Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Avem un parc auto jalnic: o mașină din două e neconformâ tehnic

Ziarul de Vrancea
2 sep 2019 1503 vizualizări

Registrul Auto Român: Peste 45% din autovehiculele verificate în trafic anul acesta sunt neconforme tehnic, cu deficiențe majore n mai mult, una din 20 este un adevărat ‚pericol pe roți”

Registrul Auto Român a anunțat, ieri, că peste 1.700 de vehicule verificate tehnic în trafic, în primele șase luni ale anului, prezentau pericol iminent de accident. În total, au fost verificate 33.508 vehicule, fiind declarate neconforme 45,47% dintre acestea. Registrul Auto Român (RAR) a anunțat printr-un comunicat de presă că a verificat din punct de vedere tehnic în trafic, în primele 6 luni ale acestui an, 33.508 vehicule, în toată țara. În urma controalelor, inspectorii RAR au constatat deficiențe tehnice majore și/sau periculoase la 15.235 de vehicule (45,47%), declarate neconforme. „Cele mai des întâlnite deficiențe tehnice au fost la instalația electrică de iluminare și semnalizare (26,73%), emisii poluante (21%), punți, jante, anvelope și suspensie (11,56%), vizibilitate (12%) precum și la sistemele de frânare (4%) și direcție (1,5%). Aproximativ două procente dintre vehicule prezentau probleme legate de inspecția tehnică periodică (ITP fals, expirat sau anulat)”, a precizat RAR. În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, în prima jumătate a anului 2019 au fost aplicate aproape 11.000 de amenzi contravenționale și au fost retrase 8.689 de certificate de înmatriculare. „În situația în care una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară”, a transmis RAR. În plus, RAR a anunțat că peste 1.700 de vehicule verificate prezentau pericol iminent de accident. Reprezentanții instituției precizează că rezultatele controalelor desfășurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni.

Multe firme mari și cunoscute, sancționate pentru practici comerciale înșelătoare

n lista acestora și motivul sancțiunii, în articolul de mai jos

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a sancționat cu avertisment Evomag, Studio Moderna, Jumbo, Ikea România, Cristian 76 Tour și Fan Curier Express, în urma numeroaselor reclamații. Printre neregulile constatate se numără nerespectarea termenelor de livrare a produselor, montare a aparatelor de aer condiționat, aducerea la conformitate a produselor aflate în garanție, întârzierea livrării coletelor, refuzul dreptului de denunțare a contractului în 14 zile, precum și nerespectarea termenelor de restituire a contravalorii a pachetelor de servicii turistice asumate. „Ca urmare a numărului mare de reclamații înregistrate la Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a sancționat contravențional cu avertisment operatorii economici Evolution Prest Systems SRL (Evomag), Studio Moderna SA, Jumbo E.C.R. SRL, Ikea România SA., Cristian 76 Tour SRL și Fan Curier Express SRL”, se arată într-un comunicat de presă de luni al ANPC. Abaterile constatate au vizat, printre altele, nerespectarea termenelor privind livrarea produselor, montarea aparatelor de aer condiționat, aducerea la conformitate a produselor aflate în perioada de garanție, întârzierea livrării coletelor, refuzul dreptului de denunțare a contractului în 14 zile (conform OUG34/2014), precum și nerespectarea termenelor de restituire a contravalorii a pachetelor de servicii turistice asumate prin contract. Astfel, au fost stabilite următoarele termene: - termenul de răspuns la sesizare va fi de maxim 48 ore; - termenul de livrare a produselor: maxim 15 zile de la data achiziționării, iar termenul de montaj al aparatelor de aer condiționat de maxim 7 zile de la datata achitării serviciului; - toate termenele angajate de operatorul economic anunțate pe site, cât și spațiul de vânzare al punctelor de lucru vor fi respectate, operatorul economic va întreprinde toate demersurile pentru aducerea la îndeplinire a celor menționate anterior; - respectarea termenelor de restituire a contravalorii pachetelor de servicii turistice asumate prin contract; - respectarea condițiilor generale privind furnizarea serviciilor poștale, respectiv respectarea timpilor de livrare pentru toate tipurile de servicii poștale interne și internaționale, inclusiv termenele de returnare a contravalorii trimiterilor poștale către expeditor (sumele colectate de la destinatar). „Acțiunea va continua până când toți operatorii economici vor înțelege să depună diligențele necesare pentru a veni în întâmpinarea necesităților consumatorilor”,a precizat Horia-Miron Constantinescu, președinte ANPC.

Facebook vrea să elimine numărul de like-uri

n motivația măsurii ține de reacția celorlalți

Cea mai mare rețea socială testează în prezent posibilitatea ascunderii numărului de like-uri primite de o postare. În codul sursă al aplicației Facebook de Android a fost descoperit un nou mod de afișare a reacțiilor pe care prietenii le au la un anumit post. În acest caz, sunt afișate numele câtorva persoane care au dat like, însă lipsește cifra exactă a numărului de like-uri. Facebook a confirmat deja că ia în considerare ascunderea numărului de like-uri și că experimentează diverse modalități în care poate face acest lucru. Deocamdată, însă, modificarea nu este vizibilă pentru utilizatorii obișnuiți ai rețelei sociale. Facebook vrea să vadă, înaintea de a o implementa, în ce fel influențează numărul de postări și veniturile din reclame. Oficialii companiei cred că ascunderea numărului de like-uri ar putea scuti utilizatorii de presiunea și compararea cu prietenii care se bucură de mai mult succes. Asta, în concordanță, ar putea încuraja utilizatorii să posteze mai frecvent. Facebook a constat că o parte utilizatizatorilor șterg postările care au număr mic de like-uri, iar experiența acestui gen de insucces îi descurajează să posteze uneori. Compania americană realizează același tip de experiment și în cazul Instagram, produs care testează deja în șapte țări ascunderea numărului de like-uri. Până acum, Facebook nu a făcut publice concluziile acestor teste.

Samsung lansează un gadget de 2.000 de euro

este vorba de nou telefonul pliabil Galaxy Fold

Samsung va lansa oficial telefonul pliaibl Galaxy Fold pe 6 septembrie, scrie agenția sud-coreeană Yonhap News. Este posibil ca Galaxy Fold să fie prezentat și la târgul de tehnologie IFA Berlin care începe în 6 septembrie. Samsung nu a precizat dacă Galaxy Fold va fi prezentat la Berlin, compania anunțând pentru moment noi modele de frigidere și de cuptoare. Reamintim că Galaxy Fold ar fi trebuit lansat în aprilie, dar problemele descoperite de cei care au făcut review au forțat compania să amâne totul cu câteva luni. Surse din piață spun că Samsung a făcut modificările hardware și software pentru ca noul Galaxy Fold să nu mai aibă problemele grave care au dus la prima anulare. Unii spun că va exista și o versiune cu 256 GB stocare, în loc de cea clasică de 512 GB, astfel încât prețul să poată coborî sub 2.000 de euro.

Galaxy Fold, care putea fi în luna mai și la noi precomandat la prețul de 9.999 lei, ar fi trebuit să ajungă la primii clienți din SUA pe 26 aprilie și în Europa, pe 3 mai. Acest lucru nu s-a mai întâmplat. Și Huawei a amânat cu cinci luni lansarea telefonului pliabil Mate X de 2.300 euro (din iunie în noiembrie). Totul a pornit după ce mai mulți jurnaliști care au primit telefoanele în test au povestit că au avut probleme cu ecranul, o parte dintre ei îndepărtând de pe ecran o folie de protecție care părea a fi banală, dar care are un rol esențial în rezistența telefonului.

În iulie publicația BGR a scris că CEO-ul Samsung a admis că scandalul Galaxy Fold este jenant și că Samsung s-a cam grăbit cu lansarea când nu era totul gata. Koh promitea însă că problemele vor fi rezolvate.

Ce spune Samsung despre noul relefon: „Am lansat recent o nouă categorie în segmentul mobile: un smartphone care folosește multiple tehnologii și materiale noi pentru a crea un ecran suficient de flexibil încât să se plieze. Ne încurajează emoțiile ce au însoțit Galaxy Fold. În timp ce unii review-uri au spus că smartphone-ul are vast potențial, alții ne-au arătat că Fold are nevoie de mai multe îmbunătățiri pentru ca experiența utilizatorilor să fie cât mai plăcută. Am decis să amânăm lansarea Galaxy Fold pentru a evalua în întregime feedback-ul și pentru a face mai multe teste interne. Vom anunța în săptămânile următoare noua dată de lansare. Primele concluzii, după ce am inspectat problemele la display semnalate de jurnaliști arată că ar putea fi asociate cu un impact în părțile de jos și de sus expuse ale balamalei. A fost un caz unde performanța ecranului a fost afectată de substanțe care au intrat sub el. Vom lua măsuri pentru a ranforsa protecția ecranului și vom îmbunătăți și modul în care îi informăm pe utilizatori despre cum să folosească display-ul și stratul protector, încât să obțină cât mai mult de la terminalul lor Galaxy Fold”.

Costul cu forța de muncă a crescut în România

Costul orar cu forța de muncă, un indicator al poverii salariale pentru angajatori, a crescut în al doilea trimestru al acestui an cu 12,46%, forma ajustată după numărul zilelor lucrătoare, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, cele mai mari creșteri fiind înregistrate în activitățile de învățământ, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (INS). În primul trimestru, costul orar cu forța de muncă a crescut cu 16,35%, forma ajustată, comparativ cu aceeași perioadă din 2017. În al doilea trimestru al acestui an, față de același trimestru al anului trecut, cele mai mari creșteri ale costului orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au regăsit în activitățile de învățământ (21,81%), în construcții (18,28%) și în activități de spectacole, culturale și recreative (17,78%). Creșterile cele mai mici ale costului orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) s-au înregistrat în informații și comunicații (6,67%), în industria extractivă (7,48%), în sănătate și asistență socială (8,09%) și în intermedieri financiare și asigurări (8,47%). Față de trimestrul I 2019, costul orar al forței de muncă (în formă ajustată după numărul zilelor lucrătoare) a crescut cu 5,70%.Cele mai mari creșteri s-au înregistrat în producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (21,68%), în intermedieri financiare și asigurări (16,88%) și în tranzacții imobiliare (11,43%).

Consiliul Concurenței analizează o tranzacție a OMV Petrom

Consiliul Concurenței a anunțat ieri că analizează tranzacția prin care OMV Petrom Marketing preia stațiile de distribuție carburanți deținute de compania Art Petrol, iar operațiunea ar depăși pragurile valorice prevăzute de lege. „În conformitate cu prevederile Legii concurenței (nr. 21/1996), această operațiune este o concentrare economică ce depășește pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenței. Consiliul Concurenței va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilității sale cu un mediu concurențial normal și va emite o decizie în termenele prevăzute de lege”, arată autoritatea de concurență într-un comunicat. Eventualele observații și puncte de vedere pot fi transmise autorității de concurență în termen de 20 zile. Parte a segmentului Downstream Oil din cadrul grupului OMV Petrom, OMV Petrom Marketing opera, la sfârșitul anului 2018, o rețea de 794 de stații de distribuție pe piața regională a carburanților, sub două mărci, OMV și Petrom, acoperind România (564 de stații), Republica Moldova, Bulgaria și Serbia și oferind o gamă completă de produse și servicii. De asemenea, OMV Petrom Marketing activează și pe segmentul vânzărilor cu ridicata de produse petroliere, deservind o gamă largă de clienți industriali. Art Petrol SRL deține opt stații de distribuție localizate în București și în județele Ilfov, Ialomița, Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu și Argeș.

Prețurile la producătorii din industrie au accelerat în iulie

Prețurile producției industriale pe total - piața internă și piața externă - au crescut cu 4,2% în iulie, față de aceeași lună a anului trecut, ritm crescut față de cel înregistrat în luna precedentă, arată datele publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). În iunie, prețurile producției industriale pe total (piața internă și piața externă) au crescut cu 3,3%, față de aceeași lună a anului trecut. În luna iulie, față de luna anterioară, prețurile producției industriale pe total (piața internă și piața externă) au crescut cu 0,7%. În iulie, față de aceeași lună a anului trecut, cea mai mare creștere a prețurilor s-a înregistrat în producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (^19,76%). Pe marile grupe industriale, cel mai mare avans s-a înregistrat în industria energetică (^9,12%). Prețurile producției industriale reprezintă o măsură a prețurilor solicitate de către producători pentru produsele sau serviciile livrate în primul stadiu de comercializare.

Listele cu persoanele juridice aprobate în cadrul Programelor Rabla și Rabla Plus

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat că a publicat liste noi cu persoanele juridice acceptate în programele Rabla și Rabla Plus, ca urmare a aprobării dosarelor de finanțare în ședințele Comitetului de Avizare din data de 27 și 30 august. Programul Rabla este de stimulare a înnoirii parcului auto național, iar Rabla Plus vizează reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic. „Pentru Programul Rabla au fost acceptate 115 dosare pentru 225 autovehicule și 1 contestație pentru 3 autovehicule. Pentru Programul Rabla Plus au fost acceptate 64 dosare pentru 142 autovehicule dintre care 109 pur electrice și 33 electrice hibride”, arată un comunicat al AFM. Listele persoanelor juridice care au fost acceptate în cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul AFM, la secțiunile aferente Programelor Rabla și Rabla Plus. Persoanele juridice care au fost acceptate se pot adresa producătorilor/ dealerilor auto validați în Programele Rabla și Rabla Plus, listele acestora fiind disponibile pe site-ul instituției.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.