MOZAIC ȘTIRI ECONOMCE: Amenzi drastice pentru firmele occidentale care vând produse de calitate îndoielnică
Aanul trecut, piața farmaceutică a crescut cu circa 13%,
Piața farmaceutică din România, incluzând medicamente cu și fără prescripție, a înregistrat în 2018 o creștere de 13,4% față de anul anterior, atingând nivelul de 3,374 miliarde euro, conform datelor furnizate de firma de cercetare de piață IMS și citate de Zentiva, unul dintre principalii producători locali de medicamente. Conform datelor statistice furnizate de IMS, Zentiva a avut în 2018 un preț mediu de producător de 7,84 lei, cu 4% în creștere față de media de 7,52 lei din 2017. Ca referință, prețul mediu de producător la nivelul întregii piețe farmaceutice locale a fost în 2018 de 25,9 lei, cu 8% mai mare față de media de 24 lei din 2017, potrivit unui raport transmis de Zentiva (simbol bursier SCD) Bursei de Valori București (BVB). Alți producători locali cu tradiție pe piața medicamentelor sunt: Ranbaxy (Terapia) Cluj, Antibiotice Iași, Labormed, Biofarm. Principalii importatori de produse farmaceutice sunt: Sanofi, Hoffmann la Roche, Novartis, Pfizer, Glaxo SmithKline. În ceea ce privește prețul mediu al produselor Zentiva (produse finite și mărfuri) pe unitatea farmaceutică vândută a fost de 4,37 lei în 2018 (4,61 lei în 2017), scăderea datorându-se mix-ului de produse și forme de ambalare. Portofoliul de produse al Zentiva SA include 130 de produse de uz uman, în forme solide (comprimate, capsule, peleți) și soluții injectabile. Societatea a încheiat anul 2018 cu un profit net de 262,62 milioane lei. Cifra de afaceri netă înregistrată a fost de 461,4 milioane lei. Activitatea de export a produselor finite și mărfurilor a reprezentat anul trecut 59% din total venituri din vânzări (252 milioane lei), față de 53% în 2017 (213 milioane lei). Exporturile de medicamente au fost realizate printr-o societate din cadrul Grupului Sanofi (Sanofi Winthrop), respectiv printr-o societate din cadrul Grupului Zentiva (Zentiva k.s.), și au fost destinate în principal piețelor din Uniunea European. Ponderea produselor OTC în Zentiva SA (medicamente vândute fără prescripție) în vânzări a fost de 11% în 2018 față de 14% în anul precedent. Zentiva avea la sfârșitul anului trecut 578 de angajați.
Pierdem 5 miliarde de euro din cauza lipsei forței de muncă în hoteluri
u “deci pe zona de fiscalitate stăm foarte bine și cred că suntem fruntași în Europa pentru că plătim cele mai puține taxe cumulate. Dar sunt multe și ne cam încurcă un pic”, susțin reprezentanții din turism
Hotelierii de pe litoral susțin că majoritatea problemelor din turism au fost rezolvate în ultimii ani, dar spun că cea mai mare dintre acestea, cea legată de forța de muncă, nu a fost soluționată, precizând că România pierde astfel aproximativ cinci miliarde de euro. Reprezentanții Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) au declarat, miercuri, la Constanța, într-o conferință de presă la care a fost prezent și ministrul Turismului, Bogdan Trif, că în ultimii ani problemele din turism s-au rezolvat, „în special pe zona de fiscalitate”. „Sper să nu fie o rezolvare temporară. Am obținut vouchere de vacanță, TVA de 5 la sută, salariul minim pe economie pentru străini e la fel ca și pentru români… Deci pe zona de fiscalitate stăm foarte bine și cred că suntem fruntași în Europa pentru că plătim cele mai puține taxe cumulate. Dar sunt multe și ne cam încurcă un pic”, a spus Mohammad Murad, președintele FPTR. El susține însă că România pierde în jur de 5 miliarde de euro pentru că nu se găsește o soluție pentru lipsa forței de muncă în domeniu și a oferit și o rezolvare: angajați din Etiopia. „Am cerut de repetate ori să încercăm să găsim soluții pentru așa numitul fisc unic de plată, pentru că, vă spun foarte sincer, România pierde în jur de 5 miliarde de euro pentru două decizii care trebuie să fie luate urgent. Prima privind forța de muncă. Pentru că multe hoteluri nu deschid pentru că nu au forță de muncă. Eu am fost personal plecat după forță de muncă în străinătate și vă spun că am ajuns într-o țară unde sunt peste 20 de milioane de șomeri, în Etiopia. Costul este mic, 3-400 de dolari pe lună. Dacă ne gândim și uman este foarte ok să vină, pentru că putem să găsim soluții, au și ei familie, copii”, a spus Murad. Potrivit președintelui FPTR, a doua mare problemă nerezolvată din domeniul turismului este cea referitoare la creșterea producției, prin eliminarea birocrației. „Cerem Ministerului (Turismului – n.r.) și Guvernului actual să ne ajute astfel încât să eliminăm cât se poate de mult birocrația privind întocmirea actelor necesare pentru aducerea forței la muncă. Este foarte normal să nu mai dăm mesaje să vină românii înapoi. Orice persoană care poate să-și asigure un confort mai bun și un venit mai mare, că e român, că e turc, că e arab, că e francez, să se ducă după venit mai mare. Asta înseamnă piața deschisă. Deci dacă putem aduce oameni de afară, de ce nu să plece românii cu 2.000 de euro salariu acolo, sau 2.500, până să ajungă la noi salariile la fel de mari. (…) Putem investi cu mai multă încredere, pentru că este nevoie, dar facem apel ca Guvernul să găsească soluții pentru birocrația locală. (…) Orice autorizație pentru construirea unui hotel sau restaurant, actele durează mai mult decât investiția”, a mai declarat Mohammad Murad.
Ministrul Turismului: Deschiderea sezonului estival a fost un success
u litoralul este vândut în proporție de 70 la sută, arată statisticile Federației Patronatelor din Turismul Românesc
Ministrul Turismlui, Bogdan Trif, spune că deschiderea sezonului estival a fost un succes, pe litoral se află mulți turiști în această perioadă, iar prim-vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc, Nicolae Bucovală, a precizat că până în prezent litoralul este vândut în proporție de 70 la sută. Bogdan Trif a declarat miercuri, într-o conferință de presă susținută la Constanța, că deschiderea sezonului estival a fost un succes, iar faptul că mulți turiști s-au aflat pe litoral în această minivacanță este un lucru îmbucurător. “Și anul acesta deschiderea sezonului estival a fost un succes. Am avut foarte mulți turiști, ceea ce este un lucru îmbucurător. Ca în fiecare an, am fost în Vama Veche. Cred că a fost un număr record de turiști, de petrecăreți, s-a distrat lumea până dimineață. Cred că este un bun start pentru sezonul estival și, cu siguranță, anul acesta o să avem un număr record de turiști la malul mării”, a afirmat ministrul Turismului. El a precizat că este mulțumit de ceea ce a găsit pe litoral în această perioadă, spunând că există două echipe de control de la Ministerul Turismului care vor rămâne în această zonă pe toată perioada verii. “Am fost și în Mamaia, dar seara, de foarte mult timp, mi-o petrec în Vama Veche. Am fost în toate stațiunile, am constatat că sunt foarte multe lucruri bune, dar din păcate, mai sunt și lucruri care lasă de dorit. Niciodată nu am pus accentul pe acest aspect. Vreau doar să vă spun că avem două echipe de control, am avut până acum patru, care o să rămână permanent, pe toată durata sezonului. Bineînțeles că la început o să mergem pe prevenție, am dat foarte multe măsuri, o să verificăm cu strictețe dacă aceste măsuri se respectă. Dacă nu, cu siguranță, cei care aduc o pată vor fi sancționați. În mare parte sunt mulțumit de ceea ce am găsit”, a afirmat Trif. Ministrul a mai spus că sunt multe hoteluri de pe litoralul românesc care rivalizează cu cele din străinătate. “Am fost ieri într-un hotel de trei stele și vreau să vă spun că, dacă mergem în Grecia sau în Turcia, un astfel de hotel avea patru, cinci stele. Nu trebuie să mergem doar pe negativ, avem și foarte multe lucruri frumoase. În momentul în care arătăm doar ce este urât, oamenii uitându-se la știri la televizor, în momentul în care văd doar rău, rău, aleg altă destinație. Deci trebuie să arătăm și lucrurile bune”, a explicat Trif. La rândul său, prim-vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc, Nicolae Bucovală, a spus că în această minivacanță pe litoral au fost peste 40.000 de turiști și că hotelierii așteaptă și miercuri alte persoane care vor să stea câteva zile la malul mării. El a afirmat că pentru acest sezon estival litoralul este vândut în proporție de 70 la sută. “La ora aceasta litoralul este vândut în proporție de 70 la sută. Deci mai avem pe undeva începând cu 15 mai să mai vindem 30 la sută din litoral. Stăm bine, chiar foarte bine. La capitolul investiții, am mai discutat de câte ori ne-am întâlnit, nu stăm rău, se vede de la an la an că litoralul arată altfel și aici poate să ne confirme și domnul ministru prin vizitele pe care le face”, a precizat Bucovală.
Milionarii își părăsesc țările natale pe măsură ce taxele cresc
Aproximativ 108.000 de milionari au migrat peste granițe anul trecut, o creștere de 14% față de anul precedent și dublă față de nivelul din 2013, transmite Bloomberg. Australia, SUA și Canada sunt destinațiile de top, în timp ce China și Rusia sunt cei mai mari perdanți. 3.000 de milionari au părăsit Marea Britanie anul trecut, Brexit și impozitele fiind principalele motive posibile. Cifrele migrațiilor milionarilor lumii indică condițiile realității actuale - cum ar fi crima, lipsa oportunităților de afaceri sau tensiunile religioase. Australia preia locul în cele mai multe „liste de dorințe” din punct de vedere al destinațiilor pentru imigranți, datorită siguranței, a lipsei impozitului pe succesiune și a legăturilor puternice de afaceri cu China, Japonia și Coreea de Sud. De asemenea, Australia se evidențiază prin creșterea susținută, de la ieșirea aproape intactă din criza financiară și evitarea recesiunii în ultimii 27 de ani. În 2018, SUA a fost cea de-a doua destinație populară, cu opțiunile preferate în New York, Los Angeles, Miami și zona San Francisco Bay. Constrângerile Chinei în ceea ce privește ieșirile de capital din ultimii ani au determinat schimbări atât la nivelul activelor, cât și al populației. Unii asiatici bogați se deplasează, de asemenea, în țările dezvoltate care asigură un confort mai mare sau extind oferta educațională pentru copiii lor. Migrarea persoanelor cu venituri mari din China și India nu reprezintă neapărat o sursă de îngrijorare pentru economia țării, având în vedere că numărul celor care dobândesc statutul de milionar este mai mare decât cel al cetățenilor bogați care părăsesc statul. Piețele emergente volatile au continuat să alimenteze migrațiile, Turcia pierzând anul trecut 4.000 de milionari, al treilea an la rând în care mulți au părăsit țara. Aproximativ 7.000 de milionari au părăsit Rusia anul trecut, deoarece țara s-a confruntat cu sancțiunile impuse pentru anexarea Crimeei. Dorința de confidențialitate îi determină, de asemenea, pe cetățenii bogați să își reconsidere locul de reședință. 26% dintre milionarii lumii vor începe să își planifice imigrația anul acesta, un record din acest punct de vedere, potrivit raportului Knight Frank 2019.
Cristiano Ronaldo ar fi cumpărat cea mai scumpă mașină din lume
u fotbalistul a plătit pentru un Bugatti La Voiture Noire suma de 11 milioane de euro
Atacantul echipei Juventus Torino, Cristiano Ronaldo, ar fi cumpărat cea mai scumpă mașină din lume: Bugatti La Voiture Noire cu 11 milioane de euro, scrie dailymail.co.uk. Deși constructorul francez nu a anunțat numele cumpărătorului, acesta ar fi jucătorul portughez. Bugatti La Voiture Noire a fost lansată cu ocazia împlinirii a 110 ani de existență a constructorului, ca un omagiu adus modelului Type 57SCs Atlantic, din anii '30. Mașina, care costă 11 milioane de euro, a fost prezentată la Salonul de la Geneva. Ronaldo este un mare colecționar de mașini, el mai având în garaj un Mercedes C Class Sport Coupe, un Rolls-Royce Phantom, un Ujn Ferrari 599 GTO, un Lamborghini Aventador LP700-4, un Aston Martin DB9, un McLaren MP4 12C și un Bentley Continental GTC Speed.
ANAF vrea terenurile lui Dan Voiculescu
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a cerut să-i fie atribuit pentru uz propriu un imobil care a aparținut familiei omului de afaceri Dan Voiculescu, compus din 3 hectare de teren și clădiri, inclusiv cu destinația de birouri, potrivit unui document analizat de Profit.ro. Terenul și clădirile sunt evaluate la 76,25 milioane de lei. Conform Profit.ro, ANAF intenționează să folosească noua locație ca sediu pentru Direcția Generală a Vămilor. Imobilul, situat pe strada Gârlei nr. 1 D, sector 1, București, a fost confiscat în vederea acoperirii prejudiciului de peste 60 milioane euro stabilit de procurori și confirmat de instanță în dosarul ICA. În acest dosar, Voiculescu a fost condamnat în 2014 la 10 ani de închisoare, din care a executat mai puțin de 3 ani, fiind eliberat condiționat în 2017. Imobilul este compus din teren intravilan de 29.220 metri pătrați și construcții nerezidențiale - clădiri cu destinație de birouri, laboratoare, depozite și magazii, garaj, atelier mecanic/auto/reparații/sudură/tâmplărie/întreținere, pichet incendiu, arhivă.
The Guardian a înregistrat profit brut pentru prima dată din 1998
Publicația The Guardian a înregistrat un profit brut de 800.000 de lire sterline, pe 2018 - 2019, pentru prima dată din 1998, și una dintre cele mai importante reveniri pe piața media britanică recentă. Acestea au fost rezultatul strategiei duse de directorul David Pemsel și redactorul-șef Katharine Viner, care ocupă aceste funcții din 2015. Viner este prima femeie care ocupă această funcție la The Guardian. Din 2015 până astăzi, cei care au părăsit ziarul și cei ale căror posturi au fost restructurate, în total au dispărut 450 de poziții, dintre care 120 din editorial. O altă economie făcută în ultimul an, care a însemnat câteva milioane, a fost în ceea ce privește costurile de producție, The Guardian apărând în format tabloid. Per ansamblu, costurile au fost reduse cu 20%. Din 2009 - 2010, când efectele crizei financiare încă erau resimțite, până în 2014 - 2015, pierderile anuale ale The Guardian au fost de 26, 22, 37, 28, 23, respectiv 34 de milioane de lire sterline, ridicându-se la 57 de milioane de lire sterline pentru 2015 - 2016. Mult timp, The Guardian a fost împotriva ideii de a cere cititorilor să plătească pentru conținutul online.
Scădere record pentru vânzările de iPhone
Vânzările de iPhone au înregistrat o scădere record, de 17%, în primele trei luni ale acestui an, însă prezintă semne de stabilizare, informează BBC. Apple a declarat că veniturile încasate din vânzările iPhone au scăzut la 31 de miliarde de dolari. Compania a avertizat cu privire la încetinirea vânzărilor pentru iPhone la începutul acestui an, în special în China, unde Apple concurează cu rivalii mai ieftini, cum ar fi Huawei Technologies și Xiaomi. Profitul pentru al doilea trimestru a scăzut la 11,5 miliarde de dolari, comparativ cu 13,8 miliarde dolari în aceeași perioadă cu un an în urmă. Cu toate acestea, directorul executiv al Apple, Tim Cook, a declarat că vânzările au fost mai puternice spre sfârșitul lunii martie, inclusiv în China, unde prețurile pentru iPhone au fost reduse, pentru a stimula cererea, iar Apple estimează sporiri ale venitului pentru trimestrul actual, între 52,5 miliarde și 54,5 miliarde de dolari. Cook a declarat că ajustările de prețuri din China, impozitele mai reduse în acea regiune și noile tranzacții comerciale și de finanțare au ajutat la redresarea vânzărilor, spre sfârșitul trimestrului. Acesta a subliniat, de asemenea, îmbunătățirea cererii pentru produse precum Apple Watch, în urma progreselor înregistrate în negocierile comerciale dintre SUA și China.