Economic

Guvernul a stabilit cum se va plăti CAS și CASS

Ziarul de Vrancea
1 mar 2018 1095 vizualizări

Termenul de depunere a declarației 600 a fost prelungit până pe 15 aprilie u nu a fost însă modificat șI Codul Fiscal în acest sens

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că Ministerul Finanțelor Publice va lansa, ieri, în dezbatere publică, modificările pe care vrea să le aducă la Codul fiscal astfel încât să rezolve problemele din jurul Declarației 600. Reamintim că, în acest moment, Executivul a prelungit până pe 15 aprilie termenul de depunere a Declarației 600, dar nu a modificat în Codul fiscal și primul termen de plată, stabilit pentru 25 martie. „Guvernul va introduce astăzi în dezbatere publică varianta declarației, urmând ca cele mai bune propuneri să fie asumate și incluse în cadrul proiectului final. Sunt convinsă că aceasta este o veste bună pentru cei care aveau un val mărit de așteptare în ceea ce privește această declarație”, a arătat premierul Dăncilă, în debutul ședinței de Guvern de joi. Șefa Executivului a prezentat și câteva principii care ar urma să guverneze situația contribuabililor care obțin venituri din activități independente, dividende, chirii, arendă, etc:

- contribuabilii vor depune o singură declarație, „în loc de șapte”.

- încadrarea ca plătitor de CAS și CASS se va face în funcție de venitul estimat pentru anul curent, independent de venitul realizat în anul precedent.

- plățile pentru impozitul pe venit, CAS și CASS se fac la venitul estimat pentru anul curent și nu la venitul realizat în anul precedent.

- va fi un singur termen de plată: 31 martie a anului următor celui în care se realizează veniturile.

- va fi eliminată obligația de a efectua termene anticipate, „ceea ce conduce la eliminarea dobânzilor și penalităților”. Totuși, contribuabilul va putea alege să facă plăți și în cursul anului.

- se va acorda bonificație în cazul efectuării de plăți înainte de termenul limită de plată.

- Guvernul își propune să încurajeze depunerea Declarației 600 prin Spațiul Privat Virtual. „Pentru acest lucru se acordă chiar o bonificație”, a spus Viorica Dăncilă.

- calitatea de asigurat se va dobândi de la data depunerii declarației unice și nu de la data efectuării plății, așa cum este în prezent.

- persoanele fără venituri sau cu venituri mici vor fi asigurate în sistemul de sănătate timp de 12 luni dacă vor plăti CASS la nivelul a 6 salarii minime brute (6 x 1.900 lei), față de nivelul a 12 salarii minime brute, cât este în prezent.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.