Economic

Fostul europarlamentar Sebastian Bodu a dat în judecată Transelectrica

Ziarul de Vrancea
2 nov 2017 487 vizualizări

Politicianul cere anularea unei hotărâri a Adunării Generale a Acționarilor

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a anunțat ieri că fostul europarlamentar Sebastian Bodu a dat în judecată societatea, iar acesta cere emiterea unei ordonanțe președințiale împotriva Transelectrica, prin care să se dispună suspendarea unei hotărâri a Adunării Generale a Acționarilor până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare pe dreptul comun. Astfel, pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a Civilă, a fost înregistrat spre soluționare un dosar care are ca obiect acțiunea în anulare a unei hotărâri AGA din 16 octombrie. ”Hotărârea AGA menționată a fost atacată și cu acțiune în anulare pentru nelegalitate, după cum susține domnul Sebastian Bodu, însă până la acest moment companiei nu i-a fost comunicată, fiind în procedură preliminară de regularizare a cererii”, spune Transelectrica. La termenul de judecată din 27 octombrie, instanța a dispus din oficiu amânarea judecării cauzei pentru 10 noiembrie, ca urmare a faptului că a omis să îi pună în vedere lui Sebastian Bodu obligația de a achita taxa judiciară de timbru în valoare de 20 lei. ”În situația în care se admite cererea reclamantului, ordonanța președințială este executorie, conform art. 997 alin. 2 cod procedură Civilă, cu consecința suspendării efectelor Hotărârii AGA nr. 11/16.10.2017. În această ipoteză, CNTEE Transelectrica SA va putea să declare apel în termen de cinci zile de la pronunțare și să solicite suspendarea executării până la judecarea apelului numai cu plata unei cauțiuni”, a informat compania. În ipoteza în care s-ar respinge apelul, efectele Hotărârii AGA se vor suspenda până la soluționarea definitivă a dosarului având ca obiect acțiune în anulare introdusă pe calea dreptului comun. Fostul europarlamentar solicită astfel în instanță anularea hotărârii acționarilor Transelectrica prin care au aprobat plata a 171 milioane lei, dividende suplimentare către stat. Pe 16 octombrie, acționarii Transelectrica au aprobat acordarea unui dividend brut pe acțiune de 2,33 lei/acțiune, ”plătibil acționarilor înregistrați la data de înregistrare 1 noiembrie 2017, ex-date 31 octombrie 2017, la solicitarea acționarului Statul Român, reprezentat prin Ministerul Economiei, distribuit din profitul nerepartizat la sfârșitul exercițiului financiar 2016 – soldul contului „Alte rezerve – Surse proprii de finanțare constituite din profit” la data de 31.12.2016, constituite în baza OG nr. 64/2001 pentru finantarea investitiilor din surse proprii, în sumă totală de 170,79 milioane lei”. Transelectrica a realizat în primul semestru al anului un profit net de 98 milioane lei, în scădere cu 30,6% față de perioada similară a anului trecut, în condițiile în care cheltuielile au urcat într-un ritm mult mai mare decât veniturile. Veniturile operaționale (din exploatare) au crescut în primul semestru din acest an cu 29%, la 1,74 miliarde lei, în timp ce cheltuielile operaționale au urcat  cu 44%, la 1,45 miliarde lei. Transelectrica gestionează 81 de stații electrice la nivelul țării și 8.834 km de linii electrice aeriene. Compania administrează și operează sistemul electric de transport și este responsabilă pentru transportul energiei electrice, funcționarea sistemului și a pietei, asigurarea siguranței Sistemului Electroenergetic Național (SEN)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.