Economic

Ministerul de Finanțe se pregăște să ia un împrumut uriaș

Ziarul de Vrancea
25 ian 2018 804 vizualizări

 “România este în CRIZĂ. O criză care va ajunge la nivel de alertă la jumătatea acestui an”, susține Florin Cîțu

Vicepreședintele PNL Florin Cîțu a declarat, joi, că Ministerul Finanțelor pregătește o echipă de negociatori pentru a contracat un împrumut, „al doilea ca mărime din istoria României” pentru ca țara să nu se prăbușească, afirmând că parteneri strategici discută la Davos despre „criza românească”. ”«Criza românească», o certitudine! Trebuie să știți adevărul. Un povestitor, care lucrează într-o instituție într-o țară adevărată, partener strategic al României, mi-a arătat un document. L-am citit și sunt două concluzii importante. Una ați mai auzit-o enunțată de mine dar a doua este informație bombă. Partenerii noștri strategici au dat verdictul. România este în CRIZĂ. O criză care va ajunge la nivel de alertă la jumătatea acestui an”, a scris vicepreședintele PNL Florin Cîțu, pe Facebook. Florin Cîțu a afirmat că la Davos „partenerii noștri” vorbesc despre o „criză romanească” în trei dimensiuni: „criza politică și instituțională”, „criza economică profundă generată de dezechilibre economice vizibile și ușor de anticipat” și „criza morală a societății românești”. Cele trei dimensiuni ale “crizei românești” oferă motive de îngrijorare atât din punct de vedere al intereselor economice ale partenerilor noștri, dar si din punct de vedere geostrategic și al funcționării statulului de drept, spune vicepreședintele PNL. Florin Cîțu afirmă că își dorește ca măsurile sugerate de material respectiv să nu fie aplicate niciodată României. „Prestația lamentabilă, a nu mai puțin de 2 guverne PSD în doar 12 luni, a generat o profundă criză de comunicare și credibilitate în ochii partenerilor noștri occidentali. Atacul la legile justiției a întregit tabloul care arată că România nu este guvernată”, a spus Cîțu. Florin Cîțu afirmă că MFP pregătește o echipă de negociatori pentru a contracta un împrumut, „al doilea ca mărime din istoria României”. „Și acum bomba. Ministerul Finanțelor Publice pregătește echipa de negociatori pentru a contracta un împrumut mare. Al doilea ca mărime din istoria României. Dragnea și Valcov nu ne spun, încă, de unde vor lua împrumutul. FMIÂBMÂCE (dobanzi mai mici dar reforme mai dure și control) sau un grup de bănci private cu legături strânse cu o țară vizitata recent de Liviu Dragnea (sic!)?”, scrie Cîțu. Liberalul afirmă că Liviu Dragnea va contracta acest împrumut pentru ca România să nu se „prăbușească”, adăugând că liderul PSD ar trebui întrebat dacă va face un refrendul înainte de a lua împrumutul. „România este în CRIZA și deja se vorbește în mediile occidentale de așa numita «criză românească» (vezi lipsa României de la Davos, Bulgarii sunt acolo). Iar pentru a nu ne prăbuși, Dragnea va lua un împrumut mare. Întrebarea pe care ar trebui să i-o puneți toți lui Liviu Dragnea: Dragnea, ai de gând să faci un referendum înainte să iei acest împrumut (al doilea ca mărime din istoria României)?”, scrie Cîțu.

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.