Economic

Grindeanu vrea bancomat în fiecare comună

Ziarul de Vrancea
22 mai 2017 1150 vizualizări

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, luni, la Forumul Pieței Financiare organizat de Asociația Română a Băncilor (ARB), că educația financiar bancară a populației este un domeniu în care ”trebuie făcut mai mult”, precizând că a venit timpul ca pe lângă biserici, primării și școli să existe măcar un bancomat în fiecare sat sau comună.

”În cei 26 de ani de activitate, Asociația Română a Băncilor a știut să devină cu adevărat vocea industriei financiar bancare din România și una dintre cele mai importante asociații profesionale românești. Vă propuneți azi o tematică ambițioasă, o viziune pentru 2020 în actualul context internațional. E ambițioasă pentru că lucrăm cu foarte multe necunoscute (...) dar știu sigur că toți ne dorim același lucru: o Românie dinamică, prosperă, conectată fizic și virtual la infrastructura europeană și nu numai, o Românie în care copiii noștri să-și dorească să trăiască, iar oamenii de afaceri să vrea să investească”, a declarat premierul în deschiderea evenimentului. Grindeanu a ținut să sublinieze că educația financiar bancară a populației este un domeniu în care ”trebuie făcut mai mult” pentru a putea folosi avantajele acesteia, dar și pentru a fi pregătiți pentru provocările pe care tehnologia și inovația le au și le-a spus reprezentanților Asociației Române a Băncilor că ar trebui explicate mai bine instrumentele și avantajele oamenilor din zona rurală.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.