MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: BNR susține că rata anuală a inflaţiei va continua să scadă în următoarele luni
Banca central prognozează că scăderea prețurilor se va înscrie pe o traiectorie semnificativ mai joasă decât cea evidenţiată în prognoza pe termen mediu din luna mai 2024
Rata anuală a inflaţiei va continua să scadă în următoarele luni pe o traiectorie semnificativ mai joasă decât cea evidenţiată în prognoza pe termen mediu din luna mai 2024, potrivit actualelor evaluări, în principal sub influenţa efectelor de bază şi a modificărilor legislative din domeniul energiei, precum şi pe fondul decelerării creşterii preţurilor importurilor şi al ajustării descendente graduale a anticipaţiilor inflaţioniste pe termen scurt, se arată într-un comunicat al Băncii Naţionale a României. Conform sursei citate, incertitudini şi riscuri crescute decurg din conduita viitoare a politicii fiscale şi a celei de venituri, având în vedere, pe de o parte, execuţia bugetară din primele cinci luni ale anului, dinamica salariilor din sectorul public şi impactul integral al noii legi a pensiilor, iar, pe de altă parte, măsurile fiscal-bugetare ce ar putea fi implementate în perspectivă în vederea continuării consolidării bugetare, inclusiv în contextul procedurii de deficit excesiv şi al condiţionalităţilor ataşate altor acorduri încheiate cu CE. O sursă de incertitudini şi riscuri însemnate rămân, de asemenea, condiţiile de pe piaţa muncii şi dinamica salariilor din economie. Totodată, incertitudini semnificative sunt asociate impactului prezumat a fi exercitat asupra preţurilor gazelor naturale şi energiei electrice de recentele modificări legislative, precum şi evoluţiei cotaţiei ţiţeiului. Incertitudini şi riscuri la adresa perspectivei activităţii economice, implicit a evoluţiei pe termen mediu a inflaţiei, continuă să genereze însă şi războiul din Ucraina şi conflictul din Orientul Mijlociu, precum şi evoluţiile economice din Europa, îndeosebi din Germania. Totodată, absorbţia fondurilor europene, în principal a celor aferente programului Next Generation EU, este condiţionată de îndeplinirea unor ţinte şi jaloane stricte. Ea este însă esenţială pentru realizarea reformelor structurale necesare, inclusiv a tranziţiei energetice, dar şi pentru contrabalansarea, cel puţin parţială, a efectelor contracţioniste ale conflictelor geopolitice. "Relevante sunt, de asemenea, perspectiva conduitei politicilor monetare ale BCE şi Fed, precum şi atitudinea băncilor centrale din regiune.
Având în vedere cele mai recente date disponibile şi perspectiva continuării scăderii ratei anuale a inflaţiei în următoarele luni pe o traiectorie semnificativ mai joasă decât cea anticipată anterior, dar şi în condiţiile incertitudinilor încă ridicate, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât în şedinţa de astăzi, 5 iulie 2024, reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,75% pe an, de la 7,00% pe an, începând cu data de 8 iulie 2024. Totodată, s-a decis reducerea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 7,75% pe an, de la 8,00% pe an, şi reducerea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 5,75% pe an, de la 6,00% pe an. De asemenea, Consiliul de administraţie al BNR a decis menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit", se arată în comunicatul băncii centrale.
Sancţiuni de 20 milioane de lei pentru abateri de la prevederile RO e-Transport
u acţiunile de control se desfăşoară în proximitatea punctelor de trecere a frontierelor, cât şi în puncte de control interne amplasate pe principalele căi de comunicaţie
Aproximativ 300 de inspectori antifraudă efectuează controale în traficul rutier cu privire la aplicarea prevederilor RO e-Transport, cu ocazia verificărilor efectuate în perioada 1 - 4 iulie fiind aplicate sancţiuni în valoare de peste 20,48 milioane de lei, conform unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. "Începând cu 1 iulie a.c., ANAF prin Direcţia Generală Antifraudă Fiscală desfăşoară ample acţiuni de control în trafic. Sunt vizate respectarea prevederilor legale impuse de sistemul RO e-Transport în ceea ce priveşte deţinerea codurilor UIT pentru bunurile care fac obiectul monitorizării şi aplicarea măsurilor de prevenire şi combatere a activităţilor economice ilicite pe timpul transportului bunurilor prevăzute de Legea 296/2023. Acţiunile de control se desfăşoară în proximitatea punctelor de trecere a frontierelor, cât şi în puncte de control interne amplasate pe principalele căi de comunicaţie, noduri rutiere, zone de depozitare a bunurilor, în cadrul acestora fiind implicaţi, la nivel naţional, aproximativ 300 inspectori antifraudă", se arată în comunicat. Cu ocazia verificărilor efectuate în perioada 1 - 4 iulie, au fost oprite 6.100 de vehicule, fiind constatate abateri de la cadrul legal constând în nedeclararea transporturilor de bunuri în Sistemul RO e-Transport sau nedeţinerea documentelor de provenienţă a bunurilor pe timpul transportului. Potrivit sursei citate, acţiunile de control vor continua în perioada următoare, având ca principal scop creşterea gradului de colectare a impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat şi întărirea capacităţii de urmărire şi colectare a sumelor datorate bugetului de stat în cazul transporturilor de bunuri, precum şi asigurarea unor condiţii de concurenţă şi echitate fiscală în rândul tuturor contribuabililor şi pentru combaterea creşterii inegalităţilor, în special prin raportare la contribuabilii de bună-credinţă, care se conformează regulilor fiscale.
Proprietarul Saks va cumpăra retailerul de lux Neiman Marcus
HBC, compania mamă a Saks Fifth Avenue, va achiziţiona lanţul de magazine universale Neiman Marcus, într-o afacere de 2,65 miliarde de dolari, au declarat companiile americane, oferindu-le o putere de negociere mai puternică cu furnizorii şi o capacitate mai mare de a controla costurile, transmite Reuters. Acordul survine în timp ce comercianţii cu amănuntul de bunuri de lux se luptă cu încetinirea cererii, deoarece ratele ridicate ale dobânzilor şi inflaţia îi obligă pe clienţi să îşi restrângă bugetele, în urma unui boom al comerţului cu amănuntul cuy produse de lux după pandemie. HBC a declarat că va înfiinţa Saks Global, o entitate combinată a Saks Fifth Avenue, Neiman Marcus şi alte active imobiliare şi retail de lux. Neiman a depus cerere de protecţie în caz de faliment în 2020, după ce pandemia a forţat închiderea Neiman şi a altor magazine din Statele Unite, zdrobind veniturile companiei. Neiman Marcus este cunoscută pentru vânzarea de rochii de designer, pantofi, genţi şi alte produse de lux, pentru clienţii bogaţi. Marc Metrick, CEO al afacerii de comerţ electronic Saks, va conduce compania combinată. Saks Global, ca entitate combinată, va concura cu Nordstrom, Bloomingdale's şi Macy's, care este în discuţii pentru a fi vândută către Arkhouse Management şi Brigade Capital Management, pentru aproximativ 6,9 miliarde de dolari. HBC şi Neiman au declarat că retailerul online Amazon.com şi furnizorul de software de management al relaţiilor cu clienţii Salesforce vor fi, de asemenea, investitori în Saks Global, oferind tehnologie, logistică şi asistenţă pentru integrarea inteligenţei artificiale. Investitorul existent al HBC Rhone Capital, o firmă de capital privat, va fi investitorul principal în Saks Global.
Manifestaţie la Barcelona împotriva turismului de masa
u locuitorii sunt exasperaţi de consecinţe: „Oraşul devine de nelocuit" u „afară cu turiştii din cartierele noastre".
Mii de persoane au manifestat sâmbătă la Barcelona împotriva turismului excesiv din capitala Cataloniei, care primeşte în fiecare an milioane de turişti - o supărare tot mai mare în Spania, a doua cea mai populară destinaţie turistică din lume, relatează AFP. Sub sloganul: "Destul este destul! Să punem limite turismului", în jur de 2.800 de manifestanţi, potrivit poliţiei, au mărşăluit sâmbătă la Barceloina pentru a cere o schimbare a modelului economic pentru oraş, cel mai vizitat din ţară. "Nu avem nimic împotriva turismului, dar avem ceva împotriva turismului prea mare, pentru că face oraşul de nelocuit", a explicat Jordi Guiu, un sociolog de 70 de ani din Barcelona. În spatele unui banner pe care scria "Reduceţi turismul acum!", manifestanţii au defilat scandând "Afară cu turiştii din cartierele noastre", oprindu-se în faţa unor hoteluri, spre surprinderea vizitatorilor. Criticii turismului excesiv denunţă în principal efectul acestuia asupra preţurilor locuinţelor - chiriile au crescut cu 68% în ultimul deceniu, potrivit Primăriei Barcelonei -, dar şi consecinţele sale nefaste asupra companiilor locale, mediului şi condiţiilor de muncă ale angajaţilor locali. "Magazinele de zi cu zi se închid pentru a face loc unui model de afaceri care nu corespunde nevoilor cartierului. Oamenii (...) nu îşi mai permit chiriile, trebuie să plece", se plânge Isa Miralles, un muzician în vârstă de 35 de ani care locuieşte în cartierul Barceloneta. Barcelona a primit peste 12 milioane de turişti anul trecut, potrivit consiliului municipal. Pentru a facilita găsirea unei locuinţe pentru rezidenţi, Primăria a anunţat recent că doreşte să pună capăt închirierii apartamentelor pentru turişti până în 2029. De la Insulele Baleare la Insulele Canare, trecând prin marile oraşe turistice din Andaluzia, cum ar fi Malaga, numărul mişcărilor anti-turism din Spania este în creştere.
Ministrul Economiei anunţă că România ar putea produce amoniac albastru
u acest lucru înseamnă posibilitatea de a relansa producţia de îngrăşăminte pentru agricultură
Ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, anunţă, sâmbătă, că România ar putea produce amoniac albastru, ceea ce înseamnă posibilitatea de a relansa producţia de îngrăşăminte pentru agricultură. A fost constituit un grup de lucru pentru a dezvolta acest proiect. ”Am vorbit de foarte multe ori de avantajele pe care ni le oferă poziţionarea ţării noastre şi de multitudinea bogăţiilor naturale de care dispunem. La Ministerul Eeconomiei, Antreprenoriatului şi Turismului am găzduit un workshop dedicat explorării posibilităţilor de a aduce valoare adăugată, aici în România, gazului din Marea Neagră. Un astfel de proiect îl reprezintă producerea amoniacului albastru. Acest tip de amoniac, obţinut din gaz, presupune şi captarea şi stocarea carbonului, ceea ce se poate face în sondele depletate de gaz sau petrol. Acest lucru înseamnă posibilitatea de a relansa producţia de îngrăşăminte pentru agricultură. Mai mult decât atât, amoniacul albastru se profilează a fi noul combustibil pentru motoarele vapoarelor care străbat oceanele”, a scris, sâmbătă, Ştefan Radu Oprea, pe pagina sa de Facebook. Potrivit ministrului, prezentarea a fost susţinută de reprezentanţii Fertilizer Industrial Services, respectiv Dan Cojocaru şi Bogdan Bretescu. Compania cu sediul la Londra este înfiinţată şi condusă de experţi români, care sunt implicaţi în dezvoltarea globală a proiectelor pentru amoniac albastru sau verde. ”Pentru a realiza în România acest proiect este necesară o etapă de evaluare şi planificare, de aceea am stabilit să mărim componenţă Grupului de lucru format din reprezentanţi ai MEAT, Ministerul Energiei, Ministerul Mediului, Romgaz, cu reprezentanţii ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului, CONPET şi OMV Petrom”, a adăugat Oprea.
Piaţa criptomonedelor a pierdut 170 de miliarde de dolari
Criptomonedele au scăzut accentuat vineri, în timp ce investitorii s-au concentrat pe plăţile a aproape 9 miliarde de dolari către utilizatorii platformei de tranzacţionare a Bitcoin prăbuşite Mt. Gox, transmite CNBC. Preţul bitcoin a scăzut cu 3% la 55.591,58 USD pe unitate în ultimele 24 de ore, potrivit datelor CoinGecko. Cea mai mare criptomonedă din lume a scăzut anterior până la 54.500,53 USD, marcând pentru prima dată când s-a tranzacţionat sub nivelul de 55.000 USD după 27 februarie. Criptomoneda Ether, între timp, a scăzut cu aproximativ 5%, până la 2.972,82 USD pe unitate. La un moment dat, întreaga piaţă a criptomonedelor a pierdut peste 170 de miliarde de dolari în capitalizarea bursieră combinată într-o perioadă de 24 de ore, potrivit datelor CoinGecko.
Apple a aprobat aplicaţia Epic Games din Europa
Apple a aprobat aplicaţia de magazin pentru jocuri video a Epic Games pe iPhone şi iPad-uri în Europa, după ce producătorul jocului ”Fortnite” şi-a escaladat disputa cu gigantul tehnologic, acuzându-l că îi împiedică eforturile de a înfiinţa un magazin de jocuri pentru dispozitive mobile, transmite Reuters. Apple a spus că ultima discuţie se referă la Epic Sweden AB Marketplace şi nu are nimic de-a face cu aplicaţia Fortnite a producătorului de jocuri video, care a primit deja undă verde. Dezvoltatorii de aplicaţii şi autorităţile de reglementare antitrust au criticat controlul strict de către Apple asupra ecosistemului de aplicaţii iOS. Înainte de anunţul Apple, Epic a spus că producătorul de iPhone a respins de două ori documentele pe care editorul de jocuri video le-a prezentat pentru lansarea Magazinului Epic Games, deoarece designul anumitor butoane şi etichete era similar cu cel folosit de App Store.
Gigantul energetic Shell, depreciere a activelor de până la 2 miliarde de dolari
Gigantul energetic Shell a anunţat vineri că se aşteaptă să înregistreze o depreciere a activelor, după impozitare, de până la 2 miliarde de dolari, în principal legată de fabricile sale din Singapore şi Rotterdam, declarând totodată că tranzacţiile diviziei sale cheie de gaze vor scădea în acest trimestru, transmite CNBC. Acest lucru vine după ce Shell a anunţat marţi că va suspenda temporar activităţile de construcţie la instalaţia de biocombustibili de 820.000 de tone pe an din Rotterdam, pe fondul condiţiilor actuale de piaţă. Decizia a determinat compania petrolieră să prevadă că va înregistra o depreciere a activelor, fără numerar, după impozitare, cuprinsă între 600 de milioane de dolari şi 1 miliard de dolari pentru hub-ul de la Rotterdam, atunci când va publica rezultatele trimestrului al doilea, pe 1 august, a declarat vineri Shell.













