Economic

Jianu: În acest moment Guvernul nu are bani pentru programul Start-Up Nation

Ziarul de Vrancea
4 sep 2017 550 vizualizări

“Nu avem un număr de contracte semnate în fiecare zi, nu am văzut proiecte demarate”, susține Florin Jianu, președintele CNIPMMR

Guvernul nu are bani în acest moment pentru proiectele declarate câștigătoare în programul Start-Up Nation, pentru că nu a existat o rectificare bugetară în luna august, a declarat, luni, Florin Jianu, președintele Consiliului Național pentru Întreprinderile Private Mici și Mijlocii (CNIPMMR), într-o conferință de presă. "Încep să mă îngrijorez pentru că nu s-a făcut rectificare bugetară, iar programul Start-Up Nation este în continuare pe credite de angajament. Am acceptat acest lucru la începutul anului, când am creat programul, pentru că nu era logic și normal să încarci bugetul de stat cu credite bugetare, să blochezi o sumă de aproape 2 miliarde de lei pe care nu îi foloseai decât în a doua jumătate a anului", a spus Jianu. Potrivit oficialului CNIPMMR, dacă această rectificare, care de obicei se făcea în august, nu a avut loc, înseamnă că nu există în acest moment bani pentru plata proiectelor. "Ministerul (pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat — n. r.) ar trebui să spună zilnic și asumat câte proiecte sunt evaluate în acest moment, pentru că apar tot felul de cifre, unii întreprinzători îmi spun că nici măcar nu au primit un semn în acest sens. De asemenea, ar trebui să existe pași asumați din partea Guvernului în ceea ce privește plățile, pentru că s-au semnat niște contracte, iar semnarea nu știm dacă a continuat, nu avem un număr de contracte semnate în fiecare zi, nu am văzut proiecte demarate", a continuat Jianu. El a mai spus că o rectificare bugetară ar putea să aibă loc abia în luna octombrie. "Suntem deja la începutul lunii septembrie și am înțeles din surse neoficiale că rectificarea ar urma să fie undeva în octombrie, nu s-a făcut una în august pentru că probabil ar fi trebuit să fie negativă. Noi nu credem că în octombrie rectificarea va fi pozitivă, pentru că, pe măsură ce timpul trece, de fapt se afundă într-un deficit din ce în ce mai mare, s-au crescut salariile și pensiile, investițiile sunt la un minim istoric", a susținut Jianu. Rezultatele finale ale programului din acest an Start-Up Nation arată că au fost depuse 19.026 planuri validate, din care 8.600 ar intra la finanțare. Programul Start-Up Nation are un buget de 1,7 miliarde de lei în acest an, iar suma maximă pe care o poate primi o firmă este de 200.000 de lei.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.