Economic

Fosta șefă a Yahoo și-a cerut scuze pentru breșele de securitate

Ziarul de Vrancea
9 nov 2017 621 vizualizări

Fostul director general al Yahoo, Marissa Mayer, și-a cerut scuze, ieri, pentru cele două breșe majore de securitate a datelor utilizatorilor companiei produse în 2013 și 2014, ea dând vina pe agenți ruși pentru cel puțin unul dintre cazuri, în timpul unei audieri din Senatul SUA referitoare la numărul tot mai mare al atacurilor cibernetice împotriva unor companii americane importante, transmite Reuters

”Ca CEO, aceste furturi au avut loc în timpul mandatului meu, doresc să exprim scuze sincere fiecăruia dintre utilizatorii noștri”, a spus Mayer în comisia pentru comerț din Senat. La audiere au mai participat fostul director și directorul interimar al companiei Equifax și un director al grupului Verizon Communications. ”Din nefericire, în timp ce toate măsurile noastre au ajutat Yahoo să se apere cu succes de un baraj de atacuri din partea hackerilor privați și sponsorizați de state, agenți ruși au pătruns în sistemele noastre și au furat datele utilizatorilor”, a declarat Mayer. Verizon, cel mai mare operator de servicii wireless din Statele Unite, a cumpărat în luna iunie majoritatea activelor Yahoo, în aceeași lună în care Mayer a demisionat. Verizon a dezvăluit luna trecută că toate cele 3 milioane de conturi ale utilizatorilor au fost compromise în 2013, comparativ cu o estimare de peste 1 milion făcută în decembrie 2016.

Acuzații grave: OMV Petrom a prejudiciat statul român cu 7 miliarde de lei

Președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin susține că a sesizat Corpul de Control al premierului

Compania OMV Petrom a prejudiciat statul român cu 7 miliarde de lei, potrivit unor controale făcute de Curtea de Conturi, însă acești bani nu au fost recuperați din 2015 până în prezent, a declarat, ieri, președintele Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin, în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă privind activitatea ANRE. El a precizat jurnaliștilor că este vorba despre nereguli depistate de Curtea de Conturi, că a sesizat Corpul de Control al premierului pe această temă și că a prezentat Comisiei de anchetă un document în acest sens. "Aș prefera să nu dezvoltăm acest subiect. Am fost audiat în Comisie și am prezentat acel document. Sunt în măsură să mai aduc și alte documente Comisiei, dar înainte de toate este un subiect care trebuie tratat de această comisie de investigație. Din acest motiv am insistat să fie prezente și alte persoane demne de tot respectul, care pot completa cu documente, cu informații și cifre lucrurile pe care eu le-am spus acum. În plus, pot să vă informez că am primit o confirmare scrisă de la șeful Corpului de Control al primului-ministru. Înainte de a ajunge în comisie, am sesizat cu ceva vreme în urmă primului-ministru și șeful Corpului de Control al primului-ministru și am cerut o intervenție în vederea clarificării acestei spețe. Discutăm de o sumă foarte mare. Este vorba despre niște investigații făcute de Curtea de Conturi pe activitatea economică a unui agent economic care are și o participație a statului român și a identificat niște cifre care sunt în neregulă pe baza evaluărilor", a susținut Costin. El a adăugat că, din informațiile sale, din 2015 până în prezent, aceste sume de bani, care ar fi trebuit să fie venituri la bugetul de stat, nu au fost recuperate. Profitul net al OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din sud-estul Europei, a crescut cu 111% în primele nouă luni, la 1,85 miliarde lei, de la 878 milioane lei în perioada ianuarie-septembrie 2016, în timp ce vânzările totale au crescut cu 20%, la 14,29 miliarde lei, potrivit raportului publicat joi de companie. “În trimestrul 3 din acest an, am înregistrat încă un trimestru cu indicatori macroeconomici favorabili care au susținut cererea pentru produsele noastre și volumele de vânzări mai mari. Am beneficiat de creșterea cotațiilor la mărfuri și de marje de rafinare foarte solide. În plus, am continuat disciplina strictă a costurilor în vederea îmbunătățirii poziției competitive pe piață și am făcut progrese în privința proiectelor de investiții”, a declarat Mariana Gheorghe, director general al OMV Petrom. În Upstream, reducerea în continuare a costurilor unitare de producție a supracompensat impactul din declinul producției, adaugă ea. ”Pentru 2017 estimăm un nivel al investițiilor sub 0,7 miliarde euro, menținându-ne totodată estimările privind declinul producției medii zilnice. În 21 septembrie 2017, procentul acțiunilor liber tranzacționabile a crescut la 18,35% ca urmare a vânzării de către Fondul Proprietatea a unei participații de 2,56%. ”Recent am observat progrese în privința propunerilor guvernamentale referitoare la regimul redeventelor onshore și offshore, precum și la cadrul operațional al activităților offshore”, mai spune oficialul OMV Petrom.

Atenție la prețuri afișate de comercianțI cu ocazia Black Friday

Șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, Horia Constantinescu, sfătuiește cetățenii care doresc să cumpere produse de Black Friday, să verifice prețul acestora înainte de apariția reducerilor, spunând că reprezentanții instituției vor controla să vadă dacă promoțiile din această campanie sunt reale, precizând că circulă zvonul că parte din prețurile aparent reduse nu sunt de fapt reduceri. Horia Constantinescu a declarat joi, într-o conferință de presă, că reprezentanții CJPC Constanța vor verifica promoțiile din perioada de Black Friday. “Există informații și circulă zvonul în piață că parte din prețurile aparent reduse nu fac parte din reduceri. Vom verifica acest lucru. Îi sfătuiesc pe cei care doresc să aștepte Black Friday să înceapă verificarea prețului produselor pe care doresc să le achiziționeze, înaintea apariției prețurilor diminuate petnru a-și putea face lumină clară dacă fac o alegere bună sau nu. Mai ales pentru comerțul online noi, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, nu avem șansa să verificăm documentele celui care vinde pe net, să știm cât era prețul înainte”, a afirmat șeful CJPC Constanța. El spune că vor fi verificate prin sondaj câteva produse, urmând să se stabilească astfel care este prețul de vânzare efectiv și care este prețul pentru Black Friday. “Putem vedea grilele de prețuri dinainte și să realizăm în funcție de vânzări, pentru că există și zvonul în piață că se fac achiziții speciale, cu prețuri speciale pentru Black Friday. Alegem prin sondaj câteva produse la care să vedem dacă au fost vânzări în trecut, care a fost prețul de vânzare efectiv și care este prețul de Black Friday”, a explicat Horia Constantinescu.

Importurile avansează mult mai rapid decât exporturile

Exporturile de mărfuri românești au avansat în luna septembrie cu 6%, până la 5,56 miliarde euro, ritm sub cel al importurilor, iar deficitul comercial a continuat să crească, arată datele publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS). Importurile au avansat în septembrie cu 9,2% față de aceeași lună a anului trecut, la 6,58 miliarde euro. În urma acestei evoluții, deficitul comercial al României a fost în august de 1,19 miliarde euro, în creștere cu 29,5% față de nivelul înregistrat în aceeași lună a anului trecut, când a fost 786,8 milioane euro.  Deficitul comercial la opt luni a fost de 8,89 miliarde euro, în creștere cu 28,3% față de aceeași perioadă a anului trecut. Ritmul este același cu cel din primele opt luni. În perioada ianuarie-septembrie 2017, exporturile au însumat 46,6 miliarde euro, iar importurile au fost 55,5 miliarde euro. Valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri în primele nouă luni a fost de 35,36 miliarde euro la exporturi și de 42,1 miliarde euro la importuri, reprezentând 75,9% din total exporturi și tot atât din total importuri. Valoarea schimburilor extra-UE28 de bunuri în aceeași perioadă a fost de 11,23 miliarde euro la exporturi și de 13,4 miliarde euro la importuri, reprezentând 24,1% din total exporturi și tot atât din total importuri. Ponderi importante în structura exporturilor și importurilor sunt deținute de grupele de produse: mașini și echipamente de transport (46,6% la export și 37,1% la import) și alte produse manufacturate (33,6% la export și respectiv 30,9% la import). În 2016, exporturile au crescut cu 5,1% față de anul anterior, până la 57,39 miliarde euro, în timp ce importurile au urcat cu 7%, la 67,34 miliarde euro. Deficitul comercial din 2016 a fost de 9,96 miliarde euro, mai mare cu 19% față de 2015.

Cîțu: Guvernul folosește pensiile din viitor pentru plata salariilor și pensiilor din prezent

Vicepreședintele PNL, senatorul Florin Cîțu, precizează, într-o postare pe Facebook, că, prin modificările aduse Codului Fiscal, costul angajatorilor cu salariul minim crește cu 10%, iar contribuția la Pilonul ll de pensii nu crește proporțional cu salariul brut, concluzia sa fiind că Guvernul folosește pensiile din viitor pentru plata salariilor și pensiilor din prezent. "Costul angajatorilor cu salariul minim CRESTE cu 10%! Pentru toți angajatorii, privat și stat!", susține Câțu, referindu-se la noul Cod Fiscal rezultat în urma modificărilor decise miercuri de Guvern. El mai afirmă că salariul net scade dacă salariul brut crește cu mai putin de 20%, consecință valabilă pentru toți angajații, de la stat și din mediul privat. "Companiile cu cifra de afaceri până la 1 milion de euro plătesc impozit de 1% pe cifra de afaceri - au nu au profit, plătesc impozit! (Google, Amazon, Facebook etc. nu ar fi apărut niciodată într-un astfel de sistem de impozitare)", comentează liderul liberal. În ceea ce privește contribuția la Pilonul II de pensii, el spune că aceasta nu crește proporțional cu creșterea salariului brut. "În funcție de deficitul la bugetul de stat, rămâne la fel în sumă absolută sau cel mai probabil scade. Astfel, guvernul foloseste pensiile din viitor pentru plata salariilor și pensiilor din prezent", conchide Florin Cîțu. PNL a anunțat miercuri anunță inițierea moțiunii de cenzură și organizarea de proteste în stradă, urmare a măsurilor fiscale adoptate de Guvern, președintele PNL, Ludovic Orban spunând că, pentru moțiunea de cenzură, se va apela la ”susținerea fiecărui partid politic și a fiecărui parlamentar”.

Producătorul Pokemon Go va lansa un joc similar bazat pe franciza Harry Potter

Niantic, compania care a pus bazele Pokemon Go, a anunțat că va lansa un nou joc pe aceleași principii ale realității augmentate, inspirat de această dată din universul Harry Potter. Noul joc se va numit Harry Potter: Wizards Unite și va fi dezvoltat de Niantic împreună cu Portkey Games, divizia de jocuri a celor de la Warner Bros. Interactive. Acesta va fi lansat pe piață în 2018. În Harry Potter: Wizards Unite, care va folosi aceleași principii de realitate augmentată și localizare ca și Pokemon Go, jucătorii vor fi micii vrăjitori care vor trebui să-și unească forțele pentru a se lupta cu personajele negative. Explorând lumea din jur, jucătorii vor învăța vrăji noi și din ce în ce mai puternice pe care le vor folosi într-un sistem de preferință colaborativ în întâlnirile cu animalele și alte personaje cunoscute din poveștile cu Harry Potter. Niantic nu a dat detalii clare despre mecanica viitorului joc, însă din scurta descriere oferită de comunicatul oficial, Harry Potter: Wizards Unite pare să fie o evoluție logică a lui Pokemon Go, cu câteva idei noi transpuse într-un univers foarte potrivit pentru acest gen de joc.

ING România a înregistrat o creștere a veniturilor de 22%

Sucursala din România a grupului financiar olandez ING a anunțat ieri că a înregistrat un avans de 22% al veniturilor în al treilea trimestru al acestui an, până la 1,06 mliarde lei (230 milioane euro). ”La finalul lui septembrie 2017, ING România a marcat o creștere a veniturilor de 22%, cumulând 1.059 milioane lei, generată în principal de creșterea numărului de clienți și a volumelor de credite oferite prin toate liniile de business”, se arată în comunicat. Totodată, costurile operaționale au crescut la 535 milioane lei, cu 14% mai mari față de aceeași perioadă din 2016, influențate de investițiile în infrastructura IT și cheltuielile cu angajații, potrivit companiei. ”Costurile de risc au atins 65 milioane lei, o creștere de 21%, corelată cu creșterea portofoliului. Rata creditelor neperformante a rămas mult sub media pieței, la 3,6% la finalul lui septembrie 2017, chiar cu 0,9% mai mică față de aceeași perioadă a anului trecut”, se arată în comunicat. După cele nouă luni ale anului, ING a raportat un profit brut de 459 milioane lei, în urma creșterii portofoliului, ajustarea nivelului de risc și creșterea numărului de clienți. ”Excluzând veniturile excepționale obținute din vânzarea acțiunilor Visa raportate la finalul lui septembrie 2016, profitul brut din acest an este mai mare cu 117 milioane lei, de la 342 milioane lei. Profitul net a crescut și el cu 35%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, la 391 milioane lei”, se arată în comunicat.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.