Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Datoria externă totală a României a scăzut cu 2,3 miliarde euro

Ziarul de Vrancea
15 mai 2021 750 vizualizări

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 18,3% în perioada ianuarie - martie 2021, comparativ cu 20,1% în anul 2020

Datoria externă totală a României a scăzut cu 2,3 miliarde euro în primele trei luni, la 123,62 miliarde lei, de la 125,92 miliarde euro în decembrie 2020, arată datele Băncii Naționale a României (BNR). "În perioada ianuarie – martie 2021, datoria externă totală a scăzut cu 2.300 milioane euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 89,457 miliarde euro la 31 martie 2021 (72,4% din totalul datoriei externe), în scădere cu 3,6% față de 31 decembrie 2020; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 martie 2021 nivelul de 34,169 miliarde euro (27,6 din totalul datoriei externe), în creștere cu 3,2% față de 31 decembrie 2020", arată datele BNR. Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 18,3% în perioada ianuarie - martie 2021, comparativ cu 20,1% în anul 2020. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii la 31 martie 2021 a fost de 4,7 luni, în comparație cu 5,6 luni la 31 decembrie 2020. Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 martie 2021 a fost de 81,4%, comparativ cu 90,7% la 31 decembrie 2020. În perioada ianuarie-martie 2021, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 2,549 miliarde euro, comparativ cu 990 milioane euro în perioada ianuarie - martie 2020. În structura acestuia, balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 891 milioane euro, balanța serviciilor a înregistrat un excedent mai mare cu 88 milioane euro, iar balanța veniturilor primare și cea a veniturilor secundare și-a redus excedentele cu 490 milioane euro, respectiv cu 266 milioane euro. Investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat 1,535 miliarde euro (comparativ cu -399 milioane euro în perioada ianuarie - martie 2020), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 1,371 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 164 milioane euro.

Grupul Digi  a trecut pe profit în primul trimestru

anul trecut, în aceeași perioadă, avea pierderi de 56 milioane euro

Operatorul de telecomunicații Digi Communications NV a realizat în primul trimestru al anului un profit net de 14,1 milioane euro, de la o pierdere de 56 milioane euro în trimestru 1 al anului trecut, în timp ce veniturile au urcat cu 8,6%, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, la 340,2 milioane euro. "Grupul DIGI Communications N.V. a publicat rezultatele financiare pentru primul trimestru al anului 2021, anunțând venituri în creștere cu 8,6%, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent (de la 313,2 milioane euro la 340,2 milioane euro) și creșterea RGU cu 13%, la 18,7 milioane. EBITDA ajustată a fost de aproximativ 122,5 milioane euro (inclusiv IFRS 16), o creștere cu 6,8 % față de aceeași perioadă a anului anterior. DIGI Group a înregistrat o performanță generală susținută în primul trimestru al anului 2021, în ciuda faptului că economia globală se află, în continuare, în căutare de soluții pentru gestionarea pandemiei în curs", a anunțat grupul. Operațiunile din România și-au reconfirmat poziția de lider între piețele grupului, contribuind cu 61% la veniturile totale ale companiei. Pe locul secund, sub raportul veniturilor generate, s-a aflat Spania (23%), urmată de Ungaria (14%) și Italia (2%). În ianuarie-martie 2021, DIGI România a depășit cifrele cheie înregistrate în primul trimestru din 2020 și a ajuns la 13,1 milioane RGU pe piața locală. Principalele segmente, internetul fix și pay-TV, au oferit rezultate solide, ajungând la 4,9 milioane RGU (pay-TV, Â 15,6 % față de trim. I 2020), respectiv 3,4 milioane RGU (internet fix, Â 19,7% comparativ cu trim. I 2020). Pe segmentul de date și voce mobile, DIGI România a marcat un nou record în ceea ce privește portabilitatea mobilă, atingând pragul de 2,5 milioane de numere mobile portate de la lansarea serviciului de portabilitate (octombrie 2008), în timp ce a adăugat alte 137.200 de numere portate în primul trimestru al anului 2021. Operatorul a fost liderul incontestabil al portabilității numerelor mobile în ultimii 13 ani. La 31 martie 2021, serviciile de voce și date mobile livrate clienților români numărau 3,8 milioane RGU (Â 9,2% comparativ cu perioada precedentă). Operațiunile din Spania și-au menținut creșterea accelerată, consolidându-și poziția de a doua piață a grupului, după activitățile din România. Pentru al doilea trimestru la rând, DIGI Spania și-a păstrat poziția în primii 5 operatori de telefonie mobilă de pe piața locală. Adăugând noi clienți, în perioada ianuarie – martie 2021, DIGI Spania a ajuns la 2,5 milioane RGU pentru serviciile mobile de voce și date, o creștere de 23,6 % față de trim. I 2020. Numărul de RGU pentru serviciile fixe de internet a crescut cu 120,4%, ajungând la 249.000. În segmentul serviciilor de internet fix, DIGI și-a extins amprenta rețelei de fibră optică, continuând să atragă noi utilizatori de internet de mare viteză. Prin urmare, contribuția operațiunilor iberice la EBIDTA consolidată a grupului a atins 23 %, pe lângă contribuția îmbunătățită la veniturile generale. La finalul lunii martie, acoperirea rețelei de fibră optică a DIGI Spania ajunsese la 42 din cele 50 de regiuni ale Spaniei. 

Prețul energiei pe bursă a crescut semnificativ, cu peste 150%, în aprilie

Prețul energiei electrice pe piața spot a bursei OPCOM (Piața pentru Ziua Următoare - PZU) a avut o medie de 309 lei pe MWh în luna aprilie 2021, cu 150,6% mai mult față de prețul înregistrat în aceeași lună a anului trecut, respectiv 123 lei pe MWh, potrivit raportului lunar postat pe site-ul operatorului bursier. Valoarea totală a tranzacțiilor a fost de 765,7 milioane de lei, în creștere cu 218% față de aprilie 2020 (240,2 milioane de lei). De asemenea, volumul tranzacțiilor a crescut cu 26%, până la 2.438.233 de MWh. Cota de piață a PZU a fost de 51,9%, în creștere cu 4,2%. Cu alte cuvinte, peste jumătate din consumul net de energie al țării a fost tranzacționat pe PZU în luna aprilie. Pe piața spot a OPCOM au fost înregistrați 367 de participanți, dintre care activi au fost 293. Piața pentru Ziua Următoare (PZU) este o componentă a pieței angro de energie electrică pe care se realizează tranzacții orare ferme cu energie electrică cu livrare în ziua următoare zilei de tranzacționare. Din 2014, Piața pentru Ziua Următoare din România funcționează în regim cuplat cu piețele similare din Republica Cehă, Slovacia și Ungaria.

Termenul de depunere a declarației de beneficiar real va fi prelungit până la 1 octombrie

Termenul de depunere a declarației de beneficiar real va fi prelungit până la 1 octombrie, iar documentul va putea fi depus sub formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică, sau poate fi transmis la Oficiul Registrului Comerțului prin mijloace electronice, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență publicat de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT). "Se introduce un termen derogatoriu pentru anul 2021, prelungind termenul de 15 zile de la depunerea situațiilor financiare anuale, introdus prin Legea 101/2021, la un termen special stabilit la 1 octombrie 2021. Se introduc mai multe forme și modalități de depunere a declarației, astfel: pot avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică; pot fi transmise la oficiul registrului comerțului prin mijloace electronice, cu semnătură electronică, sau prin servicii de poștă și curier; pot fi date și în fața reprezentantului oficiului registrului comerțului sau se pot depune, personal sau prin reprezentant, având dată certă, dată de notarul public ori atestată de avocat", se arată în nota de fundamentare care însoțește proiectul de act normativ. Potrivit ministrului de resort, Claudiu Năsui, amânarea termenului de depunere a declarației de beneficiar real este o soluție temporară pentru "o obligație inutilă reintrodusă brusc" pentru toți antreprenorii, chiar și acolo unde e redundantă, iar statul deține deja datele cerute. "Lupta împotriva birocrației continuă! Am pus în transparență proiectul de ordonanță pentru amânarea termenului de depunere a declarației de beneficiar real până la 1 octombrie. Aceasta este doar o soluție temporară pentru o obligație inutilă reintrodusă brusc pentru toți antreprenorii, chiar și acolo unde e redundantă și statul deține deja datele cerute. Ne luptăm în continuare pentru a putea reveni la modelul anterior, practicat cu succes în Austria și alte țări din Europa", a scris, pe Facebook, ministrul citat. În nota de fundamentare se arată că, la sfârșitul lunii aprilie 2021, prin Legea nr. 101/2021, s-a reintrodus obligația persoanelor juridice supuse înregistrării în registrul comerțului de a depune o declarație privind beneficiarii reali în termen de cel mult 15 zile stabilit a începe să curgă de la depunerea situațiilor financiare anuale. "Având în vedere că această obligație de raportare a fost reintrodusă în mod abrupt, chiar în perioada depunerii situațiilor financiare anuale, iar termenul a fost stabilit fără analizarea impactului în contextul pandemiei și al menținerii procedurii de depunere clasice, se generează o sarcină excesivă atât asupra mediului privat, cât și asupra aparatului administrativ însărcinat cu înregistrarea acestor declarații. În plus, Legea nr. 101/2021 nu a prevăzut norme tranzitorii cu privire la persoanele juridice care au depus situațiile financiare anuale în perioada imediat anterioară intrării în vigoare a legii, generând o incertitudine considerabilă în rândul persoanelor juridice vizate de obligațiile nou-introduse", se precizează în documentul citat.


Ce obligații au patronii sălilor de fitness

Patronii sălilor de fitness sau organizatorii de evenimente care decid să ocupe la capacitate maximă locațiile au obligația de a verifica dacă cei care intră sunt vaccinați. În caz contrar, riscă amenzi. Dacă nu doresc să facă aceste verificări, operatorii economici pot alege scenariul ocupării sălilor la capacitatea permisă de rata de infectare din fiecare localitate. Întrebat cum se poate verifica dacă oamenii care participă la evenimente sau merg la fitness sunt vaccinați, premierul Florin Cîțu a ecplicat că aceștia trebuie să prezinte certificatul de vaccinare. ”Să prezinte certificatul de vaccinare. Este cel mai simplu mod. La sala de fitness trebuie să ai un card cu care să intri, deci poți să ai și certificat de vaccinare”, a declarat Cîțu. În cazul în care agenții economici nu fac aceste verificări, riscă amenzi, a completat secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat. ”Persoana respectivă este amendată fără nicio discuție, deci persoana care este organizator. Organizatorul are obligativitatea de a verifica dacă persoanele care intră sunt vaccinate, dacă intră pe scenariul cu persoanele vaccinate. Dacă rămâne pe scenariul minimal, fără persoane vaccinate, atunci nu mai e nicio problemă. Dacă intră pe scenariul respectiv, atunci are obligația să verifice că persoanele sunt vaccinate”, a declarat Arafat.

Signal a crescut cu aproape 1.200%

Ascensiunea Signal și a Telegram, pe fondul noilor condiții de utilizare impuse de WhatsApp, era cunoscută, însă, acum, apar și cifrele care arată adevărata amploare a creșterii. Alternativele la WhatsApp, în special Telegram și Signal, au câștigat un contingent însemnat de utilizatorii, începând cu momentul în care WhatsApp a anunțat politicile prin care va partaja datele personale cu Facebook. Chiar dacă pentru WhatsApp, care se bucură de peste 2 miliarde de utilizatori, pierderile nu au fost prea mari, pentru Telegram și, mai ales, Signal, produse cu mult mai puțini utilizatori, creșterile au fost semnificative. În primele 4 luni ale anului, Telegram a înregistrat peste 161 de milioane de utilizatori noi, conform Sensor Tower, ceea ce înseamnă că a crescut de la an la an cu 98%. De partea cealaltă, cu 64,6 milioane de utilizatori, Signal a crescut în primele 4 luni cu 1.192% față de aceeași perioadă a anului trecut. Telegram a avut 63,5 milioane de utilizatori noi în ianuarie, cu 283% mai mult decât aceeași lună din 2020. Creșterile au fost din ce în ce mai mici pentru Telegram, din acel moment, culminând cu luna aprilie, când chiar a avut cu 3% mai puțini utilizatori noi de la an la an.

Deficit de benzină masiv în capitala SUA

Capitala americană Washington a rămas fără benzină, vineri, chiar dacă cel mai mare operator de conducte de carburanți din Statele Unite, Colonial Pipeline, a crescut livrările după atacul cibernetic, iar oficialii i-au asigurat pe automobiliști că situația va reveni în curând la normal, transmite Reuters. Oprirea livrărilor de carburanți prin rețeaua Colonial Pipeline este cel mai perturbator atac cibernetic înregistrat vreodată, demonstrând cât de vulnerabilă este infrastructura vitală a Statelor Unite în fața infractorilor cibernetici. Cumpărarea de benzină provocată de panica pe scară largă a continuat la două zile după repornirea rețelei de conducte, lăsând stațiile de alimentare din sud-estul SUA fără benzinp, chiar și în zone îndepărtate de conductă. Având în vedere că tot mai mulți americani călătoresc, pe măsură ce restricțiile legate de pandemie sunt relaxate, prețurile la pompă sunt cele mai mari din ultimii ani, cu două săptămâni înainte de începerea sezonului de vară. Prețul mediu al benzinei la nivel național a urcat la aproape 3,04 dolari, cel mai ridicat din octombrie 2014, a anunțat American Automobile Association.

Twitter le cere utilizatorilor de iPhone acordul pentru a-i urmări

Spre deosebire de Facebook, mesajul prin care Twitter cere permisiunea pentru colectarea datelor personale ale utilizatorilor dispozitivelor mobile Apple este onest. Precum alte companii înaintea sa, Twitter a început să afișeze o notificare utilizatorilor de iPhone și iPad care au trecut la versiunea 14.5 a sistemului de operare. Conform schimbărilor făcute de Apple, colectarea datelor personale se mai poate face doar după obținerea acordului utilizatorului. Astfel, aplicațiile care colectează informații personale trebuie să se adapteze și să întrebe utilizatorul dacă le permite acest lucru. Notificarea conține o scurtă explicație a motivelor pentru care compania colectează date, Twitter spunând, simplu, că face acest lucru pentru a afișa reclame mai relevante. Mesajul Twitter este sincer și la obiect, spre deosebire de cele mult mai agresive afișate de Facebook și Instagram. Cele două produse, deținute de Facebook, au insinuat că, dacă nu sunt lăsate să urmărească utilizatorii în continuare, ar putea fi accesate contra cost. Noul App Tracking Transparency din iOS și iPad OS 14.5 a fost aspru criticat de Facebook și alte companii ale căror business-uri se bazează pe reclame și targetarea acestora în funcție de informațiile personale colectate.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.