Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Guvernul a amânat cu șase luni plata în același cont unic a contribuțiilor sociale

Ziarul de Vrancea
28 dec 2017 1249 vizualizări

Amânarea termenului de aplicare s-a stabilit având în vedere modificările legislative recent adoptate în domeniul fiscal

Guvernul a aprobat joi o ordonanță de urgență care prelungește cu șase luni termenul de intrare în vigoare a normei privind efectuarea plății obligațiilor fiscale administrate de organul fiscal central într-un singur cont unic, de la 1 ianuarie 2018 la 1 iulie 2018. ”Plata în același cont unic a contribuțiilor sociale, precum și a impozitului pe profit/venit/dividende, impozitului pe veniturile microîntreprinderilor sau impozitul specific unor activități va intra în vigoare începând cu 1 iulie 2018”, se arată în comunicat. Astfel, până la 1 iulie 2018, vor putea fi utilizate cele două conturi unice valabile până la 31 decembrie 2017. Măsura are scopul să protejeze contribuabilii de bună-credință, care vor evita astfel riscul depunerii de cereri pentru corectarea erorilor din documentele de plată sau de calculare a obligațiilor fiscale accesorii în cazul nevalabilității plății, potrivit Guvernului.”Amânarea termenului de aplicare s-a stabilit având în vedere modificările legislative recent adoptate în domeniul fiscal, care implică din partea contribuabililor conformarea la noile cerințe de raportare și îndeplinire a obligațiilor declarative și de plată. În prezent, în unul dintre cele două conturi de la Trezorerie, sunt achitate impozitul pe profit/venit/dividende, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor sau impozitul specific unor activități, iar în celălalt sunt plătite contribuțiile la pensie, sănătate și șomaj”, se arată în comunicat.

Angajații ANAF vor primi 15% din încasările obținute prin amenzi și sancțiuni

Începând din 2018, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), prin înființarea unei activități finanțate integral din venituri proprii, poate reține, ca venituri proprii, o cotă de 15% din sumele stabilite prin acte administrativ-fiscale, arată un proiect normativ al Ministerului Finanțelor.

Actele administrativ-fiscale respective pot fi, potrivit proiectului, procese verbale de constatare și sancționare a contravențiilor și hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală care au la bază sesizări ale ANAF rămase definitive în sistemul căilor de atac, reprezentând: a) impozite, taxe și contribuții, stabilite suplimentar prin decizii de impunere, stinse prin încasare, compensare sau executare silită; b) obligații fiscale accesorii stabilite de organele fiscale, stinse prin încasare, compensare sau executare silită; c) valoarea sumelor încasate din valorificarea bunurilor confiscate prin procese verbale de constatare și sancționare a contravențiilor ale ANAF; d) repararea prejudiciului material și sume confiscate prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală care au la bază sesizări ale ANAF, stinse prin încasare, valorificare sau executare silită. Veniturile proprii amintite mai sus „se utilizează pentru acordarea de premii personalului Agenției Naționale de Administrare Fiscală”. Iar acordarea premiilor lunare „se face în condițiile prevăzute de Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare”, precizează inițiatorii. „Este necesară introducerea unui sistem de cointeresare a personalului din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală care participă la obținerea unor rezultate performante pentru asigurarea unei creșteri semnificative și constante a veniturilor colectate la bugetul general consolidat”, argumentează inițiatorii.

„Constituirea veniturilor se face din sumele stinse într-un exercițiu financiar, cu condiția ca actele prevăzute la alin. (1) prin care au fost stabilite sumele respective să rămână definitive în sistemul căilor de atac în același exercițiu financiar. În situația în care exercițiul financiar în care se sting sumele diferă de exercițiul financiar în care actele prevăzute la alin. (1) rămân definitive în sistemul căilor de atac, constituirea veniturilor se face din veniturile bugetare ale exercițiului financiar în care cele două condiții, respectiv stingerea și rămânerea definitivă, sunt îndeplinite cumulativ”, mai arată inițiatorii proiectului.

Excedentul anual rezultat din execuția bugetului de venituri și cheltuieli al activității se reportează în anul următor cu aceeași destinație, conform prevederilor legale în vigoare.

Transgaz vrea să cumpere Vestmoldtransgaz din Republica Moldova

Transportatorul național de gaze Transgaz (simbol bursier TGN) a anunțat că Eurotransgaz SRL, societate înființată la Chișinău având ca asociat unic Transgaz, a depus ieri cererea de participare la concursul investițional de privatizare a companiei de stat moldovene Vestmoldtransgaz. ”La data de 28 decembrie 2017, Eurotransgaz SRL, societate înființată la Chișinău având ca asociat unic SNTGN Transgaz SA, a depus cererea de participare la concursul investițional de privatizare a întreprinderii de stat Vestmoldtransgaz”, arată un comunicat transmis joi seara de Transgaz Bursei de Valori București (BVB). Vestmoldtransgaz este operatorul de sistem de transport gaze naturale care gestionează pe teritoriul Republicii Moldova interconectorul Iași-Ungheni și a fost inclus de Guvernul moldovean în lista companiilor scoase la privatizare în luna octombrie 2017. Eurotransgaz a fost înființată în baza deciziei acționarilor Transgaz, în ședința din 12 decembrie 2017. De altfel, Transgaz a decis recent majorarea capitalului social al societății cu răspundere limitată înființată în Republica Moldova, în vederea participării la procedura privatizării companiei de stat moldovene Vestmoldtransgaz. Compania Vestmoldtransgaz a fost scoasă la privatizare de Guvernul Republicii Moldova, la un preț de 180 milioane euro și cu condiția investirii a 93 milioane euro în următorii doi ani. Transgaz este operatorul tehnic al Sistemului Național de Transport (SNT) gaze naturale și asigură îndeplinirea în condiții de eficiență, transparență, siguranță, acces nediscriminatoriu și competitivitate a strategiei naționale privind transportul intern și internațional al gazelor naturale și dispecerizarea gazelor naturale, precum și cercetarea și proiectarea în domeniul specific activității sale, cu respectarea cerințelor legislației europene și naționale, a standardelor de calitate, performanță, mediu și dezvoltare durabilă. Transgaz a raportat în primele nouă luni un profit net de 433,5 milioane lei, mai mare cu 21% față de rezultatul net din perioada similară a anului trecut, de 358,46 milioane lei.

Pensiile speciale nu vor mai putea fi cumulate cu pensiile din sistemul public

„Pensia din sistemul public de pensii nu poate fi cumulată cu o pensie de serviciu/indemnizație pentru limită de vârstă reglementate de legi cu caracter special”, arată un proiect normativ lansat în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor. Potrivit inițiatorilor, Legea nr. 263/2010 în art. 51 cuprinde categoriile de pensii reglementate și acordate de sistemul public de pensii astfel: a) pensia pentru limită de vârstă b) pensia anticipată c) pensia anticipată parțială d) pensia de invaliditate e) pensia de urmaș. Prin OUG nr. 103/2017, articolul 51 a fost completat și cu următoarele prevederi: Pensia din sistemul public de pensii nu poate fi cumulată cu o pensie de serviciu/indemnizație pentru limită de vârstă reglementate de legi cu caracter special. Legea nr. 96/2006, republicată, privind Statutul deputaților și al senatorilor cuprinde reglementări potrivit cărora indemnizația pentru limită de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum și cu orice alte venituri realizate.  Cuantumul indemnizației pentru limită de vârstă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Camerei Deputaților și al Senatului, și se plătește de acestea. „Proiectul de act normativ vizează modificarea Legii nr. 263/2010 în sensul eliminării dispozițiilor care au condus la paralelism legislativ dar și pentru o mai bună și coerentă reglementare utilă pentru beneficiarii celor două acte normative, respective Legea nr. 263/2010 și Legea nr. 96/2006”, argumentează inițiatorii proiectului.

Directorul de vânzări al diviziei de smartphone-uri a Huawei, arestat pentru corupție

Directorul de vânzări al diviziei de smartphone-uri a Huawei Technologies din China, Teng Hongfei , a fost arestat sub suspiciunea de luare de mită, iar poliția efectuează o investigație, a anunțat al treilea mare producător de smartphone-uri din lume, transmite Reuters. Huawei a devansat în ultimii ani Apple și alți producători de smartphone-uri, ocupând prima poziție pe piața de profil din China. Compania nu a dezvăluit alte informații. ”Autoritățile investighează problema și le respectăm discreția. Tratăm extrem de serios etica în afaceri”, se arată într-un răspuns pe email dat de companie în urma solicitărilor de informații din partea Reuters. Într-un memo adresat angajaților, Huawei a informat că Teng Hongfei, director de vânzări în China pentru divizia de produse de consum, a fost reținut pentru luare de mită. Potrivit profilului de pe rețeaua LinkedIn al acestuia, Teng Hongfei a lucrat la Samsung Electronics și Nokia, înainte de a se angaja la Huawei, în 2014. De atunci, Huawei a devansat Samsung, Apple, Xiaomi și Lenovo, pentru a deveni cel mai mare furnizor de smartphone-uri pe piața din China.

Indicele Robor la 3 luni a scăzut la 2,08%

Indicele Robor la 3 luni, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la nivelul de 2,08%, cel mai mic din ultima lună și jumătate, potrivit datelor publicate joi de Banca Națională a României (BNR). Robor la 3 luni este indicatorul principal în funcție de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.  Miercuri, indicele a crescut la 2,10%. Nivelul atins joi, 2,08%, este cel mai mic din data de 15 noiembrie, când a fost 2,06%. Indicele Robor la 6 luni a scăzut joi la 2,27%, cel mai mic din data de 16 noiembrie, când a fost 2,19%. ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piața interbancară, iar creșterea acestui indicator va duce la un avans al ratelor în cazul creditelor în lei. Indicatorul a crescut accelerat din data de 18 septembrie, când a atins nivelul de 1%.

Euro coboară spre 4,65 lei, în linie cu tendința regională

Banca Națională a României (BNR) a anunțat ieri un curs de referință de 4,6507 lei/euro, în scădere cu 0,02% față de pragul atins miercuri, în linie cu tendința regională. Miercuri, euro a atins nivelul de 4,6515 lei, în urcare față de pragul atins vineri. Leul s-a apreciat joi în raport cu euro în linie cu tendința regională, în contextul în care și alte monede din regiune, precum zlotul polonez, forintul maghiar și coroana cehă, au crescut în raport cu euro. Dolarul american, cotat indirect în piața românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a depreciat de la 3,9133 lei la 3,8995 lei. Cursul francului elvețian a urcat de la 3,9525 lei la 3,9751 lei.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.