Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Bate la ușă o nouă criză economică?

Ziarul de Vrancea
22 nov 2018 984 vizualizări

Daniel Dăianu - BNR: Este posibilă o nouă criză economică mondială, dar nu de amploarea celei din 2007-2009 n pe ce se bazează reputatul economist?

Economia mondială ar putea intra în perioada următoare într-o nouă recesiune, însă nu de amploarea celei din 2007-2009, crede profesorul Daniel Dăianu. Punctul nevralgic al României este deficitul bugetar mare, a mai declarat Dăianu, la Conferința anuală a Trezorierilor, potrivit Agerpres. El a ținut să sublinieze diferența dintre o recesiune tehnică, adică două trimestre consecutive de scădere, și una propriu-zisă, când economia se duce pe teritoriu negativ. "Deci în primul rând trebuie spus acest lucru: recesiunea tehnică nu echivalează cu recesiunea propriu-zisă. Ea se poate transforma într-o recesiune propriu-zisă, dacă ai un cocktail de circumstanțe de genul: corecții majore pe plan internațional, o perioadă de revenire economică în SUA de nouă ani - este o perioadă de revenire lungă în raport cu ceea ce arată istoria revenirilor economice, iar aceste corecții sunt inevitabile la un moment dat. Întrebarea este dacă aceste corecții rămân într-un teritoriu nefiresc, vor fi simple corecții sau vor conduce la o recesiune în economia globală", a afirmat Dăianu. De asemenea, el a arătat că datoriile publice au rămas la niveluri ridicate și chiar au crescut în unele cazuri. "Opinia mea este că, dacă va avea loc o recesiune în economia globală, aceasta nu va fi de amploarea crizei din 2007-2008-2009, cu sechelele pe care le avem. Pentru că, dintr-un anume punct de vedere, nu se poate vorbi despre faptul că s-a normalizat situația. Datoriile publice și private rămân bine cocoțate, chiar au crescut în unele țări", a continuat oficialul BNR. Totodată, acesta a ținut să precizeze că o eventuală criză mondială se va reflecta automat și la noi.

 

"Deja a început"


"Deci există această posibilitate - încetinirea deja a început - să avem și o recesiune, dar nu se va transforma într-o recesiune de amploarea celei din 2007-2008-2009. Și acest lucru trebuie subliniat, că evoluția economiei românești nu are cum să nu fie legată de evoluția economiilor europene, de ceea ce se întâmplă în spațiul global. Nu are cum. Pentru că avem o economie deschisă, chiar dacă piețele financiare la noi sunt mai subțiri, iar comerțul nostru în largă măsură depinde de ce se întâmplă în economia europeană", a spus Dăianu. El consideră că România stă mai bine decât alte economii, însă cea mai mare vulnerabilitate a noastră este deficitul bugetar mare. "Dacă economia globală va fi vizitată de o recesiune în anii ce vin, și la noi se vor complica lucrurile. Eu cred că nu vom trece printr-o perioadă similară celei din anii 2009-2010, care să implice corecții de magnitudinea acelora. Ce este însă pentru noi și trebuie să fie o preocupare - și noi, la Banca Națională, o spunem în termeni diplomatici în documentele noastre - noi avem un deficit bugetar structural mare. În momentul în care activitatea economică încetinește și ne apropiem de ceea ce ar fi o recesiune, nu prea mai ai instrumente de intervenție și atunci trebuie să lași deficitul să crească. Aceasta rămâne, poate, zona cea mai nevralgică a noastră. Nu avem datorie publică, datoria publică la noi este în jur de 35% din PIB, jumătate este datorie externă, jumătate este datorie publică internă, deci nu am avea, dacă te uiți la tabloul macroeconomic, o situație atât de obsedantă precum în cazul altor economii, dar avem această situație a deficitului bugetar structural mare și venituri fiscale mici", a susținut el.

 

Ce putem face


În opinia sa, singurul mod de a rezolva această problemă este majorarea veniturilor. "Aceasta este o problemă pentru economia românească și va trebui să o rezolvăm, chiar în condiții dificile. Trebuie să creștem veniturile. Pentru că, dacă vom opera iar reducerea deficitului prin tăierea cheltuielile, de unde să mai tai, vom avea iar probleme. Nu mai ai de unde să tai", a adăugat responsabilul băncii centrale. El a ținut să comenteze o declarație recentă a președintelui Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru, potrivit căruia băncile sunt supraexpuse pe titlurile de stat. "Este adevărat, dar aș mai spune ceva: avem piețe financiare subțiri. Ionuț Dumitru ar fi trebuit să sublinieze că intermedierea financiară este foarte scăzută în România. Dacă ar fi fost mai mare și în bilanțurile băncilor să fie și alte active, adică împrumuturi acordate companiilor, s-ar fi schimbat și balanța între expunerea față de titlurile de stat și expunerea față de sectorul privat", a arătat Dăianu. În acest context, oficialul BNR a criticat băncile pentru faptul că nu finanțează mai mult economia privată, preferând în schimb să investească în titlurile de stat. "Când ai piață financiară limitată, și băncile au avut apetit pentru titlurile de stat. De ce nu se face un due-dilligence mai serios? Le este ușor băncilor să spună că companiile nu sunt bancabile în România. Este o declarație făcută cu nonșalanță. Faceți due-dilligence și ocupați-vă să finanțați economia, să crească intermedierea și atunci și expunerea față de stat va fi alta", a completat Dăianu.

Problemele continuă la grupul Renault-Nissan

Conducerea Nissan s-a reunit joi pentru a-l demite pe președintele Carlos Ghosn

Conducerea Nissan Motor s-a reunit ieri pentru a-l demite pe președintele Carlos Ghosn, după arestarea șocantă a acestuia, care a declanșat o perioadă de incertitudine pentru alianța de 19 ani cu grupul francez Renault, transmite Reuters. Alianța franco-japoneză, care a fost extinsă în 2016 pentru a include compania japoneză Mitsubishi Motors, a fost perturbată de arestarea lui Ghosn în Japonia, luni. Președintele alianței, personalitate marcantă a industriei auto mondiale, este acuzat de delicte financiare. Ghosn a construit alianța și lucra la aprofundarea legăturilor din cadrul acesteia, poate chiar printr-o fuziune dintre Renault și Nissan, la solicitarea guvernului francez, în pofida rezervelor puternice din cadrul companiei japoneze.

Procurorii japonezi au afirmat că Ghosn și directorul Greg Kelly, care a fost la rândul său arestat, au conspirat pentru a subestima la jumătate compensațiile primite de Ghosn din partea Nissan într-o perioadă de cinci ani, începând din 2010, față de suma reală de 10 miliarde de yeni (88,47 milioane dolari). Shin Kukimoto, procuror adjunct la Biroul procuraturii din districtul Tokyo, a declarat joi că instanța a aprobat reținerea lui Ghosn pentru 10 zile cu o zi înainte ca aceasta să aibă loc, dar nu a precizat dacă acesta a recunoscut acuzațiile.

”Pentru mine, viitorul alianței este foarte important. Este evident că în această eră trebuie să lucrăm împreună. Ar fi imposibil să ne separăm”, a declarat un oficial al Nissan întrebat despre arestarea lui Ghosn. Nissan a anunțat luni că o investigație internă declanșată după o informație venită din partea unui informator a arătat că Ghosn s-a folosit de banii companiei în interes personal și și-a subevaluat veniturile declarate timp de ani de zile.

Ghosn și Kelly nu au comentat acuzațiile și nu au putut fi contactați de Reuters. Procurorii au spus că Ghosn este reținut la centrul de detenție din Tokyo, care este cunoscut pentru regimul auster, departe de stilul său de viață luxos. Între restricții se numără interdicția de a dormi în timpul zilei și obligativitatea de a purta o mască la întâlnirile cu vizitatorii, pentru a preveni răspândirea bolilor.

Centrul de detenție este ”foarte rece în această perioadă a anului”, a scris pe Twitter antreprenorul pe internet Takufumi Horie, care a executat o condamnare pentru fraudă. Publicația Asahi Shimbun a relatat joi, citând surse, că Ghosn i-a cerut lui Kelly, prin email, să facă declarații false privind remunerația sa. Procurorii ar fi confiscat emailurile respective și le-ar putea folosi ca dovezi. Investigația internă a Nissan a constatat că Ghosn a dat ordin ca începând din 2002 circa 100.000 de dolari pe an să fie plătiți sorei sale mai mari ca remunerație pentru servicii de consultanță inexistente, potrivit unor surse citate de Yomiuri, cel mai mare cotidian din Japonia. Potrivit publicației, Nissan a aflat că sora lui Ghosn folosea un apartament de lux din Rio de Janeiro pe care compania îl cumpărase prin intermediul unei filiale din străinătate, dar nu a efectuat nicio activitate de consultanță pentru producătorul auto. Nissan a comunicat informațiile procurorilor. Acțiunile Nissan au închis în creștere cu 0,8%, urmând direcția pieței de capital japoneze, înainte de ședința board-ului.

Ca în criza din anii '30, când producătorii aruncau laptele pe câmp

Efectul războiului comercial: Fermierii americani își lasă culturile să putrezească

Fermierii americani care și-au încheiat activitățile de recoltare se confruntă cu o mare problemă, unde să depoziteze cantitățile uriașe de cereale pe care nu le pot vinde cumpărătorilor chinezi, iar pentru unii agricultori din Louisiana soluția este să le lase să putrezească, relatează Reuters. Unul dintre acești fermieri, Richard Fontenot, a arat sub 1.000 din cei 1.700 de acri cultivați cu soia, preferând să amestece plantele cu pământul decât să recolteze boabele în valoare de 300.000 de dolari. Cultura de soia a fost afectată de vremea nefavorabilă. În mod normal ar fi vândut-o chiar și așa, dar în acest an silozurile, deja pline, nu au fost interesate prea mult de recoltele deteriorate. Și în alte regiuni ale Statelor Unite cultivatorii de cereale ară culturi, le lasă să putrezească sau le depozitează pe pământ, în speranța că anul viitor vor obține prețuri mai bune, potrivit declarațiilor a peste 24 de fermieri, cercetători academici și creditori ai fermierilor.

Situația este unul dintre efectele războiului comercial dintre Statele Unite și China, care a redus puternic cererea de export și a supraaglomerat unitățile de depozitare a cerealelor. În Louisiana, până la 15% din culturile de plante oleaginoase sunt arate sau sunt prea deteriorate pentru a fi vândute, potrivit datelor analizate de angajații Louisiana State University. Situații asemănătoare sunt în regiuni din Mississippi și Arkansas. Grămezi de cereale, acoperite de zăpadă, mai pot fi văzute în Dakota de Nord și de Sud. Iar în Illinois și Indiana, unii fermieri încearcă să protejeze de animale sacii plini cu cereale.

Fermierii americani au plantat 89,1 milioane de acri cu soia, a doua cea mai mare suprafață din istorie, anticipând creșterea cererii din China.

Beijingul a impus însă tarife de 25% pentru soia provenită din SUA, ca reacție la tarifele impuse de Washington pentru exporturile chineze. Măsura Chinei a blocat practic exporturile de soia ale SUA în China, care anul trecut au valorat circa 12 miliarde de dolari.  China cumpără de obicei circa 60% din  soia vândută de SUA. Guvernul american a introdus un program de ajutor în valoare de 12 miliarde de dolari, pentru a ajuta fermierii să absoarbă costul războiului comercial. Până la jumătatea lunii noiembrie au fost plătiți 837,8 milioane de dolari.

Guvernul ia de la investiții ca să dea la salarii și pensii

A doua rectificare bugetară din acest an: reduceri de fonduri la Transporturi, Cercetare, Educație și Cultură; bani mai mulți pentru Muncă, Sănătate, Justiție, Interne

Guvernul taie fonduri de la ministerele Transporturilor, Agriculturii, Educației, Culturii și suplimentează sumele alocate ministerelor Muncii, Sănătății și Justiției, conform celui de-al doilea proiect de rectificare bugetară din acest an. "Ministerul Finanțelor Publice a elaborat proiectul celei de a doua rectificări bugetare din acest an, cu încadrarea în ținta de deficit bugetar de 2,97% din PIB. Rezultatele economice de până în prezent argumentează posibilitatea realizării unei valori nominale a produsului intern brut de 949,6 miliarde de lei, față de 907,9 miliarde de lei cât s-a estimat la fundamentarea bugetului inițial pe acest an și față de 945 miliarde de lei cât s-a estimat la elaborarea primei rectificări bugetare. Astfel, proiectul de rectificare bugetară are în vedere majorarea per sold a veniturilor bugetului general consolidat cu 228,9 milioane de lei, iar cheltuielile se majorează, per sold, cu suma de 365,6 milioane de lei", anunță Ministerul Finanțelor.

n Fonduri suplimentare:

- Ministerului Finanțelor - Acțiuni Generale: ^2,69 miliarde de lei din care: 1 miliard de lei dobânzi, 671,6 milioane de lei pentru contribuția României la bugetul U.E și 700 milioane de lei la Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului;

- Ministerului Muncii și Justiției Sociale: ^787 milioane de lei, în principal pentru alocații de stat pentru copii și drepturi pentru persoane cu handicap;

- Ministerului Sănătății: ^211,5 milioane de lei, în principal pentru asigurarea drepturilor salariale suportate de la bugetul de stat în cazul centrelor de permanență, a unităților și compartimentelor de primiri urgențe;

- Ministerului Justiției: ^138,5 milioane de lei per sold, din care 100 milioane de lei pentru cheltuieli de personal;

- Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice: ^85,2 milioane de lei per sold. S-au asigurat sume pentru derularea programelor/proiectelor cu finanțare externă nerambursabilă aferente cadrului financiar 2014-2020 (Programul Operațional Regional) ^98,42 milioane de lei;

- Ministerului Afacerilor Interne: ^70,6 milioane de lei per sold. S-au identificat economii la cheltuielile de personal și au fost asigurate 116 milioane de lei pentru plata pensiilor militare de stat;

- Bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate se majorează la cheltuieli cu suma de 600 milioane de lei pentru asigurarea sumelor necesare decontării serviciilor medicale, a medicamentelor cu și fără contribuție personală și a medicamentelor utilizate în programele naționale cu scop curativ;

- Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat : se majorează la cheltuieli cu suma de 45,4 milioane de lei;

Bugetului Asigurărilor pentru Șomaj :se majorează la cheltuieli cu suma de 82,6 milioane de lei;

n Diminuări:

"Diminuări au fost operate având în vedere gradul de execuție a cheltuielilor, în principal, la proiectele finanțate din fonduri europene la: Ministerul Transporturilor (-1,16 miliarde de lei), Ministerul Cercetării și Inovării (-228,9 milioane de lei), Ministerul Educației Naționale (-198 milioane de lei), Ministerul Culturii și Identității Naționale (-176,8 milioane de lei), Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (-166 milioane de lei), Ministerul Fondurilor Europene (-164,9 milioane de lei), Ministerul Finanțelor Publice (-128,5 milioane de lei), Ministerul Apelor și Pădurilor (-95,9 milioane de lei), Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (-71,6 milioane de lei), Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (-49 milioane de lei)", precizează Ministerul Finanțelor.

Posibil prejudiciu de peste 19 milioane de lei la CFR Marfă

Corpul de control al ministrului Transporturilor a constatat un posibil prejudiciu de peste 19 milioane de lei la CFR Marfă în urma unei licitații pentru transport de cărbune și a transmis organelor competente să evalueze dacă această acțiune reprezintă un prejudiciu pentru CFR Marfă.

Corpul de Control al ministrului Transporturilor, Lucian Șova, a constatat, în urma unor verificări la Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă "CFR Marfă" S.A, că instituția ar fi pierdut un posibil profit în valoare de peste 19 milioane de lei, în urma unei licitații pentru transport de cărbune, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi, de Ministerul Transporturilor. Astfel, societatea CFR Marfă a participat la licitația organizată de Complexul Energetic Oltenia având ca obiect transportul de cărbune. Comisia de licitație a prezentat o singură ofertă, potrivit documentelor puse la dispoziția organelor de control, deși putea să reoferteze, de mai multe ori, în interesul companiei. "Prin nereofertare, Corpul de control al ministrului Lucian Șova consideră că în acest caz s-au creat premisele necesare adjudecării în favoarea contracandidatului companiei de stat. Corpul de Control al ministrului Transporturilor, Lucian Șova, a transmis organelor competente să evalueze dacă această acțiune reprezintă un prejudiciu pentru CFR Marfă", se arată în comunicat.

 

Kosovo crește cu 100% taxele impuse produselor sârbe

Kosovo a crescut miercuri cu 100% taxele vamale impuse produselor sârbe, la o zi după noul său eșec de a adera la Interpol, din cauza unei ”campanii feroce” a Serbiei potrivit Priștinei, relatează AFP. Este vorba despre represalii fără precedent decise de Priștina vizând eforturile depuse de vecinul său cu scopul de a submina aderarea Kosovo la organizații internaționale. ”Această hotărâre intră în vigoare imediat”, a anunțat premierul kosovar Ramush Haradinaj, în urma unui vot al Guvernului.

Acesta este un răspuns dat ”agresivității Serbiei față de Kosovo prin toate mijloacele”, a subliniat șeful Guvernului kosovar. Aceeași taxă urmează să fie aplicată produselor bosniace. Bosnia-Herțegovina, la fel ca Sebia, nu ecunoaște independența Kosovo, proclamată în 2008.

Prețul petrolului: Trump mulțumește Arabiei Saudite

Președintele american Donald Trump a mulțumit miercuri Arabiei Saudite pentru scăderea prețului petrolului, la o zi după ce și-a exprimat susținerea neclintită față de Riad, la aproape două luni de la asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, în contextul unei multiplicări a unor îndemnuri la impunerea unor noi sancțiuni regatului, relatează AFP. ”Prețurile petrolului scad. Genial!”, s-a felicitat pe Twitter al 45-lea președinte al Statelor Unite. ”54 de dolari și era 82 de dolari înainte. Mulțumiri Arabiei Saudite, dar să mergem și mai jos”, a continuat el. Cursul barilului cotat la New York și Londra a atins, la începutul lui octombrie, cel mai înalt nivel din ultimii patru ani, în contextul în care investitori se temeau că sancțiunile americane impuse petrolului iranian aveau să scadă dramatic oferta de aur negru pe piața mondială. Cu scopul de a evita o penurie, Arabia Saudită, la fel ca Rusia, și-a crescut puternic extracția de țiței. Trump a salutat totodată ceea ce seamănă a o ”mare scădere a impozitelor”, benefică economiei Statelor Unite și întregii lumi. ”Este ca o scădere mare de impozite pentru America și pentru lume. Profitați”, a îndemnat el.

Bruxellesul respinge din nou bugetul Italiei

Comisia Europeană (CE) a respins din nou proiectul de buget pe 2019 al coaliției de extremă dreapta și populistă din Italia, care depășește cu mult constrângerile europene, deschizând, astfel, calea unor eventuale sancțiuni fianciare, relatează AFP. ”Prin ceea ce a pus pe masă acest Guvern italian, noi vedem un risc ca țara să se adâncească orbește în instabilitate (...). Deschiderea unei «proceduri de deficit excesiv» pe baza datoriei este justificată”, a anunțat vicepreședintele Comisiei Europene Valdis Dombrovskis. O asemenea procedură poate conduce la aplicarea unor sancțiuni financiare Italiei. Proiectul de buget pe 2019 prezentat de Guvernul italian nu respectă reglementările în vigoare în zona euro, iar Executivul de la Roma se expune astfel unei proceduri în vederea unei reduceri a deficitului, a anunțat Comisia Europeană, relatează Reuters.

”Criteriul datoriei (...) trebuie să fie considerat ca nerespectat, iar (...) o procedură de deficit excesiv pe baza datoriei este așadar justificată”, a apreciat Dombrovskis în această conferință de presă.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.