Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Cipru închise ușa în nas turiștilor români

Ziarul de Vrancea
24 iul 2020 808 vizualizări

Românii nu vor putea merge în vacanță în Cipru, iar persoanele care călătoresc în alte scopuri vor fi obligate să stea în izolare 14 zile

Românii nu vor putea călători în scop turistic în Cipru, iar în cazul în care călătoresc în alte scopuri decât cele turistice, perioada de izolare de 14 zile va fi obligatorie, anunță MAE. ”România a fost inclusă pe lista statelor din categoria C, alături de Luxemburg, Muntenegru, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Serbia și Suedia”, anunță MAE. Conform noilor măsuri, accesul pe teritoriul Republicii Cipru este permis cetățenilor care vin din statele incluse în categoria C, după cum urmează:

 1.   cetățenii ciprioți și cetățenii străini cu rezidență legală în Cipru pot intra cu condiția prezentării documentelor care atestă rezidența, a autorizației de călătorie obținute prin intermediul portalului www.cyprusflightpass.gov.cy cu 24 de ore înaintea deplasării și testului molecular RT-PCR negativ pentru infecția cu COVID-19. Testul poate fi efectuat fie în România, într-un laborator acreditat, fie în aeroport, la sosire.

 2.   alte categorii de persoane (posesori de pașapoarte diplomatice aflați în misiune, oameni de afaceri sau de știință care trebuie să călătorească din motive profesionale, sportivi care au contracte încheiate la cluburi din Cipru, specialiști cu contracte de muncă, cazuri umanitare etc.) pot intra doar cu condiția obținerii unui permis special eliberat de Ministerul de Interne cipriot.

 Cererile, însoțite de documente doveditoare, vor fi transmise prin intermediul poștei electronice la e-mail-ul: covid19@crmd.moi.gov.cy. Pe lângă permisul special, la intrarea pe teritoriul Republicii Cipru trebuie prezentată autorizația de călătorie obținută prin intermediul portalului www.cyprusflightpass.gov.cy cu 24 de ore înaintea deplasării și un test molecular tip RT-PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu COVID-19. Pentru cei cu permise speciale, testul poate fi efectuat doar în România cu maximum 72 de ore anterior momentului intrării pe teritoriul Republicii Cipru și atestat printr-un certificat redactat în limba engleză. Conform informațiilor comunicate de autoritățile cipriote, necompletarea autorizației de călătorie pe portalul www.cyprusflightpass.gov.cy poate conduce la blocarea îmbarcării sau, la aterizarea în Cipru, la o amendă de 300 de euro.  De asemenea, toate persoanele care sosesc în Republica Cipru din state incluse la categoria C trebuie să se autoizoleze pentru o perioadă de 14 zile. Cetățenii proveniți din statele încadrate la categoria C nu pot călători în scop turistic în Republica Cipru. Totodată, MAE reamintește că, începând cu data de 17 iulie a.c, autoritățile cipriote nu mai permit turiștilor să traverseze în partea de nord a insulei. Cetățenii români care se află în partea de nord a insulei nu vor primi autorizația de trecere decât în cazuri umanitare (deces al unui membru de familie, situații medicale de urgență), deplasarea urmând a avea loc exclusiv prin punctul de trecere Metehan. MAE reiterează, de asemenea, că lista statelor din care este permisă intrarea în Republica Cipru este actualizată săptămânal de către Ministerul cipriot al Sănătății, în funcție de datele epidemiologice din fiecare țară. Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Nicosia: 00357 22495333, 00357 22517333, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al ambasadei: 00357 97812277. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro/node/51906, http://nicosia.mae.ro, http://www.mae.ro/, https://www.pio.gov.cy/coronavirus/info.html, https://www.pio.gov.cy/coronavirus/en/press/22072020_2.pdf.

Restanțele la creditele în lei sunt deocamdată doar în creștere ușoară

u în luna iunie, volumul împrumuturilor restante a urcat la 4,8 miliarde de lei

Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populației și firmelor s-a cifrat, în iunie 2020, la 4,81 miliarde de lei, în creștere cu 1,4% față de suma raportată în luna precedentă, în timp ce restanțele la creditele în valută au coborât cu 4%, la 1,961 miliarde de lei (echivalent), conform datelor Băncii Naționale a României (BNR). Totalul creditelor în lei atingea, în iunie, 183,977 miliarde de lei (cu 1,28% peste valoarea din luna precedentă), din care 67,132 miliarde de lei erau sume contractate de agenții economici și 112,405 miliarde de lei împrumuturi luate de populație. Creditele în valută totalizau 90,073 miliarde echivalent lei în iunie 2020 (cu 1,07% mai puțin față de mai 2020), din care 51,095 miliarde de lei împrumuturi contractate de agenții economici și 33,316 miliarde de lei credite luate de populație. Bucureștenii aveau, la finele lunii iunie, credite în lei restante în sumă de 1,925 miliarde de lei (1,891 miliarde de lei în mai) și în valută de 765 milioane de lei, echivalent (816,4 milioane de lei în mai). Totalul creditelor în lei contractate în Capitală se cifra la 65,667 miliarde de lei (64,861 miliarde de lei luna precedentă), iar al celor în valută la 46,272 miliarde de lei (46,614 miliarde de lei în mai).

Operator de plajă din Eforie Nord, amendat din cauza distanței între șezlonguri

Un operator de plajă din Eforie Nord a fost amendat cu 5.000 de lei pentru nerespectarea distanței între șezlonguri, iar o terasă din Mamaia a fost închisă temporar după ce au fost găsite mai multe nereguli. Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța a transmis duminică, printr-un comunicat de presă, că au continuat pe data de 25 iulie, acțiunile de verificare a respectării normelor impuse în perioada stării de alertă în zonele aglomerate de pe litoral, la aceste verificări participând aproximativ 300 de polițiști, jandarmi, pompieri și reprezentanți ai altor instituții abilitate de control din județul Constanța. “Cu ocazia controalelor au fost verificate 175 de societăți comerciale și au fost aplicate 156 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 143.000 de lei, dintre care 56 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (21.750 de lei), trei pentru nerespectarea normelor de protecție sanitară în cadrul organizaării de activități de către operatorii economici (31.000 de lei), 26 pentru nerespectarea măsurilor sanitare în mijloacele de transport în comun (12.750 de lei), 16 pentru activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite (9.000 de lei) și 27 pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice (11.700 de lei)”, se arată în comunicatul IPJ Constanța. Astfel, în urma acestei acțiuni, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Eforie au constatat faptul că pe o plajă din Eforie Nord nu se respectă măsurile de distanțare socială, fapt pentru care au fost aplicate șase amenzi pentru nerespectarea distanțării. De asemenea, un operator de plajă a fost amendat cu 5.000 lei, pentru că nu a păstrat distanța legală între șezlonguri, acesta urmând să remedieze neregulile constatate. În urma unui control la o societate comercială cu punctul de lucru în stațiunea Mamaia, au fost aplicate două sancțiuni contravenționale pentru nereguli privind protecția consumatorilor, în valoare de 14.000 de lei, iar o terasă a fost închisă temporar până la remedierea deficiențolor constatate, fiind confiscate și peste 20 de kilograme de carne și pește.  Inspectorii de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța au făcut controale la nouă obiective - unități de turism, cluburi si discoteci și au dat 13 amenzi în valoare totală de 25.000 de lei. IPJ Constanța a mai transmis că scopul acestor acțiuni este ca cetățenii să respecte măsurile de protecție sanitară și normele de protecție împotriva răspândirii cu noul coronavirus și recomandă respectarea măsurilor de distanțare fizică.

Românii care vor să meargă în Grecia cu avionul, obligați să prezinte un test negativ

Pasagerii zborurilor din Bulgaria și România sunt primiți în Grecia doar dacă prezintă teste negative de covid-19, a decis sâmbătă Protecția Civilă greacă. MAE precizează că, în conformitate cu informațiile comunicate oficial de autoritățile elene, începând cu data de 28 iulie 2020, măsura prezentării unui test molecular negativ pentru infecția cu COVID-19, prelevat cu maximum 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei, se va aplica și pentru pasagerii care sosesc pe aeroporturile din Grecia, cu zboruri dinspre România și Bulgaria. Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie prezentate în limba engleză și să conțină numele și prenumele persoanei testate, precum și seria și numărul cărții de identitate sau ale pașaportului persoanei respective. Prezentarea, la frontierele aeriene, a unui certificat care să ateste rezultatul negativ al testului COVID-19 nu exclude procedura testării aleatorii și nici completarea formularului electronic PLF/Passanger Locator Form și prezentarea codului QR.  În mod special, pasagerii care sosesc cu zboruri în data de 28 iulie sau 29 iulie și care nu au avut timp să facă testul înainte de plecare vor fi testați la sosire pe aeroporturile din Grecia. MAE precizează că toate condițiile de intrare pe teritoriul Republicii Elene, pe la punctul de frontieră terestră Kulata-Promachonas, rămân neschimbate. Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 și Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 și al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro/node/51914http://atena.mae.rohttp://salonic.mae.rohttps://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro și www.mae.ro.

Ce spune ministrul Muncii despre majorarea alocațiilor

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru afirmă că decizia Curții Constituționale privind dublarea alocațiilor copiilor „nu este o opțiune, ci o obligație” și anunță că până la 1 august Guvernul va lua o decizie cu privire la punerea în aplicare a acestei decizii „în corespondență cu posibilitățile pe care le are bugetul pentru susținerea, atât în perioada următoare, cât și în anii următori”. „Nu este o chestiune de opțiune să respectăm decizia Curii Constituționale. Până la 1 august echipa guvernamentală va lua decizia corespunzătoare pentru punerea în aplicare a deciziei Curții Constituționale. Suntem pregătiți să luăm această decizie în corespondență cu posibilitățile pe care le are bugetul pentru susținerea, atât în perioada următoare, cât și în anii următori. (...) Subliniez faptul că decizia Curții Constituționale nu este o opțiune, ci este o obligație. (…) această opțiune se bazează exclusiv pe o analiză obiectivă a posibilităților pe care bugetul le are în vederea susținerii tuturor cheltuielilor solicitate” a declarat Violeta Alexandru sâmbătă, într-o conferință de presă, întrebată dacă Guvernul va pune în aplicare legea privind dublarea alocațiilor pentru copii.  În acest context, ministrul a acuzat că primește la minister „aproape zilnic” din partea PSD, proiecte care vizează diverse cheltuieli, fără a avea acoperire bugetară, ea susținând că aceste demersuri „fac impresia unei strategii coordonate” care arată „o abordare de partid neserios, care nu ține cont de nimic”. „Spre deosebire de PSD care trimite, cel puțin Ministerului Muncii, aproape zilnic proiecte din Parlament de dublare, de triplare, de patru, de cinci ori a mai multor tipuri de cheltuieli, fără să indice sursa bugetară, conștient, PSD, că aceste propuneri sunt populiste și că nu pot avea toate corespondent în posibilitățile bugetare, toate aceste abordări vă arată faptul că ceea ce-și propun este realmente să fie populiști și să sugereze populației că doar ei se interesează de aceste lucruri” a afirmat Alexandru. Ea a reafirmat că PNL „a luat decizia creșterii atât a pensiilor cât și a alocațiilor” iar în ceea ce privește implicațiile bugetare Ministerul Finanțelor Publice urmează să prezinte o situație a încasărilor la buget în baza căreia guvernul va anunța decizia legată de modul în care se vor face aceste majorări. „Suntem conștienți, nu doar eu ci și colegii mei, de necesitatea de a crește pensiile. Nu este o cestiune de la care să ne sustragem, însă o decizie legată de procent, de ce se poate face, de eventuale modificări ale prevederilor legii în vigoare pe care o avem în acest moment va fi luată pe baza evaluării pe care Ministerul Finanțelor o va prezenta foarte curând” a conchis ministrul Muncii.

Mitsubishi Motors și-ar putea închide fabrica unde produce Pajero

Producătorul auto japonez Mitsubishi Motors are în vedere să închidă filiala responsabilă de modelul Pajero și închiderea unei fabrici din centrul Japoniei, care produce vehiculul utilitar sport cu același nume, scrie publicația Japan Today, care citează două surse menționate de Reuters. Mitsubishi are în vedere închiderea Pajero Manufacturing Co Ltd și a fabricii sale din Prefectura Gifu în termen de trei ani, au spus sursele. La rândul său, un reprezentant Mitsubishi Motors a spus că nu s-a decis nimic. Pe lângă Pajero, fabrica din Gifu mai produce minivan-ul Mitsubishi Delica D5 și SUV-ul Mitsubishi Outlander. Ambele vor fi produse probabil în altă locație, au precizat aceleași surse. Producătorii auto japonezi, inclusiv Mitsubishi Motors, au fost nevoiți să-și reconsidere strategiile, deoarece cererea de autovehicule a fost afectată de pandemie. Mitsubishi Motors urmează să-și prezinte luni planul pe termen mediu.

TikTok alocâ 200 de milioane de dolari pentru creatori și influenceri

TikTok va remunera direct anumiți creatori celebri ai platformei sale a cărei popularitate a explodat în timpul pandemiei, scrie francetvinfo.fr. Rețeaua de socializare, populară în rândul tinerilor, a anunțat crearea unui fond american dotat cu 200 de milioane de dolari (adică 172 de milioane de euro). Acest fond va distribui sume creatorilor și influencerilor.  Pentru a aplica, ei trebuie să aibă 18 ani și peste, un număr minim de abonați ai profilului lor și să posteze regulat videoclipuri care respectă regulamentul platformei.  "Creatorii noștri vor putea genera venituri care vor recompensa grija și pasiunea pe care o pun în creație prin legături originale cu publicul lor", a precizat TikTok.  A atrage și a păstra creatorii a devenit o practică pentru rețelele de socializare care își dispută atenția utilizatorilor.  YouTube permite creatorilor care au atins anumite praguri (număr de abonați și de ore difuzate, în special) să difuzeze publicitate pentru a-și promova videoclipurile. Filiala Google poate de asemenea să încheie acorduri cu vedetele, precum suedezul PewDiePie, care difuzează videoclipuri în direct, exclusiv pe YouTube.  TikTok funcționează până în prezent mai degrabă pe modelul Instagramului: creatorii pot publica videoclipuri sponsorizate pe canalul lor, dar nu există program de remunerare directă de asemenea anvergură.

Primul show online românesc de educație financiară

„La Taclale și Parale”, primul show online din România de educație financiară, va fi lansat sâmbătă, la ora 11.00, de platforma DreptulLaBanking.ro. Show-ul este conceput sub forma unui concurs de cunoștințe generale pe teme financiare, iar gazda lui este Cabral. Primul sezon cuprinde cinci ediții, care vor fi difuzate săptămânal pe pagina de Facebook a platformei și pe dreptullabanking.ro, sâmbăta, de la ora 11.00, în perioada 25 iulie - 22 august 2020. La fiecare ediție, Cabral va avea un invitat special alături de care va dezbate subiecte relevante și utile din piața financiar-bancară. În plus, va fi acordat un premiu, un voucher eMAG, în valoare de 500 de lei. Cei care vor să participe trebuie să aibă vârsta de peste 18 ani și se pot înscrie, în perioada campaniei, pe platforma dreptullabanking.ro. În fiecare săptămână va fi făcută o extragere electronică pentru concursul din săptămâna respectivă și vor fi anunțați câte 10 participanți pe ediție. Cei zece vor intra în emisiune prin intermediul Zoom și vor răspunde la întrebări de educație financiară cu ajutorul telefonului, printr-un chestionar pe platforma Kahoot!. Câștigătorul este identificat automat de platformă, în funcție de rapiditatea și corectitudinea răspunsurilor. Regulamentul concursului este disponibil, gratuit, oricărui participant pe platforma dreptullabanking.ro.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.