, responsabil cu capacitatea de zbor a avioanelor, citat de agențiile de presă ruse, inclusiv Interfax. Companiile rusești au început procesul de înregistrare a avioanelor, dintre care multe au fost înregistrate în străinătate, după ce SUA și Uniunea Europeană au instituit sancțiuni asupra aviației și se așteaptă ca alte avioane să fie returnate companiilor de leasing, a mai spus el.